caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

De ce n-au bombardat Aliații camerele de gazare de la Auschwitz?

de (19-9-2010)
3 ecouri

Există o categorie de istorici “de fotoliu” care se ocupă de istoria contrafactuală și fac scenarii alternative după zeci, poate chiar sute de ani de la petrecerea unui anumit eveniment. Printre aceste evenimente (potențiale) se numără și o ipotetică bombardare a camerelor de gazare de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de exterminare nazist din tipul celui de-al doilea război mondial.

Un cunoscut istoric britanic, Michael Burleigh, tratează această ipoteză în cartea sa Moral Combat – A History of World War II, apărută recent la editura Harper Press. Subtitlul e oarecum pretențios, pentru că această carte de 650 de pagini este de fapt o trecere în revistă a dilemelor morale ridicate de cea mai mare conflagrație din istoria omenirii, de la campania militară japoneză din Asia, Blitz-ul german, războiul fără reguli de pe frontul de est, la bombardamentele împotriva civililor practicate de ambele părți, violul în masă sau procesele criminalilor de război.

Am ales acest capitol pentru că subiectul, deși abordat, mai ales din punct de vedere evreiesc, a fost tratat în general unilateral și emoțional.

Michael Burleigh (care dedică Holocaustului mai multe capitole în cartea sa) demonstrează de ce ipoteza bombardării camerelor de gazare de la Auschwitz este complet nerealistă.

Știrile despre atrocități în masă comise de naziști împotriva evreilor mai întâi în Polonia, apoi în URSS, după declanșarea atacului din 22 iunie 1941 au ajuns relativ reprede în Occident, dar detaliile nu erau încă clare.

În plus, când în 1942 au apărut știri despre lichidarea evreilor în proporții fără precedent, unele oficialități din Marea Britanie și Statele Unite au exprimat scepticism, confruntate cu enormitatea răului despre care erau informate.

Evadarea de la Auschwitz în aprilie 1944 a doi deținuți, Rudolf Vrba și Alfred Wetzler, a permis estimarea numărului de evrei uciși acolo între 1,5 și 1,75 milioane.

De aici a apărut și ideea, sugerată de mai multe organizații evreiești de bombardare a camerelor de gazare, care erau de acum cunoscute ca mijloc de exterminare în rândul Aliaților.

Dar Michael Burleigh pune în context aceste solicitări cu cadrul general de desfășurare a războiului. O astfel de acțiune ar fi constituit o deturnare a unor resurse prețioase, mai ales în condițiile debarcării din Normandia în iunie 1944 care permisese deschiderea unui al doilea front împotriva Germaniei naziste în Europa.

Mai mult, scrie Burleigh la vremea respectivă precizia bombardamentelor era extrem de redusă și victimele colaterale, cum se numesc astăzi, erau extrem de numeroase. De pildă, americanii au bombardat la 24 august 1944, pe vreme perfectă, o uzină de ghidaje pentru racheta V1, situată în apropierea lagărului de la Buchenwald, omorând 315 deținuți și rănind alți 525.

Nu e greu de imaginat că un raid aerian la Auschwitz ar fi dus la moartea a multor deținuți, în condițiile unor șanse reduse de succes în distrugerea camerelor de gazare.

Un alt risc al unor astfel de acțiuni îl constituiau represaliile, de regulă crunte, ale naziștilor, care ar fi anulat probabil orice beneficii. În plus, Michael Burleigh demonstrează cu exemple că naziștii reușeau de cele mai multe ori să repare relativ repede obiectivele bombardate de aliați.

O omisiune: inacțiunea sovietică

Dar Michael Burleigh aduce în discuție un argument moral extrem de puternic: de ce istoricii de fotoliu de azi aduc aceste reproșuri doar aliaților occidentali? De ce nu și sovieticilor?

În septembrie 1944, British Board of Deputies, organizația reprezentativă a evreilor britanici, a cerut sovieticilor să bombardeze lagărele de exterminare naziste. Cererea era rezonabilă, scrie Burleigh, dat fiind proximitatea lagărelor de teritoriile controlate de sovietici, oricum mult mai aproape decât pentru Aliații occidentali.

