caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Seminte pentru viitor



 

A fost o ZI …și a fost o NOAPTE

de (3-10-2010)
3 ecouri

A fost o ZI…

A reînceput activitatea universitară. 1 octombrie! O zi importantă şi aşteptată, cel puţin de acea parte din societatea tânără care nădăjduieşte încă să trăiască o viaţă mai buna învăţând, căpătând competenţe şi abilităţi, dincolo de o diplomă. Cel puţin aşa ar trebui, sau mai bine zis aşa cred eu că ar trebui să fie.

Am fost invitat, ca în fiecare an să spun câteva cuvinte … anul acesta la o facultate nouă, mai deosebită – Facultatea de Ştiinţe Aplicate din cadrul Universităţii „Politehnica” – Bucureşti. Este una din cele mai interesante şi incitante facultăţi, căci se află la graniţa dintre formalizarea matematică şi fizică de înalt nivel şi căutarea de aplicaţii inginereşti… Este o verigă esenţială din lanţul de creativitate şi inovativitate cerut de aşa numita societate a Cunoaşterii, de strategia EUROPA 2020 şi anume: o interfaţă de transfer a rezultatelor cercetării fundamentale (matematică, fizică, chimie, informatică) către o posibilă aplicaţie cu valoare economică (inginerie). Şi a fost o zi cu-adevărat frumoasă, zi de toamnă, cu un Soare potolit… Şi cu toate aceste premize favorabile, ce ar fi trebuit să-mi înalţe sufletul şi să-mi trezească emoţii, starea generală pe care am resimtit-o, în cea mai mare instituţie politehnică a fost doar… blazare, un puternic sentiment de formal…de loc TRIST, de loc în care nu se întâmplă ceva şi nu se va întâmpla ceva prea curând… o mare prăpastie între profesori şi studenţi… între profesori şi profesori… Coridoare aproape pustii… nimic nu trăda faptul ca începe ceva ce ar trebui întâmpinat cu bucurie… Mă gândeam cât de puţin motivantă este o asemenea atmosferă pentru acei 3 % dintre studenţii care chiar îşi doresc să facă o facultate! Câtă dezamăgire pentru acei 3% care pot constitui “osatura” societăţii sănătoase de mâine!

Pentru a evita acuzaţiile de “festivism” sau din ignoranţă, sau pur şi simplu din comoditate scuzată de lipsa de bani, această primă zi a devenit una anostă, fără un program coerent (căci doar este prima zi), fără emoţiile atât de necesare mobilizării organismului pentru un început de activitate. Parcurgând coridoare aproape goale, mă gândeam la cât de puţin înţeleg profesorii NEVOIA unui tânăr de a simţi că intră într-un loc în care VIAŢA PALPITĂ…că “se întâmplă lucruri”… Oboseala noastră, plictiseala nostră, grijile noastre, orgoliile noastre, stihiile trecutului … toate se întind ca o plagă mortală asupra noii generaţii… o generaţie tânără care are vlagă… dar nu şi direcţie, care are putere dar nu şi un ideal… şi asta doar pentru că noi, cei maturi, nu avem timp decât pentru a muncii sau pentru dispute sterile şi nesfârşite confruntări!

