„Codul Da-Vinci” roman complex, foarte bine scris după o amplă documentare.
Reacţia Papalităţii obţine contrariul doritului, cu alte cuvinte suscită interesul pentru a-l citi. În pivniţele Vaticanului mai mult ca sigur că sînt multe scrieri interesante, controversate, nu mai puţin neacceptate ca modernul roman.
În fond şi la urma urmei, cel puţin în prima perioadă a vieţii Isus a fost un tînăr ca toţi alţii.
Pe prima pagină a Sfintei Biblii scrie – Crede şi nu Cerceta. Cine crede în Sfînta Biblie nu poate fi influenţat de nici un roman, oricît de bine e scris, şi oricît de autentic pare.
Ca un paradox, atacul Papalităţii atît la Editarea cărţii cît şi la Ecranarea filmului, va obţine contrariul.
Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora
Codul Da-Vinci
de George Gross (12-6-2006)10 ecouri
Domnule Gross.
Vreau sa spun urmatoarele:
Cind a aparut filmul „Patimile lui Hristos” evreii au sarit „arsi”, ca e un film antisemit, ca-i prezinta pe evrei ca pe niste instigatori inraiti, etc.. etc..
Filmul, cica, fiind bazat pe… istorie.
Sa scrii o carte in care sa spui ca Hristos a fost casatorit cu o prostituata mi se pare jignitor un pic, nu? Si ca a avut un copil cu ea pe nume… Sarah. Feministele scot capul si aplauda. Om ca toti oamenii. Cine? Dumnezeul crestinilor. Atinge un pic la coardele sensibile, nu?
Si pe musulmani i-a atins la coardele sensibile o caricatura in care Mohamed nu mai primea teroristi sinucigasi in rai, din cauza ca i s-au terminat fecioarele (72 de caciula)
Ahmezii insa, sint violenti si fac scandal daca cineva se leaga de Dumnezeul lor, chiar si in gluma.
Sa nu fiu inteles gresit. Eu sint un adept al libertatii expresiei si al satirei duse la maxim. Insa cind e vorba de lezarea sentimentelor atitor crestini, nu as declara ca Vaticanul face scandal degeaba.
Fictiune sau nu, multi credinciosi nu sint asa „liberali”. Chiar multi, iau in serios. Asa cum, actori de telenovele sau filme celebre, care interpreteaza roluri negative, sint asaltati si scuipati pe strada de cei „odihniti la creier” care iau filmele in serios.
Am vazut filmul. Ca film, o mare dezamagire, facut prost, jucat prost, filmat mediocru.
Din fericire, ca si cu Patimile alea, scandal citeva zile si pe urma nimeni nu mai vorbeste de asta. Gibson a mai facut citeva milioane, Dan Brown la fel, producatorii filmului si ei, etc.. etc..
Pina la urmatorul film „scandalos” sau carte „scandaloasa”, sa fim noi sanatosi si sa vedem filme de calitate adevarata. Ca ” A beautiful mind”. Aceeasi echipa care a facut Codul Da Vinci.
Bottom line:
Feministe dragi, totusi, nu pe „spinarea” lui Hristos. Iarta el ce iarta pina cind se enerveaza si o sa va nasteti cu miini in forma de cratite 🙂
Domnule Gross, ah sheli, totul in spirit bun.
Nu pot sa spun decat ca am fost destul de reticent fata de aceasta carte, dar am citit-o din curiozitate, fara sa fiu credincios sau membru al vreunei religii.
Mi-am dat seama cat de simplu este de fapt totul si cat de inselati au fost pana acum credinciosii, si cat de de orbi (dupa cum insusi Da Vinci a spus: “Oarba ignoranta ne insala. O! Bieti muritori, deschideti ochii bine”), asa ca mi-am zis:
Care e cel mai pretios dar pe care Dumnezeu – in cazul in care exista totusi – l-a lasat pe pamant daca nu dragostea, iubirea?
De ce tocmai Fiul Sau sa facut exceptie? Sa fi imbratisat un mod de viata solitar, cand adevarata autocunoastere si autodescoperire se face prin ochii celuilalt .
Doar “cei” care vor sa ne impiedice sa ne autodescoperim si sa ne cunoastem, cei care isi vor supusii umili, fara demnitate, pentru a-i putea apoi manipula.
Din nefericire, cu timpul, cu imbogatirea experientei de viata, am ajuns la concluzia trista ca acei care ar trebui sa arate calea catre Dumnezeu sunt de fapt cei care foarte subtil si sigur manipuleaza viata spunandu-ne ce este bine sa facem si ce nu, ce e pacat si ce nu este pacat.
De inteles pozitia bisericii catolice…..
