caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Seminte pentru viitor



 

De ce ţi-e frică… nu scapi!

de (31-10-2010)
3 ecouri

Societatea modernă pare să fie din ce în ce mai obsedată de ideea sănătăţii perfecte. Tratamente preventive cu medicamente energetizante, vizitele sistematice la bioterapeut sau psiholog evidenţiază tragedia unei societăţi dezvoltate dar bolnave. Cu cât societatea este asa-zis mai civilizată, cu atât grija pentru propria persoană, pentru calitatea vieţii şi a mediului este mai mare. Din păcate însă, majoritatea acţiunilor nu sunt generate din respect pentru VIAŢĂ şi NATURA ci mai mult de Frică. Frica de moarte, acest ultim proces ce aruncă omul într-o confuzie profundă, sau, mai banal, frica de durere.

La o primă vedere acest fapt pare să fie un reflex al instinctului de supravieţuire atât de specific viului. O analiză mai atentă însă ne evidenţiază complexitatea problemei, căci, spre deosebire de animal, omul are numeroase reacţii iraţionale, ce contravin primei legi din lumea vie materializată: supravieţuirea. Actele de eroism, sacrificiul de sine al atâtor oameni pentru o idee abstractă, pentru o persoană iubită fac din om un personaj aparte. Confruntat cu problemele majore ale regnului animal, omul este un fenomen aparte, extrem de complex şi atipic. Asemănările comportamentale esenţiale, la nivel de individ şi grupare de indivizi, ale omului cu multe dintre mamiferele superioare sunt izbitoare. Se poate spune că pe anumite planuri nu ne-am desprins încă din lumea animalelor. Bătălia pentru o bucată de carne mai mare sau pentru controlul unei turme mai numeroase sunt încă atât de vizibile în societatea modernă! Cu toate astea, acordurile muzicii lui Bach sau Beethoven, a lui Mozart sau Ceaikovski, explozia de umbre şi culori din tablourile lui Rembrandt sau Picasso, formele lui Rodin sau Brâncusi ne sunt dovadă că omul este si altceva decât un animal mai „complicat”.

Într-o „lume naturală”, alcătuită din mai multe specii ce se luptă pentru existenţă, supravieţuirea este legată de interacţiuni nemijlocite, de tip pradă-prădător. Nu există decât o lege, a celui mai tare, mai rapid, mai camuflat în mediu. Selecţia naturală acţionează structurând treptat un sistem ecologic dinamic şi în acelaşi timp robust faţă de unele schimbări de mediu, de componenţă a speciilor sau de număr de indivizi dintr-o specie. Bătălia cu mediul este sinonimă conservării vieţii, întăririi prin selecţie a unor proprietăţi nebănuite. Intersecţia cu un „duşman” de talie mare sau de talie microscopică, ce produce îmbolnăvirea, sunt intersecţii nefaste pentru un individ, dar normale. Comunicarea şi semnalizarea dintre specii se pot manifesta doar la nivelul delimitării teritoriilor şi în cadrul unui cod primar, bazat pe arhetipuri. În interiorul unei specii domneşte în general o ordine indusă de forţă. Structurarea ierarhiei se face în baza unui criteriu clar, ce se probează în fiecare an: marea bătălie pentru împerechere. Nu există compromisuri! Nu există pile! Cel mai tare conduce, restul se supune necondiţionat. Rar sunt doi „conducători” acceptaţi pe acelaşi teritoriu. Acestea sunt „legile junglei”, simple şi care nu iartă. O clipă de neatenţie poate fi fatală. Este un adevăr perceput de toţi participanţii la acest mare joc al vieţii.

