Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

De Amicitia. Pur şi simplu Carmen

de (22-11-2014)
4 ecouri

 
Uneori e foarte greu să scrii despre prieteni şi mai ales când devin subiectul atenţiei mass-mediei cu riscul de cădea în arta flatării, cu atât mai mult cu cât Carmen Johannis de când ne ştim nu şi-a schimbat caracterul şi bună dispoziţie.

Am terminat studiile la Colegiul “Gh Lazăr” din Sibiu, numit pe acea vreme Bastilia, un conglomerat de ziduri, porţi de fier cu nişte suliţi înalte ce se închideau după începerea orelor.

Ne-am revăzut după anii de facultate la Sibiu. Ea a studiat la Sibiu, eu la Iaşi.

Ne vizitam, ieşeam la o bere, o cafea şi nu ştiu dacă pe atunci visele de tinereţe întrevedeau ce aveam să devenim. Ca sibieni ne gândeam mereu la alternativa ieşirii în Germania. Se spunea că Muenchen-ul era capitala Sibiului.

Născută într-o familie de creştini catolici transilvani respectă mereu cuvântul Domnului nu în emfază, ci în multă înţelegere pentru cei de jos, pentru nevoiaşi. Tatăl ei a fost un iscusit maestru blănar, de o blândeţe dezarmantă, iar mama o gospodină mereu în mişcare trebăluind în bucătărie, într-o locuinţa cu chirie, într-o casă naţionalizată cu mulţi vecini-chiriaşi îngrămădiţi obligaţi să împartă un spaţiu strâmt şi rece. Preocupările noastre se aglomereau în a găsi o titularizare mai bună, a găsi carne, unt, cafea. Trăiam o permanentă vreme de asediu.

Viaţă restrictivă nu ne împiedica să ne oprim la Împăratul Românilor, la restaurantul gării numit Rapid pe atunci, şi să bem o sticlă de Jidvei şi să cumpărăm la suprapreţ ţigări bulgăreşti. Era locul navetiştilor din zonă. Acolo se oprea şi dascălul de fizică Klaus Johannis. Cred că făcea naveta dinspre Mediaş. Mi-l amintesc foarte tăcut, asculta cu îngăduinţă la taclalele noastre.

Era cel mai normal dintre noi.

Cu greu am obţinut o suplinire într-o şcoală specială de pe lângă Spitalul de Neuropsihiatrie Nr. 3 din Sibiu.

Carmen lucra în aceeaşi şcoală, tot că suplinitoare.

Predam în clase comasate cu copii veniţi din diferite şcoli din judeţ, afectaţi de tulburări de comportament ori alte boli. Atmosfera de spital, lipsa materialului didactic şi mai ales sistemul informaţional de pregătire a orelor, precar, ne apăsau şi mai mult.

Carmen cumpăra rechizite, dulciuri chiar şi haine pentru bieţii copii veniţi în sălile de clasa după tratamentul medical. Cu răbdare îşi depăna orele de germană în deplină voie bună şi cântece.

Copiii o îmbrăţişau, se înghesuiau cu voci plângăcioase tânjind după afecţiune, după mângâiere.Nu uit serbarea de iarnă. Acel pom de iarnă l-am cărat împreună cu o infirmieră de la gara pe marginea caii ferate, cumpărat ca obiect de contrabandă.

A fost succesul lui Carmen. Copiii au cântat în limba germană Stille Nacht, O Tannenbaum şi alte poezii.

Medicii şi întreg cadru medical au rămas uimiţi. Nu s-ar fi aşteptat niciodată ca micii bolnavi să fie capabili de o atare reuşită, de memorizarea şi interpretarea programului artistic.

Ar fi episoade, amintiri nenumărate. Tot în acea şcoală era cât pe aci să fiu dat afară din învăţământ. Ieşind de la o redacţie a ziarului Transilvania, împreună cu alţi poeţi şi confraţi ne-am oprit la una mică. Atmosfera bahică prelungită şi-a pus amprenta pe tot suflul meu. Am ajuns la şcoală destul de afumat. Carmen m-a întâmpinat. Pe vremea aceea aveam şi o secretară de partid pe care o numeam Strâmba.

Vociferăm şi adresam epitete colorate la adresa acelei persoane greu de digerat. Împreună cu două infirmiere m-au împins într-o clasa goală. Mi-au făcut cafea. Parcă o aud şi acum pe Carmen: “Linişteşte-te, în numele lui Dumnezeu. Nu-ţi dai seama cum eşti?”

