Am semnalat aici, nu cu mult timp în urmă, două fapte îmbucurătoare pentru asanarea vieţii noastre publice – mai întîi, acela că presa pare să-şi fi ameliorat prestaţia în sensul unor anchete foarte complete, documentate şi curoajoase asupra modului în care s-au făcut marile averi post-decembriste, mai ales cele aparţinînd demnitarilor; apoi, faptul că semnalările presei, poate pentru prima oară din 1989 încoace, au început să fie luate în serios de Justiţie, care a declanşat anchete penale şi laborioase proceduri de verificare a averilor greu de justificat din salariile de bugetari, oricît de mari ar fi acestea în cazul demnitarilor. Dacă aceste anchete vor merge pînă la finalul lor firesc, vorbesc despre dosare bine instrumentate trimise în instanţă şi rezolvate corect de aceasta, putem spera că Justiţia noastră atît de blamată de opinia publică, situată puţin mai sus decît Parlamentul în ierarhiile acesteia, are şanse să-şi aloce o imagine cît de cît comparabilă cu cea a instituţiilor similare din lumea civilizată.
Mărturisesc că data trecută, cînd am semnalat aceste evoluţii îmbucurătoare, am făcut cu inima oarecum strînsă. În acel moment, şi cercetările presei şi cele ale Justiţiei – parchete, DNA, Comisia de verificare a averilor etc – păreau să meargă într-o singură direcţie, către demnitarii fostului partid de guvernămînt, ceea ce mă făcea să suspectez, dacă nu chiar direct o influenţă politică, atunci măcar o anume inhibiţie şi o oarecare obedienţă – şi a presei, şi a Justiţiei – faţă de „suspecţii” aparţinînd arcului guvernamental. În ultimele două săptămîni însă, cîteva evenimente m-au ajutat să depăşesc această firească reţinere şi să sper într-un real proces de dezinhibare a ambelor instituţii faţă de factorii de putere, oricare ar fi aceştia. În ordinea intrării în scenă: afacerile firmei mamei senatoarei PD – femeie de peste şaptezeci de ani, rivalizînd aproape cu mai celebra Mătuşă Tamara! – cu Primăria Capitalei, începute sub mandatul d-lui Băsescu şi continuate sub cel al d-lui Videanu; afacerea „Copos – Loteria Română”, excelentă pildă de tragerea statului în piept; scandalul legat de întîlnirea de taină dintre d-nii Tăriceanu şi Patriciu şi d-na Macovei, care a provocat cel mai suprarelist ansamblu de declaraţii contradictorii din partea impricinaţilor; în sfîrşit, ultima conferinţă de presă a procurorului şef de la DNA, dl. Daniel Morar, care mi s-a părut complet lipsit de inhibiţii, ascunzînd în spatele aerului său de provincial cumva ponosit un curaj aproape sinucigaş, cum observa şi Mircea Dinescu într-o emisiune de televiziune. Pe ton foarte calm, aproape apatic, dl. Morar ne-a anunţat sec că ancheta în dosarul flota continuă, că autosuspendările politice nu valorează nici cît o ceapă degerată şi că domnii parlamentari şi-au tras nişte regulamente că ar dura peste 20 de zile ca să le poţi face o percheziţie!
