caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Covoare roșii și praf în ochi la Washington

de (18-7-2010)
5 ecouri

Recenta vizita a premierului israelian Netanyahu in Statele Unite, la inceputul lunii iulie, avea, ca prim scop, o ameliorare a relatiilor dintre guvernul israelian si administratia Obama. Presedintele american considera prioritara realizarea unui acord de pace intre Israel si Autoritatea Palestiniana, dupa un model asemanator initiativei Arabiei Saudite. De citeva ori a declarat ca rezolvarea conflictului dintre israelieni si palestinieni este un interes vital pentru securitatea USA. Totodata, prezenta americana in Irak si Afganistan si inarmarea nucleara a Iranului au implicatii asupra raportului de forte pe scara mondiala, mai ales in lumina noii strategii, de apropiere fata de tarile arabe.

Preferinta lui Obama, pentru o politica a dialogului, si retorica sa, in care amintea legaturile sale cu islamul, au fost percepute in Israel ca o slabire a aliantei strategice dintre cele doua state, o racire a prieteniei, raporturile dintre USA si Israel alterindu-se pe zi ce trece.

Presedintele american a supus Israelul la presiuni intense, solicitindu-i gesturi unilaterale fata de palestinieni, iar intre cei doi lideri s-a instaurat o atmosfera de suspiciune, care a culminat cu umilirea lui Netanyahu, in cursul precedentei sale vizite la Washington.

In contrast cu atitudinea sa din ultimele luni, care a fost interpretata, in lumea araba, precum si de guvernele europene, ca fiind ostila Israelului, Obama i-a rezervat primului ministru israelian o primire fastuoasa, plina de caldura, subliniind ca relatiile dintre cele doua tari sint de nezdruncinat. In consecinta, vizita lui Netanyahu a fost considerata un succes politic, care ar trebui sa dea un nou impuls negocierilor cu Autoritatea Palestiniana, totodata restabilind o atmosfera de armonie, intre Israel si USA.

In cadrul conferintei de presa din 6 iulie, ambii lideri au incercat sa sublinieze increderea reciproca, interesele comune, prietenia, definind dialogul de la Casa Alba excelent, iar alianta dintre cele doua state, de neclintit.

Si totusi, spectacolul oferit de Obama si Netanyahu mass mediei, desi s-a desfasurat conform unui scenariu planificat pina in cele mai mici detalii, este departe de a reflecta adevaratele relatii dintre cele doua administratii, nereusind sa mascheze tensiunea din culise. Presiunile unilaterale ale lui Obama si nesustinerea suficienta a Israelului in cadrul ONU, au pondere mai mare decit laudele reciproce, sau incercarea de a stinge un incediu care risca sa se amplifice. Guvernul coalitiei Netanyahu pare mai instabil ca oricind, primul ministru, ministrul apararii Barak, ministrul de externe Lieberman, reprezentantii partidelor de dreapta, emit comunicate contradictorii, atit in privinta inghetarii sau continuarii constructiilor din Ierusalim, cit si relativ la interpretarea intentiilor lui Obama si la dinamica tratativelor cu Autoritatea Palestiniana, condusa de Mahmud Abbas.

Ecuatie cu multe necunoscute

Ce l-a determinat pe presedintele USA sa il imbratiseze cu atita caldura pe Netanyahu? La un moment dat, se parea ca Obama a inteles ca intreaga conceptie, strategia sa, presiunile asupra lui Netanyahu, sint unilaterale si exagerate. Ecouri din Europa, intre care articolul fostului prim ministru al Spaniei, José María Aznar – „Daca se prabuseste Israelul, ne prabusim toti” (The Times of London), subliniau ingrijorarea fata de schimbarile geopolitice si atitudinea americana. Dar presedintele american a hotarit doar sa adopte o alta tactica. Realizind ca popularitatea Partidului Democrat este in scadere, dupa intilnirea cu senatori evrei, care au declarat ca le e tot mai greu sa justifice in fata electoratului noile obiective politice, luind in consideratie ca in noiembrie vor avea loc alegeri si risca sa piarda majoritatea in Congres, Obama incearca sa isi manifeste atasamentul fata de statul evreu, pentru a-si asigura sustinerea unor oameni de afaceri influenti.

Un punct principal il constituie sanctiunile contra Iranului. In declaratiile sale, Obama se angajeaza sa faca tot posibilul pentru a impiedica Iranul sa construiasca bomba atomica, care ar crea un dezechilibru in zona  si ar constitui o amenintare asupra existentei statului Israel. In fapt, Obama delimiteaza situatia haotica din Orientul Mijlociu la o ecuatie simpla: Israelul trebuie sa progreseze in tratativele de pace cu Autoritatea Palestiniana, se vor forma doua state pentru doua popoare, cu granite recunoscute, vor fi cedate teritoriile ocupate in Cisiordania (West Bank), Ierusalimul va fi divizat, avind in vedere si necesitatile de securitate ale Israelului, in schimb USA vor neutraliza amenintarile iraniene. Aceasta propunere, care va fi materializata, probabil, in viitor, printr-un plan de pace conceput de administratia americana, simplifica circumstantele politice si dificultatile din zona, pina la absurd.

