caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Despre bătrîneţe – întrebări, nelinişti, bucurii

de (27-1-2018)
16 ecouri

 
Publicăm textul unei prezentări a domnului Andrei Pleşu cu ocazia unei conferințe pe care a oferit-o publicului în august 2013, la Festivalul Dilema Veche. Preluăm acest material și în semn de prețuire a istoricului Neagu Djuvara, care ne-a părăsit pe 25 ianuarie 2018.

E o coincidenţă fericită că vorbim azi despre bătrîneţe, nu numai pentru că sîntem într-o cetate veche, dar şi pentru că, tocmai astăzi [18 august], domnul profesor Neagu Djuvara împlineşte 97 de ani. Prezenţa lui, vîrsta lui, tipul lui de vitalitate sînt în sine un mesaj încurajator despre bătrîneţe.

De altfel, nu mai vorbim astăzi despre o categorie minoritară. Acum 100 de ani nu erau atît de mulţi bătrîni, speranţa de viaţă era mai mică şi populaţia lumii nu avea un procent semnificativ de bătrîni. S-au făcut unele statistici. În 1950, în Franţa, erau aproximativ 200 de centenari; în 1990, erau 4.000; se preconizează că în 2050 vor fi 150.000 de centenari. Trebuie să vă spun, chiar dacă asta pe unii o să-i indispună, că de obicei, în acest număr în creştere de bătrîni, majoritatea o constituie doamnele. Sînt de patru ori mai multe centenare decît centenari. Se cercetează încă de unde vine această diferenţă, dar ea pare un fapt atestat: femeile îmbătrînesc mai consecvent şi mai durabil decît unii bărbaţi. Pe de altă parte, trebuie să ne obişnuim cu gîndul că bătrîneţea este inevitabilă, că din clipa în care ne naştem începem să acumulăm procente de bătrîneţe.

Există un portret sinistru şi un portret euforic al bătrîneţii. În istoria culturii europene, există oameni care spun că bătrîneţea este minunată şi, cîtă vreme nu te doare nimic, ei sînt convingători. Mi-aduc aminte că am întîlnit astfel de oameni printre cei care au contat în formaţia mea. Unul a fost domnul Alexandru Paleologu, care îmi spunea că nu este nimic mai frumos pe lume decît să fii bătrîn, că bătrîneţea are avantaje uriaşe. Unul este şansa de a fi bunic, pentru că atunci cînd eşti tată, ai o relaţie tensionată cu copiii tăi, îi urmăreşti, îi pedepseşti, îi promovezi, eşti îngrijorat, te ocupi, însă cînd eşti bunic, iubirea ta este gratuită, nu mai vrei nimic de la ei, îi laşi în pace, iar ei, datorită acestui fapt, tind să te iubească foarte mult. Dar – spunea domnul Paleologu – mai este un avantaj: cînd te plictiseşti într-o societate, cînd un program ţi se pare prea încărcat, poţi să faci pe senilul şi imediat eşti scuzat. Poţi să spui prostii, nu te judecă nimeni, poţi să te pătezi pe cravată, nu se supără nimeni, capeţi libertăţi pe care nu le aveai înainte. Un altul care mi-a vorbit euforic despre bătrîneţe a fost domnul Constantin Noica – el a ţinut şi o conferinţă despre bătrîneţe. Spunea că bătrîneţea este o eliberare formidabilă în vederea creativităţii. Spunea că scapi de o mulţime de griji organice; de pildă, scapi de dinţi; 32 de dinţi – 32 de duşmani, cînd ai scăpat de ei, te poţi ocupa liniştit de filozofie. Cît priveşte creativitatea, avea la îndemînă o sumedenie de exemple: mari creatori de cultură şi de artă care au fost explozivi în faza finală sau şi în faza finală a vieţii lor. Tizian – care a murit de ciumă, nu de altceva – a pictat dezlănţuit după 70 de ani, pînă cînd a murit. Picasso a fost mai activ ca niciodată după 80 de ani. Iar exemplele se pot înmulţi. Nu trebuie, aşadar, să disperăm dacă avansăm în vîrstă; dacă ne pierdem productivitatea, altele sînt, de obicei, motivele – nu vîrsta. (…)

În Roma antică exista un slogan care spunea aşa: „Sexagenarios da ponte!“ adică „Cei de 60 de ani să fie aruncaţi de pe pod!“ Ideea aceasta s-a menţinut în istoria europeană pînă tîrziu. În secolul trecut, la Paris , în 1968, cînd tineretul a ieşit pe stradă să protesteze împotriva establishment-ului, una dintre lozinci era: „Nu aveţi încredere în cei care au peste 30 de ani!“ „Exigenţele“ crescuseră, carevasăzică, foarte mult.

