caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Ilustrata de la nuntaşi

de (8-8-2010)

Preambul: Sertarele deşertate îmi răsplătesc întotdeauna efortul depus în vederea instaurării unei ordini vremelnice, scoţând la iveală câte o comoară precum cartea poştală îngălbenită, scrisă în vara anului 1946, la nunta părinţilor mei. Din păcate nu pot citi şi nici traduce rândurile scrise în idiş, dar am să redau conţinutul  celor intercalate în limba maghiară:

Ilustrata de la nunta lui Sárika şi Imi Székely

Salutări prieteneşti, chiar dacă nu ne cunoaştem personal

D-na Friedmann Nándor

Dragă Moişe, suntem la nunta lui Imi şi ne amintim şi de tine, cu drag. Ne lipseşti foarte mult ! Te sărutăm cu drag pe tine şi pe logodnica ta, Pesu. Tanti Olga.

Dragă Moişe, văd că Tanti Olga ţi-a scris la a cui nuntă petrecem. Ne distrăm foarte bine, numai tu lipseşti, din păcate  !

Reizika

Salutări dragi, chiar dacă nu ne cunoaştem !

Pál Berta

Te pup cu drag

Imre

Te pup pe tine şi pe logodnica ta.

Sárika, soţia lui Imre

Dragă Pesu şi Moşe, ne distrăm minunat la nunta lui Imi. V-am pomenit de multe ori şi ne pare rău că nu sunteţi alături de familie. Milioane de pupici.

Rifku

Imi (Imre Székely, 22 de ani) şi Sárika (Sara Tabák, 16 ani) se cunoscuseră în urmă cu un an la Căminul Tinerilor Deportaţi din Cluj. Ambii îşi pierduseră în Holocaust părinţii şi o mare parte din rude. El era lăcătuş mecanic şi ea ucenică. S-au plăcut şi au început să iasă împreună. După o vreme sentimentele li s-au limpezit şi el a cerut-o de nevastă. Povestea cununiei am extras-o din cartea mamei. Hupa este denumirea ebraică a baldachinului sub care se celebrează nunta.

La 16 ani, sub hupa

Ne hotărâserăm să ne unim destinele, însă nu ne-am pus problema nunţii, locuinţei sau veniturilor din care aveam să trăim. Cel mai important era că ne iubeam şi voiam să fim împreună.

Sárika şi Imre Székely, Cluj 1947

Tanti Olga, cea mai tânără mătuşă a lui Imi, şi câţiva verişori cam de vârsta lui  supravieţuiseră deportării. Aceste neamuri locuiau în Sălaj, la Crasna şi la Bănişor, încercând să-şi refacă viaţa devastată de Holocaust.. Uneori mai veneau şi pe la Cluj. Cu prilejul unei astfel de vizite, Imi m-a prezentat lui Tanti Olga. După acest eveniment a avut loc o discuţie serioasă între mătuşă şi nepot, despre care am aflat mult mai târziu. Mătuşa  nu privea cu ochi buni intenţia lui Imi de a se căsători cu mine, considerându-mă mult prea tânără, fără meserie şi lipsită de zestre. Imi era muncitor calificat şi ar fi putut găsi o soţie mai potrivită şi mai înstărită, era de părere mătuşa. Imi i-a tăiat-o scurt că el nu i-a cerut aprobarea ci a dorit, doar, să-i aducă la cunoştinţă că se însoară.

Peste câteva săptămâni Tanti Olga a venit din nou la Cluj. Ţinea foarte mult la Imi şi se răzgândise, declarând că ne acordă tot sprijinul. Eu eram minoră şi nu mă puteam căsători la starea civilă decât cu acordul părinţilor. Eram orfană şi nu aveam tutore, aşa că Tanti Olga ne-a propus ca deocamdată să ne cununăm religios în faţa rabinului din Crasna. Imi s-a lăsat convins destul de greu, fiind liber cugetător, dar eu m-am bucurat de propunere, pentru că-mi doream tare mult să fiu mireasă. În ajunul nunţii Tanti Olga a venit la Cluj pentru a mă însoţi la baia rituală. Am fost foarte emoţionată şi am îndeplinit întocmai tot ceea ce se cerea unei fete aflate în pragul măritişului.

