caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

A existat oare mareșalul Ion Antonescu?

de (11-3-2012)
19 ecouri

Observati va rog ca intreb, nu afirm. Ca sa nu fiu nevoit sa retractez ulterior, sa-mi cer scuze, sa spun  ca nu am fost inteles sau ca afirmatia mi-a fost scoasa din context si sa fiu trimis la reeducare. Si-mi pun intrebarea asta de peste 20 de ani de cand, imediat dupa evenimentele din decembrie 1989 in Romania, o ascultatoare a dat telefon la BBC si mi-a recomandat sa precizam in emisiunile noastre ca Nicolae Ceausescu nu era roman. „Un om care a facut atata rau poporului nostru nu putea fi roman, domnule” mi-a spus ea.

Ascultatoarea noastra parea convinsa ca  presedintele executat trebuie sa fi fost rom, rus, ungur, sau cel mai probabil evreu (care isi schimbase poate numele din Katz in Ceausescu), dar in niciun caz roman. Pentru ca „altminteri se rasfrange si asupra noastra, nu?” De aceea hotii cu cetatenie romana prinsi in Franta, Italia, Spania, Marea Britanie, etc „sunt majoritatea romi”, „comunismul a fost adus in tara de evrei”, „Churchill ne-a vandut rusilor la Yalta” si cate si mai cate.

Sa fie oare asta si explicatia faptului ca la atatia ani de la Holocaust, dupa publicarea atator date, marturii, dovezi, etc, multi continua sa nege adevarul istoric sau in cel mai bun caz, sa refuze sa-l accepte? Asta sa fie oare si explicatia afirmatiei fostului purtator de cuvant al PSD ca la Iasi au fost omorati doar 24 de evrei si nu de romani ci de soldati din armata germana? „Este un lucru lamurit istoric”, a subliniat el. Liderul partidului l-a demis pentru „gafa” facuta  si il trimite la Washington la Muzeul Holocaustului, ca sa se „lamureasca” probabil in directia opusa.

Dar stati putin! Ce e aia „gafa”? Din cate stiu, gafa este atunci cand te adresezi la telefon cu „domnule” unei femei cu voce groasa sau cand spui un banc cu incornorati unui barbat care tocmai a aflat ca il inseala nevasta. Sa sustii ca la Iasi au fost omorati doar 24 de evrei, si omorati nu de romani ci de nemti, asta nu mai e gafa. Nu la varsta lui, nu dupa ce a studiat la facultate istoria si nu cand este ditamai senator si purtator de cuvant al unuia din principalele partide politice din Romania. Nu, adevarul este ca asa stia domnul senator, asa a fost el „lamurit” de cartile de istorie pe care le-a citit.

Si in acest caz, poate sa se duca nu numai la Muzeul Holocaustului din Washington ci si la Yad Va Shem la Ierusalim, la Auschwitz, la Treblinka, Sobibor, etc, etc, etc, ca tot degeaba.  Daca nu va considera documentele, marturiile si fotografiile de acolo drept falsuri si trucaje, se va lasa poate convins de adevar la fel ca muncitorul polonez care a refuzat luni de zile sa subscrie la o asigurare colectiva pe fabrica, pana ce directorul l-a chemat si i-a spus ca daca nu semneaza il da afara. „Semnez, tovarase director, cum sa nu, e bine sa aiba omul asigurare”, a raspuns muncitorul. „Pai de ce tii in loc tot colectivul de trei luni de zile, desi toti colegii te-au sfatuit de bine?” „Pentru ca niciunul nu mi-a explicat atat de clar ca Dvs, tovarase director”.

Din pacate, ca domnul senator sunt multi. Si nu numai in Romania. Nu cred ca reeducarea acestor oameni se poate face prin demiteri sau legi impotriva negarii Holocaustului, la fel cum nicio lege impotriva prostiei nu ar putea s-o elimine vreodata.  Dar nici nu-i poti ignora, lasandu-i sa-si etaleze elucubratiile in presa, in public sau la TV.  Si combaterea lor trebuie continuata in ciuda numarului lor, pentru ca, parafrazandu-l pe Alexandru Lapusneanu, „sunt multi dar prosti”.

Si acum veti intreba, pe buna dreptate, ce legatura are articolul cu titlul sau? Foarte multa, pentru ca daca adoptam rationamentele negationistilor obtinem o cu totul alta viziune asupra lumii.

