ACUM.TV

Cu toate ca s-au publicat si se publica in continuare nenumarate studii si articole despre totalitarismele sec. XX, eu cred ca interesant este cate un studiu de caz, urmarit pe parcursul a mai bine de 3 decenii. Iata-ma, deci, devenit si material didactic…

Conflictul meu cu autoritatile statului comunist din Romania este lipsit de dramatismul altor conflicte, consacrate deja la noi. El a fost declansat ca urmare a atitudinii mele de profunda indiferenta fata de ideologia comunista sau fata de reprezentantii acesteia (cadre de partid, ofiteri de securitate, militieni), si pentru ca imi pastram cu incapatanare autonomia de spirit.

Pe parcursul ultimilor 30 de ani, adica din 1973 incoace, cei insarcinati cu „aspirarea” mea in structurile statului totalitar, de la peceristi la securisti, au esuat in mod constant si lamentabil. Iata ce i-a determinat pe cei cunoscuti sub numele de „oligarhia comunisto-securista” sa initieze veritabile campanii de pedeapsa indreptata impotriva mea, apoi a familiei si a proprietatilor acesteia.

Atacurile s-au succedat la intervale de 3-4 ani, sporind in intensitate, in mod curios, dupa prabusirea oficiala a comunismului. Redau mai jos cronologia si forma pe care au luat-o aceste atacuri.

1 9 7 3 – 1 9 7 4 Regimul Ceausescu imi aspira primii dolari

Ca liceean, obisnuiam sa lucrez verile pentru ceva bani de buzunar. In vara anului 1973, am cumparat suma de 20 de dolari de la un turist belgian, pe care am folosit-o sa cumpar cadouri dintr-unul din shopurile pe valuta din Brasov, nefiind constient ca acestea erau operate de oamenii Securitatii. Dupa cateva zile, m-am trezit la domiciliu cu un echipaj al Securitatii, care mi-a confiscat 11 din cei 20 de dolari si mi-a deschis dosar, in vederea recrutarii mele ca informator. Operatiunea nu a reusit, drept pentru care dirigintele meu de la liceul de informatica Brasov a primit ordinul sa ma „execute” in public, adica sa fiu judecat pentru fapta mea de catre colegi. Nota la purtare in ultimul an de liceu mi-a fost scazuta la 4, periclitand astfel sansele de admitere la Facultatea de Istorie din Iasi, unde decisesem sa candidez.

Trebuie sa recunosc ca in 1973 eram cam aerian din punct de vedere politic, spre deosebire de ceilalti colegi : abia la finele clasei a XII-a, am aflat cu groaza, spre exemplu, ca nu ma pot inscrie la examen daca nu sunt utecist ! Dupa multe eforturi si rugaminti am reusit, totusi, sa obtin recomandarea necesara si calitatea de membru UTC, in ultima luna, si sa ma inscriu la examenul de admitere.

1 9 7 7 – 1 9 7 8 Devin element ostil

Studiile la Facultatea de Istorie din Iasi m-au propulsat in fruntea grupei de studenti. Invatand din experienta apolitica din anii liceului, am candidat la un post in Asociatia Studentilor, ajungand in anul II presedintele acesteia pe facultate. Am preluat stafeta de la oameni ca Baciu Paul sau George Serban, regretatul senator care a redactat punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara.

Refuzul meu de a participa la sesiunile de indoctrinare politico-ideologica ce aveau loc anual la Izvorul Muresului si erau patronate de Nicu Ceausescu, mi-a atras antipatia si suspiciunea superiorilor, care si-au dat seama ca sunt cu totul dezinteresat de „sfera politicului”, in varianta sa comunista. Atunci a fost initiat primul atac de presa indreptat impotriva mea, intreprins de Cristian Neches de la „Viata Studenteasca”. Articolul s-a intitulat ironic „Florin stie tot” si i-a lasat reci pe studentii ieseni.