Sigur că bătrîneţea este şi un cumul de suferinţe şi că, uneori, a fost preţuită într-un mod echivoc. În Evul Mediu, exista obiceiul conform căruia cel care omora un om trebuia să plătească un fel de sumă de răscumpărare a vinei. Şi erau sume fixe. Cîţi bani trebuie să dai dacă ai omorît un bătrîn şi la ce vîrstă, cîţi dacă omori un copil, un bărbat, o femeie ş.a.m.d. Dacă omorai pe cineva de peste 65 de ani, trebuia să plăteşti 100 de galbeni. Tot atît se plătea şi pentru un copil sub 10 ani. Dacă omorai pe cineva între 15 şi 25 de ani, plăteai 150 de galbeni, iar între 20 şi 50 de ani – 300 de galbeni; asta era vîrsta socotită a fi cea mai utilă.

Există, desigur, ideea că bătrîneţea este un fel de boală, un fel de infirmitate, ceva care trebuie cumva evitat: un rezultat al existenţei răului, al păcatului originar – spun Sfinţii Părinţi. Dar ce mi se pare mai interesant este că, în general, creştinismul n-are o imagine prea grozavă a bătrîneţii. este de aşteptat ca în creştinism, bătrînul, înţeleptul să fie un personaj bine prizat. Dar să ne reamintim cîteva fapte. În primul rînd, Iisus Hristos ne-a învăţat o mulţime de lucruri esenţiale – cum să acţionăm, cum să ne iubim aproapele, cum să ajutăm, cum să ne rugăm, cum să suferim, cum să murim, dar n-a apucat să ne spună cum este cu bătrîneţea. Pentru că a murit la 33 de ani, şi un Isius bătrîn nu intră în panoplia de modele posibile pe care le poţi imita. Nu mai spun că şi ucenicii lui erau foarte tineri. este uimitor să constaţi că Sfîntul Ioan Evanghelistul, cînd a murit Iisus pe cruce, avea 18 ani. Cel mai bătrîn era Sfîntul Petru, care avea 32 de ani. În general, Noul Testament vine cu un suflu de juvenilitate, de energie tinerească, care contrabalansează atmosfera patriarhală din Vechiul Testament, unde oamenii importanţi sînt oameni care trăiesc sute de ani.

Într-unul dintre psalmi – Psalmul 89 – se spune că viaţa omului este de 70 de ani; dacă este solid, ajunge şi la 80, iar dacă are ghinion, trece de 80, pentru că atunci încep problemele. Dimpotrivă, în Noul Testament se spune explicit, în Scrisoarea lui Pavel către Efeseni, că adevărata vîrstă a omului este vîrsta lui Iisus, cea pe care a atins-o el. Aceasta este vîrsta înţelegerii, a cunoaşterii, a deplinătăţii. Deci, apogeul maturităţii.

Pe de altă parte, ce înseamnă să fii bătrîn? Cînd eşti bătrîn, de fapt? Sfîntul Augustin spune că sînt şase vîrste şi că vîrsta bătrîneţii este a şasea şi este cea mai lungă, între 60 şi 120 de ani. este cît toate celelalte la un loc. Isidor din Sevilla spune că tinereţea este pînă la 50 – ceea ce este foarte încurajator –, maturitatea este pînă la 70, iar bătrîneţea este de la 70 de ani în sus. Cît despre Origen, el spune că bătrîneţea nu este o chestiune de vîrstă. Şi asta este una dintre temele pe care aş vrea să le reţinem. Origen spune că, în Scriptură, vîrsta nu este cuplată cu ideea de înţelepciune. Nu bătrînii longevivi sînt neapărat cei valorificaţi drept înţelepţi, ci doar cei puţini cărora li se spune, ca în cazul lui Avraam, „cei plini de zile“.

Ca să ilustrez încă o dată ce poziţie echivocă are bătrîneţea în ambianţa creştină, trebuie să amintesc şi de faptul că, de pildă, în evangheliile sinoptice, cuvîntul „bătrîn“ (presbyteros) apare de 25 de ori, şi anume, în majoritatea cazurilor, într-un sens mai curînd negativ. Bătrînii despre care este vorba în cele trei evanghelii sînt cei care, împreună cu arhiereii şi cărturarii evrei, fac parte din instituţia care îl judecă pe Iisus şi îl condamnă. Bătrînii sînt purtătorii unei tradiţii obosite, anchilozate, dure. Abia în scrierile Sfîntului Pavel şi în epistolele soborniceşti apare ideea de „presbyteros“ ca preot al noii comunităţi, ca lider al noii orientări religioase. (…)