Olga avea o băcănie situată în apropierea pieţei din Crasna, pe care o administra împreună cu două nepoate: Rifku şi Reizi. Au fost deportate împreună şi s-au ajutat în clipele dramatice din lagărele morţii. Tanti Olga şi-a pierdut soţul şi copiii adoptivi, iar Rifku şi Reizi îşi pierduseră mama şi o soră. Rifku era o tânără chipeşă, măritată de curând, cu un bărbat sfătos şi hâtru, care s-a dovedit a fi o rudă îndepărtată din partea tatălui meu. El mi-a povestit că în cimitirul din Sighetul Marmaţiei este îngropat un înaintaş al familiei Tabák, un rabin faimos prin înţelepciunea sa, la al cărui mormânt veneau pelerini din ţări îndepărtate. Reizi era o fată veselă şi plină de viaţă, care m-a primit cu mult drag.

Şmaie, fratele cel mai mare al fetelor, locuia tot la Crasna şi lucra la cooperativa sătească. Toţi îl iubeau foarte mult pe Imi, care în anii dinainte de război petrecuse mai multe vacanţe la bunica dinspre mamă, de la Bănişor. Rudele din Crasna erau foarte primitoare, iar eu mă simţeam minunat împreună cu ele. Eram fericită pentru că îl întâlnisem pe Imi şi aveam încredere că împreună ne vom îndeplini năzuinţele. Imi voia să devină inginer, iar eu doream să-mi continui studiile.

Cununia a fost oficiată în curtea casei lui Tanti Olga. Imi a păşit sub hupa îmbrăcat în cămaşă albă, iar eu purtam o rochie de mireasă de împrumut. Aflând că nu aveam bani pentru verighete, prietenii noştri Rózsi şi Bandi Grünberg, ni le-au împrumutat pe ale lor pentru ceremonie. După obiceiul strămoşesc eu mi-am înconjurat mirele de şapte ori, iar Imi a călcat şi a spart un pahar învelit într-un şervet. Potrivit tradiţiei evreieşti acest gest este menit să ne amintească, şi în clipele cele mai fericite, de distrugerea Templului de la Ierusalim. Au urmat felicitările, masa festivă şi petrecerea. Cel mai mult m-a impresionat „miţve tanţ”,  când am dansat cu alesul meu, ţinând de capetele unui batic.

Cu prilejul nunţii noastre i-am trimis o carte poştală lui Moişe Fischman,   fratele lui Şmaie, Rifku şi Reizi, aflat la refacere într-un sanatoriu din îndepărtata Suedie.  În textul scris în idiş şi maghiară, nuntaşii îi  dădea de ştire că Imi s-a însurat cu Sárika şi îşi exprimau regretul că nu putea participa la eveniment, împreună cu logodnica sa Pesu, pe care o cunoscuse după deportare. Moişe a părăsit Suedia şi s-a stabilit în America, dar a păstrat cartea poştală primită de la Crasna. La sfârşitul anilor optzeci, după decenii de absenţă, a venit  să se roage la mormintele strămoşilor din Crasna. Atunci ne-a adus şi ne-a dăruit cartea poştală pe care semnasem, pentru prima oară, „Sárika, nevasta lui Imi”.  Alături de semnătura mea se pot citi cele ale rudelor din Crasna, care au supravieţuit deportării: Mătuşa Olga, vărul Şmaie, verişoarele Rifku şi Reizi (fratele şi surorile lui Moişe),  Pál Berta, administratoarea căminului şi o bună prietenă mai în vârstă Erzsi Friedmann.

(Fragment din romanul „Szurika, Éva lánya”, Editura Mega Cluj, 2006, traducere din limba maghiară Andrea Ghiţă)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.31.188