Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Democraţia nu mai e la modă

de (15-7-2016)
15 ecouri

Traian-Ungureanu-2După despărţirea de Marea Britanie, a venit despărţirea de bun simţ. Nu o dată ci de nenumărate ori. Aproape n-a trecut zi după referendumul care a scos, pe 23 iunie, Marea Britanie din UE fără o trăznaie lansată, de bună voie, de politicieni sau ziarişti, fie ei partizani ai despărţirii, fie ai revenirii în Uniunea Europeană.

Aşa de pildă, cîţiva politicieni s-au trezit cu ideea după care referendumul nu contează şi că decizia finală aparţine Parlamentului. Tehnic, e adevărat, dar politic şi moral e imposibil ca Parlamentul să ignore voinţa celor ce au ales Parlamentul. Ideea a fost suprimată rapid.

Altă teorie, încurajată pe net, a produs o petiţie semnată de milioane de persoane care cer repetarea referendumului. Parlamentul a analizat petiţia şi a răspuns cît se poate de previzibil şi legal: dat fiind faptul că referendumul a respectat toate condiţiile legale, nu există motiv pentru repetarea lui. Răspunsul Parlamentului a comunicat, de asemenea, celor ce au invocat diferenţa de doar 4% între voturile celor două părţi că şi 1 vot diferenţă ar fi fost de ajuns, întrucît referendumul nu a fost organizat cu prag de valabilitate. Altfel, spus referendumul nu a fost organizat cu regula care spune că, pentru a fi valabil, votul cîştigător trebuie să atingă un anumit procent sau o anumită diferenţă.

În sfîrşit, un alt refren preluat de presă şi de net e observaţia asupra limitelor oricărui referendum. Ideea a mai fost auzită în alte state şi în alte situaţii dar, în mare, spune unul şi acelaşi lucru: că nu orice decizie poate fi tranşată prin consultare populară. De pildă, problema relaţiilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană e atît de complicată încît nu poate fi judecată de alegătorii de rînd, care nu cunosc şi nu sînt obligaţi să cunoască nenumăratele detalii legale, juridice, economice şi politice ale acestei relaţii. Ideea pleacă de la o premiză incontestabilă. Multe din problemele politice mari ale unui stat, şi, în primul rînd, chestiunea relaţiilor cu UE, nu pot fi bine cunoscute omului de rînd. Însă asta nu poate scoate din joc formele de consultare populară. De ce?

Mai întîi, dintr-un motiv care pune sub semnul întrebării onestitatea celor ce spun acum că o decizie atît de complexă nu trebuia dată pe mîna mulţimii. Cei ce susţin această idee uită că şi decizia de aderare a Marii Britanii la Uniunea Europeană a fost luată tot prin referendum. Nimeni n-a spus atunci şi nu spune acum că şi admiterea în UE e o chestiune complicată şi că, din acest motiv, includerea Marii Britanii în UE, pe baza unui referendum, e dubioasă.

Însă observaţia de fond e altundeva. Un referendum e o decizie populară pe o temă naţională şi atît. De fapt, alegătorii nu sînt consultaţi asupra tuturor chestiunilor pe care le comportă admiterea în sau desprinderea Marii Britanii de UE. Asta e treaba politicienlor şi a experţilor.

Alegătorii sînt chemaţi să o decizie de principiu, aşa cum o arată şi întrebarea de pe buletinul de vot: da sau nu, înăuntru sau afară? Asta înseamnă, mai departe, că alegătorilor li se cere să cîntărească un lucru pe care îl pot judeca şi pe care, în cele din urmă, numai ei îl pot decide: dacă statul lor trebuie sau nu să se schimbe şi să cedeze o parte din suveranitate. Aici e înţelesul grav şi fundamental al unui referendum şi, în primul rînd, al referendumului organizat în Marea Britanie.

