Acum cîteva zile s-a inaugurat noul terminal al aeroportului din Cluj. Emil Boc, actualmente prim ministru, nu demult primar al Clujului, a menţionat încă o dată caracteristica importantă care deosebeşte Clujul de celelalte oraşe mari ale ţării: multiculturalitatea. Boc nu vorbeşte pentru prima dată despre multiculturalitatea oraşului. Problema însă este că multiculturalitatea, în cazul conducerii actuale a Clujului, este un slogan gol, euroconform şi la modă, dar ceva ce nu trebuie aplicat în realitate.
Pentru sute de ani, multiculturalitatea în Cluj a însemnat de fapt convieţuirea celor trei etnii dominante în Transilvania: românii, maghiarii şi germanii (saşii). În ultimele două sute de ani, aceasta a însemnat mai mult convieţuirea între români şi maghiari, maghiari şi români, cui în ce ordine îi place. Este de înţeles deci că comunitatea maghiară din Cluj înţelege, prin asumarea unor politici multiculturale reale, asumarea de fapt a acestui bilingvism, a acestei biculturalităţi omniprezente pe stradă, în instituţii culturale, şcoli sau biserici.
Municipiul Cluj-Napoca, încă majoritar maghiar la începutul anilor ‘60, a văzut, din anii ‘70 ai secolului trecut, o colonizare masivă de populaţie românească, provenită mai ales din regiunea Munţilor Apuseni şi din judeţele din Moldova. Bazîndu-se şi pe sprijinul acestei noi populaţii de clujeni, total afoni la ideea multiculturalismului, vechiul primar Gheorghe Funar a dus o politică şovină, anti-maghiară, făcînd tot posibilul să ascundă moştenirea maghiară a oraşului, să sufoce mentalitatea şi atmosfera multiculturală a urbei, încă existentă măcar în generaţia mai veche. Cu toţii am crezut că, după schimbarea din 2004, lucrurile se vor îndrepta spre bine. Maghiarii au sperat la o întoarcere la tradiţiile vechiului Cluj, cel fără Napoca, cel bilingv, cel cu adevărat asumat multicultural. Însă şi maghiarii şi românii care au crezut în această reîntoarcere la rădăcini au avut parte de o dezamăgire cruntă: nu s-a schimbat aproape nimic. Primăria Clujului duce aceeaşi politică de ignorare a maghiarilor, aceeaşi politică de ignorare a multiculturalismului acestui oraş.
Nu ştiu dacă cineva s-a încumetat pînă acum să facă un catalog al domeniilor în care primăria ignoră maghiarii acestui oraş, moştenirea maghiară a oraşului, majoritatea covîrşitoare a turiştilor care vizitează anual oraşul (care sînt din Ungaria) şi astfel, pînă la urmă, ideea de asumare a multiculturalităţii. În continuare o să încerc să fac o „listă a ruşinii” multiculturalităţii clujene:
1. La intrările în oraş lipseşte tăbliţa bi- sau trilingvă indicatoare de localitate. Am putea spune că acesta este cel mai vechi deziderat al maghiarilor clujeni. Cerinţa afişării numelui maghiar „Kolozsvár” a fost luată mai mult în glumă de fostul primar, Gheorghe Funar. Deşi era obligat prin Legea 215/2001, adoptată la data de 23 aprilie 2001, Funar a ignorat aceste articole, neaplicînd prevederea afişării obligatorii a denumirii localităţii în limba minoritarilor care erau peste 20% din populaţia localităţii. Ultimul recensămînt oficial existent în aprilie 2001 era cel din 1992. După datele acestuia, maghiarii numărau 22,78 % din populaţia oraşului. Deci, legea se aplică la Cluj. Rezultatele finale (şi deci oficiale şi aplicabile) ale recensămîntului din martie 2002 au fost publicate numai în iulie 2003. Deci peste doi ani, fostul primar, refuzînd aplicarea legii, a