„În a cincea zi, tot datorită oii, am aflat încă un secret din viaţa micului prinţ. El mă întrebă brusc, fără nici un preambul, ca şi cum se gîndise îndelung la asta:
– O oaie, dacă mănîncă arbuştii, mănîncă şi florile?
– O oaie mănîncă tot ce întîlneşte în cale.
– Chiar şi florile care au spini?
– Da. Chiar şi florile care au spini.
– Atunci la ce servesc spinii?
Nu ştiam. Eram atunci foarte ocupat încercînd să deşurubez un şurub strîns prea tare din motorul meu. Eram foarte îngrijorat, căci pana mea începuse să mi se pară foarte gravă iar apa de băut care se epuiza mă făcea să mă tem de ce era mai rău.
– La ce folosesc spinii?
Micul prinţ nu renunţa niciodată la o întrebare, odată ce o pusese. Eu eram nervos din cauza şurubului meu şi am răspuns la întîmplare:
– Spinii nu servesc la nimic, sunt pur şi simplu răutate din partea florilor!
– Oh!
Dar după un moment de linişte el îmi spuse, cu un soi de răutate în voce:
– Nu te cred! Florile sunt slabe. Ele sunt naive. Ele se apără cum pot. Ele se cred teribile cu spinii lor…
N-am răspuns nimic. În momentul acela îmi ziceam: „Dacă şurubul ăsta mai rezistă mult, o să îl fac să sară dintr-o lovitură de ciocan”. Micul prinţ îmi deranjă din nou gîndurile:
– Deci tu crezi că florile…
– Nu! Nu! Eu nu cred nimic! am răspuns la întîmplare. Eu mă ocup cu lucruri serioase aici! El mă privi stupefiat:
– Lucruri serioase!
El mă vedea cu ciocanul în mînă şi cu degetele negre de ulei de motor, aplecat asupra unui obiect care lui îi părea foarte urît.
– Tu vorbeşti ca oamenii mari!
Asta mă făcu să mă simt un pic ruşinat. Iar el, nemilos, adăugă:
– Tu confunzi totul… tu amesteci totul!
Era foarte iritat. Scutură în vînt pletele sale blonde:
– Cunosc o planetă unde este un domn roşu la faţă. El nu a mirosit niciodată o floare. El nu a privit niciodată o stea. Nu a iubit niciodată pe nimeni. Nu a făcut nimic altceva decît adunări. Şi toată ziua repetă ca tine: „Sunt un om serios! Sunt un om serios!” şi asta îl face să pleznească de mîndrie. Dar asta nu e un om, asta e o ciupercă!
– O ce?
– O ciupercă!
Micul prinţ era de acum palid de mînie.
– De milioane de ani florile îşi cresc spinii lor. De milioane de ani oile mănîncă totuşi florile. Nu este atunci foarte serios să încerci să înţelegi de ce ele se străduiesc atît de tare să îşi crească spini care nu le folosesc la nimic? Nu este important războiul oilor cu florile? Nu este serios, mai important decît adunările domnului cel roşu? Şi dacă eu ştiu o floare unică în lume, ce nu există în altă parte, decît pe planeta mea, şi mai ştiu că o oiţă ar putea-o face să dispară dintr-o singură mişcare, aşa, pur si simplu, într-o dimineaţă, fără să îşi dea seama ce face, asta nu e important?
El roşi, apoi continuă:
– Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte. El îşi spune: „Floarea mea este acolo undeva…” Dar dacă oaia mănîncă floarea, pentru el este ca şi cum, brusc, toate stelele s-ar stinge! Şi tu crezi că asta nu e important!
Nu mai putu zice nimic. Izbucni brusc în sughiţuri de plîns. Venise noaptea. Eu îmi abandonasem sculele. Nu îmi mai păsa nici de ciocanul meu, nici de şurubul meu, nici de sete, nici de moarte. Pe o planetă, a mea, pe pămînt, era un mic prinţ care trebuia consolat!
L-am luat în braţe şi l-am legănat. I-am spus: „Floarea pe care o iubeşti tu nu e în pericol…. Îi voi desena o botniţă oii tale… Voi desena o armură pentru floarea ta… Voi…” Nu ştiam ce să mai zic. Mă simţeam foarte neîndemînatic. Nu ştiam cum să ajung la inima lui, cum să îl mîngîi… E atît de misterios tărîmul lacrimilor…”
“Caci intotdeauna copilul te intimideaza, ca si cum ar cunoaste lucruri pe care tu nu le stii. Si nu te inseli, caci sufletul lui e tare, inainte ca tu sa i-l fi ofilit.”
Saint-Exupery “Citadela”
Tin astazi o conferinta despre riscuri in patologia dentara la copil si am ales acest citat cu gindul la destinul care potriveste lucrurile, guverneaza mintile odata cu trecerea noastra efemera… Cu afectiune pentru copilul Adriana, proaspat si puternic, mingiindu-ne orice disperare, Evelina Moraru