Deciziile asupra suveranităţii sînt, nu numai în Marea Britanie dar şi în numeroase alte mari democraţii, o chestiune pe care statul politic, adică guvernul, nu are dreptul să o tranşeze singur ci numai consultînd naţiunea. Prin urmare, cei ce invocă gradul de complexitate al urmărilor unei decizii luate prin referendum, nu iau în seamă înţelesul legal şi necesitatea democratică a unui referendum. Tocmai situaţii complexe cum ar fi relaţiile cu UE presupun decizii prin referendum, pentru că ele antrenează o chestiune mult mai gravă decît orice detaliu: suveranitatea. Pînă şi Uniunea Europeană recunoaşte această realitate şi acceptă că decizii privitoare la apartenenţa la UE sau la moneda euro trebuie luate prin referendum. Că UE nu a respectat unele din aceste decizii, cerînd repetarea referendumurilor în Irlanda şi Danemarca, e altă poveste. Problema obiecţiilor extinse şi cumulate la referendumul britanic e însă o chestiune mult mai importantă decît politica naţională sau disputele legale. Insistenţa şi inventivitatea acestor remarci critice e, mai degrabă, un semn al vremurilor ce vin, un indiciu de nerăbdare şi neîncredere ostilă în democraţie.

Prima dovadă e referinţa tot mai frecventă la temeiuri care ar avea întîietate faţă de ordinea dată de legile votate în Parlament de parlamentarii votaţi de alegători, adică de sistemul generat de democraţie. Un număr mare de temeiuri socotite mai presus decît legea vine din aşa numita politică a identităţii. Mai clar, e vorba de politica bazată pe identitatea etnică, lingvistică, rasială sau sexuală a unei persoane sau grup de persoane. Aşa de pildă, împrejurarea în care un grup e de rasă africană sau de orientare homosexuală a ajuns să fie considerată suficientă pentru un statut aparte care bate sau adaugă la prevederile legale.

A doua sursă în tentativa de corecţie a democraţiei e aşa numita politică victimară. Asta înseamnă că un curent viguros de gîndire şi presiune mediatică şi politică stabileşte grup după grup de victime: ale opresiunii trecute, ale discriminării etnice, lingvistice şi sexuale, ale asistenţei sociale. Laolaltă cu politica identitară, politica victimară tindă să impună un număr crescînd de drepturi speciale care sînt diferite şi, de obicei, superioare drepturilor comune asigurate, într-o democraţie, prin lege şi prin egalitatea în faţa legii. Aşa apar practici care scutesc de regimul legal grupuri defavorizate transformate în grupuri favorizate: întîietatea la educaţie, servicii de asistenţă socială, un statut juridic separat în faţa unei instanţe de judecată şi, chiar, restrîngerea dreptului la liberă exprimare pe teme care ar putea afecta imaginea acestor grupuri.

Însă marea furnizoare de dubii şi contestaţii la modelul clasic al democraţiei e politica inspirată de monopolul progresului. E vorba de un curent politic prezent şi la dreapta şi (întotdeauna) la stînga şi în formele de activism din afara sistemului politic. Ideea centrală e un decret prin care cutare forţă sau organizaţie se autoinvesteşte în rolul de purtător şi cunoscător unic al progresului. Tocmai din acest motiv, asemenea grupuri susţin că nu pot fi limitate sau blocate de mecanisme vechi, printre care şi democraţia. Una din întruchipările cele mai frecvente ale acestui curent e aşa numita justiţie socială, alta e egalitatea de şanse, o alta e solidaritatea automată cu orice cauză identificată de progresişti. Aici, domnia moralei şi a presiunii morale, adică sindromul facerii de bine, mătură orice reţinere sau limită fixată de lege şi democraţie.