Dar cererea a rămas fără răspuns, fără măcar o confirmare de primire. Explicația e foarte logică, susține Burleigh. Sovieticii cunoșteau foarte bine politica naziștilor de exterminare a evreilor. De altfel, în perioada de doi ani 1939 – 1941, cât a funcționat pactul de neagresiune germano-sovietic Stalin nu a pus doar surdină propagandei anti-naziste, dar a și luat măsuri pe placul lui Hitler: l-a îmlocuit din funcția de ministru de externe pe Maxim Litvinov, care era evreu, cu Viaceslav Molotov, care a avut ca misiune din partea lui Stalin “să curețe sinagoga”, adică să epureze ministerul de externe de evrei.

Nenumărați evrei polonezi care s-au refugiat înspre est în 1939 după invazia nazistă, au fost deportați imediat de Stalin în Siberia. Iar Cartea Neagră e evreilor sovietici – o compilare de către Ilia Ehrenburg și Vasili Grossman a atrocităților comise de naziști împotriva evreilor în timpul ocupației, terminată în 1946, nu a fost niciodată publicată, toate exemplarele tipărite și șpalurile cărții fiind distruse.

După victoria din 1945, a început perioada antisemită a lui Stalin în care evreii nu erau în niciun fel menționați ca victime privilegiate ale ocupanților naziști (vezi articolul   Stalin – emulul lui Hitler în relația cu evreii http://www.acum.tv/articol/10267) .

Dar cum majoritatea istoricilor care ridică ipoteza bombardării camerelor de gazare sunt de stânga, este firesc să existe o acută lipsă de cărți despre lipsa de acțiune în timpul războiului și după a sovieticilor în chestiunea Holocaustului, conchide Michael Burleigh.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Gross: (21-9-2010 la 04:40)

    Despre evreimea din URSS in perioada 1924 – 1990 nu se cunosc inca multe lucruri, tot asa cum nu se cunosc date oficiale despre cei lipsiti de drepturi in lagarele, inchisorile si „detentiunile psihiatrice” din aceeasi perioada.
    Si acest lucru este valabil pentru toata perioada comunista in tarile „Cortinei de Fier”
    Nu cred ca arhivele secrete vor fi date publicitatii in aceasta generatie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Yossef Abraham: (21-9-2010 la 19:33)

    NEGAŢIONISM DEFLECTIV

    Ce i aia URSS?
    Ultimele rămăşiţe ale SS ului
    Da’ USA?
    Uniunea Sovietică ailaltă
    (Banc din vremea comunismului)

