Pe 29 august a.c., Oxford Analytica (OXAN) a lansat ultimul sau studiu despre Romania, asupra paradigmei politico-jurnalistice in care e prinsa Romania inaintea alegerilor prezidentiale. Pe scurt, ideea transmisa de OXAN e ca impotriva lui Traian Basescu s-a format o coalitie politica, majoritara in actualul Legislativ, care foloseste mass-media pentru a distorsiona realitatea politica romaneasca.
Este un fapt pe care, alaturi de alti jurnalisti independenti, il afirm fara intrerupere de cateva luni, pe website-ul meu, Blogul lui Budescu. OXAN, din ce cunosc pana in prezent din textul lor, abstractizeaza putin ceea ce semnalam aici, in Romania, de mai mult timp. Fenomenul e asemanator celui din timpul Pietei Universitatii, din primavara lui 1990: unii au iesit in strada; altii, in primul rand intelectualii din GDS, au teoretizat, pornind de la ce se petrecea in strada.
Ca jurnalist independent, principalul subiect ce ma intereseaza nu e direct soarta politica a lui Traian Basescu, ci unul mult mai profund si complex: soarta presei romane. Intr-o analiza publicata in “Romania Libera”, Alina Mungiu explica faptul ca raul a fost fundamentat inca de la jumatatea anilor ’90. Deja, spune ea, in 1997 presa intrase pe mainile grupurilor de interese si lupta pentru independenta mass-media romanesti era pierduta.
Eu cred ca scenariul a fost urmatorul: niste jurnalisti talentati, crescuti la scoala presei comuniste, dar destul de proaspeti la minte inca, au fondat mai multe publicatii independente sau au transformat publicatii captive sistemului comunist, ca “Scanteia” (devenita “Adevarul”), “Scanteia Tineretului” (transformata in “Tineretul Liber”) sau “Romania Libera” in ziare independente. Aici jurnalisti tineri, formati la noua cultura jurnalistica post-decembrista, au scos la iveala afacerile necurate ale fostilor oameni ai PCR si ai Securitatii, transformati in business man-i de succes.
Sa largim putin panorama. Modelul de lucru al acestor oameni, pe vid legislativ, a fost cel sovietic/rus, de dupa venirea lui Boris Eltin. Diferenta: pampasul legislativ rusesc era si mai mare. La rusi, pe aceasta stare de fapte, se formau mari magnati, prin raptul proprietatilor statului si incepeau sa fie ucisi jurnalistii incomozi. Este binecunoscut cazul Annei Politkovskaya. La noi s-a procedat altfel. Magnatii aflati la limita legii, pentru ca ziarele sa nu mai scrie contra lor, le-au cumparat. Ori au infiintat alte ziare, in general de scandal, adica exact dintre cele care sa nu ii dea in fapt prin chiar formatul lor tabloid.
Nu stiu daca undeva, fumand, band cafele si scriind planuri de acaparare, oamenii acestia s-au organizat, tinand sedinte si stabilind strategii, insa cu siguranta au profitat de slabiciunea sefilor presei romane: banul. Incet si sigur, capii presei s-au transformat din sefi de publicatii (care au intrat pe mana copiilor lor de trupa) in vedete mediatice.
Pentru ca si-au construit bunastarea in acest fel, este la fel de normal sa afirmam (si sunt destule argumente in favoarea acestei teze) ca ideile pe care le-au exprimat si le exprima public sunt diferite de realitatea politica, economica si sociala din Romania. De exemplu, studiul OXAN a fost primit cu ostilitate de acesti oameni, care, din punctul meu de vedere, nu se mai pot numi jurnalisti.
Am vazut pe Realitatea TV incercarea de intoxicare a opiniei publice de catre Cornel Nistorescu, spre exemplu, care afirma ca Oxford Analytica este un SRL si ca, daca ar primi comanda sa faca o analiza despre piata pantofilor, ar livra-o. Nu este o eroare de logica din partea acestui domn, ci, consider eu, o intoxicare deliberata, facuta de cineva care stie exact ce greutate au randurile scrise de OXAN.
La polul opus, exista jurnalistul umilit, obidit si trimis la plimbare de peste tot, care ajunge sa isi doreasca sa iasa din nou presedinte Traian Basescu, adversarul “mogulilor”, ca sa mai aiba sanse sa lucreze vreodata in presa “clasica”, altfel… Iar aceasta in timp ce insi lipsiti de har si dragoste pentru adevar (calitate fundamentala pentru un jurnalist), certati cu limba romana, intorsi cu cheita din birourile managerilor mogulilor, livreaza un continut media submediocru.
Practic, azi, in Romania, mogulii de presa si locotenentii lor, prevalandu-se de criza, concediaza discretionar sute de jurnalisti incomozi patronatului prin faptul ca sunt competenti, pastrand robotii lipsiti de personalitate. Acestia scriu prost, iar mass-media decade si mai mult si intra si mai profund in criza, pentru ca nu isi indeplineste rolul de sanitar al societatii si nu mai are ratingul necesar sa aduca reclama si sa faca vanzari bune.
In acest timp, o serie de jurnalisti independenti au inceput sa-si lanseze propriile lor site-uri. Media electronica se poate imparti si ea in doua, cred eu: o parte apartine mogulilor mai mari sau mai mici, mai mult ori mai putin cunoscuti; cealalta parte apartine, website cu website, acestor jurnalisti independenti proscrisi si, din punctul meu de vedere, are mare viitor.
Costa putin sa iti faci un site. Problema acuta este ca e foarte scump si iti trebuie bani ca sa faci presa de calitate pe el. Un om-website nu poate face fata la standarde profesionale decat daca alearga toata ziua si da cincizeci de telefoane, iar la sfarsit posteaza doua sau trei texte. Dincolo de faptul ca este foarte putin ca sa rezisti editorial, nu faci bani astfel. Pe de alta parte, daca vorbim putin de IT, numai designul de site, adica proiectarea temei costa singura mii de euro.
Sunt foarte curios cand va aparea primul website independent, care va avea finantele necesare pentru a face, de exemplu, presa de investigatie. Jurnalisti liberi de contract dispusi sa faca acest lucru exista si au nevoie numai de finantare. De unde sa vina aceasta? De unde poate veni, ma intreb retoric, ceva endowment for democracy, wich is in great danger today in Romania?…
Pana atunci, voi spune inca un singur lucru, dand poate si un posibil raspuns: marea greseala a fortelor politice romanesti pro-democratie, dupa 1990, a fost ca nu au inteles nici un moment importanta presei independente si nu au sprijinit-o sa existe, fara sa-si propuna sa o posede. Si nici nu cred ca o va face prea curand, cu toate ca posibilitati de actiune, dupa parerea mea, inca mai exista.
Intotdeauna exista si niciodata speranta nu dispare. Nu are voie.