Aş vrea, în partea a doua a conferinţei mele, să vorbesc despre un text clasic al comentariilor despre bătrîneţe. Şi care nu se prea mai citeşte astăzi, motiv pentru care îmi permit să vi-l reamintesc, cu unele comentarii. este vorba de textul despre bătrîneţe al lui Cicero (De senectute) pe care l-a scris cînd avea 62 de ani. Cicero îşi începe discursul constatînd că, deşi toţi vrem să ajungem la adînci bătrîneţi, cum ajungem acolo, începem să bombănim. Spunem că este oribil să fim bătrîni, deşi asta ne-am dorit tot timpul: să trăim cît mai mult. Alţii spun că bătrîneţea se poate accepta, dar că vine, totuşi, prea repede. Ce înseamnă „prea repede“? Vîrstele vin cînd vine sorocul lor şi a dori să le modifici ritmul de instalare este o formă de nebunie. Spunem vreodată că tinereţea „a venit prea repede“? Constantin Noica spunea adesea că omul este singura fiinţă vie care nu se coace niciodată. Care întotdeauna poate să mai facă cîţiva paşi în plus în formarea de sine.

Din punctul acesta de vedere nu există limite, iar problema bătrîneţii, a termenelor, a vîrstelor ar trebui să ne fie indiferentă. Un filozof grec, Gorgias, care a trăit foarte mult (107 ani – o mare performanţă în momentul în care media de viaţă în lumea antică era undeva între 25 şi 30 de ani), cînd a fost întrebat cum este să ai o asemenea vîrstă, a răspuns: „Nu am nimic de reproşat bătrîneţii.“Cicero spune că necazurile pe care le ai la bătrîneţe nu vin de la vîrstă. Vin de la ce ai făcut pînă în momentul în care ai îmbătrînit. Şi cu corpul tău, şi cu gîndurile tale, şi cu sufletul tău. este plin de bătrîni frumoşi în istoria Antichităţii, îi pomeneşte Cicero însuşi, de la Homer şi Hesiod, la Platon, la Democrit şi Diogene, toţi aceşti oameni au trăit mult, au fost productivi şi nu şi-au făcut de ruşine vîrsta.

Cicero spune că, în general, bătrîneţea este socotită odiosa pentru patru motive. Primul este că trebuie să te retragi din viaţa activă. Contraargumentele lui Cicero sînt de ordinul următor: retragerea e, de fapt, o şansă, pentru că poţi să te dedici integral vieţii contemplative, adică vieţii de reflecţie, de analiză şi de înţelegere pe care n-ai putut s-o practici cîtă vreme erai angajat zi de zi în viaţa cetăţii sau în viaţa ta profesională. Cum vă spuneam, şi creativitatea celui care se concentrează pe viaţa contemplativă este integrală, cînd omul este, totuşi, sănătos. Dar şi cînd este bolnav. Bach, care a compus lucruri formidabile la bătrîneţe, avea toate bolile imaginabile, de la diabet pînă la o serie de atacuri cerebrale; dar nimic nu l-a impedicat să facă ce a făcut.

Sofocle, cînd era bătrîn, a provocat enervarea moştenitorilor lui cînd au vrut să dovedească în faţa tribunalului că s-a prostit, că nu mai este capabil să administreze treburile familiei, ale gospodăriei ş.a.m.d. Pentru a se apăra, Sofocle a venit în faţa tribunalului şi a citit cu voce tare ultima lui producţie – Oedip la Colona, una din marile lui piese. După ce a terminat lectura, i-a întrebat pe cei din juriu dacă socotesc că cel care a scris un asemenea text este inapt să funcţioneze normal în familia lui. Aşadar, obiecţia cu retragerea din viaţa activă nu ţine, pentru că ai beneficiile contemplative specifice.

Al doilea lucru trist: şubrezirea corpului. Nu putem să fim atît de optimişti încît să spunem că bătrîneţea este scutită de neplăceri. Adevărul este că sînt foarte multe neplăceri. Şi că n-ai cum să nu te plîngi din ce în ce mai des. Exerciţiul lamentaţiei devine o ocupaţie zilnică. Te plîngi că nu mai ai puterea tinereţii, că nu mai ai memoria de altădată etc. Însă cîtă putere vrei? Vrei să fii puternic ca un elefant? Ai vrut în tinereţe să ai puterea unui elefant? Şi ce fel de putere vrei? Dacă ai avea de ales – spuneCicero – între a fi gladiator şi a fi Platon, ce ai prefera? Să nu-mi spuneţi că aţi vrea să fiţi Platon cu nişte muşchi de gladiator, pentru că nu ţine, trebuie să te specializezi, la un moment dat. În orice caz, este un pasaj foarte frumos în Iliada în care se spune că ar fi mai multă nevoie la Troia de zece Nestori decît de un Ajax, adică mai multă nevoie de zece înţelepţi, decît de un mare combatant. Depinde ce înţelegem prin „putere“, depinde de funcţionalitatea ei, depinde de modul cum o folosim.

