Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

A ști sau a nu ști ce va fi Estul

de (18-2-2017)
13 ecouri

Nu mai este urmă de îndoială că lumea se schimbă sub ochii noștri. Tot ce era, pînă de curînd, temă de speculație gratuită devine fapt și produce schimbări. Politica scrie istorie, iar istoria schimbă politica, într-o împerechere pe care nimeni n-a bănuit-o. Nimeni și nimic nu este scutit. Europa? Ieri de neatins, azi de negociat. Democrația? Ieri, intangibilă, azi o idee între altele. Pe scurt, tot ce era aproape de neconceput se întîmplă și tot ce părea sigur este contestat și de adversari și de prieteni dezamăgiți.

Ca deobicei, se poate spune că totul a început demult, dar a ajuns la suprafață de curînd, acum mai puțin de un an. Primul șoc a fost victoria alegătorilor care au cerut retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Referendumul din iunie 2016 a surprins tot ce era de surprins cu gura căscată. Guverne, medii oficiale, comentatori, înalți demnitari europeni au porimit lovitura și adevărul este că nu au absorbit șocul nici azi, după opt luni. În noiembrie, a venit al doilea șoc. Donald Trump a luat pe sus tot ce era structuri și consens oficial, le-a alergat dintr-un colț în altul al Americii și a cîștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Bun. Asta se știa, s-a mai spus și se va mai spune. Problema este că urmările acestor două evenimente nu se mai opresc. Pe măsura ce știrea despre aceste două răsturnări îmbătrânește, consecințele cresc. Fiecare nouă rezultantă provoacă rezultante noi. Efectul de domino înghite masa de joc. Să privim în jur. Lumea este, deja, greu de recunoscut.

În Olanda, alegerile din martie ar putea fi cîștigate de un partid radical de dreapta, anti-imigrație și anti-UE. Pentru cei ce au mai auzit această prognoză fără să îi înțeleagă miezul, trebuie spus că victoria partidului lui Geert Wilders înseamnă că milioane de cetățeni olandezi vor vota și se vor ridica împotriva unui sistem politic și de viață care a funcționat bine și, părea pînă de curînd, viitorul inevitabil și ideal.

În Franța, campania pentru prezidențialele din mai e, deja, o o combinație de sală de jocuri și ședință de hipnotism. Obiectivul declarat și oficial al forțelor democratice tradiționale e, din nou, să împiedice victoria candidatei radicale a dreptei, Marine Le Pen. Cu fiecare zi ce trece, evenimente și contraevenimente în lanț par să netezească drumul spre victorie al dnei Le Pen. Candidatul dreptei, François Fillon, și-a compromis poziția, în urma dezvăluirilor de presă care îl implică într-un scandal de nepotism și corupție. Stînga franceză defilează cu doi clovni de neales, iar candidatul independent care a avut pînă acum de cîștigat din aceste împrejurări s-ar putea să fie refuzat de alegătorii de dreapta în turul doi. Confuzia este adîncă, dar șansele dnei Le Pen nu scad. Dimpotrivă. Megem mai departe spre următorul vertij.

În Germania, lucurile părea clare. Angela Merkel candidează la al patrulea mandat de Cancelar și toată lumea era convinsă sau resemantă. Chiar după decizia fatidică din 2015, soldată cu apariția unui milion de imigranți în țară, Merkel va câștiga. Un pic avariată politic, dar va cîștiga. Asta era opinia generală, pînă acum două-trei săptămîni. Apoi, Martin Schulz, fostul președinte al Parlamentului European, și-a încheiat mandatul s-a întors în Germania și a fost numit candidat al Partidului Social-Democrat. În acest moment, Schulz a răsturnat situația și conduce în sondajele de opinie. Eșecul și dispariția politică a Angelei Merkel nu mai sînt o ipoteză absurdă.

În sfîrșit, pentru a răscoli încă mai adînc lumea, în scenă au intrat și strigoii. Mai bine zis, durerile și contradicțiile nerezolvate ale unei crize uitate. Toată lumea a crezut că, odată cu dispariția din știri, problema datoriilor Greciei s-a stins. Săptămîna trecută, problema a reapărut brutal. Grecia are nevoie de încă o scutire de datorii. De data asta, însă, Fondul Monetar Internațional nu mai vrea să absoarbă plata datoriilor și a arătat cu degetul spre Germania. Asta ar însemna ca Germania să se recunoască bună de plată, adică exact ce nu vrea, în ruptul capului, guvernul german. Rezultatul previzibil nu este adîncirea crizei euro care e, deja, suficient de adîncă. Rezultatul ar fi prima criză în care existența monedei euro este pusă la îndoială. Băncile italiene nu stau mult mai bine decît trezoreria greacă, iar noua admionistrație americană a criticat deschis moneda euro ca subterfugiu monetar care lucrează numai și numai în folosul Germaniei. Aceeași opinie e, demult împărtășită și nerostită, de Spania, Portugalia, Italia, Grecia și chiar Franța, statele care au căzut grav, odată cu ascensiunea formidabilă a finanțelor și economiei germane. Sistemul financiar european și așa numita zonă euro nu mai au nimic din solemnitatea și certitudinea care domneau într-un trecut foarte apropiat.