Operaţiune care, cum ştim, poate să aibă efect doar prin caracterul său inopinant…
S-a spus că presa ar fi fost „ajutată” cu informaţii de serviciile secrete, de oamenii de la Cotroceni ori de aiurea. Chiar dacă ar fi fost aşa, nu are nici o importanţă. Probabil că a mai fost „ajutată” şi alte dăţi, dar a tăcut mucles, fie din cauza presiunilor politice – să ne amintim scandalurile legate de „România Liberă” şi „Evenimentul Zilei” în plină campanie electorală din 2004 –, fie pentru că publicitatea de stat, pe linia Năstase-Mitrea-DIP, era foarte dulce. Pe de altă parte, despre ce „ajutor” poate fi vorba cînd cel puţin trei din marile scandalurile recente au plecat de la simpla, dar atenta!, lectură a declaraţiilor de avere făcute de demnitarii înşişi? Pe de altă parte, nici una din afacerile ciudate semnalate de presă şi intrate în atenţia Justiţiei nu a fost inventată! Aţa că, de pildă, degeaba se plîng domnii de la PSD, de la Năstase şi DIP la Geoană, de atacuri politice. Dacă totul ar fi limpede în afacerile lor, n-ar fi existat nici un motiv de „atac politic”! Iată nu s-au stins ecourile cazurilor „Năstase-Mătuşa Tamara”, „DIP-Soţia cu chitanţe”, că a apărut cazul „Geoană-Vărul Barbă”! Tot mai mult ne dăm seama că, în PSD, se trăişte intens un veritabil cult al familiei dacă nu, ţinînd seama de caracterul dubios al acestor afaceri, al „famigliei”. Poate avea dreptate dl. Băsescu cînd spunea că Mafia a stat, în ultimii zece ani, la masa guvernelor. N-ar fi stricat să fi fost mai exact, mai puţin aluziv…
S-a mai spus că o parte a „afacerilor cu iz penal” ar fi fost descoperite şi semnalate de unele grupuri de presă, legate de anumite „grupuri de interese”, iar cealaltă parte de alte grupuri de presă.
Care este problema? Pe de o parte, nici un ziar, radio sau televiziune nu se pot ocupa de toate scandalurile zilei care, iată!, slavă Domnului, se ţin lanţ, adică ies la lumină, în plin „glasnosti”, ca să spun aşa. Pe de alta, trebuie să recunoaştem că avem de-a face cu o presă pluralistă, nu monolitică, fapt excelent şi în domeniul media, nu doar în cel politic. Dacă un ziar, un radio sau o televiziune nu reuşesc să vadă ceva ori încearcă să ascundă ceva, se va găsi altul care să demaşte hoţia, mînăria, afacerea dubioasă ori averea suspect de corpolentă. Este excelent că presa este constant curioasă, scormonitoare. Chiar şi dacă mai greşeşte. Este foarte bine că un ziar şi-a cerut recent scuze pentru informaţiile false difuzate faţă de un înalt demnitar. E trist însă că a fost nevoit să facă asta, pentru că nu s-a documentat suficient sau a dorit să lovească sub centură. Curios este faptul că scuzele au fost solicitate d-nei Monica Macovei, faţă de care un alt ziar îşi ceruse de asemenea scuze vara trecută, pentru un motiv similar. Este limpede că există o presiune – în ambele sensuri! – asupra justiţiei, care se exercită şi prin intermediul presei, fie că aceasta este „fidelizată”, fie că este intoxicată. Din fericire, presa a ajuns în poziţia în care nu mai poate fi nici fidelizată, nici intoxicată în întregul său. De nimeni.
De data aceasta, cred că avem de-a face chiar cu cîteva veşti bune, nu doar cu promisiuni ale acestora. O presă profesionaliozată, dezinhibată şi pluralistă, o Justiţie eliberată de timiditate şi de presiunile politice. Ce ne-am putea dori mai mult? Probabil o clasă politică competentă şi onestă? Da, cu siguranţă, doar că asta durează mai mult! Şi, într-o foarte mare măsură, depinde şi de presă şi de Justiţie cît de rapid va fi procesul. Cum depinde şi de maturizarea noastră civică şi politică, de discernămîntul votului nostru!
Eu nu am solutia. Sustin insa o idee. Sistemul social generator de comportamente necinstite oricum ramane in functiune. Pana acest sistem nu este inlocuit cu un altul in care numai munca sa fie posibila incubatorul infractional va functiona permanent. Sper ca vom mai trai. Si daca vom trai vom verifica afirmatia de mai sus.
Despre ce fel de discernamant vorbiti acolea, la urma?