Al treilea necaz: declinul plăcerilor senzuale. Cicero ne reaminteşte că toată viaţa noastră ni s-a spus, de către cei mai vîrstă, de către profesori şi maeştri, că este bine să ne controlăm senzualitatea, că este bine să ne purtăm atent cu această ispită, care este atît de atrăgătoare şi atît de riscantă. De obicei, nu reuşim. Ei bine, la bătrîneţe căpătăm pe gratis ce n-am obţinut prin efort la tinereţe. Să zicem mersi că, fără nici un fel de bătaie de cap, sîntem în sfîrşit în situaţia de a deţine virtutea. Bătrîneţea se bucură de alte plăceri. Una dintre ele este să fii înconjurat de tineri şi să fii iubit de tineri. Nimic nu este mai răsplătitor pentru un om bătrîn decît entuziasmul unor tineri care îl respectă şi care descoperă în acest fel cîteva virtuţi pe care le pierd, în general, oamenii în ziua de azi: politeţea, respectul, filialitatea ş.a.m.d.

În sfîrşit, a patra problema legată de bătrîneţe este că se simte pe aproape moartea. Cicero se străduieşte să ne vindece de această spaimă. Replica lui Constantin Noica la acest subiect era: „E foarte curios. Se moare de milioane de ani şi lumea nu s-a învăţat cu asta.“ Cicero spune că sînt, în fond, două variante: dacă sufletul nostru, după moarte, devine neant, atunci problema morţii este neglijabilă, nu contează, nu poţi să te lamentezi că devii echivalent cu un zero glorios. Dacă nu este aşa, atunci probabil că moartea este dezirabilă pentru că sufletul scapă, prin ea, de una dintre marile piedici cînd este vorba de gîndire, înţelegere, cunoaştere: scapă de corp. Dacă sufletul poate gîndi în limitele corpului, cu această povară asupra lui, cu atît mai mult va putea gîndi cînd va fi liber de această povară. În consecinţă, sufletul nu are decît de cîştigat.

Cicero mai spune un lucru supărător de adevărat: ideea că moartea se cuplează strict la bătrîneţe este un exces. Cînd moare un bătrîn, spune el, ai sentimentul unei flăcări care se stinge de la sine, fără violenţă, fără intervenţii brutale din afară. Dramatică este moartea tinerilor. Cînd moare un tînăr, ai senzaţia unei flăcări peste care cade un torent. Şi, de fapt, se moare la toate vîrstele. Ideea că nu se moare decît la bătrîneţe este o legendă, iar moartea la alte vîrste decît la bătrîneţe este infinit mai dramatică, mai supărătoare, mai greu de explicat decît moartea unui bătrîn care, în fond, este la un sfîrşit de ciclu, la un sfîrşit de recoltă şi nu se poate aştepta să rămînă pe scenă la nesfîrşit.

Mai mult – spune Cicero – la un anumit moment există şi un soi de saţietate de viaţă. Nu mai vrei. Ideea „aş vrea să iau totul de la început“ – spune el – este din punct de vedere sportiv inacceptabilă. Un om care a încheiat o cursă nu vrea niciodată, cînd ajunge la capăt, să revină la linia de plecare şi să se tot învîrtă dement pe acelaşi traseu.

Cicero vorbeşte şi de nemurirea sufletului ca fiind un argument liniştitor: oameni mult mai inteligenţi decît noi toţi la un loc au crezut în acest argument. Dacă Pascal a crezut asta, dacă Toma d’Aquino a crezut asta, dacă Ciceroa crezut asta, n-o să fiu eu de partea lui Lenin, care nu crede asta.

Ca să vin şi cu o notă personală: pentru mine, bătrîneţea şi moartea însăşi sînt o sursă uriaşă de curiozitate. Mă rog la Dumnezeu ca pînă în ultima clipă să rămîn cu curiozitatea asta. Sînt foarte curios cum arată chestia. Cum se trece Dincolo. Sper să rămîn curios şi să aflu ceva în cele din urmă, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întîmpla.

Închei cu o vorbă de duh a unui psiholog american, James Hillman, care a scris o carte întreagă despre bătrîneţe: „A fi bătrîn este o aventură. Să ieşi din cadă şi să ajungi la telefon sau pur şi simplu să cobori cîteva trepte implică tot atîtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi, călare pe o cămilă.“

Vă doresc să aveţi puterea, curajul şi curiozitatea să parcurgeţi această aventură binedispuşi.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (27-1-2018 la 23:59)

    Wanda semnalează că acest text a mai fost publicat pe ACUM – https://acum.tv/articol/76174/

    La vremea respectivă (martie 2016) a fost şi comentat destul de intens…

    Ne cerem scuze; articolul rămâne însă pe loc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (28-1-2018 la 04:38)

    Citez din articol: „În Evul Mediu, exista obiceiul conform căruia cel care omora un om trebuia să plătească un fel de sumă de răscumpărare a vinei. … Dacă omorai pe cineva de peste 65 de ani, trebuia să plăteşti 100 de galbeni”.