Dacă tragem linie cu grijă, pentru a nu zgîlțîi un sistem sensibil la cea mai mică mișcare neașteptată, Europa este în prefacere, renegociere și incertitudine de la un cap la altul și de sus pînă jos. Măcar atîta lucru este clar: nimic nu mai este clar. Va rezista Uniunea Europeană? Și, dacă da, în ce formulă? Poate că sînt destui cei ce cred că aceste întrebări insistente priivesc, în primul rînd, Occidentul și, încă mai apăsat, statele zonei euro. este o iluzie. Nimic din ce se întîmplă în vest nu poate lăsa nemișcat sau neatins estul. Deterioararea sau dezagregarea structurilor vestice vor fi, automat, urmate de deteriorarea și dezagregarea structurilor estice. În fond, lumea estului european este legată de sistemele politice și de economia vestului de mai puțin de 30 de ani. Iar integrarea sistematică a început cu doar zece ani în urmă, odată cu admiterea primelor state est-europene în UE. Și încă n-am terminat. Confuzia crescîndă din interiorul Uniunii Europene este gravă, dar nu este cea mai gravă din problemele care pun estul în gardă. Marea dilemă s-a născut dincolo de Atlantic. Acolo unde noua administrație americană a pus la îndoială, prin chiar vocea președintelui Trump, rostul și conturul garanțiilor de securitate în Europa. iar asta înseamnă un climat diferit, cu temperaturi mult mai scăzute în Est, la granița UE cu Rusia.

Președintele Trump a reluat fără întîrziere o temă lansată în campania electorală: NATO este depășit, iar statele membre NATO nu își iau, oricum, în serios obligațiile, adică uită să își plătească parte de contribuție (2% din PIB). Încă mai multă neliniște au stîrnit declarațiile și schimbarea de ton în relația cu Rusia. Trump a lăsat limpede impresia că dorește o discuție majoră cu Rusia și, foarte posibil, un nou pact care ar urma să stabilească noua realitate strategică în Europa: ce este și al cui e, în termeni de influență militară, politică și economică.

Evident, în cazul în care toate aceste intenții prezumate vor deveni fapt, Europa de Est este cea mai vulnerabilă. Pe de o parte, Rusia ar putea primi drept de influență, dacă nu de control, în foste republici sovietice, adică în Georgia, Armenia, Moldova și Ucraina. Pe de altă parte, este ușor de înțeles că la umbra acestei înțelegeri, Rusia ar găsi momentul prielnic pentru a infiltra și deturna spre propria orbită statele mari desprinse de lagărul socialist, începînd cu Bulgaria și România. Scenariul de mai sus e, deja, o variantă plauzibilă.

Viziunea strategică globală a administrației americană pare să fi desemnat bazinul Pacificului și China drept teatre de interes imediat. Noul Ministru american al apărării, James Mattis, un militar de reputație excepțională, a fost trimis rapid la Seul unde a confirmat sprijinul american total pentru Coreea de Sud. Președintele Trump l-a primit la Washington pe Primul Ministru japonez Shinzo Abe, cu care pare să fi ajuns la un acord strategic perfect. Administrația americană dă impresia unui interes cu totul special pentru problemele Pacificului. Și de ce n-ar fi așa?

În mod evident, puterea în ascensiune este China, cu deplasamentul ei militar tot mai agresiv în zonă și cu o cuprindere economico-financiară care tinde să devină forță de control pe piețele globale. Urgența americană față de bazinul Pacificului este absolut logică. Pentru mulți comentatori și lideri politici, accentul Pacific al implicării americane e, însă, alarmant. El ar putea semnala o dezangajare corespunzătoare în alte teatre strategice, în primul rînd în Europa de Est. Și această observație are logica ei dar, deocamdată, nimic nu dovedește că lucrurile stau așa.

