caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Demonstraţie pe străzile vechiului ghetou din Budapesta

de (7-4-2010)
3 ecouri
Garda Maghiara, formatiunea paramilitara a partidului JobbikGarda Maghiara, formatiunea paramilitara a partidului Jobbik

Marţi după amiaza în perimetrul fostului ghetou din Budapesta, în jur de 500 de oameni au participat la un marş de protest împotriva manifestărilor antisemite şi rasiste care, în condiţiile unei campanii electorale agresive, devin tot mai frecvente în capitala Ungariei. Protestul a fost declanşat de spargerea geamului unui rabin care celebra Pesahul în familie şi de faptul că poliţia descinsă la faţa locului i-a rugat pe cei prezenţi să-şi scoată kipaua din cap, atunci când părăsesc casa, motivând că purtarea ei pe străzile Budapestei constituie un factor de risc.
Toţi bărbaţii prezenţi la demonstraţie au purtat kipa, iar femeile aveau capul legat cu batic. În apelul SZEMA (Oamenii Liberi pentru Ungaria), formaţiunea care a organizat acţiunea, se arată: Nu vrem să acceptăm că oamenii trebuie să-şi ţină sărbătorile religioase ascunşi în casă, că poliţia a încadrat cazul la „provocare de daune” deşi era limpede că a fost vorba de un act de ultraj din motive de ură rasială.Să le dovedim conaţionalilor noştri că nu tolerăm că în anul 2010, la Budapesta, nu poţi să te arăţi cu kipa în cap. Să le arătăm conaţionalilor noştri evrei religioşi că suntem mai mulţi decât cei care aruncă cu pietre!
În sondajele publicate cu mai puţin de o săptămână înaintea alegerilor parlamentare, formaţia fascistoidă Jobbik este creditată cu 20% din intenţiile de vot, depăşind Partidul Socialist Ungar, aflat la guvernare (11% din intenţiile de vot).

Ecouri

  • Charlie: (7-4-2010 la 00:00)

    CRUCEA CU SAGETI A INFLORIT DINOU LA BUDAPESTA! ALTE LIEBE ROSTET NICHT!
    SZALASSI A INVIAT!
    CAND AM CITIT PAGINA NATIONALISTA ROMANA DIN CHISINAU
    IMI VINE SA VARS!
    PORUNCA VREMII, BUNA VESTIRE AU INVIAT>

  • Lucian-Zeev Herscovici: (7-4-2010 la 00:00)

    Andrea, felicitari pentru acest articol scur si cuprinzator.
    Ma intreb doar un lucru: de ce. Din ce cauza se ridica un asemenea partid fascistoid? Si care este atitudinea lui generala, afara de antisemitism?
    Vreau sa sper ca este un simplu sondaj si nimic mai mult. Sau poate sunt prea optimist.
    Ar merita sa scrii un articol despre neofascismul din Ungaria si atitudinea lui fata de probleme diverse (evrei si antisemitism, romani, granite, aspecte sociale).
    Toate bune,
    Lucian Herscovici

  • Thomas Lewin: (7-4-2010 la 00:00)

    Felicitari! relatarea Dvstra calma si totusi tensionata -nu se putea altfel -mi-a adus aminte de cuvintele adresate de Sadoveanu unui student legionar care-l ocarea in public: „Intoarce-te ,lupule, in padure!”



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
PRIMĂVARA – RENAȘTEREA NATURII ȘI A SPIRITULUI

Primăvara ne dăruieşte libertatea de a o lua de la capăt sub o formă necoaptă, exuberantă, lipsită de impurităţi… Se...

Închide
18.225.56.79