caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Teodor Mărieş: „Am avut cel puţin un glonţ pe cap de locuitor, împărţit de Armată populaţiei”

de (21-3-2010)

La conferinţa de presă, organizată duminică, 21 martie, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, a anunţat că informaţiile descoperite în dosarele Revoluţiei din 1989 îl îndreptăţesc să se adreseze justiţiei

„O să fac o completare la plângerea depusă în 2004 la Parchetul General, în baza căreia s-a redeschis dosarul 97/P/1990, unde o să adaug un nou capăt de acuzare, respectiv trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale, împotriva lui Ion Iliescu şi Petre Roman”- a spus Teodor Mărieş.

Cu acelaşi prilej s-a prezentat declaraţia relevantă a unui martor.

„După lansarea primului atac asupra Televiziunii, am distribuit pe baza de semnătură armament şi muniţie unor cadre militare din MApN şi Ministerul de Interne, precum şi unor persoane civile cărora le-am reţinut documentele de legitimare. Distribuirea armamentului s-a făcut la apelul domnului Ion Iliescu. Au fost de faţă, şi pot confirma cele spuse de mine, domnul Petre Constantin, Mihai Lupoi, Roşoga Vladimir, Negruţi Paul, colonelul Tache Sorin, maior Şerban, domnul Alexandru Stark, avocatul Opait şi alti membri ai Consiliului Frontului Salvarii Nationale”.

Teodor Mărieş a arătat că această mărturie este cuprinsă în volumul XII „Rapoarte Cadre” al Ministerului de Interne. Ionuţ Matei, avocatul Asociaţiei 21 Decembrie a precizat că filele care conţin declaraţia nu erau cuprinse în copia iniţială transmisă Parchetului General. Potrivit celor declarate de Teodor Mărieş la conferinţa de presă din 21 martie, în perioada 22 – 27 decembrie 1989, militarii au tras peste 13 milioane de gloanţe, la care s-au adăugat cele trase de Securitate şi Gărzile Patriotice.

„Am avut cel puţin un glonţ pe cap de locuitor împărţit de Armată populaţiei, indiferent că era sugar sau batrân. Nu mai zic că doar în Capitală s-au tras două milioane de gloanţe”, a spus Marieş, care a mai anunţat că luni, 22 martie, un grup de revoluţionari de la Timişoara va picheta Parchetul General şi Ministerul Justiţiei pentru a protesta împotriva tergiversării dosarului Revoluţiei.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
18.119.167.189