In timp ce mă apropiam de sala în care trebuia să spun câte ceva legat de eveniment, îmi aduceam aminte de anii 1971…1976 … perioada pe care am trăit-o în aceeaşi politehnică bucureşteană, în acelaşi decor… Emoţii, trăiri… Ziua de 1 octombrie era cu siguranţă un eveniment! Şi asta nu pentru că ne obliga cineva să venim sau pentru faptul că plana umbra lui Ceauşescu asupra corpului profesoral, format din roboţi ascultători… Din contră, pentru că profesorii, cei maturi erau cu toţii prezenţi activ, mobilizaţi… Aveau conştiinţa faptului că formau o societate academică în care şi tu ca student îţi doreai să intrii şi să faci parte până la capat! Personal am rămas în Bucureşti (braşovean fiind) datorită implicării profesorilor în viaţa universitară, datorită activităţii reale de cercetare ştiinţifică desfăşurate, a relaţiilor pe care le aveau profesorii cu studenţii… Ca student în anul I, remarcat de un asistent la seminar, am fost integrat in familia sa, am fost invitat la nunta lui unde i-am fost cavaler de onare… Împreună am lucrat la teme de cercetare… sudare şi tăiere cu laser, deformare prin explozie magnetică, instalaţii de defectoscopie nedistructivă... şi nu teoretic sau cu desene copiate şi texte traduse ci prin înţelegere conceptuală. proiectare şi realizare practică, prin prototipare şi experimentare. O adevarata şcoala de tip “Learning by doing” de care se tot vorbeşte azi. Aşa am înţeles valoarea cercetării şi m-am molipsit fără să ştiu de microbul cunoaşterii, am asimilat pe nesimţite metodologia cercetării, durerea unei activităţi susţinute, dominată în general de eşecuri: multe “iluzii”, păreri sau modele pe care experimentul le spulberă… dar şi cu bucuria unei victorii conceptuale sau experimentale. Când am apăsat pe butonul de declanşare al primei explozii magnetice generat de prima instalaţie de deformare plastică a metalelor prin impuls magntetic, (pe care o concepusem şi o realizasem practic în colaborare doar cu un alt student, şi chiar împotriva aşteptărilor profesorilor), …când piesa în loc să se deformeze a plecat ca dintr-un tun magnetic şi a făcut gaură în zid (noroc că nu era nimeni pe-acolo) … sau… când am văzut pentru prima dată rezultatul unei sudări cu plasmă controlată de instalaţia electromagnetică pe care am proiectat-o şi realizat-o, căci am avut unde, am avut pe cine intreba si mai ales am avut pe cei care mă încurajau să continui… sau… sau.. Atâtea momente de emoţie ce au însoţit şi motivat actul educaţional! Pe atunci pot spune că politehnica bucureşteană era un spaţiu viu, în care Mintea se putea dezvolta. Cei ce cu-adevarat erau buni, erau remarcaţi şi ajutaţi să se dezvolte… Personal sunt o mărturie a unei asemenea interacţiuni cu profesorii mei pe care îi respect şi acum. Că apoi, odată cu intrarea în viaţă, cu depaşirea statutului de student, a început o altă realitate, dominată de lupte şi blocaje, de orgolii şi inechitate … este adevarat! Dar măcar aveai cunoaşterea cu tine… Aveai o bază cu care să te lupţi, aveai curajul afirmaţiilor generate de Înţelegerea unor procese şi fenomene!

Acum,- blazarea corpului profesoral, chiar şi a celui tânăr,- incapacitatea multora de a înţelege nevoile de motivare ale tinerei generaţii, care vine în facultate cu un bagaj de cunoştiinţe imens (faţă de perioada în care mi-am făcut eu facultatea) dar fără profunzime, – “fumurile” multor şefi ce au ajuns şefi în învăţământul superior după 1990 (de multe ori pe considerente de relaţii şi pile, pe considerente politice, într-o proporţie mult mai mare decât în perioada atât de condamnată…) totul face ca Realitatea să fie neprielnică dezvoltării intelectual-emoţionale a tânărului. Singurul sentiment care m-a străbătut parcurgând coridoarele a fost cel de NEPASARE, de INDIFERENŢĂ… Până când o universiate ajunge să “radieze” PRESTIGIU, trebuiesc “zidite” multe nume mari la temelia ei. Este mai uşor să întăreşti prin valoarea ta personală prestigiul unei universităţi existente precum MIT, Prinston, Harvard, Caltech şi atâtea altele decât să dai un nume unei instituţii noi sau a uneia ce poartă tara unei şcoli apuse. A naşte sau renaşte un “brand” este o problemă grea, interesantă, de studiat în cadrul aşa numitei ştiinţe a Complexităţii… Este ca şi când ai ajuta naşterea unei noi specii. NU este suficient să ai infrastructura, să ai o curriculă coerentă (de inspiraţie occidentală) şi un număr de profesori. Mai întâi trebuie să ai un număr critic de persoame care să adere la o VIZIUNE,  să îşi asume o MISIUNE şi să disipe acea energie psihică, acea competenţă profesională autentică care să ATRAGĂ vârfurile intelectuale ale momentului; (acestea nu vor veni doar pentru bani si putere ci pentru rezonanţa interioară cu… o anume viziune)! Ori aici şi acum, tocmai asta lipseşte, acea energie psihică care să declanşeze procesul. Toata lumea se plânge şi toată lumea aşteaptă… STĂ. Dragostea şi Ura sunt sentimente puternice, complementare, care pun lumea în mişcare şi generează Viaţă! INDIFERENŢA, NEHOTĂRÂREA, ÎNDOLENŢA sunt sentimente care UCID! Când acestea sunt induse într-un corp social, într-un grup, se poate spune că acea entitate va dispare, va muri! Nu poti cere COPILULUI să fie la înălţime, dacă mediul în care este scufundat este “mort”, inert!