Pai, daca ti se pune sub nas o lista populata cu cinci insi, sa zicem, liberali, pe care presa i-a „demascat”, ce-i de facut? Votezi PRMul?
Una dintre cele mai bune masuri care s-ar putea lua ar fi trecerea la alegeri preliminare de tip USA, facute local, pentru reprezentantii *neaparat* locali care vor fi trimisi la Bucale. In alti termeni: alde Paunescu sa nu poata candida la Hunedoara, Iliescu la Oltenitza samd.
In lipsa acestei chestii, discernamantul de care vorbiti e apa chioara.
Coruptia politica poate fi stavilata numai prin Cod etico-juridic, scris special pentru cei ce detin functii politice si functii publice. Acest Cod trebuie sa fie suficient de detailat, pina la ce inseamna CADOU, FINANTARE in alegeri, nepotism, numiri ministeriale, etc.
Pe linga acest Cod etico-juridic, trebuie format si un Corp de Control Independent, de obicei sub conducerea unui Judecator Pensionar de renume International; acest corp prezinta dare de seama anuala Presedintelui Tarii, Parlamentului si Ministerului de Justitie, minister ce ia in serios concluziile si deschide ancheta judiciara in lumina Legislatiei si a Codului Etic.
Domnule Zob,
sunt de-acord cu ce scrieti. Dar e greu sa schimbi lumea: lumea se schimba, dupa parerea mea, numai cu fortza, *numai de frica*.
Si, *cu fortza*, nu mai poti s-o schimbi, nu mai suntem pa vremea lu’ Stalin.
Chiar ma-ntrebam zilele astea din ce fel de specie fac eu parte: caci e greu, foarte greu sa fii cinstit si sa traiesti decent in acelasi timp, intr-un sistem care incurajeaza necinstea.
Ma rog, e o problema cam retorica: de aia m-an si expatriat, pentru ca nu puteam impaca cele doua exigente in RO. Probabil ca si in cazul,dvs. e aceeasi poveste…
Toate cele bune, Nea Marin
(P.S.: sunt pe coverta si va urmaresc, olteanu’, ce zice, aia si face. Sa stiti insa ca oricat de dur va voi ataca, o voi face cu argumente si vom ramane, sper, amici „pe sarma”).
Pai, cum sa spun? Nu e mare lucru sa-ti exerciti discernamintul intre ceea ce este flagrant bine si rau, ci intre infinitele nuante ale rautzului si bunutzului! Pe de alta parte, este o iluzie sa credem ca votul uninominal singur este in stare sa rezolve ceva in vag penibilul nostru sistem politic si electoral. E nevoie de un set intreg de masuri de reformare a sistemului politic si, pe cale de consecinta, si a clasei politice. Cindva voi intra in detaliile acestei chestiuni. Deocamadata, semnalez doar ca va fi o operatiune extrem de anevoiasa, pentru ca la nivelul clasei politice exista tendinta – in fond, fireasca!!! – de autoreproducere. Cit priveste alegerile primare, vreau sa reamintesc ca in UDMR acestea functioneaza de la inceput, iar asta n-a impiedicat parlamentarii formatiunii maghiare sa participe la boicotarea aprobarii Ordonantei DNA in Senat, nici pe un anume senator de acolo sa faca, alaturi de romani, o avere fabuloasa din explotarea fara mila a lemnului patriei comune. In ce priveste solutia de mina forte cu care ne ademeneste dl. Zob de cite ori are prilejul, nu am de spus decit un singur lucru – de cite ori o comunitate, de orice nivel, apeleaza la asa ceva nu face altceva decit sa-si dovedeasca impotenta de a recurge la solutia elementara si sanatoasa a democratiei reprezentative. Cu o vorba mai noua, a democratiei functionale. In ce ma priveste, fara a fi atit de patriot cit este dl. Zob, uneori si Nea Marin, ma feresc sa-mi socotesc poporul ca fiind unul impotent! Auguri!