ACUM.TV

“Diavolul şi ucenicul său : Nae Ionescu-Mihail Sebastian”, de Marta Petreu

Editura Polirom, Iaşi, 2009, Colecţia Plural M

Anii uitaţi ai lui Mihail Sebastian

Moto: « Nu-l cunosc pe d. Mihail Sebastian decât din scris. Cât despre tinereştile răţoieli de un fascism aproximativ, în formă de cursive pentru prima pagină a Cuvântului, acestea nu m-au impresionat niciodată : tinereţea sburdă » (Tudor Teodorescu-Branişte-1934)

Apariţia în peisajul cultural românesc a lucrării Martei Petreu despre anii mai puţini cunoscuţi ai lui Mihail Sebastian a reprezentat în acelaşi timp un demers documentaristic important, dar şi un prilej de răfuieli asupra conţinutului intrinsec al cărţii. Pe de o parte, au existat comentatori care au negat valoarea acestei cărţi, considerând-o doar o ambiţie a autoarei de a aduce la cunoştinţa publicului fapte neesenţiale ale biografiei lui Mihail Sebastian, de a-şi face publicitate nemeritată pe spinarea unui intelectual de marcă din perioada interbelică, care era un model de neutralitate şi de suferinţă în anii de antisemitism „legal”. Aceiaşi oameni denigrează, de altfel, orice încercare de aflare a unui adevăr istoric, nu numai în privinţa lui Sebastian, dar şi în cazul altor intelectuali de seamă ai acelor ani (Eliade, Cioran, Noica), ce au cazut în patima extremismului.

Pe de altă parte, au apărut recenzii care apără până în pânzele albe cartea Martei Petreu, admirând capacitatea sa de a citi toate periodicele epocii (vorbim aici de perioada 1927-1934, cu precădere ziarul Cuvântul, condus o lungă perioadă de Nae Ionescu), dorinţa de a se apăra împotriva oricărui atac prin documentele studiate şi prin citatele folosite din acestea. Şi asta cu toate că la prima vedere şi dintr-o perspectivă neutră, multe din concluziile Martei Petreu sunt atacabile, chiar fără a cădea în cealaltă perspectivă, aceea de a nega importanţa lucrării pentru înţelegerea unei perioade a istoriei intelectualităţii româneşti, devenite confuze după blocajul documentaristic şi mistificarea din comunismul posbelic.

Marta Petreu analizează, în principal, relaţia dintre „maestrul” Nae Ionescu şi „discipolul” Mihail Sebastian din perspectiva paralelismului dintre articolele publicate de aceştia în ziarul Cuvântul, începând din august 1927, când Mihail Sebastian intră în redacţia acestuia, fiind întâmpinat cu deosebită simpatie de Nae Ionescu, şi până în ianuarie 1934, când ziarul este interzis, după asasinarea lui I.G. Duca la Sinaia, cu câteva zile mai devreme. Alte referinţe nu există sau sunt insignifiante, din mai multe motive: ambii oameni de cultură vor muri tineri şi nu au avut niciodată posibilitatea să îşi apere trecutul sau să îl justifice; Nae Ionescu nu a lăsat posterităţii memorii în care să explice relaţia cu unul dintre cei mai importanţi discipoli, iar Jurnalul lui Mihail Sebastian porneşte din anul 1935, după scandalul (Prefaţa la romanul După două mii de ani…) care l-a distanţat, măcar ideologic, de mentorul său; alţi mari intelectuali ai perioadei, cu concepţii politice apropiate – Eliade, Cioran, Noica – au încercat să îşi ascundă trecutul interbelic şi, de aceea, nici în memoriile lor nu găsim referinţe destule cu privire la redacţia Cuvântului şi la articolele de început ale lui Sebastian.

Pentru un tânăr de doar 20 de ani, intrarea în redaţia unui cotidian important al epocii, cum era Cuvântul, însemna foarte mult, iar simpatia viitorului proprietar şi director era importantă. Mihail Sebastian a profitat de acestea şi a construit pentru sine o personalitate jurnalistă curajoasă, lovind în articolele sale chiar în inamicii publici ai lui Nae Ionescu (atât literari, cât şi politici). Dorind să îşi impresioneze maestrul, urmează fără menajamente linia lui de gândire, Marta Petreu privind în paralel fiecare articol al lui Sebastian, contrabalansându-i articole anterioare ale lui Ionescu, care spun în esenţă acelaşi lucru.

