caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Romanta somnambula (Romance sonámbulo), de Federico Garcia Lorca

de (3-9-2007)

Poet spaniol, nascut în anul 1898 în satul Fuente Vaqueros (Andaluzia) si asasinat de franchisti (1936) în timpul razboiului civil din Spania.
Federico Garcia Lorca este cel mai de seama reprezentant al liricii spaniole moderne si o personalitate de prima marime a poeziei europene.
Poetul spaniol s-a impus criticii literare si cititorilor atât prin creatia sa poetica si dramatica închinata omului si complexitatii sale existentiale, creatie originala, desprinsa de orice teorii si norme estetice rigide si cuprinzatoare a unor tonalitati si tehnici artistice de o varietate impresionanta, cât si prin eseurile sale, consacrate unor probleme ale poeticii moderne.

ROMANTA SOMNAMBULA

În Romanta somnambula, poezie care îsi are izvorul în mitologia lumii andaluze proiectata într-un plan misterios si magic, Federico Garcia Lorca realizeaza, ca si în multe scrieri ale sale, o opera de mare îndrazneala a fanteziei devenita suverana actului creativ.
Romanta somnambula a fost inclusa de Federico Garcia Lorca în volumul sau Romancero tigan (Romancero gitano), care cuprinde poezii înrudite tematic si ca modalitate artistica, scrise între anii 1924-1927. Titlul cartii evoca productii populare literaturii spaniole, numite “romances” (romante), creatii în versuri “cu fondul cel mai eroic si cavaleresc” – cum le-a definit criticul Menéndez Pidal -, care ar corespunde, într-un anume sens, unora din baladele noastre.
Iubirea si moartea constitue motivele fundamentale ale Romantei somnambule, ca si ale întregii poezii a lui Federico Garcia Lorca.
Prima impresie pe care o lasa lectura romantei este aceea de irealitate, de suprafiresc. Asa cum arata Guillermo Diaz-Plaja, totul în aceasta poezie “se desfasoara cu un aer somnambul”. Imaginile romantei nu au însa un caracter oniric. Pentru Federico Garcia Lorca, creatia constitue un act constient, bine gândit. Poetul si-a privit critic Romanta somnambula: “…una dintre cele mai misteriose, interpretata de multi ca exprimând dorinta Granadei pentru mare, nelinistea unui oras care nu aude valurile si le cauta în jocurile ei de ape subterane, în ceturile ondulate care-i acopera muntii. E bine. Asa este, dar mai poate fi si altfel. E vorba de un fapt poetic cu continut andaluz, care va avea lumini schimbatoare, chiar si pentru mine”.

Verde, cât de drag mi-esti, verde.
Verde vânt. Si ramuri verzi.
Barca peste valul marii
si calul în munte, sus.
Ea cu umbra-n cingatoare
în balconul sau viseaza,
parul verde, verde fata,
cu ochi de argint, ca gheata.
Verde, cât de drag mi-esti verde.

Pe sub luna mea tiganca
lucrurile stau privind-o
si ea nu le poate vede.
Verde, cât de drag mi-esti verde.

Stele mari de promoroaca
vin cu pestele de umbra
ce deschide drum luminii.
Vântu-l freaca cu aspreala
ramurilor lor, smochinii
si, motan viclean, zbârleste
muntele agave* acre.
Cine va veni? Pe unde ?
Stana în balcon ramasa
trupul verde, parul verde,
marea-amara ea viseaza.
Prietene, eu vreau sa schimb
calul meu pe casa sa,
frâu-l darui pe oglinda
si cutitul pe manta.
Din pasunile din Cabra
sângerând, acuma vin.
Tinere, daca-as putea
acest târg l-as încheia.
Dara eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Vreau, prietene, sa mor
omeneste-n pat la mine.
De otel, ar fi mai bine,
cu cearceafuri de olanda.
Nu vezi rana despicata
de la piept la beregata ?
Trei sute de roze negre
pe pieptaru-ti alb dau floare.
Sângele ti se prelinge
iscodind spre cingatoare.
Dara eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Lasa-ma sa urc încalte
la balcoanele înalte,
lasa-ma sa urc, ma lasa
pân´la verzile balcoane.
La balcoanele de luna
unde apa-adânc rasuna.
*
Si cei doi se suie-acum
la înaltele balcoane.
Lasând urma si de sânge
si de lacrime pe drum.
Lampioanele de tabla
peste case tremurau.
O mie de tamburine
de cristal zorii raneau.

Verde, cât de drag mi-esti, verde,
verde vânt si ramuri verzi.
Prietenii-amândoi suira.
Vântul le lasa în gura
gust de menta si de fiere,
si un gust de busuioc.
Spune-mi unde-i, fratioare,
fata-ti trista, în ce loc ?
Câte dati te-a asteptat !
Câte dati te-o astepta
parul negru, chipul proaspat,
în balconul verde, oaspat !

Peste ochiul de fântâna
mi se legana tiganca.
Parul verde, verde fata,
cu ochi de argint, ca gheata.
Peste apa ea atârna
de un turture de luna.
Noaptea de facu intima
ca o piata mica, mica.
Garzile civile bete
poarta o izbeau cu sete.

Verde, cât de drag mi-esti verde.
Verde vânt si ramuri verzi.
Barca peste valul marii.
Si calul în munte, sus.

* Nume dat unor specii de plante originare din zonele subtropicale ale Americilor; au frunze mari, pâna la 2 m, si înfloresc o singura data, la 15-20 de ani.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
preţuindu-te…

am trezit privirea nu pentru a mă vedea ci pentru a fi zâmbetul tău îndrăgostit prinzându-mi mâna de atingerea inimii...

Închide
52.15.37.74