A urmat o vizita „de lucru” a unui activist al Comitetului Central UASCR („tovarasul Toma de la centru”), care s-a prezentat in fata Adunarii din facultate si a cerut eliberarea mea din functie pe motive de activitate deficitara. Jignit de sugestia Centrului, unul dintre colegii mei de grupa a propus sa-l excludem din sala de sedinte pe tovaras. Ce era sa fac ? Doar fusesem ales democratic de catre colegi : am supus propunerea la vot, ea a fost aprobata, iar tov. Toma a fost invitat sa paraseasca sala (1978).

Furtuna politica a durat cateva luni si s-a mutat in biroul de partid al Universitatii, soldandu-se cu o invitatie la Bucuresti, la ministrul tineretului, si cu un esec umilitor pentru ierarhia politica studenteasca, care nu a reusit sa obtina cu acea ocazie pedepsirea mea.

1 9 8 0 – 1 9 8 1 Razbunarea

Ca proaspat absolvent si profesor de istorie in Brasov, am fost dat pe mana secretarului UTC si al PCR din liceul Tractorul (astazi „N.Titulescu”). Impreuna, indrumatorul UTC si secretarul de partid s-au intrecut in a demonstra ca sunt pe cale sa declansez o revolutie printre elevii liceului (predam Revolutia de la 1848…), ca sunt un sabotor al recoltei de cartofi a judetului Brasov, etc. Directiunea era informata periodic, prin telefon, de muncitori cinstiti si anonimi, despre pretinse orgii ale mele cu doamne si domnisoare de reputatie indoielnica.

Atmosfera creata m-a silit sa renunt la post, la apartamentul pe care tocmai il primisem, si sa parasesc tara pentru Australia pentru urmatorii 10 ani.

In 1988, in urma decesului parintilor, Securitatea a reusit sa o manipuleze pe sora mea sa instraineze casa bunicilor din Prahova, in conditii ilegale si suspecte, deoarece exista teama ca m-as putea intoarce in tara si avea unde locui.

1 9 8 4 – 1 9 8 5 Diaspora este avertizata

Devenit refugiat, am fost pasat serviciilor DIE, care s-au intrecut pe ele insele in organizarea de actiuni denigratoare indreptate impotriva mea. Asa am devenit, peste noapte, „capitanul de Securitate Pantazi”, ziarul „Lupta” din Paris publicand atacuri furibunde la adresa mea. Metoda era imprumutata de la sovietici, si este descrisa in Homo Sovieticus de Zinoviev, mai bine decat as putea sa o fac eu aici : numai inocentii sunt acuzati public ca lucreaza pentru servicii, niciodata adevaratii operativi.

1 9 9 0 – 1 9 9 1 Refuz sa-i livrez computere lui Saddam

In 1990 m-am reintors in Brasov, unde am deschis o reprezentanta a firmei de microcalculatoare Microbits (Australia). La vremea aceea, Romania se afla inca sub incidenta prevederilor CoCom, neavand dreptul sa importe tehnologii inalte, decat prin intermediari verificati, ca mine. Domeniul fusese insa arondat fiilor de securisti, care nu vedeau deloc cu ochi buni prezenta mea ca furnizor pe piata romaneasca. Beneficiind de concursul unui inspector de cont de la BRD, pe care am fost fortat sa-l iau ca partener, acestia au reusit sa distruga firma, dupa ce am refuzat sa livrez un numar mare de computere de ultima generatie regimului Saddam Hussein (prin Romania). Am ramas ca urmare, si fara slujba, cu copilul nou-nascut si nevasta in hotel.

1 9 9 7 – 1 9 9 8 Ce-au hezbolacii cu mine ?

In 1992 m-am reintors si am deschis o firma familiala de import, ceva care sa nu mai „deranjeze” : parfumerie si produse cosmetice, pentru doamne. In 1997, patronul firmei cosmetice Niran, Mahmoud Hammoud, a carei apartenenta la organizatia Hezbollah (ramura libaneza !) a fost dovedita de SRI in 2001, mi-a distrus firma si m-a tarat prin tribunalele brasovene, unde a obtinut castig de cauza, desi dovedisem ca avem de-a face cu un contrabandist.