Tipic pentru mişcările care folosesc monopolul progresului e argumentul auzit în Marea Britanie, unde rezultatul referendumului a fost respins în numele ideii după care britanicii nu trebuie să se lipsească de binele suprem şi nu au de ce să se lase tîrîţi înapoi de o populaţie care nu înţelege încotro merge istoria. Pentru susţinătorii acestor argumente, democraţia nu mai poate da singură răspunsuri şi e o formă depăşită de vremurile noi ale tehnologiei şi puterii personale a cetăţeanului/consumator de servicii. Democraţia e riscantă tocmai pentru că bagă în seamă oameni care nu înţeleg ce e progresul. Semnificativ, partizanii acestor idei sînt şi partizanii politicii de stradă, ai manifestaţiilor şi campaniilor mutate în spaţiul pe net sau în artă şi sport. Spaţiul democratic e denunţat pentru rigiditate, iar clasa politică e tot timpul şi fără excepţie coruptă. Politica însăşi e strîmtă şi interesată. Faptul că şi politica dictată de monopolul progresului e tot interesată şi ţine de voinţa unei minorităţi nu pare să intereseze. Pînă la urmă pariul acestui tip de politică e arbitrar şi abuziv. E afirmaţia după care un grup e deasupra tuturor şi, prin urmare, are dreptul să conducă, adică să îi conducă şi pe ceilalţi, în numele binelui şi fără consimţămînt. Referendumul din Marea Britanie a decis desprinderea de UE. Acelaşi referendum a decis sau a arătat că mulţi sînt gata să decidă şi desprinderea de formele democratice de conducere ale societăţii.

Traian Ungureanu, 15 iulie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (16-7-2016 la 14:42)

    >După despărţirea de Marea Britanie, a venit despărţirea de bun simţ. Nu o dată ci de nenumărate ori. Aproape n-a trecut zi după referendumul care a scos, pe 23 iunie, Marea Britanie din UE fără o trăznaie lansată, de bună voie, de politicieni sau ziarişti, fie ei partizani ai despărţirii, fie ai revenirii în Uniunea Europeană.

    >Acelaşi referendum a decis sau a arătat că mulţi sînt gata să decidă şi desprinderea de formele democratice de conducere ale societăţii.

    Trist, dar adevărat, şi aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de un „leagăn” al statului de drept ca Marea Britanie. Ce este pozitiv însă, şi merită a fi subliniat cu orice ocazie, este că principiile de bază au triumfat, drept care răspunsul majoritar la întrebarea supusă referendumului, oricare a fost el, va fi respectat şi implementat.

    Este un exemplu asupra căruia ar fi bine să se aplece şi reprezentanţii (politici, legislativi, judiciari) altor ţări, inclusiv ai României, unde s-au întâmplat în trecutul foarte apropiat cele descrise pe următoarea pagină a enciclopediei online:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Referendumul_pentru_demiterea_pre%C8%99edintelui_Rom%C3%A2niei,_2012

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • George Petrineanu: (16-7-2016 la 18:46)

    @V Manta

    Din definiția citată pe enciclopedie nu rezulta dacă referendumul românesc a avut sau nu un prag de valabilitate.

    Din asta ar rezulta și dacă Curtea Constituțională a dat o decizie corectă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (16-7-2016 la 19:34)

    @George

    Articolul menţionat din Wikipedia precizează:

    La data de 21 august 2012 Curtea Constituțională a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3 pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar.[19]

    Referinţa [19] este un articol de pe HOTNEWS.RO (acesta) care conţine textul integral al deciziei Curţii Constituţionale. Această decizie a CCR spune, la punctul (3):

    Plenul Curţii Constituţionale […]

    3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

    Iar Legea nr.3/2000 spune (v aici):

    Art. 5.
    […]
    (2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.

    Deci există un prag de valabilitate, iar acesta n-a fost atins. Prin urmare Curtea Constituţională a dat o decizie corectă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (16-7-2016 la 21:45)

    @George

    Au existat contestaţii serioase cu privire la mărimea cvorumului. Ele au fost judecate tot la Curtea Constituţională.

    Găseşti aici „HOTĂRÂREA Nr.3 din 2 august 2012 asupra contestaţiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”:

    https://www.ccr.ro/files/products/H0003_12.pdf

    Ce bine că în Marea Britanie nu a fost nevoie după referendum de o asemenea tevatură!