In primul rind, intre Iran si Israel nu exista conflicte teritoriale, iar Ahmedinejad doreste lichidarea statului Israel. Acest fapt este un element de sine statator si nu are nici o legatura cu nerezolvarea conflictului dintre israelieni si palestinieni. Insasi dorinta de distrugere a unui stat legitim ar trebui condamnata de USA si de ONU, nu prin sanctiuni lipsite de eficienta, ci prin inrolarea neconditionata a civilizatiilor occidentale impotriva Iranului.

In al doilea rind, Iranul inarmeaza miscarile teroriste Hizbalah si Hammas, organizind, totodata, o noua axa a raului, in alianta cu Siria si Turcia. Asadar blocarea inarmarii atomice a Iranului nu este o favoare pe care Obama o face Israelului, ci ar trebui sa fie doar o actiune de bun simt, sustinuta in permanenta la ONU si nepermitind rezolutii antiisraeliene repetate.

Simultan, Turcia lui Erdogan incurajeaza actiuni de provocare ( precum flotila „activistilor pentru pace”), reusind sa discrediteze Israelul pe plan international. Relatiile dintre Israel si Turcia sint foarte complicate, iar tensiunile dintre fostii aliati strategici se agraveaza pe zi ce trece. Si pentru USA, Turcia are importanta strategica, aviatia americana implicata in razboiul din Afganistan facind escale pe teritoriul ei. In aceste conditii, Obama incearca sa impace si capra si varza, sustinind aderarea Turciei la Uniunea Europeana, pentru a o indeparta de extremismul islamic. De fapt, aceasta ar favoriza expansionismul musulman, punind in pericol caracterul demografic al tarilor europene, care se vad invadate de o masiva emigratie araba.

Hussein si Israel

Casa Alba nu ofera „ospaturi pe gratis”, iar mimica lui Obama nu ii tradeaza sentimentele. Presedintele american este ghidat de ratiune, de interese, dar demonstreaza  lipsa de maleabilitate, fiind convins ca strategia sa este cea justa. Obama doreste rezultate rapide, dar actiunile diplomatice au dus doar la scaderea prestigiului Statelor Unite.  Retorica sa e fermecatoare, dar presarata cu declaratii ridicole („cit timp voi fi presedinte, ma angajez sa apar securitatea Israelului”, „acordati-mi incredere” si alte expresii cu caracter egocentric), care nu fac decit sa trezeasca suspiciunea populatiei israeliene.

Intr-un interviu acordat unei statii de televiziune (Canalul 2), Obama a afirmat ca este constient de rezervele pe care le au israelienii fata de numele sau Hussein, amintind insa ca seful personalului de la Casa Alba se numeste Rahm Israel Imanuel.  Acest argument mi se pare absurd si imi aminteste de fraza „unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sint evrei”. Nu il banuiesc pe presedintele american de antisemitism, ci doar de naivitate, trufie si lipsa de intelegere a complexitatii situatiei din Orientul Mijlociu.

Intr-adevar, negocierile dintre Israel si Autoritatea Palestiniana trebuie sa avanseze. Dar tentativa de creare a doua state pentru doua popoare este obstaculata de Hammas, care domina Gaza, de lipsa totala de influenta a lui Mahmud Abbas asupra acestei fisii si de necunoasterea Israelului de catre Khaled Mashal si Ismail Hania. Si atunci, cum ar fi posibila formarea unui stat palestinian cu continuitate teritoriala? In cazul unor alegeri, cred ca majoritatea palestinienilor, care nu accepta Israelul ca stat al poporului evreu, ar aduce miscarea Hammas la conducere si in Cisiordania. Starea beligeranta s-ar intensifica, iar acordurile, chiar sub egida ONU sau USA, nu ar valora nici macar hirtia semnata. Sa nu uitam ca acordul de la Oslo, care parea sa ofere un punct de plecare acceptabil, o fereastra a sperantei, nu a fost respectat.

„Imbratisarea de urs” a lui Obama il striveste pe primul ministrul israelian. Succesul primirii cu focuri de artificii, urmare a unei asidue insistente a lui Netanyahu, care a solicitat sprijinul senatorilor democrati americani, reprezinta numai decorul aceluiasi scenariu, in care s-au modificat doar unele replici ale personajelor si jocul de lumini, colorind in roz intreaga scena. Dar actiunea si deznodamintul piesei de teatru ramin neschimbate. Obama isi continua slalomul pe harta mapamondului, impartind buchete de flori liderilor arabi si aruncind din cind in cind o margareta spre Ierusalim.