    Occidentalii faţă de nazişti
    Pe lângă negaţionismul obişnuit – n a fost Holocaust, n au fost camere de gaze – există şi negaţionismul deflectiv, mai greu de combătut. Holocaustul a fost, şi bine c a fost; dar nu noi l am făcut. L au făcut nemţii, ungurii… Noi? Nici usturoi n am mâncat, nici gura nu ne miroase.
    Şi mai greu de combătut e deflectivismul Naţiunilor Unite, al marilor puteri care au luptat împotriva nazismului: cum să spui că Uniunea Sovietică, Statele Unite, Anglia au colaborat cu naziştii în exterminarea evreilor? Ţi se pare, mă.
    Aşa face şi istoricul englez Michael Burleigh, în cartea sa MORAL COMBAT. Englezul nu spune, jidan împuţit, păcat că nu te au ars şi pe tine; ci, domnule evreu, sunteţi emoţional, lăsaţi mă să vă explic.
    Cei care întreabă de ce n au fost bombardate camerele de gazare naziste sunt numiţi „istorici de fotoliu”, care încearcă să rescrie istoria în conformitate cu iluziile lor; pe când realitatea… numai noi o cunoaştem, Pe deasupra, zice Burleigh, e vorba de istorici stângişti (bine că nu spune iudeo comunişti), care sunt interesaţi să ponegrească puterile occidentale. Dacă i aşa, de ce să nu spunem că englezul Burleigh e interesat să absolve Anglia de vina grozavă a colaborării cu naziştii în exterminarea evreilor?
    Fapt e că bombardarea camerelor de gazare a fost propusă, în timpul celui de al doilea război mondial; şi fapt e că această propunere n a fost pusă în aplicare. Acum vine domnul Burleigh, şi alţi negaţionişti de seama lui, şi, din fotoliu, se apucă să demonstreze cât de dăunătoare ar fi fost această punere în aplicare… Noi nu putem şti ce s ar fi întâmplat „dacă”; ştim numai ce s a întâmplat cu adevărat.
    „O astfel de acţiune ar fi constituit o deturnare a unor resurse preţioase”, cică. De fapt, aliaţii se bucurau de superioritate aeriană absolută, care le permitea să atingă orice obiectiv pe care l doreau, în Germania şi în ţările aliate cu ea; şi ei s au folosit de această superioritate pentru a distruge orice, numai camerele de gazare nu. E cunoscut bombardamentul barbar al englezilor asupra Dresdei, oraş în care nu se aflau obiective militare ci doar monumente de cultură, şi pe deasupra mulţi prizonieri de război englezi, care au fost nimiciţi împreună cu populaţia locală. La fel, bombardamentele americane asupra Bucureştiului, în care au fost omorâţi zeci de mii de civili, fără nici o justificare militară, şi care erau atât de inutile, încât comandamentul American şi a putut permite să le programeze pe o dată „interesantă” (4.4.44). Puterile occidentale erau interesate să distrugă orice, în Germania şi în ţările aliate cu ea, afară de camerele de gazare.
    „Precizia bombardamentelor era extrem de redusă”… chiar aşa? Atunci când puterile occidentale au transformat Germania în grămezi de ruine, ele au avut grijă să nu atingă clădirea firmei I.G. Farben, unde – aşa spuneau – voiau să şi amplaseze comandamentul, şi care, total întâmplător, producea şi gazele pentru exterminare. De altfel, când voiau, puterile occidentale puteau să nimerească fix. Câtă vreme „soluţia finală” funcţiona, aliaţii n au bombardat căile ferate care duceau la Auschwitz; dar când, din ordinal lui Himmler, „soluţia finală” a fost întreruptă, şi evreii au fost trimişi cu trenul la muncă obligatorie, avioanele aliaţilor au bombardat trenurile acelea, şi au nimerit bine.
    „Un alt risc al unor astfel de acţiuni îl constituiau represaliile, de regulă crunte, ale naziştilor, care ar fi anulat probabil orice beneficii.” Să nu l supărăm pe Hitler, că cine ştie ce e în stare să facă! Naziştii au omorât toţi evreii pe care au reuşit să pună mâna; putea fi ceva mai crunt decât asta?
    Englezii se luptau cu adevărat împotriva naziştilor, căci victoria acestora în război ar fi însemnat aservirea Angliei; dar, din punctual lor de vedere, Hitler făcea şi ceva bun: omora evrei. De aceea ei l au lăsat s o facă, cât s a putut. De aceea ei au acţionat lent, sacrificând prin aceasta mulţi soldaţi ai lor, şi n au sprijinit forţele antinaziste din Germania (rezistenţa condusă de amiralul Canaris, complotul împotriva lui Hitler).
    Atunci când organizaţiile evreieşti au cerut bombardarea camerelor de gazare, englezii au răspuns perfid, dar astfel îi vom ucide pe cei care sunt înăuntru! Pentru a nu se face vinovaţi de moartea celor care oricum ar fi fost exterminaţi, englezii au lăsat aparatul de exterminare să funcţioneze, şi să nimicească milioane.

    Sovieticii faţă de occidentali
    Burleigh se referă şi la antisemitismul sovietic, cu nimic mai prejos decât cel nazist. Astfel, în 1940 Stalin l a demis pe ministrul de externe sovietic, Litvinov, care era evreu, pentru a se apropia de Hitler. Aşa i! Dar, tot în 1940, Chamberlain l a demis pe ministrul de război Hore Belisha, din motive antisemite: să nu cumva să se spună că un evreu trimite armata engleză să se lupte pentru a apăra interesele evreieşti.
    Iar sunt menţionate înscenările antisemite din Uniunea Sovietică, după război, care au culminat cu „procesul medicilor”. Aşa i! Dar, concomitent, în Statele Unite avea loc altă înscenare antisemită, bine pregătită şi care nu s a terminat, ca în cazul medicilor, cu un happy end: procesul soţilor Rosenberg, o variantă îmbunătăţită a procesului Dreyfuss, dupa circa 60 de ani.
    De data aceasta, înscenarea a fost pregătită mai cu grijă. Drept victimă nu a fost ales un om total inocent, ci o pereche dintre care soţul, cel puţin, spionase; dar nu el transmisese ruşilor secretele bombei atomice. Acum se ştie cine o făcuse: un neamţ care lucra pentru englezi, şi care a fost arestat, dat în judecată şi condamnat la 16 ani închisoare pentru spionaj în favoarea unui aliat (Uniunea Sovietică); pe când soţii Rosenberg, care nu transmiseseră secrete atomice, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi pentru spionaj în favoarea inamicului (Uniunea Sovietică)… O încercare clară de a prezenta în faţa mulţimii un exemplu palpabil al conspiraţiei iudeo comuniste mondiale. Încercarea a fost încununată de success, printre altele, şi în urma colaborării ruşinoase a unor evrei – rudele inculpaţilor, care au fost gata să depună mărturii mincinoase, numai să nu fie suspectaţi de lipsă de fidelitate faţă de America, şi evrei în sistemul judiciar, care au îndeplinit fără să crâcnească ordinele venite de sus.

