Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Ştafeta provocărilor

de (8-10-2013)
7 ecouri

 
Ştiu, şi de astă-dată se vor găsi destui compatrioţi care să se arate de-a dreptul contrariaţi faţă de rândurile care urmează. Inutil să repet calificativele cu care am fost gratulată ori de câte ori m-am exprimat pe tema pe care realitatea mă obligă s-o reiau încă o dată şi din nefericire, am motive să mă îndoiesc serios că va fi şi ultima.

Dar, fără să fi pretins vreodată că am dreptate cu orice preţ, cred că în această privinţă, se vor găsi destule minţi lucide, cu o gândire realistă, care să admită că totuşi, în această privinţă, „ştiu perfect despre ce vorbesc” şi că agenţiile de ştiri pe care le consult în mod obişnuit sunt şi cele demne de toată încrederea.

Despre ce este vorba? Iniţial, mă gândisem să-mi intitulez prezentul articol „Mai bine mai târziu decât niciodată”, mai ales după ce am aflat acum o săptămână despre arestarea şi alcătuirea actelor de acuzare a trei locuitori din aşezarea Itzhar. Aceştia, împreună cu alţi complici, au găsit cu cale să mai adauge o „ispravă de mare eroism” în cadrul acţiunii „Etichetă de preţ”, atacând un autobuz în care se aflau eleve palestiniene, care călătoreau în cursul unei excursii anuale. În timpul anchetei, au declarat că aceasta fusese o reacţie, în cadrul vastei lor activităţi sub numele de „Tag mehir” („Etichetă de preţ”), ca urmare a uciderii prin înjunghiere, de către teroriştii palestinieni a lui Eviatar Borovski, în zona Tzomet Tapuah. Un mod mai stupid de răzbunare – şi prin aceasta cu atât mai periculos, în primul rând pentru securitatea Israelului – rareori mi-a fost dat să întâlnesc. Să te răzbuni pe nişte fetiţe, eleve de liceu, pentru un act terorist a cărui probabilitate ca vreuna să fi participat la acesta tinde spre zero!

Cei trei „eroi” au găsit cu cale să atace cu pietre autobuzul, pe care l-au avariat destul de grav. Doi dintre cei trei „eroi” erau cu feţele acoperite şi purtau tricouri pe care scria „Evrei, haideţi să învingem”. Scurt şi „cuprinzător”, fără a menţiona totuşi pe cine îşi propuneau să învingă! Unul dintre ei s-a căţărat chiar pe unul din flancurile autobuzului, a înşfăcat geanta unei eleve şi a aruncat-o pe jos. Asta răzbunare, nu-i aşa? Autobuzul a fost serios avariat, cu anvelopele roţilor sfâşiate, cu geamurile fărâmate, iar în interior s-au găsit aruncaţi… bolovani, care de altfel, au şi rănit, uşor din fericire, câteva eleve.

Parcă îi şi văd pe unii dintre cititorii acestor rânduri scandalizându-se la citirea expresiei „din fericire”. Dar n-ar binevoi dumnealor să se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă aceste victime ar fi fost rănite mai serios sau, şi mai rău… nici nu vreau să exprim. În afara faptului că ar fi fost vorba de crime isterice, stupide, sub aspect omenesc vorbind, se întreabă totuşi, vreunul, ce alte atentate ar fi atras, din „cealaltă parte a baricadei”, asupra propriilor compatrioţi, şi cu ce consecinţe, în acest neîntrerupt şir demenţial al provocărilor şi al răzbunărilor?

Cât despre adevăratul „protagonist” al acestui act de-a dreptul terorist, asta o spun pe propria-mi răspundere, acesta, răspunzând la numele de Boaz Albert, el a binevoit să se trântească sub roţile autobuzului, împiedicând ca acesta să pornească sustrăgându-se atacului, pentru a le menţine pe eleve expuse cât mai mult timp acestei sălbăticii iraţionale a complicilor săi. Iar când a sosit la faţa locului poliţia, la încercările de a-l îndepărta de-acolo, el a protestat vehement, cu vorbele de un cinism meschin, dezgustător: „arestaţi-i pe arabi, nu pe mine”! Ce dovedeşte asta? Că respectivii extremişti iresponsabili perseverează în a răspunde la atacurile teroriste prin atacuri la fel de teroriste, fără să le pese cât de periculoasă, în primul rând pentru propriii concetăţeni, poate fi o asemenea nesăbuinţă?