1 9 9 9 Devin „forta oculta”

Hotarat lucru, scoala de securitate de la Baneasa n-a produs niciodata genii. Un nou atac s-a produs din cauza ca am avut indrazneala sa-mi apar in instanta casa construita de mine in Rasnov si ca nu am fost de acord sa „dispar” in Australia abandonandu-mi proprietatile in mana cleptocratilor (si a clientilor lor). Deveniti peste noapte mari politicieni, patroni de media si intreprinzatori, fortele inculte de la „Jurnalul National” m-au declarat „forta oculta” si au declansat o ampla campanie de presa impotriva mea in aprilie 1999. Articolul invita procuratura Brasov sa se autosesizeze in privinta mea si sa ia masuri. Ce credeti… au si luat, fortandu-ma prin amenintari sa parasesc tara pentru urmatorii 3 ani. Cu ocazia anchetei de la procuratura, am primit si eticheta de „microb vestic”, pe care mi-o asum si mi-o pastrez cu mandrie pana astazi.

2 0 0 2 – 2 0 0 3 In loc de incheiere

Incalcarea grava si repetata a drepturilor noastre, multiplele pierderi financiare si a proprietatilor familiei m-au silit in cele din urma sa ma adresez in 2002 Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Suntem inca in asteptarea unei decizii in ce ne priveste.

Note si precizari suplimentare

Nota #1

Turnatorii care au afectat in mod grav vietile romanilor (Felix si multi altii) nu se fac niciodata oameni de treaba, potrivit lui Zinoviev, deoarece nu au niciun motiv sa o faca. Atata vreme cat nu pot fi lustrati din politica, justitie, administratie si mass-media, ei vor continua sa ne distruga, incet dar sigur.

Nota #2 Razbunarea

Pe langa cele petrecute la Iasi, care au ingrijorat foarte regimul Ceausescu, s-a mai petrecut o intamplare in vara lui 1980 care a alertat serviciile Banesei. Am participat la un congres international de istorie care a avut loc la Bucuresti, unde l-am intalnit pe profesorul Edgar Leon Newman de la Universitatea New Mexico State. Discutand cu el, i-am pomenit de dezastrul alimentar in care se zbatea Romania, mai ales dupa victoria revolutiei iraniene, cand regimul Ceausescu a inceput sa aprovizioneze Teheranul cu mancare.

Nota #3 Ce-au hezbolacii cu mine ?

In iarna 1997, m-am convins la Londra ca vom ramane fara autostrazi si o dezvoltare economica sanatoasa, daca nu devenim membri NATO si nu obtinem investitii straine masive. Reintors in tara, am decis sa fac lobby (SUA, Anglia) pentru includerea Romaniei in grupul de tari care a aderat la NATO in vara lui 1997 la Madrid. In aceeasi perioada, Rusia urmarea sa convinga America sa desfiinteze NATO. In cel mai rau caz, tarile europene vestice trebuiau convinse sa se autonomizeze militar de SUA – tot o tehnica de slabire a aliantei nord-atlantice, la care pana astazi exista adepti printre politicienii europeni, inclusiv Tariceanu sau Melescanu. Politicienii occidentali care nu inteleg, sau se fac ca nu inteleg, ca agenda unei forte de aparare europene separate este scrisa la Moscova, sunt ori ignoranti in ale geopliticii, ori vanduti, de obicei amandoua.