    Mi-am pus întrebarea pe unde anume exista acest obicei şi am aflat, după o scurtă căutare, că numele de galbeni era dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu.

    Nu ni se spune în textul articolului cui îi erau plătiţi aceşti banì, ca „sumă de răscumpărare a vinei”.

    Deoarece articolul face dese referinţe la Vechiul Testament, mi-am amintit că acesta din urmă vorbeşte undeva şi el despre compensările datorate cuiva păgubit, dar cu diferenţa faţă de Evul Mediu că omorurile nu puteau fi compensate prin nimic, persoana vinovată trebuind să fie executată.

    Motivul invocat era unul ce ţinea de religie. Cum omul fusese creat de Dumnezeul unic al evreilor vechi după chipul şi asemănarea Sa, cel ce ucidea orice om se făcea vinovat de deicid, iar această ofensă nu putea fi compensată decât prin luarea vieţii celui care a omorât cu intenţie.

    Am impresia că astăzi, chiar dacă pentru motive diferite, suntem mai apropiaţi de soluţia Vechiului Testament decât de cea a Evului Mediu, dominat în Europa de creştinism. Înlocuirea pedepsei cu moartea prin închisoarea pe viaţă, care a devenit pedeapsa maximă în multe ţări, nu schimbă în esenţă lucrurile.

    Ar fi de menţionat că vinovaţii de crime sunt condamnaţi de tribunale, în procese civile, şi la plata unor despăgubiri, datorate de regulă rudelor apropiate ale victimelor decedate, sau nu. Aceste despăgubiri nu pot fi înlocuite cu statul la închisoare, şi nici invers. Un articol interesant despre cuantumul daunelor poate fi găsit aici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (28-1-2018 la 14:19)

    La jurnalul de stiri Realitatea TV., ora 15.00, Presedintele Senatului D. Tariceanu, anunta reporteritelor din jurul sau ,primele masuri luate de guvernul Dancilă:
    „Guvernul nou instalat a si luat 3 masuri importante:

    -Prima masura priveste-adoptarea modificarilor din justitie,
    -a doua masura priveste interzicerea unor anumite E-uri,in alimentatia publica
    -a treia masura……. Va rog sa ma scuzati, nu mai stiu care este.!”
    Semn de batraneteẹ: rablagire=(dementa senila), sau damblagire=(Altzheimer).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (28-1-2018 la 16:27)

    @Sfartz Pincu

    > „Guvernul nou instalat a si luat 3 masuri importante: (ar fi zis Tăriceanu – vm) …

    Şi eu am văzut interviul cu ziariştii.

    Oare cum ar fi putut spune Tăriceanu o asemenea neghiobie, singura care ar fi contat cu adevărat ca atare, când noul guvern va fi, sau nu, aprobat abia MÂINE (luni) de parlament?

    Aş adăuga că la final Tăriceanu (preşedintele lui ALDE, formaţie de centru-dreapta, aliată cu PSD pentru guvernare) a declarat ca s-a discutat si despre continuarea luptei cu statul paralel. A mai spus că partidul său îşi doreşte pentru 2018 o politica fiscală care sa fie una non-interventionistă. Sursa.

    > Semn de batraneteẹ: rablagire=(dementa senila), sau damblagire=(Altzheimer).

    Mă feresc să găsesc răspunsul la întrebarea asupra cui s-au abătut nefericirile respective şi în ce măsură.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (28-1-2018 la 20:52)

    Moartea unui copil sau adolescent este dramatică. Că omul moare la 30-35 de ani, sau la 80 de ani – totuna este, ambii au avut O viață.

    Aiureala cu viață după moarte, spiritualā sau cu atât mai puțin fizică ,este o sugestionare și o fanatizare practicată de unele culte, pentru interese meschine.

    Existența sufletului după moarte ar impune o conștiință de sine individuală, care ar prezența un interes deosebit – dar o conștiință spirituală colectivă, practic -nu atrage pe nimeni, așa cum averea colectivă din comunism nu a atras și nu a prezentat interes pentru cineva.

    Este foarte ușor să știi cum este după moarte. Pentru a află este suficient să fi făcut măcar o singură operație cu anestezie totală ! Exact așa este și după moarte. Nimic, Nicevo, Niente, etc.

    Problema reală la moarte este existența suferinței grele și îndelungate. Și în acest caz, se impune moartea asistată. Așa cum se procedează în statele civilizate, unde există pedeapsă capitală, dar ea se execută fără suferința. Un mod de a muri – nemeritat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-1-2018 la 22:08)

    @Sfartz Pincu

    … D. Tariceanu…
    -a treia masura……. Va rog sa ma scuzati, nu mai stiu care este.!”

    Semn de batranete: rablagire=(dementa senila), sau damblagire=(Altzheimer).

