caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Pe genunchii tatălui

de (28-5-2010)
1 ecou

Cristinica ! Fii cuminte ! îl aud parcă și acum pe tatăl meu dojenindu-mă.

S-au scurs anii – sunt paisprezece la număr- de când tatăl meu a închis ochii și a plecat în ” locul cu verdeață „.

Au rămas însă amintirile legate de el, păstrate cu sfințenie la adăpostul sufletului meu, înfășurate în mantia dragostei.

Cât de mult îmi plăcea să mă așez pe genunchii tatălui, să mă cufund în verdele ochilor și să îl ascult povestind!

Copil fiind, mă simțeam ca un ” piticot de un cot ” ; eram atât de mică și el părea atât de mare și puternic…

Anii au trecut, fetița a crescut, dar refugiul mi-l găseam tot pe genunchii tatălui ; veneam de la facultate acasă, la sfârșit de săptămână, unde mă aștepta atâta liniște pe acei genunchi…

Am găsit zilele trecute ultima fotografie făcută cu mare tristețe, înainte de emigrarea mea în Canada; mă priveau două perechi de ochi îndurerați…eram însă așezată pe genunchii tatălui meu.

Ecouri

  • Paula Duta: (31-5-2010 la 05:33)

    Amintirea tandră a Cristinei aduce o briză înlăcrimată asupra nostalgiilor noastre, cândva copii şi noi, legănaţi de dragostea părintească…
    ” Eşti copilul meu până închid ochii !”, îl aud pe tata spunând…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pur-Lamentabil

INTERVIU CU UN PUR-LAMENTABIL ROMÂN Reporter; Domnule pur-lamentabil, câţi bani aţi cheltuit să ajungeţi în parlament? Pur-lamentabil! Cum vine asta...

Închide
3.235.130.73