Adevărul este că tot ce știm despre viziunea administrației Trump asupra Rusiei vine din speculații formulate, în marea lor majoritate, de adversari politici interni ai noii administrații americane. Dubiul și întrebarea există, dar numai ca motiv de dezbatere. Trump este imprevizibil și, practic, nu există, încă, un portret robot al Președintelui american în materie de decizii majore. Trump a trecut rapid la îndeplinirea promisiunilor făcute în campanie. Trump a vorbit insistent în campanie de problema finanțării NATO. Se poate înțelege de aici că statele membre NATO vor fi presate să contribuie la bugetul Alianței cu cota de 2%, așa cum o prevede Tratatul Alianței.

Alte indicii spun că relația cu Vladimir Putin este sau va fi mult mai complicată decît cred autorii poveștii despre amiciția spontană a celor doi. Conversația telefonică pe care Trump și Putin au avut-o pe 28 ianuarie pare să fi fost destul nervoasă. În plus, Michael Flynn, Consilierul de Securitate al Președintelui Trump a fost îndepărtat fără ezitare îndată este au apărut indicii asupra legăturilor lui excesive cu diplomați ruși de la Washington. Însumînd, este clar că problema relației Statele Unite-Europa de Est este reală și în curs de renegociere. Însă direcția acestei relații nu e, cum sugerează mulți comentatori, pecetluită de fascinația Președintelui Trump în fața lui Vladimir Putin. Știm prea puțin, iar cînd vom afla mai mult s-ar putea să avem o surpriză.

Traian Ungureanu, 16-17 februarie 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (18-2-2017 la 23:59)

    > În fond, lumea estului european este legată de sistemele politice și de economia vestului de mai puțin de 30 de ani.

    Eu cred că această legătură este mai veche. Fără Vestul mai progresist şi mai industrializat al ultimelor două secole, Estul şi restul riscau să revină încetul cu încetul la bezna medievală generalizată (Dark Ages).

    > Trump a lăsat limpede impresia că dorește o discuție majoră cu Rusia și, foarte posibil, un nou pact care ar urma să stabilească noua realitate strategică în Europa: ce este și al cui e, în termeni de influență militară, politică și economică.

    Mă îndoiesc că SUA gândesc în termeni de ‟ce este și al cui e” în legătură cu Putin, ci mai degrabă de ce-ai făcut (în Crimeea şi în Ucraina de Vest) şi ce vom face în consecinţă din tine, sau cu tine, pe viitor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Puscasu Vlad: (19-2-2017 la 03:10)

    Cand v-am spus ca Rusia face si desface jocurile nu m-ati crezut, acum cu siguranta ca v-ati schimbat opiniile radical. Analistii prezentati aici spuneau ca ,, in 6 luni regimul Putin se va prabusi,, si alte predictii. Acum vedem realitatea. Pana si STRATFOR prezinta ca puterea Rusiei in perioada urmatoare va creste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (19-2-2017 la 07:47)

    @ Traian Ungureanu

    Serghei Lavrov anunta un armistitiu intre armata ucraineana si separatistii pro-rusi, ce va intra in vigoare luni- din ziare.
    Estul este o plăcintă greu de asimilat. O zonă de influență soviet/rusă nu se schimbă într-o zi. În ce privește Ucraina și mai complicat. Am avut rude acolo, am fost des. O mare parte sunt rusofoni. Ucraina, am mai spus, nu a fost stat, decât ca Rusia kieveană,apoi peste secole hatmanii ba cu polonezii, cu rușii, cu alții, în 1918 a fost RP Ucraina cu Petliura ( v. Bulgakov). Literatura ucraineană este parte din lit. rusă – v. Gogol. Mi se pare artificială ruperea Ucrainei de Rusia. Limba ucraineană nu se vorbea prea mult la Kiev. În afară de naționaliștii din vestul Ucrainei care au colaborat cu Hitler, nu știu ce îi desparte pe slavii ucrainieni de slavii ruși. Că SUA are planuri strategice, treaba lor, că Putin nu acceptă este riscul său. Este vorba de cearta dintre doi frați- Rusia și Ucraina. Dar și frații se omoară între ei.

    Din ziare – Patru state membre NATO doresc să fie protejate de către Rusia, e posibil?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-2-2017 la 10:40)

    @Boris M. Marian

    > Patru state membre NATO doresc să fie protejate de către Rusia

    De fapt este vorba nu de opţiunea unor guverne, ci de sondaje printre cetăţenii acelor state.