De altfel, ofiţerii superiori de poliţie au şi declarat presei că acest incident a fost precedat de multe altele, dar justiţia nu a putut să-şi urmeze cursul, invocându-se „lipsa de suficiente probe concludente”!

La numai o săptămână de la acest incident, a ieşit la iveală că „eroii patrioţi”, aşa cum sunt numiţi aceşti sălbatici de către alţi compatrioţi, aproape la fel de iresponsabili, îşi au, şi nu de ieri-de-alaltăieri, urmaşi-tineri-succesori.

Chiar la începutul acestei săptămâni s-a autorizat pentru publicare faptul că un grup de adolescenţi elevi de ieshiva [şcoală religioasă], între 13 şi 16 ani, au fost arestaţi şi anchetaţi pentru vreo douăzeci de asemenea provocări, ce-i drept ceva mai „benigne”, desigur proporţional cu vârsta lor, „crudă” încă, în Ierusalimul răsăritean. Este vorba de acte de violenţă comise de aceşti copilandri destul de bine (sau destul de rău) îndoctrinaţi într-ale extremismului, în cartierul Sheich Djerach, ca şi în zona Derech Bar Lev, din capitală.

Ei s-au „mulţumit” doar să arunce cu pietre asupra pietonilor din aceste zone şi să taie anvelopele unor vehicule arabe.

De altfel, la ora când scriu aceste rânduri, fiind vorba de delincvenţi minori, patru dintre ei au şi fost eliberaţi în condiţii restrictive, deşi factorii poliţieneşti previn că s-ar putea să mai urmeze şi alte arestări.

La anchetă (în care primii doi au îndreptat poliţia pe urmele celorlalţi) s-a dovedit, şi asta mi se pare cel mai grav, că tinerii făptaşi au avut grijă să-şi planifice şi să-şi premediteze faptele: cu mai mult timp înaintea acestora, ei şi-au fixat „puncte de observaţie” pentru a repera porţiunile cele mai aglomerate cu populaţie arabă, ca şi pe cele cu o mai intensă circulaţie a vehiculelor, pentru a-şi comite actele iresponsabile cu mai mare spor! Ba chiar unii dintre ei au izbutit să deschidă portierele vehiculelor ca să-i scuipe şi să-i lovească pe cei dinăuntrul acestora. Chiar printre părinţii şi profesorii de la ieshiva ai acestora nu s-a găsit nimeni care să-i prevină la ce expun nu numai propriii concetăţeni, dar şi pe cei din anturajul apropiat, al familiilor, ca şi pe ei înşişi, şi pentru ce?

De altfel, nu sunt sigură că această întrebare, nu numai retorică, ar fi şi cea mai inteligentă, dacă mă gândesc că avocatul acestor adolescenţi cu mintea înfierbântată de adulţi la fel de… inteligenţi, este nimeni altul decât Itamar Ben Gvir, unul dintre promotorii „tinerilor de pe coline”, cum se intitulează cum nu se poate mai… romantic şleahta de sălbatici ale căror faimoase acte ale „etichetei de preţ” nu au făcut deocamdată, aşa cum a dovedit-o ulterior o realitate deseori tragică, decât să atragă alte şi alte acte de terorism, din partea celor care nici nu aveau nevoie de astfel de provocări, în speţă teroriştii cu şcoala Hamas-ului, pentru a comite atentate cu mult mai sângeroase şi mai „profesioniste”!

Ce trebuie oare să se mai întâmple, câte victime nevinovate, din rândurile populaţiei israeliene de astă dată, să mai plătească cu viaţa, pentru ca aceste provocări să fie supuse rigorilor legii, punându-se capăt unei absolut inutile vărsări de sânge? Altă întrebare, din păcate la fel de retorică!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (9-10-2013 la 06:22)

    Avem şi noi idioţii noştri, care echilibrează cu vârf şi îndesat eticheta de popor al cărţii, şi cu mulţi laureaţi ai premiului Nobel!

