caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Prezenţa lui Kolakowski

de (11-4-2010)

Editura Curtea Veche a lansat, în luna martie a acestui an, volumul doi, „Vârsta de aur”, al trilogiei lui Leszek Kolakowski „Principalele curente ale marxismului.

Colectivul de traducători a fost coordonat de Tereza Brânduşa Palade, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

În prefaţă, mă ocup de semnificaţia istorică a bolşevismului şi de conflictul dintre proiectul totalitar leninist şi social-democraţia clasică. Puţini sunt gânditorii care să fi înţeles atât de bine precum Leszek Kolakowski care sunt sursele reale ale fascinaţiei exercitate de radicalismul utopic marxist.

Atunci când ne întâlnim cu paseişti (adeseori ignari, oricum cinici şi iresponsabili) convinşi că a fost totuşi ceva frumos în proiectul ingineriei sociale propuse de tânărul hegelian născut la Trier în 1818, atunci când ni se spune, cu apodictic aplomb, că actuala recesiune ar fi o confirmare a profeţiilor autorului lui „Das Kapital”, este bine să revenim la Kolakowski.

Itinerariul său spiritual este unul al responsabilităţii lucide: după episodul stalinist din tinereţe, au urmat trezirea, deziluzia, redobândirea demnităţii intelectuale, lupta cu „îngerul” unei dialectici instrumentalizată pentru justificarea orbirii.

A sfidat noua eclesiologie leninistă (mitul partidului predestinat, o entitate mistic-charismatică situată, prin dictatul Istoriei, dincolo de Bine şi de Rău) şi a destrămat, în scrierile sale, pretenţia gnozei revoluţionare de a se substitui sacrului autentic.

Hubrisului propriu materialismului secular Kolakowski i-a opus un umanism întemeiat pe recunoaşterea religiei ca parte legitimă a existenţei umane. Întrebat care va fi ţinta luptei sale după comunism, filosoful polonez a răspuns: „Diavolul”.

De fapt, el a fost cel care a definit totalitarismul drept încarnarea Diavolului în Istorie. Utopia Palatului de Cristal, visele Verei Pavlovna din romanul „Ce-i de făcut” de Cernişevski, comandamentul fericirii obligatorii, „Catehismul revoluţionarului” de Serghei Neceaiev, himera egalitarismului absolut plăsmuită de Şigaliov în „Demonii”, s-au tradus concret în experimentul liberticid şi genocidar al bolşevismului.

Filosofia politică dezvoltată de Lenin a avut un singur scop: triumful concepţiei sale asupra revoluţiei. Pentru împlinirea acesteia din urmă orice mijloace şi metode au fost nu doar acceptabile, ci chiar recomandate. Cei percepuţi drept duşmani urmau să fie umiliţi, distruşi, anihilaţi. Pentru a o parafraza pe Hannah Arendt, elementele non-revoluţionare erau etichetate drept dispensabile şi inutile.

Odată cu Lenin, în secolul XX a apărut un nou tip de politică, un machiavelism revoluţionar fundamentat pe elitism, fanatism, angajament necondiţionat faţă de cauza supremă şi substituirea completă a gândirii critice cu credinţa sectar- mesianică în infailibilitatea asceţilor revoluţionari. Experienţa lui Leszek Kolakowski este cât se poate de revelatoare pentru relaţia dintre intelectualii critici şi puterea totalitară.

Începută ca o critică „din interior” a marxismului, despărţirea lui Kolakowski de mirajul ideologic, de ceea ce am numit în volumul meu „Ghilotina de scrum” (Polirom, 2002), frenezia supunerii, s-a consumat ca ruptură completă şi definitivă în magistrala trilogie.

Raţionalismul său a fost unul al calmului ironic, al convingerii că nu putem abandona valorile ultime de dragul unui relativism narcisist şi al unui istorism frivol. Am spus-o de multe ori, marxismul a fost expresia paradigmatică a relativismului etic.

Respectând religiile tradiţionale, Kolakowski a identificat miezul putred, sămânţa apocrifă a religiilor seculare. Tocmai acest voluntarism obsesiv, pentru care compromisul este strict un mijloc, iar nu o cale spre consens şi solidaritate, a dus la cataclismul stalinismului.

În contrast cu noile idolatrii bolşevizante, Kolakowski subliniază că originile ororilor staliniste se află în chiar intenţia leninistă de a utiliza metode barbare pentru a transcende barbaria. Este important aşadar să înţelegem semnificaţia structurilor politice şi simbolice ale leninismului, suporturile care îi asigură succesul ca stat ideologic.

Indiferent cum privim această chestiune, glorificarea statutului predestinat al partidului, împreună cu insistenţa obsesivă asupra formelor conspirative de organizare şi cu un cult al înregimentării fanatice au generat o nouă formă de radicalism politic, ireconciliabil cu tradiţia liberală individualistă occidentală sau cu socialismul democratic anti-autoritar.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei, evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Stéph: (11-4-2010 la 00:00)

    Teroarea comunistă a fost deseori comparată cu începutul Sfintei Inchiziţii catolicei din 1199.

    În magnificul său roman „La Tunique d’infamie”, istoricul romancier Michel del Castillio remarcă: „ Scopul final nu este nici tortura, nici arderea pe rug, el consiste în a pune întrebările în mod just. Nu-i vorba câtuşi de puţin de teroare fără adevăr, acesta fiind fundamental. Ne posedând adevărul, cum s-ar recunoaşte eroarea? (…). De vreme ce avem certitudinea de a poseda adevărul, cum putem lăsa aproapele în eroare?”.

    Biserica Catolică promitea iertarea păcatului original şi salvarea sufletului pe lumea cealaltă sau, din contra, focul unui infern supranatural.

    Marx credea intr-o răscumpărare prometeică a omenirii, inspirând visul mesianic din „Grand Soir” Dar, pentru inegalabilul Kolakowski, „ideea că lumea existentă este total coruptă şi că ameliorarea ei este imposibilă iar rânduirea care-ar succeda-o ar aduce o plenitudine cvasi-perfectă, ca şi liberarea ultimă, această idee este, – pentru Kolakowski – nu numai aberantă ci şi una dintre cele mai monstruoase ale spiritului uman.

    Bineînţeles, această aberaţie nu este o invenţie a timpurilor noastre; dar trebuie recunoscut că gândirea religioasă care opune totalităţii valorilor temporale forţa graţiei supranaturale, este mai puţin abominabilă decât doctrinele mondene care vrea să ne convingă că ne putem asigura salvarea cu o singură săritură din fundul infernului în slăvile cerului.” („Spiritul revoluţionar”)

    Prin extensie, nu-i oare valabilă această reflecţie a lui Kolakowski pentru tranziţia României de la „infernul” comunist la o autentică democraţie ? E drept ca trebuie să ne armăm cu suficientă răbdare şi, aşa cum spune francezul, să lăsăm timp timpului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.207.106.142