Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Răsfoind presa străină sau altfel, dar tot despre crize

de (24-3-2013)
30 ecouri

 
În vara anului 2008, apoi în vara lui 2009, s-a întîmplat să stau o lună la Brno, respectiv la Olomouc. Erau cursuri de limba cehă, de care şi profesorii au, din cînd în cînd, nevoie. În 2008 am „prins” la Brno împlinirea a 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei. Cum, de regulă, am cu mine un mic aparat de radio cînd călătoresc peste hotare (ce bine prinde!), am ascultat multe, foarte multe mese rotunde pe tema anului 1968. (În context, uitasem aparatul de radio acasă, aşa că am cumpărat unul nou, mic şi ieftin, chiar acolo – îl am şi azi). Anul următor, am făcut acelaşi lucru la Olomouc, am ascultat multe mese rotunde la radio. Nu se mai discuta invazia din 1968, la 41 de ani subiectul trecuse pe plan terţ. Mi-a venit însă ideea să încropesc o antologie de texte culese din mass media cehă, cu scopul de a folosi textele la cursuri (predau ceha). Mi-am spus că textele acestea reflectă, oricum, o limbă reală, autentică, manualele suferă mai totdeauna de faptul că textele sînt adaptate şi, cumva, false.

Zis şi făcut. Am început să caut pe internet variantele publicaţiilor săptămînale, mi s-au părut totdeauna mai interesante, doar fac o sinteză a săptămînii. Prima observaţie pe care o fac este că, în Cehia, nu au dispărut săptămînalele de analiză şi de sinteză, aşa cum erau şi la noi în anii ’90, Tinerama (primul număr a apărut pe 7 noiembrie 1990, cu Max Banush director – am făcut parte şi eu din colectivul iniţial, din septembrie 1990 pînă prin septembrie 1995), Zig-zag şi Expres Magazin. Le mai ţineţi minte? Toate au dispărut în intervalul 1995–1997. La ora actuală, în România nu mai apare nici o publicaţie din categoria „analiză şi sinteză”, toate săptămînalele sînt fie „de mişto” (gen Caţavencu, el însuşi pe care de disoluţie), fie de can-can (gen prolific).

În Cehia, însă, nu s-a întîmplat acelaşi fenomen. Cel puţin două săptămînale, Reflex şi Respekt, de circulaţie naţională, ţin încă steagul sus. Nu mai spun de Lidové noviny (lidovky, cum le alintă cehii, la plural, căci aşa e şi în original). Mai sînt şi altele. Din acestea mi-am extras şi eu textele antologiei, pe care nu le-am publicat, deoarece redacţiile nu au răspuns solicitării mele de a permite tipărirea. Nu au răspuns, aşa să fie, le păstrez în calculator şi le folosesc după nevoie, pe circuit închis, asta încă am voie să fac, vorba optimistului: se poate şi mai rău, nu peste mult timp vom fi arestaţi deoarece gîndim inacceptabil de mult şi nu avem dreptul.

Cu „stilul ceh” de analiză eram oarecum familiarizat, fără a fi neapărat un expert (nici nu mi-am propus). În iunie 1990, prima carte cumpărată la Brno, unde am ajuns înainte să ajung la Praga, a fost volumul de eseuri politice şi autobiografice al lui Václav Havel Interogatoriu în depărtare, care mi-a plăcut aşa de mult, încît l-am tradus relativ repede în română (a apărut la editura Tinerama, căreia – iniţial – i se dăduse o turnură mai intelectuală, să zic aşa, decît a luat-o ulterior). Lectura ar fi deosebit de interesantă mai ales acum, în anii crizei postcăderea comunismului, pe care Havel o anticipa extraordinar: simpla cădere a comunismului nu va fi suficientă pentru rezolva marile probleme ale lumii contemporane, scria el prin 1984–1985. Cîtă dreptate avea! Avea dreptate şi cînd analiza atitudinea politicienilor europeni faţă de Khaddafi şi, cred, avea dreptate în multe alte probleme. Dar nu despre Havel vreau să vorbesc acum.

