Julius Schnorr von Carolsfeld (1794-1872): Ruth pe câmpul lui Booz, 1828Victor Hugo (1802-1885) este teoreticianul si principalul reprezentant al scolii romantice, prin Prefata la drama Cromwell (1827). În activitatea sa literara ampla, de poet, dramaturg, romancier, abordeaza si revolutioneaza genurile literare fundamentale, cuprizând în creatiile sale variate ipostaze ale existentei umane.
Prin convingerile sale democratice, prin prezenta sa în iuresul Revolutiei de la 1848 si în luptele politice ale epocii pentru republica, el este pentru poporul francez simbolul poetului militant pentru ideea de libertate.
Opera poetica monumentala cuprinde un registru liric bogat, abordând teme general-umane: iubirea, meditatia pe teme fundamentale filozofice, dragostea de patrie, natura, elogiul progresului uman. Volumele de poeme care l-au consacrat sunt: Orientalele, Frunzele de toamna, Cântecele crepusculului, Vocile interioare, Contemplatii si Legenda secolelor, poem sociogonic.
Dramaturgia lui Victor Hugo, prin Hernani (1830), marcheaza victoria romanticilor asupra clasicilor. Pledând pentru teatrul în versuri, scrie dramele: Ruy Blas si Hernani, Regele petrece, Burgravii, dar si Lucretia Borgia, în proza. Romanele sale sunt ample, panoramice, interferând fantezia, lirismul cu detaliul istoric autentic. În proza româneasca s-au impus prin valoarea lor artistica: Notre Dame de Paris si Mizerabilii.
În creatia poetica a lui Victor Hugo este vizibila dorinta de a deveni \”cronicarul liric\” al vremii sale.
LEGENDA SECOLELOR
Epopee sociogonica ce-si propune evocarea poetica a originii si evolutiei societatii umane, a etapelor dezvoltarii omului. Se deschide cu un Imn închinat Pamântului, în care poetul subliniaza antiteza între vesnicia batrânei Terra si efemeritatea fiintei umane.
Cel mai reusit poem al primului ciclu al epopeii este Somnul lui Booz, inspirat din legenda lui Ruth si Booz.
Este poemul pacii patriarhale.
Booz adoarme si viseaza crescând din pântecele sale un stejar ce-si înalta crengile spre cerul albastru. Pe acest stejar începe sa urce o noua semintie omeneasca.
Booz, sleit de truda, dormea într-un târziu;
La arie lucrase din zori si pâna-seara;
Iar patul si-l facuse-n stiutul loc, afara,
Alaturi de merticul cu grâul auriu.
……….
Si un stejar, în visu-i, Booz vazu pe urma
Din pântec cum îi iese si creste-n cer mereu.
Urca pe el o ginta, lant lung ce nu se curma.
……….
Un neam nascând din mine ! E oare cu putinta ?
La vârsta mea s-ar crede sa dobândesc feciori ?
Când tânar esti, ai numai triumfatorii zori;
Din noapte iese ziua ca dintr-o biruinta;
Batrân, esti un mesteacan ce greu de iarna scapa,
Sunt vaduv, seara cade pe mine, singur sunt
Si-mi încovoi, o Doamne, fiinta spre mormânt,
Cum fruntea si-o apleaca-nsetatul bou spre apa !\”
……….
Adânca respirare a lui Booz în vis
Se îmbina cu zvonul de ape ce murmura.
Era în luna-n care-i blând totul în natura
Si crinii pe coline corola si-au deschis.
Si Ruth visa, iar Booz dormea în iarba-aproape;
Sunau talangi de turme, departe, tot mai stins;
O mare bunatate cadea din necuprins
Era în ora-n care vin leii sa se-adape.
Partea a II-a cuprinde mai multe portrete scrise în tonalitatea romancero-ului spaniol. În Cântec barbar este cuprinsa atmosfera de ansamblu a epocii.
Poemele subliniaza cresterea puterii otomane, moment în care apare chipul lui Vlad Tepes.