ACUM.TV

Stradă în Delhi la primele ore ale dimineţii

Cum ai coborât din avion pe aeroportul Indira Gandhi din New Delhi, ceea ce te izbeşte este chiar mirosul Indiei: un miros dulceag în care simţi praful acestui oraş suprapopulat şi identitatea lui distinctă. Apoi, uşor-uşor, constaţi că nimic din ceea ce înseamnă Europa nu mai poate fi găsit în India. Ţi se pare că ţara aceasta imensă, cu peste un miliard de locuitori, putere deopotrivă militară şi economică, s-a dezvoltat în dauna propriilor săi locuitori. Cu un sistem de caste încă foarte puternic, societatea indiană este puternic polarizată. Între indianul care îşi conduce ricşa în traficul nebunesc din Delhi şi până la brahmanul care îşi trimite copiii la cele mai bune şcoli private din India este o distanţă enormă. Între intoleranţa pe care o manifestă faţă de fumatul pe străzi sau în locuri publice şi obiceiul lor de a scuipa pe stradă, de a arunca gunoiul pe unde apucă, de a urina în câmp deschis, este din nou o discrepanţă paradoxală. Între metroul din Delhi, unul dintre cele mai curate şi bine organizate locuri de pe suprafaţa pământului şi autobuzele mai mereu suprapopulate, cu elevi care circulă literalmente agăţaţi de uşile vehiculului este, odată în plus, o distanţă uriaşă. Cu toate acestea, trebuie să te întrebi: s-ar fi putut altfel? Marea Chină, la fel de suprapopulată şi ea, pare a spune că răspunsul este DA. Însă între Marea Chină şi Marea Indie este o diferenţă fundamentală: indienii nu au absolut deloc simţul timpului. Pentru ei, succesiunea zilelor, a lunilor, a anilor nu înseamnă nimic. Indienii se grăbesc atunci când nu e nevoie (se îmbulzesc, spre exemplu, în metrouri, deşi la fiecare două minute soseşte un altul) şi amână la nesfârşit deciziile care nu suportă amânare (ca să deschizi un cont bancar în India trebuie să completezi zeci de formulare, după care ele sunt lăsate la dospit câteva săptămâni, timp în care trebuie să mergi zilnic la bancă pentru a le aduci aminte că trebuie totuşi să îşi facă treaba).

În India politeţea excesivă este simultană cu grobianismul cras. Dacă ceri îndrumări în legătură cu locul în care trebuie să ajungi, te vor ajuta cu toţii, fiind gata uneori să meargă cu tine pentru a se asigura că ai ajuns unde trebuie. Dacă însă eşti femeie şi ai pielea deschisă la culoare se vor holba cu toţii şi te vor urma strigând în hindi cuvinte care nu sunt măgulitoare deloc. Mă întorceam în apartamentul meu zilele trecute cu metroul alături de alţi profesori europeni şi o indiancă. După ce femeile s-au aşezat, a mai rămas un loc liber. Cu toate acestea, femeia indiană continua să stea în picioare invitându-mă pe mine să ocup locul rămas liber. A fost mai mult decât surprinsă atunci când i-am spus că ea este cea care trebuie să se aşeze şi nu eu, europeanul bărbat care, în mintea ei, are mereu întâietate. Asta este cel mai trist în India. Când aproape îţi place această ţară, te loveşti mereu de situaţii care te contrariază. Şi viceversa e valabilă, desigur.

Într-o dimineaţă, în timp ce traversam curtea interioară a Facultăţii de Arte, am asistat la un marş studenţesc. Nu ştiu nici acum cu exactitate împotriva cui sau împotriva a ce mărşăluiau, însă ceea ce m-a şocat a fost mesajul arborat pe una dintre pancarte: „freedom, democracy, socialism!”. De fapt, toate experienţele acestor două săptămâni în New Delhi sunt exemplar ilustrate de acest mesaj. O confuzie enormă între termeni, o mixtură aproape nebunească de bine şi rău, un univers eterogen în care nimic nu funcţionează aşa cum te aştepţi, o lume care îşi caută drumul şi încă bâjbâie. Invitat la o ceremonie ce precedă o nuntă indiană („aranjată”, desigur, mirii făcând parte din aceeaşi castă), într-un sat la aproximativ 100 km depărtare faţă de New Delhi, copiii şi-au scos telefoanele mobile şi mi-au cerut voie să facă fotografii împreună cu mine. Un european evident confuz şi o duzină de copii indieni la o şedinţă foto… vă puteţi imagina peisajul. În cele din urmă, adulţii au reuşit să îi îndepărteze, nu pentru multă vreme, însă. India însăşi seamănă câteodată cu un copil supradotat. Supradotat, dar totuşi copil.

India îşi doreşte atât de mult să înveţe încât învaţă câteodată prea mult şi prea repede, fără să îşi ofere timpul necesar pentru a discerne, pentru a judeca lucrurile la rece. Studenţii indieni asimilează şi înţeleg extrem de uşor ceea ce li se explică; nu este doar o constatare personală. Am discutat cu ceilalţi colegi, profesori portughezi, italieni, germani, francezi sau spanioli. Lecţii pe care le predăm cu toţii în ţările noastre de baştină în câteva săptămâni, se învaţă aici în doar câteva ore. După o lună, un student indian poate vorbi decent o limbă străină despre care nu a auzit vreodată înainte de a-i fi predată. Îşi respectă profesorii, însă tacit îţi cer întotdeauna să vorbeşti laudativ şi despre propria lor cultură, despre propriile lor obiceiuri, pe scurt, despre Marea Indie. Sunt curioşi, câteodată indecent de curioşi, dar nu îi poţi suspecta niciodată de rea-credinţă. Aşa se pare că este şi ţara în care s-au născut.

Îmi amintesc, însă, că primul gând cu care am venit aici a fost acela de a mă feri să judec India. Nici măcar după ce voi fi înţeles-o minimal (căci îţi trebuie poate decenii să înţelegi această ţară cât un continent) nu voi putea emite judecăţi de valoare. Aşa că voi încerca de fiecare dată să fiu cât mai… descriptiv cu putinţă. Iar propriile mele impresii nu sunt altceva decât experienţele unui european care va intra în contact într-un an de zile cu mai puţin de un procent din locuitorii Indiei. Relevanţa acestor experienţe este pusă, deci, sistematic sub semnul întrebării chiar de către statistică. Apoi, întotdeauna am crezut că cel mai uşor e să priveşti (aşa cum vor fi făcut-o probabil şi colonialiştii) de la înălţimea superioară a propriei tale culturi şi să scânceşti mofturos că în India apa nu e potabilă, ţara e mizerabilă, traficul e infernal şi infrastructura deficitară. Scâncind însă cu ifose de Dorobanţi, mă îndoiesc că îţi va mai rămâne timp şi pentru a înţelege.

Acest articol a fost publicat duminică, 8 noiembrie 2009 la rubrica Impresii de calatorie.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.