caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Sunt “înapoiații” o binecuvântare sau o povară pentru România?

de (22-8-2010)

“Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”, ar putea fi motto-ul cărții “De ce m-am întors în România”, publicată sub editarea Sandrei Pralong la Editura Polirom în vara acestui an.

Cartea este o culegere de texte și interviuri, în care 39 de persoane (nu toate personalități) explică de ce s-au întors să trăiască în România după 1990.

Termenul “întors” nu e tocmai propriu pentru toți cei 39, pentru că unii dintre s-au născut în străinătate, precum Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai, sau Indrei Rațiu, fiul politicianului Ion Rațiu.

Unii au plecat după absențe de zeci de ani, alții s-au întors după doar câțiva ani, acesta fiind cazul tinerilor întorși de la studii în anii ’90 și 2000.

La toți acești “înapoiați” – expresia memorabilă folosită de un polițist de frontieră în primele zile ale lui ianuarie 1990 – întâlnim aceeași sincer patriotism – veritabil, nu demagogic, aceeași dorință de a împărtăși celorlalți experiența traiului în Occident, într-o societate către care care tinde, teoretic și societatea românească.

Aproape toți remarcă potențialul extraordinar de schimbare, provocările de o natură practic dispărută în Occident și, de ce nu, caracterul românilor, cu bune și cu rele, diferit, uneori fundamental, de cel al occidentalilor.

Aproape toți remarcă aspectele negative – corupția, neseriozitatea, nepunctualitatea, duplicitatea, concurența neloială, bădărănia – care trag înapoi societatea românească.

Unii dintre sunt descurajați și destui sunt cei care nu sunt siguri că doresc să rămână definitiv în România. Din punctul de vedere al experiențelor personale cartea este extrem de interesantă, dar inegală.

Evident că sunt subiectiv, dar cele mai memorabile texte mi s-au părut cele ale cunoscuților mei – Sandra Pralong, Matei Păun (textul său a fost publicat în urmă cu doi ani în revista ACUM http://www.acum.tv/articol/7952) sau Nicolas Don (un excepțional jurnalist franco-român) – sau ale celor pe care i-am intervievat la BBC – Neagu Djuvara, Dinu Zamfirescu, Ion Vianu sau Sorin Alexandrescu (acesta din urmă face o critică devastatoare a societății românești în care s-a întors) , dar și al gentlemanului româno-englez Indrei Rațiu.

Remarcabili sunt toți tinerii plecați la studii și întorși după 1990, cu o excepție, Ana Birchall, vestită activistă PSD, care reușește în textul ei plicticos și kilometric să folosească un limbaj de lemn de parcă ar fi o clonă a președintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu (nemenționat vreodată în text).

Decepționante peste măsură textele ce aparțin lui Gheorghe Zamfir și Doru Braia, preocupați mai mult de răfuieli personale și de responsabilizarea altora pentru tot ce nu le-a reușit în viață.

Pe ansamblu însă, un efort reușit, chiar dacă Sandra Pralong ar fi trebuit să-și exercite mai energic funcția de editor, pentru că textele sunt scrise de români, nu de englezi sau americani.

Vor reuși acești “înapoiați” în misiunea ce și-au propus-o, aceea de a ajuta societatea românească să ajunge cât mai repede la normalitate? Deși ceea ce fac e admirabil, iar eu îi văd ca pe niște profeți, dar să nu uităm ce spunea Isus “adevărat vă spun că niuciun prooroc nu e primit bine în patria lui” (Luca 4,24).

În dedicația cărții pe care mi-a trimis-o prin poștă, Sanda Pralong a scris: “Lui Petru, cu prietenie și admirație pentru maniera lui de a-și exprima, totuși, patriotismul.” Sunt onorat că o asemenea patrioată adevărată și un model de cum ar trebui să fie românii în anul 2010 pentru ca România să iasă din starea de înapoiere actuală are o asemenea părere despre mine. Cu regret însă, nu mă pot ridica nici pe departe la nivelul ei și spun, spre deosebire de cei 39 de autori din această carte: “Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n… Anglia.”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.200.236.68