    Rezultatele cantitative: http://www.gallup.com/poll/203819/nato-members-eastern-europe-protection.aspx

    Sondajul a fost efectuat în cursul întregului an 2016, printre circa 1’000 de persoane în fiecare ţară (membră sau ne-membră NATO). Marja de eroare: circa 3.5% la nivel de încredere de 95%

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-2-2017 la 11:04)

    @Boris M. Marian

    > Ucraina, am mai spus, nu a fost stat
    > Mi se pare artificială ruperea Ucrainei de Rusia
    > Este vorba de cearta dintre doi frați- Rusia și Ucraina
    > etc.

    Fapt este că acuma Ucraina este un stat, şi acesta este unul din puţinele lucruri care contează.

    Sunt multe statele care n-au existat acum 50 – 100 -150 de ani, dar acuma există, iar faptul că n-au existat înainte nu este motiv să li se nege legitimitatea acuma; legitimitatea depinde de alţi factori.

    Rusia putinistă neagă legitimitatea statalităţii Ucrainei din motive ştiute: Putin doreşte ca Rusia să se întindă cât mai mult peste fostele regiuni dominate de URSS. (Asta deşi Federaţia Rusă a garantat, prin 1992, integritatea teritorială a Ucrainei şi a reconfirmat-o într-un tratat de la începutul anilor 2000).

    „Argumentele” pe care le aduce actuala propagandă oficială sunt exact cele pe care le-aţi exprimat şi dv.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Puscasu Vlad: (23-2-2017 la 01:17)

    Flynn nu a fost demis pentru ca ar fi avut legatura cu rusii, ci pentru ca a fost omul israelienilor impotriva lui Trump, in incercarea lui Netanyahu de a scapa de rezolutiile ONU care impun israelului sa creeze ,, 2 states solution,, pentru palestinieni.

    Demisia sub pretextul ,, rusii,, este doar asa pentru mass-media. FLYNN seamana cu un Water-gate, si asta dupa nici o luna de la inscaunarea lui Trump.

    Administratia de la Casa Alba nu va putea sa continue in acest ritm, cu strada mereu impotriva sa, cu scandaluri diplomatice uriase,etc, deoarece asta ar insemna ca nici macar un an de zile nu va rezista administratia Trump.

    Ei vor trebui sa incerce un razboi anti-terorist, cel mai probabil in IRAN, deoarece Ayatolahul criminal Komeini persecuta minoritatea kurda din regiunea Tabriz langa Iraq. Un razboi ar duce acasa strada si protestatarii. Nimeni nu ar mai avea curajul sa protesteze de partea activistilor anti-TRAVEL BAN si de partea musulmanilor (in geenral, iranienilor in particular)

    Rusia este doar un pretext pentru americani, si o diversiune de spionaj: arunca mereu sperietoarea cu Rusia pentru a isi muta trupele in estul europei, dar de fapt tinta lor este Iran-ul.

    Asa au procedat si britanicii si americanii in mai-iunie 1944 , si-au mutat trupe langa coasta franceza la Pas-de Calais, sa-l atraga pe Hitler acolo, cand de fapt tinta lor de debarcare era Normandia. O diversiune de spionaj care a prins si a functionat. Hitler si-a mutat peste 200.000 de trupe si tancuri la Pas de Calais, cazand in capcana aliatilor.

    Asa fac si acum cu rusii. Tinta lor reala fiind cu totul alta.

    https://www.youtube.com/watch?v=mSCOCJQYX0U&t=11s

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3

  • Victor Manta: (23-2-2017 la 19:23)

    @Puscasu Vlad

    > Flynn nu a fost demis pentru ca ar fi avut legatura cu rusii, ci pentru ca a fost omul israelienilor impotriva lui Trump …

    Niscaiva dovezi, că altfel sunt vorbe în vânt?

    > Administratia de la Casa Alba nu va putea sa continue in acest ritm, … deoarece asta ar insemna ca nici macar un an de zile nu va rezista administratia Trump.

    Vreţi să ziceţi că peste un an Preşedintele Trump va avea o nouă administraţie? Şi ce se întâmplă dacă o schimbă?

    > Rusia este doar un pretext pentru americani. … Asa fac si acum cu rusii. Tinta lor reala fiind cu totul alta.

    Imagini dezgustătoare, ce puteau să lipsească, deoarece nu aduc nimic. Ideea dv. călăuzitoare este că SUA nu au probleme cu Rusia putinistă, ci doar cu Iranul. Nu aduceţi dovezi nici în această privinţă, ci folosiţi în continuare paginile de comentariu ale lui ACUM ca pe o tribună pentru a răspândi fanteziile dv.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Puscasu Vlad: (23-2-2017 la 20:12)

    @Alexandru L.