    Nu este neapărat niciuna din astea.

    Că omul moare la 30-35 de ani, sau la 80 de ani – totuna este, ambii au avut O viață.

    Trebuie să te crezi un fel de dumnezeu ca să îndrăzneşti să spui: „gata, 30 de ani îţi ajung”, sau chiar 80.

    Aiureala cu viață după moarte… practicată de unele culte, pentru interese meschine.

    Nu neapărat meschine: de exemplu, unii oameni se tem de moarte, de moartea lor şi a celor dragi, şi se simt mai bine dacă au o speranţă – de revedere, de exemplu.

    Este foarte ușor să știi cum este după moarte. Pentru a află este suficient să fi făcut măcar o singură operație cu anestezie totală ! Exact așa este și după moarte. Nimic, Nicevo, Niente, etc.

    Nu văd unde este asemănarea… Dar văd o mare deosebire: după anestezie te trezeşti (cu probabilitate mai mare de 99,9%…)

    Problema reală la moarte este existența suferinței grele și îndelungate. Și în acest caz, se impune moartea asistată.

    Moartea asistată voluntară!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (28-1-2018 la 22:50)

    @Sfartz Pincu

    > Așa cum se procedează în statele civilizate, unde există pedeapsă capitală, dar ea se execută fără suferința. Un mod de a muri – nemeritat.

    Justiţie nu înseamnă răzbunare. Este precum o extracţie stomatologică pentru măsele iremediabil pierdute, tot cu folosire de anestezice.

    @Alexandru

    >> Dl. Sfartz Pincu: Semn de batranete: rablagire=(dementa senila), sau damblagire=(Altzheimer).

    > Nu este neapărat niciuna din astea.

    Aşa este, uitarea, de altfel recunoscută sincer (câti fac aceasta?), poate fi rezultatul oboselii sau a altceva. Măcar de s-ar exprima oamenii la fel de clar, logic şi la obiect ca dl. Tăriceanu, la ai săi 66 de ani bătuţi pe muchie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (29-1-2018 la 04:46)

    @ Alex. Leibovici
    Observații-la observațiile Dvs.
    1.Aluziv-la Tăriceanu, dar „rablagirea” sau/și „damblagirea”-sunt semne sigure de îmbătrânire.
    2. Că omul moare la 25 sau 80 de ani, tot „O” viață intreaga specifica a avut.Cât trăiau oamenii,acum 15.000 de ani? Considerau că mor prea devreme ? Creerul omului de azi, este dezvoltat fizic la 4 ani, încărcat cu instrucția și educația cam pana la 20-24,și produce în medie, (se exclud excepțiile!),ce poate până la 30-35 de ani.Ca să dau un exemplu de înțeles pentru mai multă lume-este cel cu Iisus, care la vârsta de 30 de ani,odată cu „pogorârea Duhului Sfânt,și boteatul lui de către Ioan”-și-a încheiat opera, și a murit după încă 3 ani de viață de propovăduitor. Ceilalți doi mari fondatori de religii-Buddha și Mahommed, au întârziat cu 10 ani coacerea „opusurilor” lor cu 10 ani, (nefiind evreii care au avut o prioritate la Dumnezeu,și Vestitorul său: îngerul Gabriel),
    Sigur este regretabil ca mor oameni tineri,dar și mai de regretata este moartea copiilor și adolescenților-„neîmpliniți”
    „O” viață tihnită,nu are lungime în timo, toate zilele vieții sunt qvqsi-identice, nimeni nu-și poate aminti ce a mânca acum 5 zile, adică memoria omului nu-i paralelă cu continuitatea timpului !
    3.”Meschine”- se referă doar la prelați și preoții care cultivă această speranta,de viață după moarte.
    Pentru o persoană,da-aveți dreptate. Dar aici sunt două aspecte diferite:
    a). Viața după moarte este un paleativ acceptat de unii, cu bună credința,(umanistă și religioasă !),pentru o „trecere mai ușoară” dincolo, și ca o compensație pentru moartea în sine.
    b).Suferința în șine, pentru pentru cei care își imaginează și regretă-„apriori”-moartea celor dragi, și în special pentru cei care nu mai au pe nimeni „după” ei.
    4.”Aiureala” cu viața după moarte,nu se justifica în nici un fel,exemplul dat cu anestezia,este mai mult decât un argument în dispută-este REALITATEA, cum nu știi nimic din somnul anesteziei, LA FEL-nu vei ști nimic din somnul de veci. Observația Dvs. precum că din anestezie te trezești,este întradevăr o diferență față de somnul de veci. Exemplul cu anestezia a fost dat doar pentru a risipi convingerea că mai poți simți ceva după moarte.
    5.Moatea asistată VOLUNTARĂ”- subliniați Dvs.?,(nu știu cum să îngroș literele!).
    Mergeți la un spital din România și cereți unui doctor să Va ajute să muriți !(Nu Va doresc și nici oricărui cititor să ajungeți în această situatie, pana la 120 de ani !).
    Pentru crdinciosi insă-există o interdicție absolută pentru sinucidere.Pentru agnostici, nu există o legislație care să permită acest „gen”-de sinucidere-de „moarte VOLUNTARĂ asistată”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-1-2018 la 11:00)

