Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Noul, ori, poate, ultimul ţar

de (3-5-2016)

 
O carte care lămureşte pentru prima oară câteva momente cruciale din ascensiunea la putere a lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin este copilul culturii politice sovietice. Mai precis, al viziunii KGB asupra puterii, valorilor şi idealurilor sovietice. Născut în Leningradul postbelic, a crescut asimilând sovietismul şi nu a mai nutrit niciodată dubii legate de legitimitatea partocraţiei bolşevice. Fost şef al biroului New York Times de la Moscova, Stephen Lee Myers a reuşit să pună pe hârtie, într-o manieră penetrantă şi cu adevărat iluminantă, biografia unui personaj care a făcut tot ce-a putut spre a-şi ascunde adevăratele tribulaţii biografice. Cariera lui Putin în interiorul KGB a fost departe de a fi una spectaculoasă. Aşa cum remarcă Myers într-unul din cele mai exhaustive capitole, misiunea sa din Dresda a fost mult mai importantă decât afirmă anumiţi autori.

Au existat în fapt cel puţin trei elemente care au marcat evoluţia sa ulterioară: primul, expunerea la un stil de viaţă mai bun (material şi nu numai) decât cel sovietic; al doilea, contacte în interiorul Stasi care mai târziu vor fi folosite în afacerile cu Dresdner Bank; şi al treilea, prima sa experienţă directă cu o revoltă spontană a germanilor estici împotriva dictaturii SED (Partidul Socialist Unit din Germania). Care va să zică, pentru a înţelege suspiciunea viscerală a lui Putin faţă de orice demonstraţii de stradă spontane şi, în fapt, faţă de orice iniţiative ale societăţii civile, este nevoie să ne reamintim că în toamna anului 1989 a trăit o confruntare personală directă cu protestatarii impredictibili din Dresda. Un alte aspect pe care Myers îl subliniază pe bună dreptate este germana vorbită de Putin, o aptitudine pe care o va folosi din plin în anii următori, inclusiv în contactele sale cu influente personalităţi germane (Angela Merkel printre ele). Spre deosebire de predecesorii săi, Putin vorbeşte, şi se spune chiar bine, o limbă de circulaţie internaţională în afară de rusa lui nativă. Acest lucru, dar nu numai, îl are în comun cu Lenin.

Myers lămureşte pentru prima oară câteva momente cruciale din ascensiunea la putere a lui Putin. Unul dintre acestea a fost relaţia extrem de cordială pe care a stabilit-o cu unul din liderii Rusiei democratice, controversatul primar al Leningradului, ulterior redenumit Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak. Vladimir Putin a reuşit să-l convingă pe acesta din urmă că este demn de încredere şi că îi pot fi încredinţate cele mai sensibile sarcini, inclusiv operaţiuni financiare îndoielnice în Occident. În această naraţiune captivantă, cele două personaje au interacţionat consistent cu beneficii reciproce. Se spune că Putin ar fi demisionat din KGB, şi totuşi şi-a păstrat o reţea de prieteni care l-au servit pe Sobceak în lupta sa împotriva influenţilor rivali. Şi chiar când Sobceak şi-a pierdut puterea, a plecat în exil francez şi s-a întors în Rusia abia în 1999 pentru a mai trăi doar mai puţin de un an, Putin a continuat să-l venereze. Myers vede în acest simţ al loialităţii una din trăsăturile psihologice proeminente ale lui Putin.

De ce şi cum anume şi-a ales Boris Elţin, din toţi posibilii candidaţi la mantaua prezidenţială, neatrăgătorul, discretul şi insipidul personaj? Myers este excelent atunci când documentează intrigile şi comploturile bizantine puse la cale la curtea din ce în ce mai neglijentului Elţin. Suferindul prim preşedinte al Federaţiei Ruse a realizat că eşuase în ceea ce promisese naţiunii sale odată cu prăbuşirea URSS cu un sfert de secol în urmă, în decembrie 1991: anume, o viaţă cu sens în cadrul unei comunităţi democratice şi prospere. Incapabil să ranforseze pluralismul, Elţin a permis fără nicio tragere de inimă ascensiunea nesăţioşilor oligarhi. Membri ai familiei sale au beneficiat fără ruşine de imensa lui putere. La sfârşitul mandatului său, Rusia era deja ceea ce Karen Dawisha numeşte cleptocraţie autoritară. Pentru decrepitul Elţin, Putin întruchipa două lucruri: impunitate pentru familia sa şi promisiunea de a salva Rusia de jaful mortal al oligarhilor.

Putin a ajuns la putere convins că există căi de a restaura gloria trecutului rus. Proiectul său ideologic este un amestec de bolşevism rezidual, mitologii eurasiatice, imperialism ţarist şi resentiment anti-occidental ferm. Myers arată cu acurateţe impactul pe care l-au avut asupra gândirii lui Putin ideile rusocentrice promovate de filosoful religios şi politic Ivan Ilin (1883-1954). El pretinde că este democrat, dar este vorba doar despre un travesti. În realitate, singura valoare pe care o preţuieşte Putin este puterea. Chiar în viaţa sa privată, nu permite să fie contrazis şi nu arată nicio empatie. Când soţia sa, Liudmila, a suferit un accident de maşină în timpul anilor leningrădeni, Putin şi-a amânat vizita la spital până când şi-a terminat treburile. Fără îndoială, el este un om fără faţă, aşa cum l-a numit Masha Gessen, dar aceasta, în schimb, este în sine o mască. La sfârşitul zilei, nu doar că se închipuie a fi noul ţar, el chiar este unul.

Deci ce anume pândeşte Rusia? Ce putem aştepta în viitorul predictibil? Spre deosebire de alţi autori, inclusiv Ben Judah, a cărui excelentă carte Fragile Empire: How Russia Fell In and Out of Love with Vladimir Putin (2014) am recenzat-o pentru International Affairs, Myers nu-l percepe pe Putin ca pe un individ chinuit în mod tragic, o reîncarnare a unui Elţin în agonie. Viitorul arată mohorât, dar Putin pare chiar fericit cu realizările sale. A încetăţenit tipare criminale de descotorosire de criticii săi (mereu demonizaţi ca duşmani), este extrem de bogat, a divorţat de soţie şi se bucură de stilul de viaţă al unui magnat financiar. În pofida admiraţiei sale declarate pentru figuri ascetice precum Felix de Fier Dzerjinski şi Iuri Andropov, Putin este interesat de sporirea averii sale personale. Însă acest lucru nu este suficient. Noul ţar a decis până prin 2012 că Rusia are nevoie să-şi recapete destinul milenar: “Nu a reconstituit nici Uniunea Sovietică, nici imperiul ţarist, ci o nouă Rusie cu caracteristici şi instincte ale ambelor, cu el ca secretar general şi suveran, indispensabil pe măsura excepţionalităţii însăşi a ţării. Niciun Putin, nicio Rusie.” (p. 480) Este cu siguranţă noul ţar. Rămâne de văzut dacă nu va fi ultimul.

The New Tsar. The Rise and Reign of Vladimir Putin. By Stephen Lee Myers. London and New York: Simon & Schuster, 2015. 572 pp. Eseul de mai sus va apare în numărul pe lunile mai-iunie al revistei “International Affairs” (Chatham House, Londra) şi a fost tradus din engleză de Marius Stan căruia îi mulţumesc pe această cale.

Vladimir Tismăneanu, 02.05.2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.210.42