caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Națiunea medievală – un concept crontroversat, abordat de istoricul Florian Dumitru Soporan

de (15-12-2008)

Presa Universitară Clujeană propune cititorilor interesaţi de istorie lucrarea „Naţiunea medievală în Europa Centrală şi de Est, secolele XIII-XVI”, redactată de Florian Dumitru Soporan, istoric și colaborator al revistei ACUM.

Lucrarea abordează un subiect care a generat vii dezbateri în mediile istoriografice europene, în condiţiile în care climatul ideologic actual asigură, măcar în teorie, emanciparea trecutului medieval de sub controlul discursului politic şi al interpretărilor docmatice.

Pornind de la premisa compatibilităţii solidarităţilor etnice cu spiritul evului mediu, investigaţia îşi propune să investigheze realităţile umanităţii central şi est-europene cu mijloacele puse la dispoziţie de arsenalul scrisului istoric occidental.

Naţiunea medievală invocată ca obiect de studiu este evident diferită de paradigma construcţiei naţionale cu care a operat modernitatea, dar prelimină unele din componentele acesteia din urmă, fiind concepută.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cauzele criminalităţii (II)

Hitler dupa ce a fost batut crunt in copilarieIn articolul anterior am vazut ca atat unele persoane cu pregatire religioasa,...

Închide
13.58.207.196