ACUM.TV

Sa spunem, pentru cele cateva minute cat va dura sa cititi aceste randuri, ca fiecare dintre noi traieste in cel putin doua lumi.

Pe prima am putea sa o numim “a realitatii” desi, asa cum se va vedea, este mai mult decat atat. In aceasta lume avem obligatii sociale, raspunderi personale de tot felul, interactionam cu persoane cunoscute si necunoscute, avem datorii la banca, facem fata unor imprejurari noi sau dam curs unor activitati de rutina. In lumea realitatii avem sefi si subordonati, chiar daca de cele mai multe ori nici nu se numesc asa. In lumea realitatii avem unul sau mai multi presedinti, un fel de autoritati supreme care, daca ne-ar ruga sa facem ceva sau chiar ne-ar impune-o, ne-ar fi foarte greu sa nu ne supunem.

O a doua lume ar putea fi numita “a imaginatiei” desi, mult mai sugestiv ar fi “a mentalului” sau “a informarii”. Este lumea in care, dupa modesta mea opinie, fiecare dintre noi ar trebui sa fim unicul si propriul nostru presedinte. In aceasta lume, a alegerilor personale, ca oameni maturi avem dreptul (si obligatia) sa cantarim sfaturile (sau indicatiile imperative) care ni se dau si sa luam o decizie sau alta. Avem dreptul sa ne alegem sursele de informare si sa le verificam, pentru a lua decizii. Avem dreptul sa ne alegem cartile pe care le citim si filmele pe care le vizionam, avem dreptul sa ne alegem prietenii si chiar sa ne definim politicile personale in raport cu cei cu care vrem-nu-vrem trebuie sa avem o relatie (cum ar fi parintii, copiii, vecinii de bloc, postasul, colegii de serviciu si asa mai departe).

Evident, lumea realitatii fiecaruia dintre noi, in care suntem simpli actori, este compusa de fapt in cea mai mare parte din lumea mentala a celor din jurul nostru. Aceasta observatie simpla poate fi inteleasa foarte usor daca ne gandim cat de mult conteaza in actiunile noastre nu materialul din care ne este facuta usa casei ci cine o deschide si de ce, nu vinul din pahar ci cu cine il bem, nu hainele pe care le imbracam ci mediul in care ne afisam in ele, nu complexitatea unei jucarii ci cui o oferim, cum o oferim si bucuria copilului la primirea ei, si exemplele pot continua.

Un pas mai incolo insa, in tema de reflectie pe care v-o propun astazi, descoperim ca de fapt lumea reala a fiecaruia dintre noi este plina de… presedinti ai propriilor lor lumi mentale! Si asa este de fapt normal si firesc sa fie. Cu adaugarea (si sper sa nu fac dintr-o data lucrurile prea complicate) ca in democratie, majoritatea cetatenilor recunosc in lumea lor mentala existenta unui singur presedinte, a unui lider social, aflat in lumea lor reala.

Dar lumea reala ar fi complet anarhica daca functionarea ei n-ar fi reglata si de institutii. De aceea m-am si oprit astazi asupra acestei teme, de aceea si incepem anul 2005 si primul numar “oficial” al publicatiei ACUM cu acest subiect. Pentru ca, iata, in lumea reala a Romaniei s-a produs o schimbare. Romania are un nou presedinte.

Acestui nou presedinte si celor care sunt in preajma lui, cu tot respectul, le-as pune, daca as putea, doar doua intrebari care vin din lumea mea mentala (in care sunt si eu presedinte, vezi mai sus).

Domnule Presedinte, cum credeti ca va influenta balanta lumii dumneavoastre reale – si mai ales a celor pentru a caror viata mai buna ati depus juramantul – faptul ca in lumea mentala a celor pe care romanii treziti din somn se chinuie de cincisprezece ani sa-i arunce la groapa de gunoi a istoriei, dumneavoastra NU le sunteti totusi presedinte SI in lumea reala (chiar daca o mimeaza)? Cum veti putea apara de ostilitatea lor pe cei care v-au ales?

Domnule Presedinte, ati vorbit de necesitatea ca institutiile statului sa-si faca datoria. Credeti ca si-o vor face sau doar vor mima si ele acest lucru o vreme, atata timp cat in structurile lor executive se gasesc nenumarati cameleoni in a caror lume mentala NU le sunteti presedinte SI in lumea reala, ei avand (si) alte obligatii?

La aceste intrebari raspunsurile sunt aproape evidente. Ce nu este evident inca, este cum va reusi noul presedinte sa destrame circuitele informationale paralele din cadrul institutiilor statului, circuite bazate pe loialitati de partid, de gasca si nepotism.

Multumita acestor circuite, cei in a caror lume mentala s-a fixat ideea (pe care au si exprimat-o) ca insasi alegerea presedintelui nu respecta, chipurile, vointa poporului, vor avea informatii la prima mana despre momentele cand, pentru a realiza ceea ce-si propun, presedintele si guvernul vor trece si prin momente mai riscante.

Asa cum imi releva aseara un distins analist politic intr-o conversatie linistita la o cana de ceai fierbinte (de fapt domnia-sa mi-a si dat, indirect, ideea acestui editorial), doar comunistii, la schimbarea de regim din 1947 au reusit sa se fereasca de pericolul de a fi impinsi in prapastie in aceste momente de risc, schimband in doar cateva ore covarsitoarea majoritatea a oamenilor-cheie din institutiile statului cu oameni loiali noului regim, care recunosteau o UNICA autoritate si instituind partidul-stat.

Pe atunci, schimbarea era posibila datorita garantiilor oferite de tunurile sovietice. Astazi, stabilitatea schimbarii poate fi garantata doar de credibilitatea enorma de care se bucura presedintele, iar statul nu mai poate fi confiscat de un partid (tocmai este pe cale sa se desprinda din ghearele unuia). Pentru a face o diferenta insa, schimbarile trebuie operate rapid. Daca nu se va intampla aceasta, lumea mentala a celor care azi au o dubla subordonare informationala va deveni din nou, lumea reala a unei Romanii pe care nu vad ce-ar mai putea salva-o in acest caz nenorocit si indezirabil.

Dar sa fim optimisti, toate indicatiile de pana acum sunt ca fraiele puterii in Romania au toate sansele sa intre pe maini bune. Sunt si multi cei care doresc sa ofere un ajutor dezinteresat, mai de pret decat se poate vedea la suprafata. Sa speram ca noua putere nu-i va ignora.

Acest articol a fost publicat luni, 3 ianuarie 2005 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.