caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Cum vor putea vota cetățenii români din Republica Moldova

de (20-10-2008)

In legatura cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, Ambasada Romaniei face precizari despre modul cum vor vota cei care detin cetatenie romana in Basarabia.

1. Potrivit noii legislatii, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova pot vota, pe baza pasaportului simplu, valabil, in care este facuta mentiunea, privind stabilirea domiciliului in Republica Moldova.

2. Cetatenii romani cu resedinta in Republica Moldova pot vota cu pasaportul simplu valabil, insotit de un permis de sedere, eliberat de autoritatile Rep. Moldova, care dovedeste stabilirea resedintei in aceasta tara.

3. Ambasada Romaniei la Chisinau avertizeaza ca, conform legii 35/2008, nu (repetam NU) se va putea vota pe baza actelor temporare de identitate, ceea ce inseamna ca NU se va putea vota pe baza titlului de calatorie.

4. Pentru a-si exercita dreptul la vot, cetatenii romani cu domiciliul in Rep. Moldova, trebuie sa detina acte de identitate valabile. Cei care au actele expirate sau pierdute si doresc sa voteze trebuie sa obtina documente permanente de identitate. In acest scop, ambasada recomanda tuturor cetatenilor romani, cu documente romanesti expirate, sau pierdute, sa intreprinda din timp, demersurile necesare pentru preschimbarea lor, sau eliberarea altora noi.

5. Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova care, in ziua alegerilor se vor afla in alta tara, in scop turistic sau de afaceri, nu vor putea vota.

6. Detalii legate de alegerile parlamentare pot fi gasite pe site-ul MAE la adresa www.mae.ro, la sectiunea alegeri parlamentare 2008. Ambasada recomanda cetatenilor romani sa se informeze, din timp, asupra procedurii privind votul uninominal, pentru a-si putea exercita acest drept, in bune conditii, la scrutinul din 30 noiembrie 2008.

7. In ceea ce priveste atat depunerea candidaturilor pentru circumscriptia pentru romanii din Republica Moldova, cat si lamurirea altor chestiuni referitoare la depunerea acestora, solicitantii se pot adresa direct, Biroului Electoral al Circumscriptiei nr.43, ale carui coordinate sunt urmatoarele: adresa Aleea Alexandru nr.31, (Cladirea Eminescu) sector 1 Bucuresti; tel. +40.21.431.17. 43; +40.21.431.14. 62; +40.21.319.23. 80; fax +40.21.230.26.12; +40.21.319.21. 63; web; www.mae.ro sectiunea alegeri parlamentare 2008.

8. Ambasada va reveni si cu alte detalii privind alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008.

NOTA: Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova vor putea vota la cele patru sectii de votare dupa cum urmeaza: Ambasada Romaniei, str. Bucuresti 66/1 (1 sectie voted votare), Sectia Consulara, str.Vlaicu Parcalab nr.39 (1 sectie de votare), Sectia Consulara, str. Grigore Ureche nr.2 (doua sectii de votare).

http://www.rgnpress.ro/Politic/Cum-vor-vota- cetatenii-romani-din-Basarabia.html

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Criza financiară lovește din plin Ungaria

Moneda ungară - forintul - se depreciază rapidCea mai gravă criză finaciară din ultimele decenii cu care ne-a averttizat încă...

Închide
18.188.246.157