Daca acceptam ca evreii au adus comunismul in  Romania si acum doua milioane dintre ei isi vor lua cetatenia romana si vor veni sa ocupe Romania, ca SUA joaca dupa cum le canta Israelul si marea finanta evreiasca, ca Holocaustul a fost inventat de evrei pentru a convinge occidentul sa-i lase sa-si intemeieze statul Israel, sau ca (pastrand proportiile) la Iasi au murit doar 24 de evrei, atunci de ce sa nu acceptam si teoria cunoscutului carturar Țețu Istorovici, potrivit caruia maresalul Ion Antonescu nu a existat niciodata, fiind tot timpul intruchipat de un  actor de mana a doua care si-a jucat perfect rolul pana la moarte, pacalindu-i pana si pe rusi? Este o teorie plauzibila si care, pana la probele irefutabile contrarii, ramane in picioare.

Et voila pourquoi votre fille est muette!

Ecouri

  • Yka: (12-3-2012 la 05:21)

    Buuun articol!
    Este exact modul potrivit de abordare a aspectului special de manifestare a antisemitismului actual, aici, in Romania. Persiflarea ignorantei si prostiei care este evidenta la negationisti, este metoda prin care ne putem delimita de ei.
    Negarea zgomotoasa a aportului romanesc in tot ce a dus la istoria nefericita trecuta si actuala a poporului roman,(regimul fanariot, holocaustul, comunismul, actuala democratie „speciala”de tranzitie) nu face decat sa-i subclaseze ca indivizi…Atunci cand numai altul iti face „toata treaba”, te dovedesti a fi impotent!
    Adevarat este si faptul ca trebuie combatuti, nu pentru ca ar putea fi (asa cum corect spuneti) recuperati,dar poate ca am putea incetinii proliferarea.
    Si chiar daca nu, merita incercarea.

  • Gelu: (13-3-2012 la 12:49)

    De acord cu Yka. Articolul e f. bun, concis si la obiect. Din pacate, cei care l-au citit sau il vor citi, au deja opiniile formate si nu vor fi convinsi de realitatea si adevaraul continut in el. Am vazut de nenumarate ori in presa romana de pe intrnet multe comentarii ale cititorilor, pline de ura, antisemitism, sovinism, care practic nu aveau nimic de a face cu continutul articolului. respectiv.

    Un punct in plus: nota putin ironica, putin umoristica face continutul realist si destul de trist al articolului, usor de citit si de inteles.

  • Matei Mircioane: (13-3-2012 la 17:36)

    Genial! Nici Shakespeare nu a existat! A fost unul care a semnat cu numele lui, şi noi îi spunem Shakespeare!

  • Vlad Popescu: (23-3-2012 la 12:46)

    Simt nevoia sa spun ca bunicul meu a fost legionar. Se pare, cumva implicat in excursia lui Iorga la padure… Nu ma simt vinovat si nici nu-i urasc pe comunisti ca l-au nenorocit in inchisoare.
    Pentru mine, e doar istorie.
    Eu nu stiu cat holocaust a fost in Romania. Nu m-am informat. Tind sa cred ca orice tara aliata cu Berlinul la acea data, a avut ceva de-a face cu fenomenul.
    In tot cazul nu ma simt vinovat, nici ca roman, nici ca om, pentru holocaust.
    Pentru mine, e doar istorie.

    Asta nu e un raspuns la articol, ci un comentariu. Adica, tot veni vorba, m-am bagat si eu in ciorba….
    🙂

  • Petru Clej: (23-3-2012 la 13:06)

    Domnule Vlad Popescu, a fi ignorant nu e o nenorocire, a te mai și lăuda că ești ignorant, așa cum faceți dumneavoastră, dând dovadă de un cinism monumental, e o catastrofă. Pentru dezignorantizarea dumneavoastră și ca să nu mai practicați sportul național românesc – vorbitul după ureche – vă recomand acest articol O bibliografie pentru negaționiștii Holocaustului și antisemiți (și pentru alții) http://www.acum.tv/articol/43266/

  • wanda lucaciu: (23-3-2012 la 19:14)

