Cu toate ca Romania parcurge cea mai grava criza politica din ultimii 17 ani, Conu’ Dinu are motive de satisfactie: petroliberalii sai, grupati in jurul premierului Tariceanu, au deschis calea PSDului catre Cotroceni si au cedat acestuia controlul guvernului intr-o perioada in care era in cadere libera in sondaje.
Profilul omului aflat in centrul impasului politic actual nu este, asa cum se poate crede, unul exceptional. Profitand de conjunctura tulbure din Romania, Dinu Patriciu a renuntat, la inceputul anilor ’90, la arhitectura si s-a lansat in afaceri cu petrol. Contrabanda cu produse petroliere a fost profitabila in acei ani pentru multi, inclusiv pentru actualul presedinte interimar, care nu s-a dat in laturi de la incalcarea embargoului cu Iugoslavia. Evolutia lui Patriciu in lumea afacerilor cu petrol, insa, i-a castigat acestuia eticheta deloc magulitoare de „oligarh”. Nefiind multumit cu afacerile imobiliare – care i-au adus unuia ca Becali castiguri de un miliard de dolari – Patriciu a demarat, prin cumpararea rafinariilor Vega si Petromidia, o lunga serie de gafe si ilegalitati. Multe dintre acestea s-au putut realiza numai gratie cooperarii unor demnitari PSD ca Dan Ioan Popescu sau unor consilieri prezidentiali ai administratiei Constantinescu precum Dorin Marian si fostul sef SIE Catalin Harnagea, care au si lucrat ca angajati pentru firma Rompetrol a lui Dinu Patriciu. De altfel, cam jumatate din membrii PNL-ului actual au fost remunerati, intr-o forma sau alta, de Rompetrolul acestuia.
Acest incurca-lume roman intelege de fapt prea putin contextul international tensionat in care se desfasoara astazi activitatea marilor firme petroliere ale lumii. Patriciu nu a inteles, spre exemplu, ca jucatorii de talia Rompetrolului – sau chiar mai mari, ca OMW – pot incurca semnificativ calculele politice si economice ale Vestului. Din nefericire, rezervele mondiale de petrol se afla in zone ca Orientul Mijlociu, America Latina sau Asia Centrala, fiind nevoie de suport logistic si militar deosebit, precum si de investitii enorme de capital pentru a garanta succesul, fie si relativ, al furnizarii de petrol. Ce conteaza toate aceste mici detalii pentru un om care a urmarit, ca noi toti in anii comunismului, seriale despre Ewing Oil si se viseaza, probabil, un J.R. al Romaniei? Daca americanii nu-l plac, nu-i nimic: il plac rusii, iranienii, libienii, regimul militar din Sudan si asa mai departe. Protesteaza cei din UE sau NATO? Finanteaza un putsch, isi instaleaza prietenii la Palatul Victoria si protectorii politici – la Cotroceni. Basta.
Din punct de vedere strict tehnic, Dinu Patriciu este o combinatie hibrida si hidoasa in acelasi timp, atat la propriu cat si la figurat. Din punct de vedere al destabilizarii institutiilor statului roman in vederea aservirii acestora in interes personal, performanta sa este similara aceleia inregistrate de patronul firmei Yukos din Rusia, Hodorkovski. Din punct de vedere al „talentelor contabile” cu care a reusit sa evite ani de zile plata accizelor si sa manipuleze piata de capital locala, Patriciu este un veritabil Skilling (Enron) roman. Daca patronul rus sau directorul american au fost eliminati din joc, Dinu Patriciu a reusit deocamdata, in mod cu totul inexplicabil, sa determine eliminarea presedintelui Romaniei de la Cotroceni, a Monicai Macovei din functia de Ministru al Justitiei si a Aliantei D.A. de la guvernare. In atari conditii, nu putem decat sa speram ca nu va reusi sa elimine Romania din NATO si UE, ca sa-si poata continua netulburat maruntele sale afaceri cu petrol ce par sa-i alimenteze megalomania si ego-ul supradimensionat. Desi nu se stie ca pamantul…
NOTA de subsol
In 1997, vazand ca intreprinzatori romani de calibru si cu multa experienta in domeniul petrolului si gazelor, ca I.C. Dragan (Butan Gas), nu vor sa atinga dosarul Petromidia, am participat la o conferinta pe teme de petrol si gaze organizata la Londra de EuroForum. Fiind una din „gaurile negre” ale economiei romanesti, Petromidia era in acelasi timp si locul de unde se aprovizionau contrabandistii embargoului.
Mi-am dat seama repede ca Petromidia nu putea fi cumparata si rentabilizata decat de o mare firma globala, integrata vertical (adica posedand si campuri petroliere in regiunea Marii Caspice). Era inca perioada „nu ne vindem tara”, aceste firme evitau Romania. Am achizitionat un curs de finantari si project management sofisticat – tot din Londra – si am incercat sa particip la privatizarea Petromidiei folosind firma mea de import ca intermediar intr-o asemenea tranzactie.
Pretul oferit statului roman pentru pachetul de actiuni Petromidia ar fi fost 180 de milioane de dolari, in loc de 39 milioane, cat a platit Patriciu mai tarziu. Am inceput negocieri cu Deutsche Bank, urmand ca imprumutul sa fie garantat cu actiunile rafinariei.