    Stimate domn, Rusia nu va fi prieten al americanilor niciodata in actuala structura, deoarece ideologic este evident ca religia drepturilor omului din USA nu se potriveste deloc cu religia promovata in Rusia de Patriarhul Kiril.

    Este o ciocnire de civilizatii, insa este evident ca astazi nu Rusia este inamicul numarul 1 ci alte state, in special de pe lista ,,travel ban,, Eu am participat la Londra la numeroase mitting-uri organizate de activistii pacifisti, si majoritatea sunt impotriva sosirii in vizita de stat la Theresa May a presedintelui USA. Eu sunt neutru in aceasta privinta, nu ma pot pronunta, dar nu ma asteptam ca publicul sa aiba o asemenea reactie privind o asemenea vizita de stat banala intr-o alta tara a presedintelui USA. Sa iti iasa in strada zeci de mii de oameni doar impotriva unei vizite de stat, e o chestiune extraordinar de teribila si grea pentru un presedinte ca cel din USA. Urmatoarea intrebare logica este, ce urmeaza?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (23-2-2017 la 23:24)

    @Puscasu Vlad

    > Sa iti iasa in strada zeci de mii de oameni doar impotriva unei vizite de stat, e o chestiune extraordinar de teribila si grea pentru un presedinte ca cel din USA.

    Chiar aşa o „chestiune extraordinar de teribila si grea” NU este, ba poate fi chiar dimpotrivă, una ce deschide noi perspective, aşa cum a fost în exemplul de mai jos.

    În 1987, 24.000 de oameni au manifestat împotriva vizitei fostului Preşedinte Reagan în Berlinul de West.

    Punctul forte al vizitei lui Reagan a fost discursul ţinut de acesta la Poarta Brandenburg, unde Reagan i-a cerut lui Gorbaciov să respecte cererea celui din urmă pentru „glasnost” şi să dărâme Zidul Berlinului.

    http://www.nytimes.com/1987/06/12/world/24000-demonstrate-in-berlin-against-reagan-s-visit-today.html

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Nicu Adrian Udriște: (4-3-2017 la 08:06)

    Etnicitatea este un proces continuu. Faptul că, în urmă cu o mie cinci sute de ani, slavii erau un grup etnic relativ compact nu înseamnă că este la fel și astăzi. Începuturile statului slav răsăritean este Rusia Kieveană, ceea ce nu înseamnă că zona Kievului de azi poate fi identificată cu o zonă rusească. Sentimentul național este o chestiune complexă, dinamică, delicată. Dacă ucrainenii NU se (mai) socotesc ruși înseamnă că așa este, după cum macedonenii (slavi) nu se (mai) socotesc bulgari și nici „iugoslavi”. A apărut un etnonim nou, „kosovar”, au apărut bosniecii și muntenegrenii care acum își codifică limbile literare… A-i considera pe ucraineni „un fel de ruși” și, ca atare, a considera conflictul ruso-ucrainean în mod simplist conduce inevitabil la simplificarea gravă a problemei.
    Acest lucru, de etnicizare graduală a ucrainenilor, fenomen deloc rar ori unic, se suprapune intereselor strategice ale Rusiei pe zona Mării Negre, unde Crimeea are un rol esențial, se vede cu ochiul liber pe hartă, nu ai nevoie de multe studii. Se suprapune moștenirii sovietice neclarificate (statutul Transnistriei, al zonei Cernăuților, al sudului Basarabiei…). Una peste alta, chestiuni complexe, cărora li s-a răspuns adesea nerealist, cu clișee ieftine, care nu conving pe nimeni.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (4-3-2017 la 16:39)

    @Nicu Adrian Udriște

    > Una peste alta, chestiuni complexe, cărora li s-a răspuns adesea nerealist, cu clișee ieftine, care nu conving pe nimeni.

    Discuţia, realistă sau nu, a fost largă, iar dv. nu se ştie la ce răspundeţi.

    O referinţă la cele scrise în articol, sau la nişte comentarii specifice, ar putea să folosească la înţelegerea comentariului dv., ce acoperă cu rapiditate „o mie cinci sute de ani”.

    În acest fel aţi putea să primiţi şi nişte răspunsuri pertinente.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nicu Adrian Udriște: (6-3-2017 la 21:48)

    @V.M. Nu aștept niciun răspuns, pertinent sau… impertinent.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (7-3-2017 la 00:02)

    @Nicu Adrian Udriște

    > Nu aștept niciun răspuns, pertinent sau… impertinent.

    Am înţeles, faceţi „artă pentru artă”, sau preferaţi să vă aveţi doar pe dv. ca interlocutor. Orice ar fi opţiunea, vă respect alegerea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.244.0