Nu tineretul este de vină! Nu tineretul este cel care nu ascultă, nu învaţă, nu respectă… Noi, cei maturi nu le dăm exemple pe măsura nevoii ce se află sădită în fiecare copil … Suntem atenţi să le dăm fel de fel de mâncăruri etichetate ca “speciale pentru copilul tău!?”, să utilizăm din primele zile fel de fel de creme, vitamine…le cumpărăm încă de la 3 ani maşini cu motoare puternice, imitaţii ale celor mari… Ieşim cu ei în parcuri centrale, în zone mondene şi… ne ÎNFOIĂM! Uite ce maşină i-am luat eu copilului… Sâc că tu nu poţi… şi oricum nu mai contează căci, şi dacă poţi, tot eu am fost primul!… La fel, aceeaşi neînţelegere în formarea şi educarea fetelor care arată ca adevărate vampe încă de la 9 ani… şi asta evident cu consimţământul şi ajutorul direct al părinţilor care plătesc pentru îmbrăcămintea pusă pe ele cât nu face… Şi din nou, totul este pentru NOI nu pentru EI, căci în final majoritatea copiilor suferă de singuratate, de lipsa de tonus, de viziune, de voinţă … şi astfel, pe nesimţite dar sigur, totul curge spre societăţile EMO, spre organizaţii cu caracter anarhic, spre cei ce mâine vor umple cabinetele psihiatrilor şi vor face jocul firmelor transnaţionale, cumpărând cantităţi imense de medicamente pentru a se trata de depresii, de boli generate de lehamite, de lene, de indiferenţă… Nu copii de azi au probleme! Noi avem probleme! Noi cei maturi, ce formăm corpul social actual suntem bolnavi… bolnavi de lipsă de viziune, de lipsă de ideal, de orgoliu şi trecut. Noi nu vrem să înţelegem că VIAŢA este ceva care CURGE, se schimbă (din ce în ce mai repede)… că ceea ce ieri era normal azi este perimat… că viaţa este un proces nepredictibil, ireversibil şi implicit o anume secvenţă, indiferent de cât de frumoasă a fost, nu se va mai reîntoarce sub aceeaşi formă. Nu putem ţine timpul pe loc, iar acea iluzie că am putea măcar încetinii puţin curgerea lui are un preţ extrem de mare, inadmisibil de mare.

Poate că starea aceasta ce m-a făcut să văd cu prioritate partea neplacută a unei zile de început de an universitar a fost generată de amintirea încă vie a ochilor unor copii, dornici de a înţelege şi de a experimenta, de a „vedea” Universul. Şi asta în cadrul unui alt eveniment trăit doar cu câteva zile înainte, eveniment ce mi-a demonstrat pentru a n-a oară că avem copii minunati! Şi, deşi din nou exagerez cu lungimea textului m-am hotărât să continu pe această pagină, tocmai pentru a sugera că avem motive autentice de speranţă, avem cu ce să structurăm o lume mai frumoasă nu doar material ci şi uman, sufleteşte, spiritual. Rămâne doar să ne întrebăm dacă ne băgam în acest Joc sau nu.


Si a fost o NOAPTE

A fost cea de a 4 ediţie a unui eveniment european numit poate impropriu Noaptea Cercetătorilor (în Bucureşti a început la ora 12 AM…cateva imagini din anul trecut ). Un eveniment ce a permis întâlnirea dintre cercetătorii şi echipamentele lor (pe care în general nu le vezi decăt în filme de tip Discovery) şi societate, tineri în special… Un eveniment în care nu vin decât cei ce au dorinţa de a comunica cu societatea, acei cercetători care simt bucuria muncii lor, care trăiesc pentru a verifica o ipoteză îndrăzneaţă sau a descoperii noi direcţii pentru lumea de mâine… Astfel, în 11 oreşe din ţară, am putea spune ca s-a derulat un experiment social! A fost expusă societăţii româneşti o altfel de ofertă! S-a structrat un altfel de mesaj! S-a prezentat o altă lume, atât de deosebită şi puţin numeroasă… cea a cercetătorior, a acelor “specimene” umane despre care massmedia-dar şi clasa politică- vorbeşte întotdeauna în termeni peiorativi… Imaginea cercetătorului este descrisă mai întotdeauna ca aparţinând unui individ micuţ, cu ochelari de fund de borcan, ”tocilar”, ciudat şi neadaptabil… Nimic mai fals! un pattern indus în societate ce crează atâta neputiinţă în a înfrunta Viitorul, căci doar ei, cei care au înţeles cu-adevarat Universul sunt cei care ne pot salva în momente cu-adevrat critice! Cunoaşterea lor autentică poate găsi soluţii la problemele atât de complexe ale zilei de azi şi nu activitatea politicienilor care nu fac decât să distorsioneze rezultatele muncii cercetătoriilor, orientându-le cu prioritate către direcţia întunecată a omenirii, către aplicaţii militare, către gadget-uri inutile, generatoare de profit.