In evanghelia dupa Toma numita de Biserica crestina erezie, se afla un mare si puternic adevar care daca s-ar intelege ne-am da seama ca nu este nevoie de nici un intermediar intre credinciosi si D-zeu.
“Imparatia Domnului e in voi si in afara voastra, nu in cladiri de lemn si de piatra, desprinde o bucata de lemn si eu voi fi acolo, ridica o piatra si ma vei gasi!”
Daca Isus a fost casatorit sau nu, daca a fost revolutionarul care a scindat in doua religia evreiasca, din care o parte apoi a devenit crestina, e un subiect intins si complex.
Important este ca nimeni nu are dreptul de a avea monopolul, nu este port-vocea, sau cureaua de legatura intre individ si credinta lui.
Maria Magdalena a fost initial considerata prostituata, apoi de-a lungul timpului situatia a fost reconsiderata, mai ales in Biserica Ortodoxa.
Dar orice problema abordata despre viata Sfintilor si a Apostolilor va fi comentata de o parte din semenii nostri, considerindu-se un atac la credinta.
Eu nu sint de acord cu extremele, de aceia n-am fost multumit de „Patimile lui Iisus” si nici de alte filme pe aceasta tema.
Cartea „The Da Vinci Code”, am luat-o ca un roman politist bine documentat. Sigur ca daca tema n-ar fi fost legata de ilustrul personaj, probabil ca ar fi trecut neobservata ca multe alte carti ale genului.
Interesant este ca multi oameni de toate nuantele religiei crestine fac excursii pe itinerariul cartii, si asta nu-i face mai putini crestini.
Sint de parere ca orice lucru care depaseste limita bunului simt in probleme religioase nu trebuie acceptat. Sigur ca exista posibilitati multiple de a fi combatute manifestarile ce depasesc bunul simt, si asta in limite normale, fara denaturari si provocatii (vezi raspunsul islamic la caricaturi, caricaturi ce au depasit limita bunului simt).
Cu consideratie
George Gross
Cu respect, va rog, domnule, sa-mi dati si mie numarul de pagina si editia „Sfintei Biblii“ in care ati gasit citatul respectiv: „crede si nu cerceta“. Dv spuneti ca scrie pe prima pagina. Ok. Dati-mi editura ca sa o caut. Eu nu am gasit in nici una dintre editiile Sf. Scripturi in limba romana si pe nici o pagina, nu doar pe prima, aceasta arhi-citata expresie.
Cat despre argumentele dv… ma faceti sa regret ca am colaborat vreodata cu revista aceasta. Desi aici scriu si multi oameni de bine pentru care am tot repectul (poate tocmai de aceea ma incita aparitia acestui articol, nimeni nu a sesizat datul din condei ce-l caracterizeaza?).
Am avut impresia ca stau de vorba cu oameni care se documenteaza intai si pe urma isi dau cu parerea. De „orice vorbitori“ sunt satula. Ce fel de autor poate fi acela care citeste o singura carte (sau, ma rog, doua, daca o punem la socoteala si pe aia despre evanghelia lui Iuda) despre un anumit punct de vedere si se apuca repede de scris, fara sa aiba habar de zecile de carti care tocmai contrazic acea parere? Sau macar parerile altor critici cu privire la ea?
E clar ca nimeni nu poate dovedi veridicitatea unora, numindu-le false pe celelalte. E parerea unor oameni si de o parte si de cealalta. Si cine poate spune ca unul are dreptate si celalalt nu? Dar sa va pronuntati in favoarea uneia fara sa le cunoasteti pe celelalte, e lipsa de deontologie.
Cand va apucati sa comentati o lucrare atat de controversata, v-as recomanda sa fiti foarte documentat din toate punctele de vedere. Sa concluzionati si abia apoi sa va spuneti parerea. Ca sa nu ne ocupati timpul cu lucruri inutile, de genul hai sa scriem si noi ceva. Si ca sa nu induceti pe nimeni in eroare; ma gandesc ca nu asta ati urmarit.
Imi cer iertare daca sunt putin acida, dar nu pe dv sunt suparata, ci pe mine, ca v-am citit de prea multe ori. Si tocmai acum am descoperit goliciunea si nimicul din unele articole.
Sper, inainte de a va supara pe acest mesaj, sa remarcati faptul ca nu l-am pus ca si comentariu la articol, unde putea sa-l citeasca toata lumea. Dar daca nu va deranjeaza, puteti sa-l puneti dv. acolo. Eu nu am nimic de ascuns. Din delicatete fata de dv. vi-l trimit personal.