Omul pare să ocupe o poziţie particulară în acest teatru al vieţii. Dezvoltarea intelectului i-a permis obţinerea a două „performanţe” ce l-au izolat de restul speciilor şi în final de Natura însăşi: construcţia unui sistem de comunicare în interiorul speciei, din ce în ce mai diversificat şi mai abstract; construcţia unui mediu socio-economic artificial, capabil să izoleze omul de „legea junglei” ce domnea în rest şi să definească treptat termenul de civilizaţie, de confort si de calitate a vieţii. Este interesant de remarcat că aceste două trăsături ar fi trebuit după părerea mea să asigure cooperarea dintre oameni. Comunicarea prin intermediul unei limbi vii, dinamice, permite a împărtăşi din ce în ce mai nuanţat o speranţă, o părere, o durere. Confortul intelectual al omului care putea dormi liniştit, departe de atacurile celorlalte vieţuitoare ce luptau pentru supravieţuire, permite structurarea treptată a unei viziuni globale asupra vieţii însăşi. Şi cu toate astea omul pare să fie supus în continuare bătăliei primare, aduse din păcate şi în interiorul „cetăţii” delimitate de noua postură. Este ca şi când, neînţelegând o lege profundă, în evoluţia sa omul a modificat doar aparent mediul, mutând pe alt plan raportul pradă-prădător. Omul a devenit propriul său duşman, propria sa pradă. Rămas fără competitorii naturali, din necesitate sau din joacă, omul pare să-şi fi inventat competitorii printre semeni. De ce ţi-e frică nu scapi! Frica inventează duşmanul. Frica şi Plăcerea!

Frica este o stare ce acţionează, prin intermediul individului, la o altă scară, a grupului, regiunii, natiunii… Frica poate declanşa un mecanism mult mai profund. Ea atrage lucrul ce face obiectul fricii. De ce ţi-e frică nu scapi. Şi cum ar putea fi folosit acest proces natural într-o manieră “inteligentă” şi care să genereze un business fără sfârşit? Simplu! Poate mult prea simplu! Iată reţeta: Să creezi probleme pentru ca apoi să le rezolvi, cronicizându-le. Pui în funcţiune un mecanism care odată pornit pare să funcţioneze de la sine. Mediatizezi doar crime, războaie, durere, sânge, moarte şi treptat se generează, în mintea celui destinat a intra în structura mecanismului, FRICA. O dată instalată ea actionează de la sine. Se generează stresul, obţinându-se obiectul muncii: pacientul. Se formează apoi o industrie care vindecă parţial şi la un preţ substanţial efectul şi NU cauza. Tratarea cauzei ar fi întreruperea ciclului ce este însuşi scopul procesului descris. Deci întreaga atitudine managerială se orientează pentru a obţine o clientelă stabilă şi sigură şi nu pentru eradicarea cauzei generatoare. Aceasta ar fi exploatarea fricii şi durerii.

Şi, parcă pentru a echilibra situaţia, pe fundalul unei pregătiri psihologice adecvate se poate imagina un sistem ce „exploatează” plăcerea. Plăcerea de a mânca, de a bea, de a trăi senzaţii intense… O industrie profitabilă te îmbie să consumi, şi alta, la fel de profitabilă şi de multe, ori pentru acelaşi grup de persoane, te ajută să îţi revii din exces. O industrie te îngraşă si alta îti oferă reţeta slăbirii. Un cleşte cu două fălci active, ce l-a prins la mijloc pe cel ce nu are putere să asculte glasul interior al măsurii lucrurilor, al armoniei universale. Si tocmai aici este problema, căci totul pare să înceapă cu „sugrumarea” bunului-simţ, cu sădirea confuziei, suspiciunii şi arbitrariului încă de la naştere.

O regulă pe care unii par să o cunoască ancestral, pe care o exercită aproape instinctiv: întâi trebuie îmbolnăvit spiritul, apoi pustiită inima, pentru ca în final să rămână doar corpul ce este pus necondiţionat la treabă, pentru a obţine MARELE Premiu pentru… un Altul (pe care în general nici nu fl vezi).

Din păcate, în lumea noastră materială premiul astfel obţinut fiind palpabil, este confundat eu cel adevărat, obţinut pe merit. Banii nu au miros, se spune, aşa că cel mai bun premiu ar fi să fie banul si nu valoarea umană. Nu se evidenţiază munca celui ce luptă pentru a fi primul, ci doar suma pe care o dobândeşte. Banul poate fi însuşit şi fără merit. Banul nu poate cumpăra înţelepciune! Banul poate cumpăra însă un „bilet” pentru şedere nelimitată în capcana ignoranţei. Banul este numai bun pentru a contribui la întreţinerea jocului din întuneric.