Am participat activ la evenimentul din Bucureşti, în parcul Tineretului. A fost vorba de o exploziţie interactivă, un spaţiu de întâlnire a tinerilor cu o altfel de viaţă, cu cei ce au indealuri, au cumva ţelul, dorinţa de cunoastere, implantată de univers în sufletul lor. O întâlnire cu cei independenţi şi puternici, ce nu sunt influenţaţi de aberaţiile socio-politice din lumea de azi. Cu cei pentru care Adevărul se stabileşte prin protocoale extrem de precise, ce nu lasă loc la minciuna… cu cei ce consideră că viaţa este frumoasă aşa cum este ea; cu cei care ştiu să vadă Natura şi nu doar MALL-ul, să se emoţioneze în momentul decodificării sensului unei formule şi nu doar să spere că speculaţia financiară făcută pe bursă îl va ridica peste ceilalţi… Reacţia vizitatorilor? Am un termen neacademic…BESTIALĂ! MINUNATĂ … căteva mii de oameni au pus în forme diferite aceeaşi întrebare …şi pe când urmatoarea intalnire? De ce nu facem şcoala aşa?…Cei între 6 şi 14 ani ne-au arătat încă odată că aici – şi sigur în întreaga lume- există o valoare intelectuală IMENSĂ, de care ne batem pur şi simplu joc! Au fost atât de doritori de a experimenta, de a înţelege, de a pune mâna pe acele aparate pe care le-au văzut doar la televizor

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Florin Munteanu: (9-10-2010 la 16:27)

    Cred că merită în sensul celor de mai sus, văzute două filme care atesta faptul că această problemă a educaţiei, a motivării tineretului pentru a învăţa nu este doar o problemă cu care se confruntă Romania! Este o problemă globală generată de evoluţia umanităţii! Este apropierea unei “tranziţii de fază” cum zice fizicianul, o schimbare bruscă, o schimbare de paradigmă- o transformare ce schimba valoarea de pe Imitatie pe Creatie.

    Creativity expert Sir Ken Robinson challenges the way we’re educating our children. He champions a radical rethink of our school systems, to cultivate creativity and acknowledge multiple types

    http://www.ted.com/talks/lang/eng/ken_robinson_says_schools_kill_creativity.html

    In this poignant, funny follow-up to his fabled 2006 talk, Sir Ken Robinson makes the case for a radical shift from standardized schools to personalized learning — creating conditions where kids’ natural talents can flourish
    http://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_bring_on_the_revolution.html

    In plus, problema motivarii unei actiuni, reduse de cele mai multe ori la o suma de bani, este subiectul unui alt film pe care il recomand. Sunt intr-u totul de acord cu acest minunat vorbitor.

    Career analyst Dan Pink examines the puzzle of motivation, starting with a fact that social scientists know but most managers don’t: Traditional rewards aren’t always as effective as we think. Listen for illuminating stories — and maybe, a way forward.
    http://www.ted.com/talks/lang/eng/dan_pink_on_motivation.html

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Florin Munteanu: (9-10-2010 la 19:26)

    Si cateva poze de la evenimentul evocat mai sus …Noaptea Cercetatorilor.
    http://picasaweb.google.com/lh/sredir?uname=105655318750846071272&target=ALBUM&id=5526156808902686721&authkey=Gv1sRgCJ-w7I-N9Ne9dg&feat=email

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Aurora Murgea: (10-11-2010 la 22:15)

    Din pacate aveti dreptate in ceea ce priveste blazarea și indiferenta care stapanesc in acest moment mediul universitar. Efectele lor sunt vizibile daca urmarim evolutiile studentilor nostrii. In anul 1 de obicei au o doza de entuziasm, un orizont al asteptarilor pe care in anul 3 il pierd. Si eu am fost la deschiderea anului universitar la noi in acest an (Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor a Universitatii de Vest din Timisoara) si am in minte o fata, studenta in primul an care statea undeva langa mine si careia la un moment dat i s-a facut rau din cauza lipsei de aer. Am ajutat-o sa iasa afara dar nu a vrut sa stea mai mult de un minut dupa ce s-a simtit mai bine. Am intrebat-o de ce. Mi-a spus: astazi este inceputul noii mele vieti, nu pot sa il pierd. Intr-adevar nu sunt ei de vina ci noi. Este usor sa blamezi un sistem dar sistemul nu se poate mișca independent de acțiunile părților care îl compun. Dacă elementele sistemului încep să se miște într-o direcție, se va mișca si sistemul. Cred ca daca acțiunea a fost posibila odata intr-un sens nefavorabil ea ar putea fi posibila inca o data si in celalalt sens. Miza este prea mare fiindca viitorul nostru si al copiilor nostri este in joc.Cred însă că la fel cum au existat factori declanșatori ai transformarilor care ne-au adus aici ar trebui să existe și ceva care sa determine miscarea in sens opus. Sa fie oare constiinta de sine un factor suficient pentru asta?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.230.1.126