ACUM.TV

Imagini din locul care ar trebui să găzduiască delegaţiile participante la Jocurile Commonwealth-ului (sursa: „Hindustan Times”)

Când India a fost desemnată ca ţară gazdă a Jocurilor Commonwealth-ului, un fior de mândrie naţională a străbătut ţara de la nord la sud şi de la est la vest. Aroganţa care creşte pe zi ce trece pe străzile Indiei a fost, odată în plus, hrănită de această veste. Că povestea se va sfârşi cu un eşec lamentabil era previzibil de la bun început. Şi asta din câteva motive. Jocurile Commonwealth-ului au fost prilejul potrivit pentru a declanşa o serie întreagă de afaceri deloc oneste. Presa indiană a relatat pe larg despre traseul unor importante sume de bani care, teoretic, ar fi trebuit investite în infrastructură. Cu toate aceştia, optimiştii aşteptau în fiecare zi miracolul. Chiar şi când doar o săptămână mai rămăsese până la deschiderea oficială a jocurilor, sentimentul de mândrie naţională continua să persiste. Frecvent am auzit în Delhi o comparaţie care pentru orice individ de bun-simţ nu poate rezista: India va repeta miracolul chinezesc. China a putut găzdui Jocurile Olimpice, nu-i aşa?!

Imagini din locul care ar trebui să găzduiască delegaţiile participante la Jocurile Commonwealth-ului (sursa: „Hindustan Times”)

Cu fiecare zi care trecea, indienii aşteptau ca miracolul să se petreacă. Între timp, străzile au fost atât de bine cosmetizate încât odată cu ploile aduse de musonul din acest an au apărut în asfalt gropi imense. Diverse baze sportive au fost ridicate târâş-grăpiş, părţi din ele prăbuşindu-se din când în când. Artere rutiere au fost blocate, cursurile universitare au fost suspendate pe timpul desfăşurării Jocurilor Commonwealth-ului, au fost plantate flori, a fost extins metroul, cu toate astea atmosfera generală nu s-a schimbat. Şi nici nu avea cum să se schimbe. Nu poţi transforma peste noapte un oraş poluat, murdar, cu oameni dormind în mijlocul străzii, într-un soi de paradis terestru.

Mai este, însă, o altă motivaţie, mult mai subtilă, ce explică atât de previzibilul eşec al Jocurilor din acest an. Indienii se pare că nu au percepţia confortului minim care trebuie asigurat participanţilor. Într-un fel, consideră că ceea ce pentru ei reprezintă „lux” trebuie să fie perceput cam peste tot la fel. Cauza e tot aroganţa. Toaletele complexului care trebuie să primească delegaţiile oficiale arătau la momentul scrierii acestui text, jalnic, camerele, confortabile pentru standardele indiene, sunt cu mult sub ceea ce se consideră minimă decenţă atunci când e vorba despre un asemenea eveniment (conform cotidianului „Hindustan Times”). Presa internaţională şi oficialii au început să se îngrijoreze, cu toate acestea Primul Ministru dă asigurări că totul se va desfăşura în bune condiţii.

Imagini din locul care ar trebui să găzduiască delegaţiile participanţilor la Jocurile Commonwealth-ului (sursa: „Hindustan Times”)

Spre deosebire de chinezi, muncitorii indieni nu au cultul muncii, totul se desfăşoară aici cu o lentoare exasperantă. Aceasta este o atitudine generală care nu poate înregistra schimbări spectaculoase atât de repede. La supermarket, cel care şi-a terminat de făcut cumpărăturile îşi primeşte întâi restul, îl numără tacticos, îşi caută portofelul, îşi aşează bancnotele primite înăuntru, îşi pune produsele unul câte unul în plasă, apoi sună telefonul şi cumpărătorul vorbeşte în timp ce în spatele său ceilalţi îşi aşteaptă rândul. După ce a terminat conversaţia, ia coşul de cumpărături de pe tejghea, îl aşează deoparte şi mai întreabă ceva în legătură cu preţul nu ştiu cărui produs. Abia apoi porneşte tacticos spre ieşire. Toată povestea durează între 10 şi 15 minute. Când vor să coboare din autobuz, indienii îi spun şoferului să oprească, acesta opreşte în mijlocul străzii, blocând traficul, cetăţeanul face primul pas, mai schimbă câteva vorbe cu cei din spate, face al doilea pas, îşi aduce aminte că şi-a uitat ceva în autobuz, se întoarce, îşi recuperează obiectul apoi coboară făcând un pas la fiecare cinci secunde. Când comanzi ceva la restaurant, chelnerul notează, îţi repetă comanda, apoi după douăzeci de minute te informează că nu mai au ceea ce ai comandat. Când suni la compania de internet ţi se spune politicos: „for English press two”, apeşi 2 după care robotul continuă să îţi vorbească în hindi. Toate acestea sunt parte integrantă din ceea ce e astăzi India, or a aştepta eficienţă în astfel de condiţii e o naivitate. Nimic nu se poate schimba atâta vreme cât mulţumirea de sine e omniprezentă. Îmi aduc aminte că discutam odată cu un prieten german în metrou despre toate aceste lucruri când un indian tânăr s-a încruntat şi mi-a spus  cu patos patriotic: „you don`t deserve to live in Delhi”. M-a surprins tonul patetic şi fizionomia transfigurată a indianului, care mă acuza parcă de cine ştie ce blasfemie. Toate aceste motive sunt suficiente pentru a invalida comparaţia cu vecinul chinez şi pentru a prevedea eşecul organizării Jocurilor Commonwealth-ului.

Se ridică apoi problema securităţii. Atentatele în India sunt frecvente chiar şi fără prezenţa unui eveniment sportiv de o asemenea anvergură. Deşi Delhi pare câteodată un oraş militarizat, deşi ai parte de filtre de securitate şi percheziţie corporală în metrou, la gară, în mall-uri, la moschei, la cinematografe sau în oricare loc turistic, totuşi teroriştii găsesc breşe suficiente. Cu excepţia celor care au de câştigat de pe urma Jocurilor şi a celor animaţi de avânt patriotic, nimeni nu pare a se bucura de Jocurile Commonwealth-ului. Pe străzile oraşului, simţi tensiunea acumulându-se. Locurile se aglomerează, oamenii devin ceva mai nervoşi ca de obicei… Să nu mai vorbim despre statele care au anunţat că nu îşi vor trimite sportivii în cazul în care situaţia nu se va îmbunătăţi. La toate acestea, se adaugă inundaţiile datorate musonului din acest an. Există, deci, toate ingredientele necesare unui eşec de proporţii. Dacă el va fi o lecţie pentru viitor, tot ar fi ceva. Mă tem, însă, că, orice s-ar întâmpla, patrioţii indieni vor continua să clameze un succes pe care nimeni în afară de ei nu l-a putut percepe.

Acest articol a fost publicat duminică, 26 septembrie 2010 la rubrica SPUNE.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.