    Deşi există preceptul biblic, specific răzbunărilor: „ochi pentru ochi,dinte pentru dinte”, lipseşte elementul care face ca răzbunarea să fie „de drept” – şi anume măsura.

    Răzbunarea ca atare, chiar dacă este tolerată (dar nu în cadrul unei societăţi civilizate), ar putea avea doar un caracter individual, în nici un caz de tip global, şi fără o adresa precisă, aşa cum sunt faptele prezentate de stimata Doamna Rodica Grindea în acest articol, fapte abominabile prin asemănarea lor cu acţiunile unor specii de animale care ucid de dragul de a ucide… (in cazurile prezentate – răzbunare oarbā, cu adresā gresitā).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Corneliu: (9-10-2013 la 08:27)

    Articol bun, combate bine.

    Dar, ca o prima impresie ar reiesi ca de fapt aceste acte sunt cauza atacurilor teroriste arabe din „teritoriile ocupate”.

    In primul rand eu dezaprob asemenea acte pentru ca noi, evreii israelieni, nu trebuie in niciun caz sa ne coboram la niveul terorismului arab, chiar si a celui de „sacaire” zilnica la care sunt supusi locuitorii israelieni de acolo. IN NICIUN CAZ.

    Trebuie numai sa fie clar pentru toata lumea ca acestea sunt o reactie la ceeace fac DE FOARTE MULT TIMP arabii zi de zi si noapte de noapte. Unii tineri evrei exasperati decid sa incalce legea si incearca sa „faca ordine” prin mijloace huliganice. Si bine e ca ajung sa fie pedepsiti.

    Subliniez, dimensiunile acestor acte condamnabile nu se pot masura in niciun caz cu cele ale atacurilor periculoase si extinse ale arabilor in special asupra masinilor care circula pe sosele in acea zona si care a dus nu o data la accidente cu pierderi de vieti. Si nu o data au fost si atacuri inarmate. Un bolovan aruncat in parbrizul unei masini in mers noaptea are efectul unei arme de foc.

    Deci, e bine sa vedem fenomenul in reala sa proportie.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (9-10-2013 la 09:13)

    Este foarte adevărat ceea ce afirmi în comentariul d-tale, Corneliu. Numai că: în articolul meu nu am folosit niciodată expresia „teritoriile ocupate”, pt. simplul motiv că nu o accept; apoi, desigur că nu putem compara provocările celor de care mă ocup în articol (nici măcar foarte tineri, de ex. Ben Gvir este departe de a fi… un impuber), mai ales că nici aceste manifestări n-au apărut tocmai de ieri-de-alaltăieri. Îmi amintesc că am scris încă din 2006 un articol pe această temă, intitulat „Sarabanda provocărilor”.

    Dar, deducând eu din comentariile pe care le scrii că și d-ta trăiești în Israel, ți-aș aminti despre sinistrul personaj Baruch Goldstein de-acum un deceniu și jumătate. De ce o fac? Fiindcă am văzut în același timp reacția populației: îți amintești că mormântul lui Goldstein a deveni loc de pelerinaj, încăt a fost strămutat de la locația inițială? De fapt, în articolul meu nu voiam decât să „dau alarma” că ar fi posibilă apariția unui alt Goldstein, dacă nu se iau măsuri drastice în privința acestor provocatori.

    Altfel spus, li s-a inoculat acelor tineri, sau chiar adolescenților, o pernicioasă doză de fanatism și rogu-te, ai bunătatea să-mi citezi un singur exemplu în care fanatismul, de orice gen, s-a dovedit benefic pt. omenire. Iar evenimentele de-acum dovedesc că acest fanatism de dreapta a mai urcat o treaptă, cred eu, și nu mai trebuie așteptat, asta e tot, sper că este clar pt. toată lumea!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Charlie: (2-11-2013 la 00:05)

    Daca acei elevi sau studenti la yeshiva sunt asa de „voinicosi”, de ce se eschiveaza cand e vorba sa faca serviciu militar?