Pentru că era Carmen am tăcut şi am ieşit pe uşa din dos către casă. Le-a spus celorlalţi colegi că mi s-a făcut rău de la ficat ori ceva în genul acesta.

Prin 1986 a fost o iarnă cumplită. Am fost operat de urgenţă de amigdalită într-o sala de operaţie neîncălzită. Nu uit vizita colegei mele, Carmen.

A străbătut pe jos parcul Tineretului prin frigul de -20C. Pentru a intra în spital trebuia să dai câţiva lei la cerberul de la intrare, ori să te strecori prin nişte deschizături ale gardului din jurul spitalului. A ales să nu dea bacşiş portarului, pe vremea aceea în slangul sibian numit “boachtar” (erau îmbrăcaţi într-un costum maro de postav, agenţi de la pază contractuală).

Din afară toate aceste episoade par banale. Pentru noi sunt în parte momente grele şi dorim să nu se repete în viitor.

Într-o vizită la Sibiu am avut plăcerea să fiu parte a unei ore de dirigenţie ţinute către Carmen Johannis în liceul nostru, “Gheorghe Lazăr”, să vorbesc elevilor despre întâmplările din viaţă mea şi să ofer elevilor un volum propriu de poezie.

Carmen îşi iubeşte meseria de dascăl şi faptul că e soţie de primar ori acum de preşedinte nu o împiedică să abdice de la misiunea ei.

Elevii o iubesc ca şi în urmă cu peste două decenii în şcoală specială, îi sunt parcă prieteni.

Altădată la un festival de rock (2013) în Sibiu un licean organist şi liderul unei formaţii muzicale, Andrei Filip, mi-a spus că diriga lui, Carmen Johannis, e cea mai “cool profesoară”. Găsesc că acesta e cel mai performant barometru, oglinda fiecăruia la auzul a ceea ce lumea vede în noi.

Am zâmbit şi aş zice la fel că e la fel de “cool” ca şi în vremea tinereţii noastre.

O revăd astăzi în poze şi remarc aceeaşi simplitate, eleganţă şi prestanţă dată nu de bijuterii grele, de poşete de mii de euros, ci pur şi simplu de bunul simt moştenit de la părinţi, de la o lume încă nealterată moral.

Revedere cu Carmen Johannis, Liceul Gheorghe Lazar

Revedere cu Carmen Johannis, Liceul Gheorghe Lazar

Ora de dirigenţie cu Carmen Johannis

Ora de dirigenţie cu Carmen Johannis

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • magy-sibiu: (24-11-2014 la 14:47)

    Un articol excelent despre un om normal, obisnuit, de o calitate remarcabila – CARMEN.

    Autorul – o vedeta a liceului pe care-l stiam din anii 1975 cand era scriitorul, poetul tanar si talentat al Sibiului ! FELICITARI FLORIN !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (24-11-2014 la 19:16)

    Felicitari Pres si Dnei Johannis si felicitari tie pentru un articol splendid!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • florin: (24-11-2014 la 21:26)

    Multumesc. Ma simt coplesit. Meritul e al generatoarelor de inspiratie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (30-11-2014 la 06:20)

    Nu am greşit că i-am făcut propagandă „electorală” lui Iohannis de câţiva ani buni, fără măcar să-l cunosc, şi cu atât mai puţin şi familia!

    Dar motivul pentru o asemenea preferinţă este simplu: Am avut câţiva colegi de facultate saşi, şi cu caracterul meu de „neconformist în toate”, eram atras de sobrietatea, cinstea şi calmul lor care, cum se spune, dădea pe „afară”!! Pe scurt, oameni de treaba, si cu „Treabā bine fācutā!”

    Domnule Predescu, aveţi acum o „pilă” de mare valoare, dar sunt convins că nici Dvs. nici Stimata Doamnā Preşedinte nu o veţi folosi, spre deosebire de „Strâmbii” şi „Strâmbele” care deja roiesc în jurul cuplului prezidenţial!!

    Iar faptul că nu doriţi să se repete momentele de suferinţă din acea epoca prezintă două aspecte importante:

    1. „Să nu uiţi, Florine!!”
    2. „Suferinţa te face puternic!”

    Scuze pentru adresare familiaristă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.127.81