În concluzie şi vorbind în termenii unei evoluţii în “Spaţiul fazelor”, în lumea asta sunt lucruri Plăcute (atractoare) şi lucruri Dureroase (repulsoare); există şi aşa numiţii „atractori stranii„… Memoria păstrează cu grijă urmele trăite, şi după un scurt timp petrecut în această lume, se instalează un comportament automat, descriptibil de un automat cu feed-back şi feed-before orientat spre maximizarea plăcerii şi minimizarea durerii.

Omul poate evoca, după dorinţă, o amintire. Este ca şi când am aduce trecutul pe o “planşetă” de studiu, o masă de disecţie, într-un spaţiu mental unde… Ceva din noi poate opera simbolic, abstract… Într-o explozie de cuvinte-gând se pot face referiri asupra celor trăite, se pot rememora bucurii sau dureri, se pot trage concluzii referitoare le corectitudinea sau incorectitudinea unor acţiuni etc… Acest mecanism, paradoxal, nu se află de cele mai multe ori sub controlul nostru. Căci, de cele mai multe ori, pasiunea, plăcerea, patima … simplifică analiza şi asta sub acţiunea unei adevărate “fabrici de motivaţii”… Omul este slab… omul este supus greşelii… omul este uşor de tentat cu … “oglinjoare şi mărgeluţe…”

O amintire, declanşată de un stimul exterior, poate nesemnificativ ca intensitate, trezeşte dorinţa de a re-experimenta starea de plăcere ataşată acţiunii deja cunoscute (acţiune cantonată în trecutul subiectului). Mecanismul declanşat nu este decât o reîntoarcere în trecut sub impulsul dorinţei de a retrăi o plăcere sigură. Dorinţa, o dată instalată, mobilizează sistemul biologic pentru a îndeplini comanda. Neîmplinirea dorinţei este resimţită ca durere şi frustrare. Experimentată prin propria trăire, neîmplinirea motivează o dată în plus acţiunea căci, din momentul „aprinderii” dorinţei nu se văd decât două situaţii posibile: plăcerea actului consumat sau durerea actului ratat.

Sub presiunea dorinţei însă, omul deformează realitatea. Zona de interes capătă imediat altă dimensiune. Se exacerbează simţuri, se amplifică sau se decuplează legăturile zonei de interes cu zonele învecinate. Dorinţa orbeşte, trunchiază infor-maţii, minimizează pericole sau implicaţii ulterioare. Spiritul dominat de dorinţă nu mai poate înţelege unitatea şi armonia universului în care este cufundat. Paradoxal, dorinţa adoarme . atenţia! Acest complex proces psihologic ce se produce într-un sistem neuronal primar ce funcţionează automat, declanşat de amintirea unei trăiri trecute şi generatoare de plăcere, poate fi surprins poate mai uşor într-o metaforă grafică realizată de un mare artist al acestui secol, Escher – Scena Balconului.

ESCHER - Balcony

Balconul la care mă uit EU nu este la fel cu celelalte balcoane! ! ! Este Mai Mare, Mai Important, Mai Adevărat etc… Este mai balcon! oricum este altfel decât al Tău (cel ce eşti în afara mea). Ce greu este să comunici cu cel ce se uită în altă parte şi care, la rândul lui, deformează zona lui de interes. Bătălie fără sfârşit între două celule guvernate de aceeaşi lege: împlinirea dorinţei. Să nu existe oare şi altă forţă motoare decât …dorinţa de a lua jucăria vecinului, de a avea o prăjitură mai mare …o …mai mare?

Şi când te gandeşti că nu eram aşa …la începutul acestei vieţi!

Dirijor (3 ani) Percuţie (2 ani)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Tudor Radulescu: (1-11-2010 la 22:27)