Organizatia Hezbollah nu a fost pusa intamplator pe capul meu. In anii ’80, acestia au ucis 250 de militari americani la Beirut, si au o predilectie pentru atacuri impotriva militarilor sau suporterilor acestora. Pentru informarea cititorilor, iata ce scria despre atacatorul meu, in iunie 2003, „Monitorul” bulgar :

„Moldova – ‘cuibul’ exporturilor de rachete

Astfel, la inceputul acestui an, din Moldova a plecat un transport de 50 de rachete sol-aer Strela 2M, de productie ruseasca, cu destinatia Libanul de Sud, zona controlata de Hezbollah. Acest transport s-a efectuat cu ajutorul consulului onorific libanez in Moldova, Mahmoud Ahmad Hamoud, ginerele presedintelui Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov. Hamoud a fost expulzat din R. Moldova in 2001, sub acuzatia de apartenenta la o organizatie terorista siita […] Ulterior a revenit in Moldova si a inceput sa se ocupe cu diferite afaceri ilegale, multumita spatelui asigurat de socrul sau, un aliat al presedintelui Vladimir Voronin.” (stire reluata de ziarul „National”, 26.06.2003)

As dori sa mentionez ca dupa ce am descoperit activitatile de contrabanda ale firmei Niran si le-am adus la cunostinta camerelor de comert, Consiliul Concurentei (pentru concurenta neloiala), sau politie, niciun organ al statului roman nu a luat vreo masura de stopare a acestor activitati pe teritoriul Romaniei. Am sesizat FBI-ul american, cu ajutorul caruia am reusit dupa cateva luni de razboi comercial sa il determin pe Hamoud sa fuga in Moldova. Fratele sau si directorul din Bucuresti al firmei-paravan Niran m-au actionat insa in judecata la Brasov, pentru „afectarea reputatiei” lor si… au castigat.

Pierderile familiei, ca urmare a acestor atacuri, au fost de sute de mii de euro, in proprietati confiscate cu ajutorul unor complici din sistemul bancar de stat, al unor avocati si oficiali ai statului roman. Pe 20 septembrie 2001, in articolul „Bratul de acoperire al lui Bin Laden in Romania” (Romania libera), Marius Oprea a demonstrat cu documente ca pierderile statului roman din activitatile de contrabanda ale retelelor teroriste din Romania s-au cifrat la sute de milioane de dolari anual (1990-2000), care erau impartiti frateste intre regimul Iliescu si teroristi. Faptele au fost recunoscute de directorul SRI Radu Timofte, dar articolul l-a facut pe Marius Oprea sa-si piarda certificatul ORNISS.

Nota #4 In loc de incheiere

Cel mai grav lucru este ca intamplarile de mai sus s-au petrecut dupa 1994, data la care Romania a semnat Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Ca parinte, cel mai dureros lucru pentru mine a constat in faptul ca Iliescu a reusit sa-mi afecteze fiul, sa-i interzica sansa unei educatii in Romania, sa-i lase familia fara venituri tocmai cand trebuia sa inceapa clasa I.(probabil ca nu a stiut, dar scoala ca institutie a fost inventata de comunisti, nu de greci, nu-i asa ?) In 1999, in loc sa fie la scoala, fiul meu era si el intr-un lagar de refugiati in Geneva si incerca, cum putea, sa ajute copii de kosovari socati de uciderea rudelor lor de catre colegul sarb al lui Iliescu, Slobodan Milosevici.

Deocamdata actiunea mea la CEDO treneaza, probabil pentru ca suferintele si securitatea copiilor nostri par mai putin importante, pentru Consiliul Europei, decat drepturile teroristilor care ne planifica noi lovituri in fiecare zi (vezi Raportul Marty). Daca CEDO ar fi actionat pana acum, judecatorii si procurorii mentionati de SoJust ar fi fost de ani buni inlaturati din sistem. Constatam, in schimb, ca ziare ca Jurnalul National, care incitau la isterie nationala pe timp de razboi, si proprietarul acestuia, Voiculescu, au trecut acum direct la atacarea institutiei prezidentiale si a ocupantului acesteia. Dupa care, banuiesc, va trece la asaltul final asupra Bruxelles-ului…(lista neagra va incepe, sunt sigur, cu domnul Frattini…).

Acest articol a fost publicat marți, 3 iulie 2007 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.