Să revin la antologie. Textele, aşa cum spuneam, le vedeam foarte utile în studiul limbii cehe, pe care o predau, pornind de la premisa că o limbă străină nu este numai o listă de cuvinte pe care le înveţi şi pe care apoi le pui în propoziţii şi în fraze. O limbi străină este, după ce ai depăşit primele lecţii, un ansamblu de norme, de legi, de relaţii umane, este un anume mod de a vedea lumea. Ca atare, am ales pentru studenţii mei texte de stil cît mai diferit, care acoperă domenii cît mai variate: societate, relaţii umane, cultură, politică (o! cum să trăim fără politică?) – politică internă, externă, relaţii europene, geopolitică etc. În final, a ieşit un volum – zic eu –interesant, aşa cum îl dorisem şi îl imaginasem, un ansamblu de texte din perioada 2008–2009, adică extrase din presa cehă la 20 de ani de la căderea comunismului. Cum văd ei lumea? cum o analizează? ce perspective dau Europei?

Aş preciza, fie şi în treacăt, că noua şcoală de istorici cehi, după perioada post 1968, este una dintre cele mai interesante din Europa. Fără să fiu istoric, adesea citesc lucrări de istorie, mai ales referitoare la perioadele care mă interesează şi cărora, dar din perspectivă lingvistică, le-am dedicat şi cîteva studii ale mele, adică preistoria, istoria veche, perioada migraţiilor. Despre perioada migraţiilor, de exemplu (o perioadă pe care şi istoricii români încearcă să o abordeze într-un stil nou, după părerea mea însă mai degrabă la modul snob şi teribilist), studiile apărute în ultimii ani în Cehia mi se par absolut remarcabile, deoarece propun o analiză cu totul aparte, au o abordare net diferită de a şcolii poloneze ori ruse (sovietice), de exemplu, inclusiv privitoare la vechii slavi şi la migraţia slavilor.

Aşa stînd lucrurile, cum analizează noua generaţia de ziarişti societatea cehă? Acesta a fost gîndul care m-a făcut să întocmesc antologia, de la a cărei primă formă au trecut, iată, circa 4 ani. Ar fi timpul să fac un al doilea volum, să vedem dacă viziunile şi dacă modurile de analiză s-au schimbat de atunci şi pînă acum. Pînă atunci, aş propune spre analiză un text din antologie, unul relevant şi contextului actual. M-aş opri, de exemplu, la articolul lui Petr Schnur din 16 nov. 2009 cu titlul Stînga şi Europa.

Articolul începe prin întrebarea „ce înseamnă azi conceptul de stîngă (modernă)?” (paranteza este în original). Autorul face un scurt istoric al problemei, vorbeşte de stînga „moderată” europeană, pe care o opune dreptei „moderate”, constatînd, între altele, că – la ora actuală – mari diferenţe între ele nu prea mai sînt. De ce? Deoarece, consideră autorul, stînga actuală a abandonat gradual domeniile sale predilecte, respectiv rolul social al statului, spre domenii precum „egalitatea în drepturi” (inclusiv între bărbat şi femeie), „emancipare”, „feminism”, „hetero- şi homosexualitate”,„ multiculturalism”, „minorităţile etnice”. Autorul mai crede că toate aceste concepte, toţi aceşti termeni sînt din ce în ce mai mult folosiţi „în afara proceselor sociale” (vně sociálních procesů), ceea ce „a permis instrumentalizarea lor politică” (…což umožnilo jejich politickou instrumentalizaci). Autorul îşi exemplifică afirmaţiile prin cazul primarului Berlinului Klaus Wowereit, care a fost comentat public mai ales pentru faptul că s-a autodefinit ca homosexual, dar aproape deloc prin acţiunile sale de primar, mult mai importante, de fapt, de exemplu pentru faptul că a vîndut sectorul public (discuţie eternă cînd e vorba de administraţie).