    „[…]O cultura, ca si un individ, se descopera nu numai prin felul sau propriu de a valorifica viata, ci si prin atitudinea sa in fata mortii. Valoarea atribuita mortii are o importanta considerabila cand este vorba sa intelegi o cultura sau un individ. […] Nu trebuie sa fugi in fata mortii, cu atat mai putin sa te lamentezi cand vine; ea este un act de proportii cosmice care trebuie acceptat cu seninatate si chiar cu oarecare bucurie, pentru ca, datorita lui, individul se elibereaza de limitele sale. Nu este vorba de o forma lirica a panteismului, chiar daca Natura este prezenta in acest act de reintegrare. Pentru ca Natura nu se identifica cu Dumnezeu, ci este considerata ca fiind o creatiune a sa. Prin actul mortii, sufletul se reintegreaza marii familii cosmice, opera Creatorului in totalitatea sa[…]” spunea Mircea Eliade referindu-se la Miorita. Si mai spunea ca succesul poporului roman, indarjirea lui de a ramane pe aceste meleaguri se datoreaza dragostei lui fata de pamant, nevoii lui atat de putine…. Daca ma gandesc acum la balconul cel mare, cel mai balcon dintre balcoane – tabloul lui Escher e atat de graitor… – si imi amintesc ce zicea G.M. Cantacuzino in Arcade, firide si lespezi, ca „adanca poezie ce emana dintr-un sat romanesc provine din faptul ca aici comorile nu sunt decat sufletesti”, constat cu dezamagire ca acele esente tari par a se fi diluat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (2-11-2010 la 10:45)

    Ca de obicei, Florin, articolul tau ridica o complexitate de probleme, unele mai interesante decat altele!
    De data aceasta ma voi referi doar la una dintre ele, si anume cea introdusa prin remarca facuta in legatura cu banii.
    Cred ca exista si forme superioare de utilizare a banilor, in care ei actioneaza ca masura a viabilitatii unor proiecte sociale sau ca ingredient necesar comunicarii si coeziunii intre oameni pentru a-i ajuta sa schimbe valori utile unei vieti mai bune. Am in minte un astfel de proiect social chiar pentru ACUM – care fie se va realiza, fie isi va releva lipsa de viabilitate in spatiul vorbitorilor limbii romane. Voi reveni pe acest subiect dar pana atunci, multumiri ca intotdeauna, pentru valoroasa ta colaborare!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • florin munteanu: (2-11-2010 la 11:36)

    Cred ca este bine de precizat ca nici un lucru nu este Rau in sine! Poate fi doar inadecvat utilizat sau utilizat fara masura… Deci nici BANUL ca atare nu este in fond problema – desi este blamat de multi, inclusiv de mine in atricol!
    Din pacate Banul poate cumpara finalitatea unei actiuni, fara a mai fi nevoie de efortul si bucuria finalizarii unei activitati cu cap si coada… a unei activitati cu ROST…cu NOIMA…

    Ma uitam la fetele copiilor din scolile noastre de vara, atunci cand reuseau sa finalizeze cu mana lor, poate pentru prima data, o actiune; sa fie implicati nemijlocit intr-un context in care, direct sau indirect au devenit martorii transformarii unui gand, a unui proiect intr-un produs concret, tangibil. Au trait si inteles ROSTUL muncii lor… Premiul final (in bani sau nu) a fost o Consecinta si nu un SCOP! Concretetea …premiului a venit ca si consecinta si nu ca …atractor, ca motivare…

    Cred ca problema Banilor ca si a Calculatoarelor este ca nu sunt obiecte rele in sine … ci doar MIJLOACE prin care am putea evolua, asa cum zici tu ” ingredient necesar comunicarii si coeziunii intre oameni pentru a-i ajuta sa schimbe valori utile unei vieti mai bune…”
    De aceea, daca lumea ar intelege valoarea „globala” a muncii lor efectuata local, daca ar vedea intreg „lantul” de productie si eventual efectele dureroase ale unei munci prost facute sau superficial facute – din insasi lipsa unei viziuni de ansamblu- poate spuneam, ar fi mai atenti si evident mai motivati in a face …bine… Caci, intr-un organism viu precum este si societatea, fiecare are rolul sau…rostul sau…

    Problema pe care o tot invoc este faptul ca Mijlocul devine prea repede SCOP iar incapacitatea de a „vederea” si simti ROSTUL unei actiuni …face ca treptat, motivatia sa se reduca la BAN, cu care nu se cumpara doar „o viata decenta” ci treptat o viata speculativa, o viata fara intelegere, fara intelepciune… Nu am auzit ca cineva ar face o „crima” pentru a lua cuiva intelepciunea …dar atatea crime sa fac pentru a fura BANII altuia…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.205.93.2