    Dl. Popescu,

    Dupa ce am citit comentariul dv. m-am uitat la site-ul dv. Sinteti un baiat tinar si ma mira ca aveti asa un orizont ingust. Oare faptul ca va ocupati cu animale si nu aveti suficienta interactie cu oameni, va facut sa fiti asa de caustic? „Pentru mine e doar o istorie” scireti. Da, Holocaustul face parte din istoria omenirii si nu trebuie uitata. Felul cum va exprimati, arata indiferenta pentru acest fapt istoric. Faptul ca bunicul dv a fost legionar este o mindrie pr dv. si faptul ca nu-i uriti pe comunisti ca l-au omorit, arata o virtute a dv ?
    Mama mea a vea o vorba ” esti copilaros” iar in traducere insemna „esti prost” Nu spun ca sinteti prost, spun ca sinteti naiv. Keep working with dogs, they do not talk back!

  • Petru Clej: (23-3-2012 la 20:54)

    Comentariul Wandei Lucaciu ma face sa parafrazez proverbul romanesc de mare actualitate: naivul saca nu e si fudul, parca nu-i naiv destul.

  • Vlad Popescu: (25-3-2012 la 18:05)

    Nu stiu cum ati ajuns la concluziile astea. Sunt socat. „Istoria nu trebuie uitata”, „esti ignorant”?
    Nu, doamna si domnule, incercam sa ironizez cat se poate de usor si de neconfruntativ, implicarea emotionala a autorului, in cele pe care le povestea. Asta pentru ca daca la 14 ani plangeam pe campul de la Falkirk si speram ca poate Andre Maurois a avut surse gresite, il uram pe Edward I si-mi spuneam ca e un ticalos, atunci cand scrii un articol serios, acest lucru este cel putin periculos. Daca nu facem literatura.
    Ce au facut acei oameni, pe care eu nu i-am cunoscut, este istorie. Punct. Trebuie analizata, discutata, intoarsa pe toate fetele si, mai cu seama, nu trebuie repetata. Dar cat putem de obiectiv, de distantat, tocmai pentru a trage cat mai multe invataminte.
    Faptul ca in Romania sunt negationisti ai holocaustului romanesc este de deplans, nu altceva. Nu e vina cuiva, ci o situatie de rezolvat. Iar polemica cu acesti oameni, unii pur si simplu „ignoranti” iar altii bolnavi de nationalism, cu singuranta nu e o solutie. Ci il coboara pe autor la nivelul lor, dealtfel regretabil.
    Unica solutie este continuarea publicarii unor articole si cercetari obiective. Monografii si marturii personale.
    Va rog sa-mi iertati „cinismul”, dar vina si rusinea pe care o vad la amici nemti de varsta mea atunci cand au in fata o carte sau un documentar despre Hitler, mi se pare la fel de ridicola si de retrograda ca si un discurs al vreunui neonazist care-i proslaveste viziunea lui Harry Barnes.
    Imi pare rau daca v-am deranjat cu parerea mea.

  • wanda lucaciu: (25-3-2012 la 20:31)

    Dl Popescu,
    Ultima propozitie din comentariul dv este: “Imi pare rau daca v-am deranjat cu parerea mea”
    Nu m-ai deranjat deloc. Pot sa spun ca m-ai deziluzionat , ca mi-ai facut o impresie negativa, ca nu sti ce vorbesti. Si toate astea, pentru simplul fapt ca tonul comenratriului tau de acum doua zile si chiar acesta din urma, mi-a dat un simtamint de aroganta si detaliile sint neimportante pentru tine. Permite-mi sa fac o paralela intre felul in care crezi tu ca autorul si cu mine am trebui sa fim. Noi am trebui sa ne comportam ca un chirurg in timp ce acesta performeaza o operatie. Nu trebuie sa te indentifici cu pacientul, trebuie sa te tii calm si rece si sa te uiti la operatie ca la un motor care trebuie reparat. Nu spun pentru nici un moment ca doctorii chirurgi nu sint inimosi. Doamne fereste! Dar cind sint in sala de operatie, lasa la usa sentimentele si iau bisturiul si incep sa taie.
    “Dar cat putem de obiectiv, de distantat, tocmai pentru a trage cat mai multe invataminte”.
    Dl. Popescu, Invatamintele se pot trage fara sa ramai distant fata de ce s-a intimplat in Holocaust si multi oameni ca noi, evrei si ne evrei, avem o durere in suflet pe care nu putem sa o taiem cu bisturiul si nici nu vrem. Noi sintem obiectivi, vrem sa educam pe altii si vrem sa-I re-educam pe multi care negheaza acest eveniment istoric, dar nu trebuie sa fim distanti. Trebuie sa ne implicam, trebuie sa luptam cu tot sufletul , ca acest eveniment istoric, Holocaustul, sa nu se mai intimple, niciodata. Eu nu sint in corpul diplomatic la ONU si trebuie sa mentin o anumita allura de diplomatie, ci eu sint un simplu cetatean american care vrea sa aduca la lumina nedreptatea, fie ea impotriva minoritatilor din Statele Unite, fie impotriva urei fata de homosexuali, fie impotriva rromilor s.a.m.d.
    Te rog sa continui sa citesti ACUM si sa contribui cu comentarii. In acelasi timp, as vrea sa vorbesti din inima, din suflet si sa nu-ti tii distanta. I am sure you get the drift!Good luck to you!