    @Sfartz Pincu

    La pct. 1: „dar „rablagirea” sau/și „damblagirea”-sunt semne sigure de îmbătrânire.”
    Eu spuneam că lapsusul lui Tăriceanu nu este neapărat semn de demenţă senilă sau Alzheimer

    La pct. 2: „…Cât trăiau oamenii,acum 15.000 de ani?”
    N-are nicio legătură! Eu spuneam că trebuie să ai tupeul unui dumnezeu ca să spui că „30 de ani îţi ajung”, sau chiar 80.

    La pct. 3: ”Meschine – se referă doar la prelați și preoții care cultivă această speranta,de viață după moarte.”
    Tot nu aţi explicat de ce este „meschinărie” din partea lor, şi nu altceva, de exemplu credinţa sinceră în doctrina bisericii în această privinţă.

    La pct. 4: ”exemplul dat cu anestezia este … REALITATEA: cum nu știi nimic din somnul anesteziei, LA FEL nu vei ști nimic din somnul de veci.”
    Ziceţi: „nu vei ști nimic din somnul de veci”… Nu „vei şti”, nu „vei simţi” pentru că nu mai exişti!!!, de aceea nu există niciun LA FEL. (În loc de anestezie aţi fi putut da exemplul mai comun al somnului (lent))

    La pct. 5: „”Moartea asistată VOLUNTARĂ”- subliniați Dvs.?”
    Da, am subliniat deoarece din ce ziceaţi nu rezulta deloc asta, deşi este esenţial.

    Pentru informarea dv.: din toate statele civilizate, sinuciderea asistată este permisă de lege numai în Canada, Belgia, Olanda, Luxembourg şi Elveţia (detaliile diferă mult). În celelalte ţări asistarea este un delict penal. De aceea în RO niciun doctor nu vă va ajuta oficial şi deschis să muriţi. Dar peste tot, neoficial şi pe ascuns, în spatele uşilor închise se întâmplă diverse chestii…

    PS: Sinuciderea şi eutanasia s-au mai discutat pe ACUM, de exemplu aici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (29-1-2018 la 13:46)

    @ Alex. Leibovici
    În general, orice aș scrie,Aveți ceva de contrazis ! Am răspunsuri detailate,la oricare comentariu de al Dvs.,dar îmi menajez creerul,și deaceea ,din lenevie poate,nu dau decât răspunsuri eliptice,care sunt motivul de critică exagerată. Cu toate că uneori faceți și greșeli de interpretare,de exemplu, în disputa de acum-ecivalati o anestezie totală cu un somn (lent?),
    Sunt diferențe mari.În somn, creerul propriu zis functioneaza integral cu partea de inconștient,(subconștient),iar funcția conștientului este parțial -în fază de repaos.
    Iar măduva spinării cuplată la/și împreună cu creerul mic, cei care răspund de controlul respirației și a pulsului,(cel puțin-deoarece reflexele condiționate și necondiționate-tot aici își au sediul), sunt integral active.
    La anestezia totală,rămân în funcțiune doar măduva spinării și creerului mic,iar creerul propriu zis-este decuplat,si se genereaza artificial o stare similară cu starea vegetativă a unui bolnav cu creerul mort.

    Revenind la tema articolului despre batranete si tarele ei, stim astazi ca după 40 de ani, plăcile de proteine beta-aloide din creer, (cele care separă diverse sedii ale funcțiilor creeruluì-se îngroașă-ceeace duce la stările de demența senilă, pierderi de memorie, auz,vaz etc., intrun cuvânt semnele bătrâneții.
    Dacă se vor găsi medicamente care să distrugă proteina beta-aloida,sau mai bine,sa previna formarea ei, atunci batranetaea creerului,?(cel puțin!), va dispare !
    Dreptatea este divizibila, este posibil ca două persoane să aibe câte o parte a dreptății unei afirmații, atunci,când niciunul nu poate afirma exhaustiv-TOATĂ
    dreptatea !
    Deocamdată constat că suntem pe tema articolului,și nu s-a sărit,cum se întâmplă în alte cazuri,de exemplu-la tema guvernării din România.In acest moment, la ordinea zilei a devenit tema numirii prim-ministrului Doamna Dăncilă,cea despre care,acelasi onorabil autor al acestui articol, a afirmat zilele trecute, că: „..nu se îndoiește că ea este o gospodină bună, de la care ar primi cu plăcere invitația de a mânca niște sarmale făcute de mâinile ei” !!