O mie de cuvinte si o imagine

In conferinta de presa din 6 iulie, la Casa Alba, apogeu al vizitei „pline de succes” a nu demult umilitului Netanyahu, limbajul corporal al celor doi conducatori spunea mai mult decit zecile de cuvinte de complezenta, praf in ochii comunitatii internationale. In partea stinga a ecranului, Netanyahu, cu corpul aplecat catre Obama, deschis spre dialog, ajutindu-se in permanenta de gesturi, care nu reuseau sa ii ascunda stressul; in partea dreapta, presedintele american, relaxat, privindu-l de sus pe premierul israelian. Asezat picior peste picior, cu trupul orientat in directia opusa, Obama il examina pe Netanyahu, precum un profesor pe elevul care trebuie sa declame in fata clasei lectia invatata pe de rost. Presedintele american aproba ritmic frazele prestabilite, verificind cu atentie tonul, pentru ca reprezentatia sa nu fie alterata de vreun sunet fals, sau de vreo propozitie stridenta.

Primirea festiva de la Casa Alba nu indica o schimbare a strategiei administratiei americane, ci doar a unor pasi de dans tactici, fiind un rezultat al protestelor sustinatorilor lui Obama in USA. Dupa alegerile din toamna, Obama va prezenta propriul sau plan de pace in Orientul Mijlociu si nu va permite Israelului sa-l impiedice in realizarea obiectivelor care tin strict de interesele americane, prin prisma noilor prioritati si a apropierii de lumea musulmana.

Pentru a preintimpina o ulterioara alterare a relatiilor dintre cele doua state, premierul Netanyahu trebuie sa prezinte o initiativa curajoasa si detaliata, care sa demareze un  proces de pace spre o directie clara, cu sanse de progres.

Pina atunci, imaginea celor doi lideri, la conferinta de presa de la Casa Alba, e mai elocventa decit miile de cuvinte din retorica protagonistilor. Asteptata cu nerabdare de mass media internationala, intilnirea Obama–Netanyahu mi-a amintit de piesa „Scaunele” de Eugen Ionescu, in care cele doua personaje pregatesc intrarea in scena a Oratorului, care trebuia sa comunice umanitatii marele adevar. Aparut intr-un tirziu, Oratorul nu a avut de transmis nici un mesaj.

Nota autorului: Cei ce doresc sa vizioneze celebra conferinta de presa de la Washington, sint invitati sa foloseasca linkul:

http://www.whitehouse.gov/photos-and-video/video/president-obama-meets-with-israeli-prime-minister-netanyahu

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • puicu lu' taticu: (19-7-2010 la 09:51)

    Amadoi joaca fals si mi-e teama ca realist va juca numai Iranul cit de curand. Palestinienii cu Abu Mazen reprezinta un mare nimic ca forta.Nu are sustinere araba si nu peste multa vreme vor avea loc in Cisiordania evenimente surpriza ceea ce Bibi stie deja ,dar nu si Obama.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (19-7-2010 la 10:30)

    Intrebari pentru persoana care se ascunde sub aliasul „puicu lu’ taticu”:

    1) Cine este Abu Mazen?

    2) Cine este Bibi?

    3) Care sunt evenimentele surpriza care vor avea loc in Cisiordania?

    Considerati ca v-am pus aceasta intrebare in numele cititorilor revistei ACUM din afara tarisoarei numite Israel, care reprezinta aproape 95 la suta din totalul cititorilor nostri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Gross: (19-7-2010 la 11:55)

    Nu văd că s-a schimbat ceva în relaţia militară USA-Israel. Politica făcută pentru presă, este departe de cea nevăzută.
    Distanţa dintre înţelegerea situaţiei din Orientul Apropiat şi trăirea situaţiei, este foarte mare, în actualul context politico-economic internaţional.
    Nu văd cum Guvernul Israelian în contextul coaliţiei actuale, poate să ajungă la discuţii serioase de Pace cu un Guvern Palestinian ce reprezintă de facto numai West Bank, guvern nerecunoscut de Hamas ce de facto guvernează în Gaza Strip.)Chiar daca nu acceptam, nu numai noi israelienii, Hamas a cîştigat ultimele alegeri din West Bank şi Gaza Strip).
    Ceea ce Preşsdintele USA trebue încă să înveţe, printre altele – Noţiunea de timp la orientali este foarte diferită de cea a anglo-saxonilor

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Rina Koschland: (21-7-2010 la 19:07)

    un excelent rezumat al datelor transmise noua de diferitele retele de stiri.
    Interesanta idea sugerata de D-nul Gross : statul Pales. sa dividat innaintea insasi infiintarii lui… Sper sa fie favorabila evreilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Rina Koschland: (22-7-2010 la 04:57)

    Apropo , uitindu-ma pe fotografia postata observ ca… roseata covorului a palit
    (decolorat).
    Aveti dreptate totul e fals.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
50.19.34.255