  • Petru Clej: (26-3-2012 la 00:55)

    Vlad Popescu este cinic, ignorant și persistă. După ce scrie „Eu nu stiu cat holocaust a fost in Romania. Nu m-am informat.” încearcă să dreagă busuiocul, dar nu reușește decât să devină penibil. Nu domnule Popescu, oamenii, spre deosebire de câini, nu sunt utilitari, așa cum ar fi dorit naziștii și prietenii lor, legionarii. V-am dat bibliografie, citiți-o și nu vă mai acoperiți de ridicol.

  • Vlad Popescu: (26-3-2012 la 04:47)

    Doamna Lucaciu, va inteleg pozitia si empatizez in mare masura cu ea. De aceea nu as fi vrut sa pornesc aceasta polemica, comentariul meu initial se dorea un fel de: „let’s chill, have a spliff”. Nimic altceva. Imi pare rau pentru nenorocirile istoriei, dar raman la parerea ca cea mai buna atitudine pentru a ne asigura ca asemenea orori nu se vor mai intampla niciodata, este aceea de „chirurg”, dublata cu pozitivizm, chiar cu iertare. Am fost impresionat pana la lacrimi de povestea unei doamne care, supravietuitoare a unei experiente inimaginabile la Birkenau, acum vorbea cu relaxare despre faptul ca viata ei a fost frumoasa, colorata de muzica, cum in tinerete l-a cunoscut pe Cole Porter, etc.Isi mintea plangand de suferinte dar era recunoscatoare pentru viata si frumusetea ei. Avea puterea sa se ridice peste dezastru si sa cante viata. Relaxarea, obiectivismul si pozitivismul unor oameni ca ea, sau ca Gavrila Vatamaniuc si Corneliu Coposu, ne vor invata cum sa „construim frumuseti si preturi noi” peste „mucigaiuri si noroi”. E doar o parere, un crez, caruia as vrea sa am puterea sa-i raman fidel toata viata. Dar empatizez cu pozitia dvs. Si eu sper ca vom mai dialoga.

    Domnule Clej, aveti o problema cu parerile mele sau cu persoana mea? De la dezacordul fata de parerea mea, ati ajuns sa ma acuzati ca sunt un om „cinic, ignorant” care ma acopar de „penibil”.
    Mai mult, insinuati cumva ca tratez oamenii ca pe caini, pentru ca in alte ocazii am fost vazut ocupandu-ma de caini. Urat. Faptul ca in prima interventie m-ati „desfintat” in stilul lui Cocosila cu „esti prost!”, am considerat-o ca pe o pata de culoare in dialog, nu sunt pudibond. Acum insa, tind sa cred ca va deranjez sincer. Nu-mi doresc.
    Intrasem aici sa fac un schimb de idei din care sa invat, nu sa fac schimb de invective. Daca va este insa mai comod, va rog sa-mi stergeti toate interventiile, nu vreau sa ma cert cu nimeni.

  • Petru Clej: (26-3-2012 la 05:55)

    Domnule Popescu, ca sunteti ignorant in privinta Holocaustului din Romania ati recunoscut singur. V-am dat bibliografie, asta se poate remedia.

    Cat priveste cinismul, reciti-va primul comentariu, de o abjectie rara. Rectificati-va aceasta atitudine si n-o sa mai am nimic cu dumneavoastra. Nu mai tratati oamenii ca pe caini, precum nazistii sau legionarii.