O altă temă abordată în articol este „viziunea europeană”, care a înlocuit total – consideră autorul – curentul intelectual creator al stîngii tradiţionale, în contextul în care amintise anterior că exista o elită intelectuală de stînga, opusă celei politice, grupuri care însă cooperau pentru a face un echilibru între politicul propriu-zis şi conceptul de stînga, văzut filosofic. Autorul consideră că unificarea Germaniilor a fost un experiment general înaintea unificării europene, preocuparea principală fiind noile pieţe pentru marile companii occidentale şi pe plan cu totul secund o viziune sănătoasă privind viitorul Europei (temă care, reamintesc, îl preocupa şi pe Havel, vezi mai sus). Autorul observă că structurile politice din fosta Germanie de Vest (RFG) nu au inclus în rîndurile lor, după unificare, grupurile de autentici disidenţi din fosta Germanie de Est (RDG), ci grupurile înregimentate în structuri politice tolerate de foştii comunişti, respectiv din Fronturile Naţionale (CDU şi FDP) – un fel de FSN al Germaniei de Est, dacă nu cumva nişte F.U.S.-uri din România anilor ’70 şi ’80 (adăugirea mea). În final, autorul consideră că unificarea celor două Germanii a fost, de fapt, un Anschluss.

Concluzia autorului este că, nicicînd după al doilea război mondial, stînga intelectuală nu a fost aşa de depărtată de realităţile sociale aşa cum este acum, aşa de izolată de problemele oamenilor. „S-a închis într-un nou ghetto intelectual al viziunii europene” („ [je] uzavřena do nového intelektuálního ghetta vize „evropské jednoty”), nu este capabilă să ia parte activ la conflictele sociale emergente (reţineţi că articolul nu e scris acum, ci în 2009!), stînga – pur şi simplu – nu mai are nici o concepţie proprie politico-economică, prin care s-ar deosebi de dreapta moderată. De fapt, conchide autorul, acceptă drept filosofie a sa concepţia conform căreia interesul social se identifică interesul capitalului („De facto přijala za svou filozofii, která ztotožňuje společenský zájem se zájmem kapitálu”).

Sigur, articolul are nuanţe care nu pot fi surprinse într-o recenzie ori într-o prezentare abreviată. L-am analizat pentru a încerca să redau, în limba română şi pentru cititorii români, un alt mod de a vedea lucrurile, un mod de analiză care, de facto, pentru a-l copia pe autor, a dispărut complet din mass media de la noi, în condiţiile în care publicaţii de acest fel nu mai există. Emisiunile de televiziune din România zilelor noastre suferă, o pot afirma cu tărie, de diletantism şi de superficialitate, toate au parti pris-uri evidente care, mai degrabă din hazard, nimeresc şi o analiză corectă, dar nu pentru că autorul analizei ar fi căutat să o facă aşa cum trebuie, ci – mai degrabă – pentru că, statistic, „a nimerit-o”.

Nu trag concluzii, dar precizez că analiza lui Petr Schnur din nov. 2009 corespunde, parţial cel puţin, şi unor realităţi din România şi, evident, din Europa. Nu prea sînt de acord cu analiza sa privind reunificarea Germaniei. Nu sînt berlinolog, dar îmi este greu să-mi imaginez unificarea celor două Germanii ca pe un proces lent, în care să prevaleze cumva „umanitatea estului” în faţa „răutăţii capitalismului occidental”. Pur şi simplu, comunismul a pierdut, la finalul anilor ’80, bătălia cu Vestul. Pierduse bătălia, de fapt, mult înainte, o pierduse în 21-22 august 1968, cînd sovieticii au invadat Cehoslovacia şi cînd au arătat că nu sînt în stare să ofere lumii altceva decît tancuri, mitraliere şi soldaţi. Germania de Est a fost efectiv înghiţită (autorul foloseşte verbul spolknout „a înghiţi”) de Germania de Vest, învingătorii – totdeauna, fără excepţie – îşi impun regula jocului. Dacă acest mod de lucru va învinge pînă la urmă e greu de anticipat, dar mi se pare cert un lucru: Europa unită nu va putea ieşi învingătoare dacă va merge din criză în criză, va trebui ca, pînă la urmă, să aibă şi o serie, fie şi mică, de victorii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (25-3-2013 la 01:32)