Pasul doi: la conferinta amintita am cunoscut executivi Chevron (SUA), a caror companie satisfacea criteriul posesiunii de campuri petroliere in Kazakhstan. Daca ar fi reusit privatizarea in felul aratat mai sus, Romania nu ar fi avut problema Patriciu/PNL de astazi si ar fi atras pe piata locala un operator al industriei petrolului competent si bine finantat.
Cu aceste planuri s-a interpus, aproape sigur, SIE condus de dl Harnagea si probabil si anumite cercuri DIA, care faceau contrabanda cu petrol in draci pe vremea embargoului si dupa (vis-a-vis de casa mea din Rasnov, spre exemplu, trupele Ministerului de Interne l-au surprins si arestat in 2003 pe ditamai seful Apararii Civile a Brasovului, care impreuna cu cumnatul isi aprovizionau benzinaria privata din Rasnov cu benzina furata din conductele Petrotrans din Rasnov).
In urma acestor incercari, m-am trezit in luna mai 1997 atacat comercial de un mare numar de firme arabe, care au introdus aceeasi marfa pe care o importam si eu din Anglia, prin portul militar Mangalia, fara sa plateasca vama sau TVA, invadand piata. Atunci cand am protestat la Camera de Comert, seful lor si patronul firmei Niran Starion, Mahmoud Hammoud m-a tarat prin justitia brasoveana ani de zile, pentru ca i-am „stricat imaginea” si … a obtinut castig de cauza.
Dupa atacul terorist din New York, SRI-ul lui Timofte a recunoscut in mod oficial ca libanezul Hammoud este agent Hezbollah in Romania si Republica Moldova, si i-a interzis intrarea pe teritoriul Romaniei.
Judecata stramba din tribunalul brasovean, si o ploaie de abuzuri pe plan local care au urmat confruntarii mele cu arabii, formeaza obiectul unui dosar la CEDO, Pantazi v. Romania, din anul 2002.
Se observa limpede astazi faptul ca politia, justitia, si mai ales SRI trebuiesc aduse sub controlul guvernului (adica al prietenului Tariceanu), pentru a fi pedepsite pentru indrazneala de a-l fi deranjat pe oligarhul nostru, Patriciu. Iata de ce presedintele interimar se grabeste sa mute controlul serviciilor de la presedintie la guvern, si de ce Monica Macovei si Vasile Blaga au fost inlocuiti.
Discutati succint mai multe „afaceri negre”.. Sunt cu duiumul, nu-i asa?
Opinia mea este… ca statele care au conducatori responsabili… nu-si permit sa dea iama in avutia nationala.
Interesant este si ce remedii vedeti.
De ce nu se remediaza ce s-a facut prost?
Imtrebare: In ce lume traim? O lume de coruptiß
Cu stima,
Dr. Samarescu
La asemenea nivel de desfoliere a natiei ce mai pot spune?
Problemele mele in Romania legate de dreptul de manifestare artistica in mediile culturale asa zis oficiale sunt se pare insignifiante.
Privesc zi de zi cum in loc sa se dea legi de deschidere a sanselor catre arte si stiinte, in Romania se angajeaza sute de politisti, jandarmi comunitari prin care primarii tin in friu pe cei cu alte viziuni decit al baronilor, politicienilor locali, aflati la virfuri. Inculti, bogati, fara simtul omeniei si raspunderii sociale, acestia din urma conlucreaza vadit cu mafia locala, nationala si internationala. Cereti sansa de a organiza o expozitie in muzeele si galeriile tarii si puteti fi o mare problema pentru tot acest sistem de intimidare. Romanul de rind a ajuns sclavul unui sistem de control al marilor afaceri. El sta la baza neo-sclavagismului romanesc, brevetat de falsa revolutie anticomunista.
Ce ma doare este faptul ca acestia si-au procurat si titluri ale cluburilor de tip masonic. Unii dintre ei se comporta ca regii locali, dispretuind tot ce inseamna cultura neaservita scopurilor lor.
Ce este de facut?
Parascan
Domnilor Parascan si Samarescu,
Problemele Romaniei sunt, asa cum bine scrieti, de o gravitate extrema. Rezolvarile nu sunt simple, nu exista solutii rapide si unele nu sunt eficace la noi. Puem compara mizeria actuala de la noi cu legendara mizerie din grajdurile lui Augias, pentru ca asta am ajuns. Efortul depus pentru igienizarea tarii va fi, fara indoiala, unul herculean.
Seful Marii Loji a Romaniei a fost schimbat acum o saptamina sau doua. Sa speram ca va face fata mai bine sarcinilor masonice locale. Din nefericire, cei care se inghesuie in lojile masonice din Romania o fac, in cele mai multe cazuri, pentru a obtine avantaje sau protectie, sau amindoua. Mentalitatea acestora este asemanatoare acelor romani care au devenit membrii ai PCR si au lucrat pentru Securitate. (Dan Amedeo Lazarescu, spre exemplu, tatal vitreg al premierului Tariceanu) De multe ori, deci, avem de a face cu aceleasi personaje, care au schimbat organizatia de baza PCR sau statutul de informatori ai Securitatii pentru un loc intr-o loja masonica…
Altfel spus, institutia masoneriei este altceva, insa materialul uman atras este in general unul expirat, fiind motivat de veleitarism, carierism sau dorinta de a face avere rapid.