    Nu există soluţii minune
    Istoricul de fotoliu Michael Burleigh încearcă să absolve Anglia de vina grozavă a colaborării cu naziştii în exterminarea evreilor, ponegrind orice soluţie propusă, care, aşa zice el, n ar fi funcţionat; ce ar fi fost, totuşi, dacă s ar fi încercat? Ideea poate avea success numai prin aplicarea ei consecventă.
    Astfel, salvarea marii majorităţi a evreilor din Regat poate fi explicată prin activitatea binecuvântată a reginei mame Elena, şi a arhiepiscopului de Transilvania Nicolae Bălan. (După documente care au fost descoperite în ultima vreme, Antonescu era dispus să ofere englezilor, în 1943, pe toţi evreii din România, dar englezii au refuzat propunerea. La fel, după mărturia maiorului Engel din anturajul lui Hitler, acesta propusese englezilor, înainte de război, să i ia pe toţi evreii din Germania, dar englezii au refuzat).
    Exterminarea marii majorităţi a evreilor din Ungaria, şi salvarea unei mici părţi dintre ei, poate fi povestită, pe scurt, astfel. Horthy nu era filosemit, dar nici nebun nu era, şi, cât a putut, s a străduit să i salveze pe evrei. Atunci naziştii au invadat Ungaria, i au lăsat lui Horthy numai titlul, şi au început imediat să trimită evreii la exterminare, în ritm infernal. Puterile occidentale au bombardat Ungaria, şi Roosevelt l a avertizat pe Horthy, care a mai găsit destulă putere pentru a întrerupe transporturile, pentru câteva luni; aceasta până când naziştii l au înlăturat definitiv pe Horthy, şi au reluat transporturile.
    Evreii care rămăseseră la Budapesta au fost în majoritate salvaţi, în urma activităţii diplomatului suedez Raoul Wallenberg, a diplomatului elveţian Karl Lutz, a diplomatului spaniol Ángel Sanz Briz, a italianului Giorgio Perlasca, a activistului evreu Moshe (Miklós) Kraus şi a… comandantului SS al Budapestei, Karl Pfeffer Wildenbruch, care a acţionat mână n mână cu cei de mai sus. De fapt nu era vorba de un nazist, ci de un ofiţer rămas din armata imperială, care ştia ce i aceea onoare.
    Nu strică să ne uităm cum vedeau problema japonezii. Ei habar n aveau ce s aceia evrei, dar, în cadrul relaţiilor strânse cu Germania nazistă (şi cu ruşii albi din Extremul Orient), ei au tradus „Protocolurile înţelepţilor Sionului”, au crezut că s adevărate, şi le au înţeles în felul lor: dacă evreii au talentul ăsta demonic de a face bani, cu atât mai bine! Să i aducem aici, să lucreze pentru noi! Iar au crezut japonezii că evreii au o mare influenţă asupra guvernelor occidentale – şi dacă i aşa, hai să ne purtăm gingaş cu ei, poate ne or fi de folos când om încheia pacea cu America. Japonezii s au purtat urât oriunde au ajuns, iar atrocităţile lor în China au întrecut orice închipuire; dar de evrei nu s au atins. Japonezii nu s au gândit să salveze evrei, dar nici să i extermine, şi aşa au fost salvate zeci de mii de suflete.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (22-9-2010 la 04:32)

    Domnule Yossef Abraham, dacă citeați mai cu atenție recenzia, ați fi observat că am menționat că în carte sunt mai multe capitole dedicate Holocaustului. Acuzațiile dumneavoastră la adresa lui Michael Burleigh sunt gratuite și vă recomand să citiți cartea. Veți constata imediat că sunteți în eroare. Și dacă nu-l credeți pe „englezul” Michael Burleigh (unul dintre cei mai renumiți istorici contemporani) citiți cartea „jidanului” (ca să vă citez) William D. Rubinstein „The Myth of Rescue: Why the Democracies Could Not Have Saved More Jews from the Nazis”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28