    Sunt de acord, în bună parte, cu judecăţile de valoare exprimate de autor în acesastă succintă şi foarte bună analiză a Răsăritului post-comunist.

    Punctul de vedere referitor la valoarea cunoaşterii unei limbi străine coincide, în esenţa, cu ce am scris şi eu în articolul alăturat cu cel al Domnului Profesor Paliga, în pagină de prezentare a acestei ediţii de la „ACUM.tv”.

    Cuvântul folosit de Domnul Paliga – „lidovky”, ca un derivat din „Lidovy noviny” (în traducere exacta=”Noutăţi populare”), căpăta o plusvaloare evidentă prin sensul său, şi anume „de’ale poporului” – lidovky. Este interesant că acest gen de „substantivare a adjectivelor”, în jargonul idiş, a fost preluată de la cehi încă din sec.16 de către rabinul Loewe, creatorul din Praga a Golemului !

    S-a omis totusi menţionarea cuvântului „unitatea”=jednoty, din expresia „evropske jednoty”.

    Diferenţierea între „stânga” şi „dreaptă”, făcută de Petr Schnur, reflectă o situaţie reală, caracterizată nu prin viziunea socială a acestei diferenţe, ci prin atitudinea diferită a acestor două curente faţă de valori, mai degrabă umane decât politice.

    Domnul Sorin Paliga consideră că bătălia dintre Vest şi Est a fost pierdută în August 1968, odată cu „revoluţia cehă”, eu consider, că această bătălie a fost pierdută din start, adică în 1917 !!

    Şi dacă aţi fi pomenit de rolul unei reviste, azi uitate, ca „Reporter”, din anii 67-68, care a fost în mod cert scânteia care a aprins revoluţia cehă, şi de la apariţia căreia a început critică sovietică a devierii de la „ideologia comunistă”, a Ceho-Slovaciei, cititorii ar fi înţeles valoarea exprimării libere în soarta unei societăţi !

    Un alt punct de vedere comun este cel privitor la rolul cuceririi de noi pieţe pentru Vest, prin „europenizarea Estului”, fapt care a contribuit la ameliorarea crizei de supra-producţie din Vest.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (26-3-2013 la 14:52)

    În general, tuturor limbilor slave le plac diminutivele, ceha le folosește poate mai mult decît alte limbi slave (nu am la îndemînă o statistică), mai ales ceha colocvială.

    Repet. Putem fi sau nu de acord cu analiza autorului, mie multe afirmații mi se par corecte. Nu-mi imaginez cum s-ar fi unificat Germaniile într-un ritm mai lent, mai degrabă mi-aș putea imagina co-existența a două Germanii timp de, să zicem, 10 ani, timp în care cea de est și-ar fi pregătit intrarea în UE. Poate că, inițial, s-a luat în calcul un asemenea scenariu, care însă mi se pare mai întortocheat decît cel realizat rapid în 1990. Ezitările și șovăielile costă, adesea, mult mai mult decît faptele directe, simple, clare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (27-3-2013 la 01:26)

    Dacă e vorba de reunificari, nu viteza cu care se fac este importantă !

    Oamenii, cu ambiţiile lor personale care prevalează faţă de un interes comunitar malor sunt cei care decid soarta unei reunificări.

    Ce împiedică reunificarea Basarabiei cu România??

    Conducătorii moldoveni care nu vor să renunţe la scaunele lor de miniştri, secretari de stat, parlamentari, etc., şi să se transforme în nişte mai mici sefuleti de judeţe sau chiar de o regiune, parte a României.