    PS. As vrea ,dar sigur nu se poate,sa previn critica ,ca „acum ni se dau si lectii de anatomie”!.
    Nu stiu cum functioneaza alti traducatori, dar eu mi-am insudit tot ce am tradus. De aici si „ceva” cunostiinte reale de medicină.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (29-1-2018 la 17:06)

    Guvernul Dăncilă a fost votat de Parlament. Din informațiile lui Digi24, s-au înregistrat 282 de voturi „pentru”, 136 voturi „împotrivă” și o abținere. Guvernul Dăncilă a primit astfel cu 49 de voturi peste minimumul necesar de 233.

    Numărul total al parlamentarilor prezenţi a fost de 429, iar numărul total de voturi exprimate a fost de 419.

    Voturile în plus obținute de Guvernul Dăncilă probabil că au venit de la parlamentarii UDMR (30 de aleşi), de la minorități (17 aleși) și neafiliați (12 aleși), în condițiile în care UDMR a anunțat că votează învestirea, iar minoritățile nu au dat o indicație precisă …

    Administrația prezidențială a anunţat că președintele va semna decretele de numire în funcție a miniștrilor, iar ceremonia pentru depunerea jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 19:30. Sursa.

    Actualizare. Ceremonia a avut loc şi noua echipă poate de aici încolo să guverneze.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-1-2018 la 18:01)

    @Sfartz Pincu

    > As vrea ,dar sigur nu se poate,sa previn critica…

    Aveţi dreptate, nu se poate!

    > În general, orice aș scrie,Aveți ceva de contrazis !

    Nu mă contraziceţi, şi atunci n-am nici eu ce să contrazic 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (30-1-2018 la 05:34)

    @ Victor Manta
    Minoritatile voteaza sistematic cu guvernul,de frica sa nu li se taie cota din buget 1

    @ Alex.Leibovici
    „Nu mă contraziceţi, şi atunci n-am nici eu ce să contrazic 🙂” !?
    Nu poti contrazice decat pe cel care detine adevarul absolut. Adica pe Dumnezeu,daca exista. Sunteti in aceasta situatie?🙂 🙂 🙂 !!!

    🙂🙂🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Victor Manta: (30-1-2018 la 15:50)

    @Sfartz Pincu

    > Minoritatile voteaza sistematic cu guvernul,de frica sa nu li se taie cota din buget 1

    „Varujan Pambuccian: ”Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va avea astăzi un vot neunitar, adică o parte va vota în favoarea moţiunii, o parte împotriva ei” „.

    Ca să vezi! Era vorba de votul de cenzură de anul trecut împotriva guvernului Grindeanu.

    Norocul dv. este că, după atâtea fake news împrăştiate aici, nu mai aveţi de apărat o reputaţie de comentator credibil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (30-1-2018 la 20:53)

    Aveti dreptate ! Doar o nuanta pe care nu ati observat-o! „Sefu” Pambuccian,nu putea decat sa presupuna apriori, cum vor vota membrii grupului,in care fiecare are un vot”secret”,
    Se pare ca derapati neintentionat,dar cu dorinta de a avea macar o dreptate-cat de minuscula!
    Raman cu parerea ca la un vot de „Instalare” a unui guvern nou, nicio minoritate nu se va opune,decat daca nu are nevoie de bani.
    Si daca tot ati ridicat problema reputatiei, cum e sa pierzi reputatia la un scor de 7-0?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Victor Manta: (30-1-2018 la 22:18)

    @Sfartz Pincu

    > Aveti dreptate ! Doar o nuanta pe care nu ati observat-o! „Sefu” Pambuccian,nu putea decat sa presupuna apriori, cum vor vota membrii grupului,in care fiecare are un vot”secret”, …

    Îmi daţi dreptate, după care îmediat băgaţi un fitil. Nu văd de ce să nu fi fost credibil dl. Varujan Pambuccian atunci când a anunţat că: ”Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va avea astăzi un vot neunitar, …”. Aşa a anunţat, şi aşa a şi votat grupul minorităţilor. Deci nu banii au fost principala preocupare a întregului grup, aşa cum aţi afirmat cu atâta emfază.

    > Se pare ca derapati neintentionat,dar cu dorinta de a avea macar o dreptate-cat de minuscula!

    Părerea dv., intenţionată sau nu, este greşită. Greşelile ce se tot adună grămadă vă erodează reputaţia. De altfel „O dreptate” nu este corect în limba română, pe când „o greşeală” este.

    > Si daca tot ati ridicat problema reputatiei, cum e sa pierzi reputatia la un scor de 7-0?

    Nu aţi realizat încă faptul că NU vă merge cu asemenea provocări infantile, şi de altfel nici cu altele… Deoarece de la subiecte cu conţinut aţi alunecat rapid în derizoriu, mă declar perfect lămurit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.103.13