    Nu ca armata are nevoie de asa niste impotenti mintali care n’au nici cea mai mica pregatire pentru a se incadra intr’o armata moderna. A invata matematica, fizica si elemente de cultura generala nu sunt considerate importante si deci ei ar putea lucra la bucatarie sau la ridicat gunoiul.

    Lasitatea lor este de nedescris dar faptul ca ei pot sa traiasca in Israel si sa fie trantori si subventionati de stat rezulta din sistemul politic in care o minoritate asa-zisa religioasa poate sa dicteze majoritatii. Regimul quasi-teocratic incurajeaza in mod indirect purtarea lor criminala.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (7-11-2013 la 14:42)

    Charlie, regimul din Israel nu este nici teocratic si nici cvasiteocratic. E democratic, cu respect pentru religia poporului, ca si pentru religiile minoritatilor.
    Punct.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • George Petrineanu: (9-11-2013 la 10:01)

    Apropo de ultimul comentariu Charlie – Corneliu.

    Mi se pare ca raspunsul Corneliu nu acopera ceeace scrie Charlie.

    Am si eu aceasta nedumerire. Nu-mi pun problema ca statul Israel nu ar fi democratic. Dar exista o variatie de forme de democratie.

    Pentru un simplu observator, daca politica de respect pentru religie (a unui stat democratic) presupune ca un grup religios sa stea acasa subventionat de respectivul stat, e usor de constatat ca e o raritate in familia statelor democrate. Se poate apoi intrebarea daca pentru „religiile minoritatilor” citate de Corneliu sprijinul este la fel de mare.

    Un articol publicat mai demult in ACUM arata un aspect pe care eu l-am gasit ingrijorator. In cartiere dominate de religiosi autobuzele obliga femeile sa stea separat de barbati. Un cititor comenta ca asta nu e nicidecum o umilinta a femeilor, asa cum am sustinut eu, ci o intiativa de a le „proteja”. Personal nu pot sa „cumpar” genul acesta de explicatie.

    Asistam la un conflict de principii intre felul cum trebuie aplicat „respectul pentru religii” (as obiecta deja ca ar trebui reformulat ca „respect pentru practicantii religiosi”, religiile in sine nu sunt entitati umane deci nu pot fi nici jignite nici flatate) pe deoparte si respectul si obligatia de a asigura drepturile fundamentale cetatenesti si de a repartiza egal obligatiile cetatenilor.

    Religia nu ar trebui sa fie nicaieri o scuza pentru a te sustrage de la exercitarea obligatiilor minime si de la respectarea principiilor de baza ale societatii. Acolo unde exista conflicte intre aceste principii se impune in mod automat introducerea unei scari de prioritati, in care religia, din pacate, nu va putea fi niciodata pusa la cel mai de baza nivel. In cazurile in care totusi se ajunge la asta, nu se mai poate vorbi de democratie.

    Orisicit, o astfel de pondere acordata unor grupuri religioase da de gindit si cred ca nu gresesc afirmind ca e singulara in familia statelor democratice. Exista tendinte ingrijoratoare ale incercarii grupurilor relgioase de a remodela regulile societatii civile ale unui stat si in România, Rusia etc.

    Ar fi interesant daca Corneliu ar dezvolta putin aceasta dilema (in loc de a concluziona cu „Punct”). Faptul ca statul Israel e o democratie imi e cunoscut. Cred insa ca ar fi mai de folos un raspuns mai nuantat legat de nedumeririle si ingrijorarile exprimate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (10-11-2013 la 19:45)

    Corneliu, cand am spus „quasi-” m’am referit la faptul ca „religiosii” nu au complet control desi de multe ori actioneaza ca si cum l’ar avea .

    Muta-te la Bet Shemesh [sa vezi] cum masluesc alegerile ca sa aiba primar de-al lor. O realitate crunta. Exista oameni credinciosi, dar care nu cred ca au drepturi speciale. Copiii lor invata si subiecte nereligioase, merg la armata, etc. Ma refer la cei care vor sa aduca obscurantismul in Israel ca sa arate ca Saudi Arabia sau Iran.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.48.3