scăpat fără măcar un avertisment oficial. După 2004, noua conducere, pedelistă, s-a ascuns foarte inteligent în spatele legii, afirmînd că, din cauza faptului că maghiarii, după ultimul recensămînt, nu mai sînt peste 20% din populaţie, nu pot cere afişarea numelui localităţii în limba maghiară. Însă, domnul primar Emil Boc, fiind şi jurist, ştia foarte bine că legea obligă peste 20%, însă nu interzice aplicarea acestei prevederi sub 20%. Exemplele sînt multe în Transilvania, unde, printr-o simplă decizie a consiliului local, s-a decis afişarea numelui localităţii în două sau trei limbi, chiar dacă minorităţile respective nu atingeau cei 20%: Braşov, Sibiu, Aiud, Sighişoara, Orăştie etc. Este o chestiune care ţine de bunul-simţ şi de respectul faţă de minoritate. Ce să mai vorbim de tăbliţa de „bun venit la Cluj”, pe care găsim şi limba chineză sau rusă, dar nu şi maghiara. Mă gîndesc oare cîţi chinezi sau cîţi ruşi, şi cîţi maghiari intră zilnic cu maşina în Cluj…
2. Lipsa indicatoarelor bilingve de localitate la gările CFR ale oraşului. Afişarea bilingvă a numelui localităţii în gări ţine de atribuţia Ministerului Transporturilor. Acest minister a ordonat fabricarea şi instalarea acestor indicatoare luminate bilingve, conform listei de nume de localităţi în limbile minoritare aflate în Hotărîrea de Guvern nr 781/2001. În această hotărîre de guvern, Kolozsvár figurează (hotărîrea lucrînd după rezultatele recensămîntului din 1992). Din presa acelui an putem afla că tăbliţele au fost fabricate, însă a fost instalată numai cea de la Cluj-Napoca Est (Kolozsvár Keleti). Şi aceea a stat acolo numai vreo trei zile, fiind ordonată demontarea ei. Tăbliţa care trebuie să fie pusă la gara mare zace şi azi undeva într-un hambar al CFR-ului. Oare la presiunea cui nu s-a aplicat legea şi nu s-a pus afişajul bilingv în gările Clujului? Aceste tăbliţe există şi ar putea fi puse şi în ziua de azi. Pur şi simplu ar fi nevoie de respectarea deciziei din 2001 a Ministerului.
3. Nu s-au scos sau nu s-au schimbat tăbliţele instigatoare anti-maghiare de pe monumente istorice şi clădirile din centru. Aceste tăbliţe de comemorare povestesc minciuni sau adevăruri parţiale, subiective, despre crimele maghiarilor împotriva românilor din diferite perioade ale istoriei comune. Mă întreb: la ce bun să ne tot amintim de masacrarea unora sau a altora? În puţinele conflicte armate pe care le-am avut unii împotriva celorlalţi, cu toţii am avut mulţi morţi, răniţi, oameni care au suferit. Astfel de explicaţii subiective, tendenţioase, ale istoriei duc la tensiuni interetnice în loc de reconciliere, duc la ură în loc de empatie şi înţelegere, în loc de asumarea unui trecut comun transilvan. Găsim aceste tăbliţe pe statuia lui Baba Novac, pe crucea de pe Cetăţuie, pe clădirea Facultăţii de Drept, pe clădirea Biasini de lîngă intrarea în Cimitirul Central şi chiar pe statuia lui Matia Corvin. La fel s-ar putea pune tăbliţe despre morţii maghiarii, despre crimele comise de armata română. Dar la ce bun? Într-un oraş multicultural, mi se pare o batjocură a multiculturalismului să instigi împotriva unora sau a altora, evocînd, în acest mod subiectiv şi tendenţios, amintiri dureroase pentru ambele naţii, conflicte în care cu toţii am pierdut, conflicte din care am înţeles că soluţia este convieţuirea paşnică. Au fost şi o mulţime de momente de cooperare. Acelea ar trebui comemorate pe clădiri sau monumente.