Acum se pune deja întrebarea dacă Mihail Sebastian chiar a făcut parte din zona extremismului de dreapta, incipient atunci, dar reprezentat foarte bine în scrierile lui Nae Ionescu, sau doar s-a mulat pe personalitatea maestrului de la Cuvântul, pentru a-i mulţumi într-un fel pentru primirea sa timpurie în redacţie? Chiar dacă Marta Petreu susţine în mai multe locuri ca Mihail Sebastian a aparţinut cu trup şi suflet zonei de dreapta a politicii româneşti, cel puţin până când aceasta a devenit cu adevărat antisemită, găsim şi momente în care el trăieşte întânirea cu Nae Ionescu drept decisivă pentru viaţa lui şi, poate de aceea, îi urmează linia ideologică o perioadă lungă de timp, ca recunoştinţă pentru aprecierea pe care o câştigă de la vârsta de 20 de ani: „Toate mi se păreau mari, decisive, copleşitoare, ca într-un ceas în care se pecetluieşte o soartă sau se deschide un drum”.

Până şi peste ani, după ce Nae Ionescu semnează prefaţa antisemită de la După două mii de ani…, îi păstrează acestuia aceeaşi afecţiune, cel puţin cu privire la linia pe care a luat-o viaţa lui după ce l-a cunoscut, pentru redacţia Cuvântului, un adevărat cămin pentru el, pentru aprecierea pe care a cunoscut-o Sebastian în lumea culturală românească în acea perioadă. În 1934, el scria în „Cum am devenit huligan”: „Îi plâng pe tinerii care n-au întâlnit la timp, în viaţa lor, un astfel de om în care să creadă, un om în stare să-i pasioneze, până a le modifica viaţa. E un noroc, pe care merită să îl plăteşti cu toate entuziasmele, oricât ar părea ele de excesive, imprudente, sau ridicule în ochii străinilor”.

Totuşi, din analiza articolelor publicate în perioada 1927-1934, Sebastian urmează linia editorială a Cuvântului şi a patronului său, Nae Ionescu, în toate problemele importante. Consideră „false valori” tot ce nu se apropie cât de cât cu naţionalismul propovăduit de Ionescu şi de o parte însemnată a Generaţiei Criterion (îndepărtându-se de dimensiunea religioasă-mistică, poate şi din pricina etniei sale), cum ar fi poporanismul şi revista „Viaţa românească”, Eugen Lovinescu şi cenaclul „Sburătorul”, avangardismul, sămănătorismul. De asemenea, după îndemnul lui Eliade de „distrugere” a vechilor generaţii, mai ales a generaţiei „părinţilor”, Sebastian se conformează şi începe atacarea în articolele sale de presă a reprezentanţilor lor: Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Ion Minulescu, Garabet Ibrăileanu, Felix Aderca şi mulţi alţii. Nu ezită să se înscrie pe tărâm politic, depăşind graniţa articolelor pur literare de la început, contribuind enorm la campaniile lui Nae Ionescu din paginile ziarului: la politica antioccidentală, la acţiunile de respingere a principalelor partide politice, la campania antiburgheză sau la cea organicist-ţărănească, la aruncarea vinei pentru „dezastrul interbelic” pe înaintaşii paşoptişti.

Cele două mari flageluri ale istoriei europene – fascismul şi comunismul – sunt privite cu oarecare distanţă de către Mihail Sebastian. Dacă putem spune că Partidul Comunist era interzis în România acelor ani şi oarecum ascuns vieţii politice de suprafaţă, nu acelaşi lucru putem spune despre fascism şi varianta sa românească, legionarismul, aflate în evidentă ascensiune. Făcând parte dintr-o generaţie care îşi dorea îndeplinirea idealurilor printr-o formă de revoluţie, care nu puteau fi realizate decât sub conducerea unei personalităţi autoritare şi influente, a manifestat simpatie pentru o serie de conducători europeni de la începutul anilor 30, cum ar fi Mussolini, Francesc Macia sau Franco. În acelaşi timp, se delimitează de ceea ce se întâmpla în Germania lui Hitler. „Sebastian (în decembrie 1931) şi Nae Ionescu (în ianuarie 1932) au fost sceptici faţă de fenomenul hitlerist, pe care l-au considerat „contrarevoluţia” ce îngroapă pseudorevoluţia germană, social-democrată şi vag comunistă, din 1918. Rezerva lui Sebastian faţă de Hitler este reală, cei care îl aclamă pe cancelarul rasist sunt diagnosticaţi ca „dezorientaţi politiceşte” şi „inconştienţi”.

