La Cluj toamna străluceşte în nuanţe de galben, de arămiu şi ruginiu, de parcă lumina soarelui scăpătat s-ar fi adunat în potirele crizantemelor şi gutuilor, în bostanii burtoşi, în frunzele încă aninate de crengi sau deja aşternute pe aleile Parcului Mare. Grădina Botanică e incandescentă.
Toamna se mistuie în făclii roşii, vişinii şi violete. Ultimii trandafiri sunt albi ca nişte lumânări neaprinse. Octombrie se îngână cu noiembrie şi lumina copilăriei se reaprinde în pântecele bostanilor decupaţi cu ochi uimiţi şi zâmbet poznaş. Razele soarelui ostenit se răsfrâng în cioburile de oglindă încastrate în inimioarele de turtă dulce, de pe tarabele înşirate la poarta Cimitirului Central. Lumânările licăresc pe mormintele împodobite cu noiane de flori, de Luminaţie. Lumina de noiembrie se strecoară prin zăbrelele genelor umplând sufletul cu vinul nostalgiei.
Anual, la 1 noiembrie, mergeam la cimitir, de Ziua Mortilor. Acopeream marmura rece a mormintelor celor dusi de langa noi, cu frunze de feriga, crizanteme colorate. Lumanarile ardeau in liniste flacara amintirilor. Cimitirul era ca un furnicar. In aerul racoros al toamnei, vii si dusi, pentru o clipa, ne reintilneam.
Astazi, doar gandul ma duce acolo, la marginea mormantului parintilor mei.Lumina imi arde in suflet.
E o diferenta mare intre cei care pot si stiu sa minuiasca cuvinte si cei care doar incearca cu multa stradanie si bunavointa. E exact diferenta dintre textul sensibil al articolului si cel al ecoului de mai sus, care seamana cu amintirile scrise pe fundele pe care le purtau fetele la sfirsitul clasei a 8-a; afectate fara continut.