4. Neintroducerea limbii maghiare ca limbă minoritară oficială la Cluj, conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Cum am amintit mai sus, articolele pro-minoritare ale acestei legi a administraţiei publice locale nu au fost aplicate peste doi ani de către administraţia locală a lui Funar. Administraţia PD-L era deja acoperită de rezultatele noului recensămînt din 2002, publicate în iulie 2003. Însă, ca în cazul tăbliţelor indicatoare de localitate, şi în cazul dreptului folosirii limbii maghiare în actele primăriei în lipsa celor 20% decizia este a consiliului local. Dacă nu chiar folosirea limbii maghiare în actele publice, măcar o inscripţionare bilingvă a primăriei şi a instituţiilor aferente s-ar putea face fără probleme.
5. Maghiarii au fost excluşi de comunicarea turistică a Clujului. Nu există o hartă oficială în limba maghiară a oraşului, deşi ¾ din turiştii care vizitează Clujul sunt maghiari. Nu există broşuri turistice oficiale în limba maghiară. Noile chioşcuri digitale de informaţie turistică nu ştiu ungureşte. De asemenea aceste nu amintesc nicăieri de prezenţa maghiară, ignoră total apartenenţa la cultura, istoria, religia maghiarilor a celor mai multe monumente istorice de văzut ale Clujului. Aceaşi ignoranţă conştientă o găsim la toate materialele de promoţie a oraşului făcute în limba română sau în limbile de circulaţie internaţională, unde şi la partea de istorie, şi la partea de descriere a monumentelor oraşului lipseşte cu desăvârşire amintirea maghiarilor. Se încearcă crearea unei moşteniri istorice a Clujul din care maghiarii sunt exluşi forţat, deşi este foarte clar tuturor specialiştilor că majoritatea moştenirii construite cu relevanţă turistică a oraşului a fost ridicată de către maghiari.
6. Maghiarii au fost excluşi din comunicare administrativă a oraşului. Nici pagina de web a primăriei, nici jurnalul oficial a primăriei nu are versiune în limba maghiară, deşi au fost promisiuni în acest sens. Aceste lucruri ţin total de bunăvoinţa primarului sau a consiliului local. Ar fi un gest de nepreţuit faţă de cetăţenii maghiari ai oraşului.
7. La numirea străzilor nu este respectat procentajul etnic al oraşului. În reţeaua de străzi întotdeauna crescătoare a Clujul foarte rar apar nume maghiare. Şi acelea care apar de obicei sunt date celor mai mici sau mai lăturalnice străzi noi. Nu este deci respectat proporţia de 1/5 a populaţiei de etnie maghiară în politica de numire a străzilor. De asemenea în centrul oraşului nu mai există nici un bulevard sau măcar o stradă mai importantă care să-şi fi păstrat numele maghiar. Acest fapt este o ignoranţă faţă de populaţia maghiară (de altfel încă într-o proporţie de peste 40% în cetatea istorică), faţă de istoria acestor străzi, şi în general faţă de caracterul multicultural al oraşului.
8. Primăria nu urează sărbători fericite cetăţenilor maghiari ai Clujului. De crăciun vedem pe autobuzele RATUC doar urări de sărbătoare în limba română. De paşte discriminare e şi ma clară: nu numai că nu există aceste urări în limba maghiară, dar de paştele catolic şi protestant astfel de urări lipsesc totalmente, ele apărând numai de paştele ortodox.
9. Maghiarii sunt aproape întotdeauna ignoraţi din evenimentele mari organizate sau co-organizate de primărie. Să amintim printre altele numai revelionul, evenimentele de ziua copiilor, târgurile de carte, sau fel de fel de festivaluri. La aceste organizări foarte rar apar invitaţi maghiari, artişti maghiari, corturi tematice maghiare.
10. Primăria nu doreşte folosirea limbii maghiare pe tăbliţele indicatoare de monumente istorice. Asta chiar dacă s-a aprobat în 2007 în strategia de dezvoltare a oraşului afişarea şi în limba maghiară (document valabil şi aplicabil şi azi), asta chiar dacă Sorin Apostu a fost unul dintre cei care au votat acel document, asta chiar dacă în oraşul luat deschis ca model de către Apostu, Sibiul, foloseşte şi limba maghiară pe aceste tăbliţe.
