caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Spiritul britanic al “Blitz-ului” și tentația auto-victimizării la români

de (19-9-2010)
4 ecouri

Zilele acestea în Marea Britanie apar în presă articole, iar la TV se difuzează documentare care marchează împlinirea a 70 de ani de la debutul “Blitz”-ului, campania de atacuri aeriene declanșate de Reich-ul nazist împotriva Marii Britanii.

Începând cu 6 septembrie până pe 10 mai 1941 aviația militară germană Luftwaffe a bombardat orașe din Marea Britanie, provocând moartea a 43000 de persoane, peste jumătate dintre ele în Londra.

Campania a început cu bombardarea timp de 76 de nopți consecutiv a capitalei britanice. Deși nu au fost cele mai ucigașe bombardamente din timpul celui de-al doilea război mondial (bombardamentele aliate împotriva orașelor Hamburg, Dresda, Tokio, Hiroșima sau Nagasaki au avut bilanțuri mult mai grele), aceasta a fost prima campanie aeriană de o asemenea amploare împotriva civililor.

Blitz-ul era menit, în intenția lui Hitler, de a fi un preludiu al invazie terestre de către armata germană a Marii Britanii, rămasă singură în luptă împotriva naziștilor, după anihilarea Franței în vara lui 1940, în condițiile neutralității Statelor Unite și a pactului de neagresiune semnat de URSS cu Germania nazistă în anul precedent.

Ce se întâmpla în același moment în România? În ziua în care Hitler lansa “Blitz”-ul aerian împotriva Marii Britanii, la București era instalat regimului național-legionar în frunte cu generalul Ion Antonescu, care avea să angajeze total țara de partea Germaniei naziste.

Se știe ce a urmat și care au fost consecințele acestei politici de aliniere cvasi-totală la obiectivele lui Hitler.

Nu e momentul aici să evaluăm această opțiune. Ceea ce aș dori este să fac o comparație între modul general de reflectare azi a ceea ce s-a întâmplat acum 70 de ani.

În Marea Britanie există, în mod evident și justificat, motive de mândrie pentru rezistența, în final victorioasă împotriva agresiunii naziste. Dar evenimentele de atunci sunt rememorate global, ne-selectându-se doar aspectele “pozitive”.

Eroismul piloților de vânătoare care au jucat un rol crucial în înfrângerea Luftwaffe și spiritul de rezistență al populației este evocat alături de haosul, uneori, în structura de comandă militară, disensiunile majore dintre politicieni (premierul Winston Churchill a refuzat permanent să se gândească măcar la un compromis cu Hitler, în timp ce membri ai cabinetului său erau favorabili unui armistițiu), precum și faptul că la umbra măsurilor excepționale impus de Blitz proliferau infracționalitatea sau imoralitatea în rândul unor pături ale populației.

În România, angajarea țării de Antonescu alături de axă este văzută în general ca o opțiune aproape forțată în conjunctura de atunci, dar consecințele ei nefaste sunt văzute ca o nedreptate a istoriei.

Antonescu a fost foarte surprins când, ca urmare a semnării de către România a Pactului Tripartit (Germania – Italia – Japonia), la 5 decembrie 1941 Marea Britanie a declarat război României. Același Antonescu pe care Aliații îl avertizaseră în mod explicit să nu continuie războiul alături de Germania nazistă împotriva URSS dincolo de Nistru.

După cum există o tendință de victimizare azi împotriva tratamentului la care a fost supusă România după război, deși a întors armele la 23 august 1944.

Este evident că această victimizare își are rădăcinile în educația de tip național-comunist, care a promovat jumătățile de adevăr și a indus în mintea multor români ideea că tot ceea ce se întâmplă bun țării și poporului e meritul nostru, iar toate relele vin de la alții.

Iată de pildă un comentariu postat de o cititoare a revistei ACUM cu prilejul scandalului la nivel european iscat de expulzarea din Franța a unor romi din România:

“Diplomația română nu știe să se apere cu argumente istorice (cine ne-a vândut la Yalta și acum își permit să ne batjocorească).”

Aud de zeci de ani această invocare a “vânzării de la Yalta” ca pretext de de-responsabilizare a românilor pentru aproape tot ce li se întâmplă rău.

Eu cred că a venit momentul abandonării acestui provincialism intelectual care face din România și români buricul pământului. Este timpul asumării responsabilității și al conștientizării faptului că auto-victimizarea nu ajută la nimic, dimpotrivă, îi irită pe cei care azi sunt partenerii țării și o pot ajuta în ieșirea din marasm.

Nu spun că experiența britanică (una esențialmente imperială) și cea românească sunt asemănătoare, dar eu cred că românii s-ar putea inspira din acest spirit al Blitz-ului: o mândrie patriotică domolită de conștiința faptului că nu există în istorie momente de bine absolut sau de rău absolut.

Când vor fi conștientizat acest lucru și vor fi încetat să se lamenteze de cât de răi sunt alții față de cât de buni sunt ei, românii vor fi făcut un mare pas înainte.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • CHARLIE: (20-9-2010 la 09:02)

    CEL MAI BOMBARDAT SI DISTRUS ORAS IN BLITZUL DIN 1940-41 A FOST COVENTRY. Cateodata se referau la distrugerea unui oras prin bombardament drept „Coventrized”.
    Sa mentionam ca si alte orase au fost bombardate de Nemti dar nu pe asa lunga durata: Rotterdam, Varsovia, Belgrad.
    Romania are o tendinta de se simti ‘victimizata” fara motiv. De aceia putem scrie istoria in doua feluri. Poate este in sfarsit un proces lent de maturizare!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (21-9-2010 la 06:06)

    Cred ca e o ” mentalitate a meridianului”. Ungaria se auto-victimizeaza de la Trianon incoace. Iar „tarisoara strivita intre marile puteri” este invocata atat de Romania cat si de Ungaria. Cred ca a venit momentul sa incepem sa translatam meridianul…din mintile noastre.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (23-9-2010 la 20:52)

    Articol foarte binevenit, punctul pe I.
    Cind au cazut in Israel rachetele din Irak, comentatorii militari si politici dadeau exemplu rezistenta morala de care au dat dovada englezii, in timpul razboiului.
    Si in Israel se vad in presa exemple de autovictimizare ( nu la proportiile din Romania), dar mai ales in cea de limba romana, presa periferica si foarte putin accesata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • D: (18-10-2010 la 05:23)

    Exceptional articol! Voi propune studierea lui la Litere, la disciplina care suna atat de straniu, „imagologie”, dar care fix la asta se refera: la reprezentarea de sine si despre sine si la imaginarul colectiv si strania sa evolutie. Felicitari autorului!
    Un cititor

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.91.246