Am mai scris și acum doi ani despre mineriada din iunie 1990 – “Zilele de 13 – 15 iunie 1990 mi-au schimbat viața”, http://www.acum.tv/articol/7966, și n-am să mai repet ce-am spus atunci.
Am să calific totuși evenimentele de atunci ca pe o victorie a prostiei, o încununare a votului de la 20 mai, în care un popor în majoritatea sa spălat pe creier de regimul comunist votase într-o proporție covârșitoare pentru “emanații” așa zisei revoluții din decembrie 1989.
Cum altfel să califici decât ca prostie faptul că un regim ales cu 85% din voturi cu trei săptămâni înainte a recurs la niște pitecantropi abrutizați de munca în subteran și de consumul de alcool ca să curețe de câteva zeci, poate sute, de demonstranți Piața Universității?
Cum să califici altfel reacția multor cetățeni ai Bucureștiului, chipurile mai educați decât cei din provincie, care i-au aplaudat pe acești pitecantropi cu lămpașe?
Am avut ocazia imediat după aceea să mă conving de prostia aflată la putere ca reporter la primul parlament chipurile democratic de după regimul comunist, când i-am văzut la lucru pe parlamentarii feseniști (și de fapt nu numai pe ei).
Ce poți să mai spui dacă la atâția ani de la acel eveniment catastrofal pentru România, președintele de atunci Ion Iliescu continuă să apere justețea chemării mienrilor?
Veți spune că între România a devenit, mai mult sau mai puțin, un stat democratic, membru NATO și UE. Da, dar spiritul lui 1990, al prostiei fudule cu bâte și lămpașe subzistă și azi în societatea românească. Și nu doar la nivelul conducătorilor, ci și al multor cetățeni simpli, pentru care democrația continuă să reprezinte o mare necunoscută.