Cum se poate vedea acesta este doar ultima dintre numeroasele politici de ignoare a multiculturalităţii acestui oraş care înainte se făcea făţis, cu zâmbetul pe buze, prin strigăte şovine, dar care se face şi după 2004, într-un mod mai subtil, dar la fel de eficient şi la fel de naţionalist.
De acea îmi vine să râd (să plâng?) când îl aud pe Emil Boc sau pe Sorin Apostu vorbind de importanţa multiculturalităţii Clujului. La primăria clujeană multiculturalitatea este un slogan gol, care în realitate este aplicat exact invers: în comunicarea oficială, în afişajul oficial se duce politica monoculturalizării, a românizării totale, a ignoranţei voite a elementului maghiar, cel care de fapt acordă prin dimensiunea sa, prin moştenirea sa, prin instituţiile sale culturale, educaţionale, religioase, multiculturalitatea acestui oraş.
Limba Cailor http://limbacailor.wordpress.com/
Am semnat de curand o petitie online pentru inscriptionarea si in maghiara a monumentelor istoriceclujene care nu a avut sorti de izbanda. In mod interesant, consultand lista semnatarilor am constat cu uimire si tristete ca erau foarte, foarte, multe nume maghiare si prea putine nume romanesti. Exista un paralelism al celor doua culturi din orasul meu „multicultural”. Mai exact, poate ca multiculturalitatea e prezenta, intrucatva, dar INTERCULTURALITATEA lipseste cu desavarsire.
Bucurestian fiind prin nastere, am petrecut vacante ca elev la prietenii familiei din Clujul anilor ’60 si m-am bucurat de politetea bilingva, incluzind toate indicatoarele de strazi, monumente, institutii.
Ca student in anii ’70 m-a frapat romanizarea orasului; dind binete in maghiara, un om al ordinii cerindu-mi sa ma legitimez. Vazind buletin de Capitala, s-a scuzat in maghiara. Acest incident inca mi-e viu in memorie, desi da mult traiesc in Israel.
Ca diferenta in Israel, toate indicatoarele rutiere sunt in 3 limbi, Ebraica, Araba, Engleza, iar in localitatile arabe bilingv – Ebraica, Araba.
Sunt de acord cu dl autorul acestui articol in majoritatea punctelor. Din nefericire a existat un trecut apropiat cand relatiile dintre nationalitati in Cluj au fost foarte antagonice si tensionate, iar acest balast moral influenteaza inca mentalitatea unor clujeni cu mult mai mult decat mentalitatea locuitorilor Timisoarei sau Sibiului. Eu as vedea un semn de civilizatie in scrierea de afise, felicitari ale primariei si de tablite si in limba maghiara.
Totusi trebuie sa adaug ca cresterea masiva a populatiei Clujului nu avea cum sa duca la o alta structura a populatiei decat vedem azi. Din zona Cluj-Turda au emigrat la Cluj mai ales romanii din acele sate, in mare majoritate romanesti. As cita situatia unei comune mari, Tureni, unde majoritatea populatiei era romaneasca cu zeci de ani in urma, dar acum este maghiara, pentru ca ungurii nu au emigrat spre oras! Mai adaug ca relatiile dintre nationalitatile de acolo sunt excelente, iar unii localnici nici nu-si definesc nationalitatea.
Este adevarat ca pe vremea imperiului Austro-Ungar populatia Clujului era in mare majoritate ungara iar orasul era mic. Dar sa nu uitam ca prin 1830 majoritatea populatiei oraselor Buda si Pesta era…germana (aici citez istoricii unguri). Legislatia acelor timpuri a avut un cuvant greu de spus in aceasta privinta.
Un oras european interesant si un exemplu (pozitiv si negativ) il constituie orasul AACHEN din Germania (numit in trecut Aix-la Provence. Acest oras are o importanta istorica deosebita atat pentru Franta (Franta carolingiana din anul 802) cat si pentru Germania.Azi cele doua culturi s-au impacat din punct de vedere istoric.
Asa se va intampla in curand si cu legaturile romano-maghiare: nu exista alternativa la impacarea istorica. Pentru prima data am salutat aparitia pe youtube a unor clipuri video care promoveaza impacarea. Cele mai frecvente vin totusi deocamdata din „lumea gay”.