    Apropo, cuvântul „tevatură” vine din turcescul „tevatür”, deci dintr-o ţară care este acum implicată într-o lovitură de stat de largi proporţii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Victor Manta: (2-5-2017 la 17:21)

    > Democraţia nu mai e la modă (titlul articolului – vm)

    Se pare că democraţia nu mai este la modă nici pentru dl. T. Ungureanu. Iată ce articol a publicat ieri, de 1 mai, europarlamentarul PNL în adevarul.ro (foarte scurte extrase):

    PSD trebuie desfiinţat

    Suprimarea, fie şi ilegală, a acestui partid bine înfipt în lume ar trebui să fie o corecţie banală şi larg consimţită. În fond, PSD, un partid maniacal antijustiţie, s-a pus, singur, în afara legii. …

    S-ar zice că PSD e damnat. Că fură pentru că aşa i-a fost dat de orientalism, balcanism şi marxism. Asta, fiziologic. Politic, nu există scuze şi circumstanţe pentru aşa ceva. Ca orice alt partid, cu excepţia Antenei 3, PSD a arborat un program democratic şi european. E exact locul în care PSD trebuie bombardat la răspundere. Căci noul asalt al grupului Dragnea asupra justiţiei e cît se poate de păgubos pentru chiar electoratul şi membrii de rînd PSD.

    Am aflat cu surprindere că dl. Ungureanu este categoric în a cere desfiinţarea unui partid (aşa cum au fost desfiinţate în trecutul relativ apropiat toate partidele, cu excepţia unuia).

    După el, „Suprimarea, fie şi ilegală, a acestui partid … ar trebui să fie o corecţie banală şi larg consimţită”. Consecinţa ar fi întoarcerea în timp, la delictul de opinie şi la deţinuţii politici. Halal democrat, halal liberal, halal apărător al legii!

    Am mai aflat că „orientalism, balcanism şi marxism” sunt manifestări fiziologice, şi că Antena 3 este un partid…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (2-5-2017 la 21:38)

    @Victor

    Teza centrală a articolului lui T. Ungureanu din Adevărul este că PSD încercă să distrugă justiţia din România. Chestia cu „PSD trebuie desfiinţat” este o afirmaţie menită să atragă atenţia şi să provoace.

    Şi atunci discuţia ar trebui să fie, mai degrabă, dacă acestă teză – PSD submineză justiţia – este sau nu adevărată. Iar nu dacă este sau nu halal 😉

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (2-5-2017 la 22:28)

    @Alexandru

    > Chestia cu „PSD trebuie desfiinţat” este o afirmaţie menită să atragă atenţia şi să provoace.

    La asemenea articole, datorate unor cunoscuţi autori şi politicieni, eu obişnuiesc să iau lucrurile cuvânt cu cuvânt.

    După tine însă aş avea de-a face cu un titlu de presă gen de bulevard, lucru care mă face de regulă să ignor restul. Am intrat totuşi puţin în articol, drept care am aflat că „orientalism, balcanism şi marxism” sunt manifestări fiziologice (ca mersul la toaletă, adică), şi că Antena 3 este un partid.

    > Şi atunci discuţia ar trebui să fie, mai degrabă, dacă acestă teză – PSD submineză justiţia – este sau nu adevărată.

    Mi-a fost suficient ce aflasem din titlu şi introducere, indiferent de ce temă centrală şi-a propus să susţină distinsul autor.

    > Iar nu dacă este sau nu halal 😉

    Halal al meu se referă strict la ceea ce am discutat în comentariul meu, adică la îndemnul d-lui Ungureanu de suprimare, legală sau nu, a unui partid politic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (2-5-2017 la 22:53)

    @Victor

    > Mi-a fost suficient ce aflasem din titlu şi introducere, indiferent de ce temă centrală şi-a propus să susţină distinsul autor.

    E păcat, pentru că făcând din ţânţar armăsar, ai pierdut esenţialul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (2-5-2017 la 23:53)

    @Alexandru

    > E păcat, pentru că făcând din ţânţar armăsar, ai pierdut esenţialul.

    Chemarea lui T. Ungureanu la desfiinţarea PSD-ului, adică a partidului la putere care este adversarul său politic, nu este câtuşi de puţin un ţânţar, ci aduce a incitare la limitarea/suspendarea statului de drept.

    Cu asemenea lucruri nu trebuie să se joace nimeni, nici pentru a atrage cititori pentru scrierile sale şi nici pentru a crea vâlvă, într-o ţară puternic divizată după recentele alegeri şi după evenimentele care au urmat.

    Prin acţiunea sa provocatoare, „esenţialul” din articol („PSD submineză justiţia” – am aflat de la tine), care a fost de altfel pe larg discutat în timpul şi după manifestaţiile de stradă recente, este împins, în ochii mei, spre un nivel de interes inferior.

