Stop cadru din emisiunea Shalom, decembrie 2007Preambul: Moshe Carmilly-Weinberger s-a născut în februarie 1908 la Budapesta, copilăria şi-a petrecut-o la Vaşcău, a urmat Ieşiva la Satu Mare şi apoi Institutul Rabinic din Budapesta. Între 1934 –1944 a fost rabinul comunităţii neologe din Cluj. A trecut graniţa de la Feleacu într-o noapte din preajma instalării ghetoului din Cluj (mai 1944). A stat un timp la Bucureşti şi apoi s-a îndreptat spre Palestina. A fost profesor de liceu în Israel, apoi funcţionar la Ambasada israeliană din Budapesta şi, în final, profesor emerit la Yeshiva University din New York. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice în domeniul studiilor iudaice şi câteva cărţi despre istoria evreilor din Cluj şi din Transilvania. În 1990 a iniţiat înfiinţarea Institutului de Iudaistică şi Istoria Evreilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, institut care-i poartă numele. De 19 ani patronează conferinţele internaţionale de iudaistică din Cluj, pe care de câteva ori le-a onorat cu prezenţa. În octombrie 2007 Moshe Carmilly-Weinberger a participat la Conferinţa Internaţională de Iudaistică unde şi-a lansat cartea autobiografică On three Continents – povestea unui secol de viaţă şi a fost sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Cu aceeaşi ocazie mi-a acordat şi un interviu. Nu era prima noastră întâlnire. Cu câţiva ani în urmă îmi evocase, pentru un film portret, figura lui Antal Márk – legendarul profesor de matematică şi directorul Liceului Evreiesc din Cluj (1920 – 1927; 1940 – 1942). Am stat faţă în faţă cu acest domn venerabil, în camera de protocol a hotelului unde era cazat. Obrajii neridaţi, de culoarea fildeşului, privirea directă şi mintea limpede nu-i trădau vârsta. Doar spinarea încovoiată şi mâinile uscate, de culoarea răşinii, vădeau trecerea celor 100 de ani. Am discutat peste o jumătate de oră, după care Moshe Carmilly-Weinberger s-a retras; îl obosise convorbirea. Unele întrebări şi-au găsit răspuns, altele au rămas în suspensie, dar sper că din discuţia noastră se pot reconstitui câteva secvenţe ale vieţii comunităţii evreieşti clujene, spulberată de Holocaust.
Continuarea interviului din numărul trecut
Andrea Ghiţă: În aceeaşi perioadă a anilor 1930, sau chiar mai devreme, a început mişcarea sionistă din Transilvania.
Moshe Carmilly-Weinberger : Mişcarea sionistă a început din 1918.
A.G. Cum v-aţi raportat Dumneavoastră şi comunitatea evreiască la această mişcare ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Organizaţia sionistă era deasupra comunităţii, membri ei puteau fi atât neologi cât şi ortodocşi, important era să sprijine mişcarea sionistă. Începând din 1918, la Cluj exista o mişcare sionistă foarte puternică. Întrunirile se ţineau la cinematograful Urania. Deşi rabinii ortodocşi nu sprijineau sionismul, rabinul Moşe Şmuel Galsner a fost un rabin de excepţie, un sionist de excepţie. Ţin minte a ţinut o prelegere la Asociaţia meseriaşilor, declanşând nemulţumirea evreilor ortodocşi, dar lui nu-i păsa pentru că ştia că mişcarea sionistă avea să creeze statul evreu.
A.G.: Am citit în cartea dumneavoastră că şi Zeev Jabotinsky a fost la Cluj. Îmi povestiţi cum a fost ?
Moshe Carmilly-Weinberger: A ţinut o cuvântare la Palatul Bánffy. De fapt, în cinematograful din curtea Palatului Bánffy. Era o vreme ploioasă…Jabotinsky stătea în faţa ecranului, îmbrăcat într-o pelerină de ploaie şi cu un baston în mână. Pe ecran era atârnată o hartă. A ridicat bastonul şi a indicat către Moscova, Berlin şi către sud spre Atena şi Bucureşti, spunând: „Evreilor salvaţi-vă de aici ! Dacă nu ştiţi să înotaţi,
învăţaţi să înotaţi, dacă nu ştiţi să escaladaţi munţii, învăţaţi alpinismul, dar plecaţi cât mai repede, pentru că vă paşte pericolul ! Jabotinsky a plecat. A doua zi evreii şi-au deschis magazinele…Nimeni nu l-a luat în serios.
A.G.: În anii 1938 – 1939 au plecat în Palestina tinerii care făceau parte din mişcarea Haşomer Haţair sau alte grupări.
Moshe Carmilly-Weinberger: Dar n-au plecat împreună cu familiile, ci cu
alţi tineri.
A.G. : Cum se putea pleca în Palestina, la sfârşitul anilor 1930 ? De ce era nevoie pentru a pleca ?
Moshe Carmilly-Weinberger : De un bilet de vapor şi de un permis de intrare în
Palestina, de aşa numitul Certificat.
A.G.: Ce era Certificatul ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Un permis pentru Palestina. Certificatele erau trimise de Agenţia Evreiască din Palestina
A.G. : Nu v-aţi gândit să emigraţi şi Dvs., asemenea altor rabini celebri ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Cum să nu ! Dar nu aveam în plan să plec
imediat…Nu puteam să-mi părăsesc comunitatea. Cum era să mă pornesc şi
să-i las aici pe enoriaşi ? Căpitanul nu-şi poate părăsi corabia…
A.G.: Apoi Transilvania a intrat sub administraţie maghiară, după pronunţarea Celui de al II-lea Arbitraj de la Viena. În ce stare de spirit i-au aşteptat evreii pe maghiari ?
Moshe Carmilly-Weinberger: La această întrebare nu vă pot răspunde. Vă pot spune numai ceea făceam eu. Veneau sute de refugiaţi cu trenul sau pe jos…
A.G.: De unde ?
Moshe Carmilly-Weinberger: Din Polonia, din Austria, din Germania şi calea de salvare trecea pe la mine. I-am mituit pe poliţiştii români. Refugiaţii soseau cu trenul, iar eu îi plăteam pe poliţişti ca să nu-i predea autorităţilor. Vă puteţi imagina cât de îngroziţi erau refugiaţii la întâlnirea cu poliţistul, şi cât de uimiţi când vedeau că acesta îi conducea la mine, rabinul care-i ajuta să-şi continue drumul…
A.G.: Dar asta se întâmpla pe vremea administraţiei româneşti, nu-i aşa ?
Moshe Carmilly-Weinberger : Da, pe vremea românilor…
A.G.: Ce s-a întâmplat după venirea maghiarilor?
Moshe Carmilly-Weinberger: A încetat posibilitatea asta.
(Va urma)