Si tot din onestitate, mi-ar placea sa discutam pe larg acest subiect, prin email-uri personale. Daca va intereseaza. Eu sunt edificata in ceea ce priveste veridicitatea „modernului roman“, asa cum, pe drept, il numiti. E modern, sigur, dar si pura fictiune… Fictiunea e normala pt o lucrare gen roman, dar oare aceasta carte, asta se vrea, un simplu roman? Ma tem ca atata vreme cat pretinde sa rastoarne mentalitati, atunci trebuie sa aduca dovezi de nezdruncinat. Or, eu, chiar in paginile cartii, din propriile ziceri, i-am descoperit 4 erori. Daca va intereseaza, anuntati-ma si vi le voi expune. Daca nu, imi pare rau de timpul pe care l-am pierdut trimitandu-va acest mesaj.
Va doresc numai bine.
***
NR. Stimata doamna,
dupa cum vedeti am dat curs sugestiei dv. de a posta comentariul in locul cel mai potrivit. „Aciditatea” unui raspuns – atata vreme cat este in termeni urbani – nu are de ce sa deranjeze.
Va multumim si va asteptam in continuare!
(Editor)
Eu consider romanul ca un bun roman politist cu multe elemente de fictiune combinate cu date istorice, date contoversate. Acesta-i motivul pentru care nu vreau sa polemizez „adevarurile” documentate in aceast roman, ca de altfel si in alte scrieri literare despre viata lui Iisus, scrieri precum „Camasa lui Christos”, „Qvo Vadis”.
In ceea ce priveste fraza „Crede si nu cerceta” am gasit-o intr-o traducere maghiara de prin anii 1850, Biblia fiind in familia indepartata a mamei.
Am vrut să-mi justific aprecierea printr-un
scurt comentariu, dar aş repeta ceea ce a spus doamna Hamza.
În plus trebuie să vă spun, fără menajamentele utilizate de dna Hamza, că în nici o Biblie, chiar şi maghiară, nu scrie nicăieri: „crede şi nu cerceta”! Este o vorbă a popilor incapabili să explice nişte contradicţii dintre ce spun ei şi ce este scris în Biblie. Dacă aţi văzut aşa ceva scris pe prima pagină a unei Biblii, vă asigur că a fost scris de mână, adăugat de cineva pe prima pagină. Aceasta este o lozincă lansată de impostorii religioşi care circulă printre credincioşii creduli.
Traian Ioan
Îmi cer scuze pentru intervenţie, dar citind comentariile de mai sus, cu părere de rău, constat că persoanele care au scris, nu se pot lăuda că au citit în viaţă o mie de cărţi, şi spun aceasta deoarece, răzbate imediat la fiecarea, bucuria descoperirilor aflate de fiecare prin citirea unor articole sau a unor cărţi. Trebuie precizat că textele sunt mijloace de comunicare şi există o tendinţă în a scrie frumos, plăcut pentru fiecare cititor. Dacă începem cu cele mai vechi texte, de la Marea Moartă, care încă n-au fost publicate toate, textele hieroglifice egiptene, noile şi vechile testamente(care a fost acceptate) constatăm că între toate acestea există mari diferenţe de exprimare a unor lucruri şi fenomene, lucru firesc dearece fiecare este scrisă de-o altă persoană, cu alt grad de percepere şi inteligenţă şi evident că în alte condiţii. Toate scrierile care aduc un omagiu unui conducător, este clar că trebuie să-l preamărească. Cine-şi plăteşte un scrib care să-l bârfească ori să-i arate cruzimile sau părţile rele. Ar fi de neconceput.
ce mi-a atras atenţia că multă lume foloseşte citate, pentru impresie, ca să fie crezur citit, în schimb cea mai puternică lozincă a înstaurării puterii populare, folosite de comunişti:”Cine nu-i cu noi e împotriva noastră” e scriaă în Evanghelia lui Matei. Ideia este că din fiecare carte se învaţă ceva, dar litera de lege estee numai LEGEA, celelalte sunt adaptări. Am scris aceste precizări numai pentru faptul că aceste „scrieri” mi-au apărut pe site-ul meu, deoarece port acelaşi nume cu domnul Gross.Mulţumesc
Domnule Gross Tomas, mai pe scurt și mai clar, ce doriți de fapt să spuneți?
Domnule Tomas Gross,
N-ai de ce sa te scuzi. Ai dreptul sa comentezi, dar mi se pare deplasat sa afirmi ca persoanele ce comenteaza n-au cutit 1000 de carti.
Fiecare comenteaza dintr-un anumit unghi personal, si nefiind educati si crescuti in acelasi mediu, avem pareri diferite, mai mult sau mai putin documentate
George, genul acesta de comentarii căruia i-ai răspuns constituie o manifestare a unui profund complex de inferioritate provincial. Dacă-ți arunci un ochi pe pagina persoanei respective vei înțelege despre ce spun. Nu mai vorbesc despre exprimare, din care nu înțelegi mai nimic.