  • Vlad Popescu: (26-3-2012 la 06:42)

    Domnule Clej, ca nu ati inteles sensul interventiei mele, am vazut in primul dv raspuns. Articolele pe care mi le-ati indicat le citesc cu placere si va multumesc.

    Ca nu vi se pare nimic aiurea in a-mi ataca persoana pentru ca nu va place parerea mea….
    Ma tem ca dumneavoastra sunteti cel care tratati oamenii ca pe caini, adica pe dumneavoastra insiva ca pe un caine de atac: „Ia-l!Musca! Rupe-i capu’, tati! Bravoo!”

  • Mercea Gheorghe: (26-3-2012 la 07:34)

    dar cei care le zic semenilor lor goimi ?

  • Petru Clej: (26-3-2012 la 15:58)

    Domnule Popescu, daca mai aveti vreun vestigiu de decenta ati renunta s-o mai intoarceti ca la Ploiesti.

    Ati scris: Simt nevoia sa spun ca bunicul meu a fost legionar. Se pare, cumva implicat in excursia lui Iorga la padure… Nu ma simt vinovat si nici nu-i urasc pe comunisti ca l-au nenorocit in inchisoare.
    Pentru mine, e doar istorie.
    Eu nu stiu cat holocaust a fost in Romania. Nu m-am informat. Tind sa cred ca orice tara aliata cu Berlinul la acea data, a avut ceva de-a face cu fenomenul.
    In tot cazul nu ma simt vinovat, nici ca roman, nici ca om, pentru holocaust.
    Pentru mine, e doar istorie.”

    Cu alte cuvinte la mai bine de sapte ani de la publicarea Raportului Comisiei Wiesel, dumneavoastra inca n-ati reusit sa aflati ca regimul Antonescu, nu poporul roman, se face vinovat de moartea a intre 280000 si 380000 de evrei si 11000 de romi.

    Este asta doar ignoranta sau rea credinta sau o combinatie intre cele doua?

  • Romania: (11-9-2012 la 11:23)

    Va rog domnelor si domnilor sa va limitati in a analiza poporul dvs. (evreu) si lasati alte popoare sa-si rezolve singuri problemele. Nu mai incercati sa-i analizati pe altii, aveti atatea probleme in curtea voastra. si folositi limba voastra materna nu mai scrieti in romana, nu va mai schimbati numle, fiti patrioti si ramaneti la numele voastre! Uitati de noi romanii, nu mai incercati mereu sa ne dati lectii, nu sunteti in masura sa o faceti, daca nu credeti priviti in urma in istorie si va veti lamuri.

  • Petru Clej: (11-9-2012 la 12:26)

    Rog persoana care se ascunde cu lasitate in spatele aliasului „Romania” sa nu-si mai schimbe numele, sa aiba curajul sa-si dea numele adevarat, asa cum si-l da si Dorian Galbinski si sa nu mai indrazneasca in vecii vecilor pe pagina revistei ACUM sa dea ordine ce subiecte sa fie abordate si in ce limba. De asemenea ii cer sa nu mai indrazneasca sa vorbeasca in numele romanilor. Si-i mai recomand sa priveasca in urma in sitorie si sa se instruiasca inainte de a indrazni sa mai scrie astfel de nemernicii.

  • Bogdan Uleia: (12-9-2012 la 14:39)

    Am o singura obsrvastie. Crimele etnice impotriva evreilor care au avut loc in Romania (sau mai corect in teritoriul controlat de guvernul roman din acea perioada) nu au fost urmate de ardere. Iar „caust” face referire exact la aceasta ardere. Poate ar fi mai corect ca termenul „holocaust” sa fie inlocuit cu „shoah”

  • Petru Clej: (12-9-2012 la 15:27)

    Domnule Uleia, termenul Holocaust este unul simbolic. Majoritatea evreilor nimiciți de naziști și aliații lor nu au fost arși.

    COMISIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA – RAPORT FINAL

    http://www.inshr-ew.ro/raportul-wiesel



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ghimpu cel mai bun la manipulare. Ce fel de trădare?

Am constatat cu stupoare cât de activ manipulează liderul liberalilor cu opinia publică. Revin din nou la Mihai Ghimpu pentru...

Închide
18.223.205.151