    Este ceea ce accentuează şi presa, prin titluri ca: „Declaratie socanta a lui Traian Ungureanu, europarlamentar PNL: PSD trebuie desfiintat, fie si ilegal”.

    Folosirea termenului de „şocant” nu mi se pare întâmplătoare, eu făcând parte dintre cei şocaţi, aceasta cu toată lipsa mea cronică de simpatie pentru PSD.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Boris M. Marian: (3-5-2017 la 04:46)

    @ Moderator

    Cererea lui T. Ungureanu este formulată greșit, chiar pueril, dar PSD s-ar putea să dispară prin implozia provocată de corupție. Dacă judecăm cleptocrația lui Putin, de ce nu am vorbi despre cleptocrația uriașă din PSD, cu o singură excepție – nea Ilici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (3-5-2017 la 11:59)

    @Boris M. Marian

    > @ Moderator

    Moderatorul v-a spus un lucru evident şi anume că el moderează. În aceste condiţii nu înţeleg de ce vă adresaţi lui. Puteţi explica insistenţa dv.?

    > … de ce nu am vorbi despre cleptocrația uriașă din PSD …

    Mă întreb ce vă împiedică să vorbiţi. Poate că ar fi bine să vă grăbiţi, deoarece credeţi că „… PSD s-ar putea să dispară prin implozia provocată de corupție”.

    > … cu o singură excepție – nea Ilici.

    Ilici despre care ştiu eu e mort demult. Oricine poate vizita, din 1924, mumia lui Lenin expusă în mausoleul din Piaţa Roşie.

    „Boris Elțân, având sprijinul Bisericii ortodoxe ruse, a încercat să închidă mausoleul și să ingroape trupul lui Lenin, dar nu a reușit să-și ducă la îndeplinire planuļ”.

    În consecinţă la cine din PSD vă referiţi şi din ce motive îl asemănaţi cu Lenin?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (3-5-2017 la 16:09)

    „Ilici” este porecla populară a lui Ion Iliescu. Numele lui din buletin este „Ion Ilici Iliescu”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (3-5-2017 la 20:13)

    @Boris M. Marian

    > Numele lui din buletin este „Ion Ilici Iliescu”

    N-am găsit nicio confirmare a acestei afirmaţii. Afirmaţia pare să fie o legendă urbană, ca şi etnia pretins evreiască a mamei lui I. Iliescu.

    Dar poate aveţi dv. o fotocopie a buletinului de identitate al lui I. Iliescu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (4-5-2017 la 11:26)

    [„Ilici”] nu este nicio legendă, chiar Iliescu a confirmat…

    Pe lângă Ilici, pe care nu vreți să-l acceptați, Iliescu a fost „bănuit” de naționaliști-rasiști că mama sa biologică era de etnie romă, nicidecum evreică, sunteți departe de informațiile din anii 90.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (4-5-2017 la 11:57)

    @Boris M. Marian

    > [„Ilici”] nu este nicio legendă, chiar Iliescu a confirmat…

    Aveţi o referinţă?

    Eu am o referinţă că Iliescu nu a confirmat, ci a infirmat că numele său conţine „Ilici”:

    … presedintele de onoare al PSD afirma ca nimeni niciodata nu i-a spus Ilici.

    „Unii imi atribuie mie o denumire inventata – Ilici – pentru a consacra fabulatia mincinoasa privind legaturile mele cu Rusia, cu KGB-ul, etc…

    (v. aici – http://www.ziare.com/ion-iliescu/stiri-ion-iliescu/iliescu-isi-cearta-comentatorii-sotia-mea-e-romanca-ma-cheama-ionel-681312

    Deci: dv. aveţi o referinţă?

    > Iliescu a fost „bănuit” de naționaliști-rasiști că mama sa biologică era de etnie romă, nicidecum evreică

    Da, scuze, aveţi dreptate. De a fi evreu/evreică a fost „bănuit” bunicul său şi soţia sa; acesteia i se atribuie numele „adevărat” Bercovici (sau Bergovici). O altă variantă era că este rusoaică.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.90.0