„Spatele” oferit de Cuvântul şi de Nae Ionescu, primul devenit ziarul „neoficial” al regelui Carol al II-lea, iar al doilea membru de seamă în Camarilă şi confident al Elenei Lupescu, îi oferă lui Sebastian puteri nebănuite şi ne dezvăluie o cu totul altă persoană decât cea pe care o cunoşteam din paginile Jurnalului. În perioada 1927-1934, este o personalitate puternică, cu un simţ ridicat al polemicii, arogant în formulare, neezitând să atace persoane de seamă ale culturii româneşti din acea perioadă, fără pic de jenă şi fără remuşcări imediate. După 1934, totul se schimbă, Sebastian suferind din ce în ce mai mult din cauza articolelor sale anterioare şi din cauza intrării României sub spectrul legionarismului şi antisemitismului.

Pe lângă activitatea sa de la Cuvântul, în slujba doctrinei de dreapta, Marta Petreu îi găseşte o vină importantă în susţinerea în continuare a ziarului şi apariţia unor articole şi după expulzarea din camarilă a lui Nae Ionescu. Acesta, ca răzbunare împotriva Elenei Lupescu, dar şi expresie a propriilor concepţii nerostite până atunci, începe o propagandă vădit antisemită prin intermediul articolelor din propriul ziar („dacă avem dreptul noi, o parte din români, a fi filosemiţi, atunci este evident că noi, altă parte din români, avem dreptul de a fi antisemiţi”), fără ca această atitudine să fie amendată în vreun fel de Mihail Sebastian. Nu era oare momentul să plece în semn de protest? Resorturile psihologice nu ne sunt cunoscute şi nici nu le vom putea cunoaşte vreodată.

Deşi afecţiunea pentru Nae Ionescu s-a menţinut toată viaţa, ruptura s-a produs după apariţia prefaţei la După două mii de ani…, maestrul punându-l la punct pe „evreul” Sebastian pentru vina de a se considera român. El i-a reamintit lui Sebastian că a început să uite numele său (Josef Hechter), faptul că este evreu şi că nu poate face abstracţie de ceea ce este, mai ales într-un moment de cotitură al politicii româneşti. Este clipa în care Sebastian începe schimbarea şi tendinţa de a se îndrepta spre alte prietenii, deşi va regreta tot timpul puterea de care se bucura la ziarul lui Nae Ionescu şi atmosfera frumoasă din acea redacţie. Din 1935, renunţă la articolele politice, devenind „abstinent politic cu înclinaţii democrate”, aproape de imaginea pe care o au contemporanii despre el.

Urmează ani foarte grei pentru Mihail Sebastian, care devine victimă a sistemului după introducerea legislaţiei antisemite în 1938, urmată de pierderea locului de muncă la Fundaţiile Regale şi apoi anii războiului, plasat sub ameninţarea deportării sau a persecuţiilor.

Deşi îi dăm dreptate autoarei când spune „cultura română acceptă cu greu adevărul, chiar şi când acesta este obţinut inductiv şi demonstrat cu probe”, ne exprimăm rezerva că putem să reconstituim personalitatea unui om doar pe baza unor articole publicate în presa vremii, pentru că acestea pot fi, pe rând, reale, denaturate, „comandate” sau, pur şi simplu, scrise sub impresia unor emoţii puternice, unei duşmănii adevărate ori unui dezgust adus de partide sau politica vremii. În acelaşi timp, nu putem să negăm evidenţa că, indiferent de condiţiile epocii sau de influenţa, uneori negativă, a celor din jur, Mihail Sebastian a scris articole cu evidentă tentă de dreapta, naţionaliste, antidemocratice, în linia naeionesciană, criticând în aceeaşi măsură şi liberalismul, dar şi naţional-ţărănismul, partidele democratice ale acelor ani.

În acelaşi timp, nu putem fi de acord cu Marta Petreu când spune că „Sebastian a fost un extremist de drepta”, chiar dacă unul moderat. El nu a atins în niciun moment, chiar după citirea acestei cărţi foarte bine documentată, tenta şi extremismul colegilor de generaţie – Eliade, Noica, Cioran, aflându-se tot timpul sub oblăduirea lui Nae Ionescu, influenţat de ideile acestuia şi supus, în acest fel, tentaţiei de a-şi copia maestrul. Însă, până la a fi considerat extremist, mai este cale lungă şi necesită o oarecare aplecare spre senzaţional a autoarei. Şi asta deşi, în esenţă, este o carte binevenită în peisajul literar românesc şi care aduce o prospeţime nouă în descrierea perioadei interbelice şi a două personalităţi deosebite, dar care nu sunt cunoscute îndeajuns. Şi o lucrare care va stârni în continuare controverse, păreri pro şi contra.

http://jovimpresii.blogspot.com/

Acest articol a fost publicat luni, 10 august 2009 la rubrica Libris.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.