    Un referendum pe această temă nu este o cale fezabilă din cel puţin două motive:

    1. Referendumul în sine este un circ, atâta timp cât votanţii nu au o minimă cultură generală şi politică (situatii de circ de tipul celor intamlate, de câteva ori, şi în România!).

    2. Frâna puternică exercitată de partea rusească, atât din interior, cât şi din exteriorul Moldovei.

    Dar dacă cei care conduc azi Rep. Moldova ar fi dispuşi să faca sacrificii personale, reunificarea s-ar produce aproape instantaneu, doar cât o majoritate parlamentară, la iniţiativă preşedintelui şi a guvernului, să ridice mână !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 04:57)

    Nu mi se pare bună comparația dintre unificarea Germaniilor și unificarea Basarabiei cu România. Comun au doar termenul „unificare”, realitățile sînt complet diferite. În primul rînd, dacă am accepta ideea că ar fi fost posibilă, psihologic, în era Gorbaciov, România nu ar fi avut capacitatea financiară, economică să facă acest pas. Nu mai vorbesc de situația complet diferită din punct de vedere strategic. Germaniile s-au unit cu acordul tuturor puternicilor zilei, nu am informații că, în cazul al doilea, situația ar fi la fel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 06:05)

    După cum complet diferită ar fi unificarea Coreilor, dacă o vom apuca vreodată, presupun că da. Totul depinde de jocul Chinei și dacă ei ies cu ceva de aici, presupun că Taiwanul e cheia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (27-3-2013 la 07:12)

    1. Unificarea Rep. Moldova (şi a Bucovinei de Nord?) cu România:

    – ar fi o povară financiară pentru contribuabilli români (din cauza diferenţei mari de nivel de trai)
    – ar genera o emigrare a basarabenilor spre România – alte nemulţumiri pentru români din cauza locurilor de muncă
    – diferenţe culturale, de exemplu că basarabenii sunt mai „rusofoni”, cel puţin în limbă şi accent, iar românii din România sunt mau degrabă rusofobi.

    Consecinţă: basarabenii vor fi priviţi cu resentiment (de ex. pentru că vor fi subvenţionaţi) şi ca „insuficient de români”. Deci ca cetăţeni de categoria a 3-a, dispreţuiţi.

    2. Reunificarea Germaniei:

    – a costat RFG-ul circa două mii de miliarde de dolari; cei care pretind că mobilul erau „noile pieţe pentru marile companii occidentale” urmează să facă asta cel puţin plauzibil prin cifre, şi anume că „companiile occidentale” au câştigat mai mult de 2.000 de miliarde, şi anume din bani care nu veneau din cele 2 mii de miliarde plătite de RFG.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 07:23)

    Da, cam așa cred și eu: alipirea Basarabiei la România ar fi fost un proces cumplit de greu, din toate punctele de vedere. Rețineți, totuși, că, imediat după 1989, situația din Moldova nu era chiar așa de grea. Țin minte o călătorie la Chișinău în 2003, mergeam la o lansare de carte, a fost prima și ultima oară cînd am fost acolo. La întoarcere, la frontieră de întreabă o polițistă ce am cumpărat. Mă uit la amicul cu care fusesem, el la mine și răspundem, mirați: nimic. Chiar nu cumpărasem nimic. s-a uitat la noi supărată și spune: ehei, pe vremea lu’ Ceaușescu veneați la noi să cumpărați de toate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (27-3-2013 la 12:39)

    @ Alexandru Leibovici

    Nu m-am referit la problemele politice sau financiare, în drumul spre „unificare” !

    Este vorba de elementul natural, de identitatea de limbă, cultură, tradiţii şi nu în ultimul rând, faptul că istoric a existat această integralitate.

    Nu cred, că românii ar trata pe moldovenii de dincolo de Prut, ca cetăţeni de cât.3-a.

    Avem categoria 3-a şi mai jos chiar, în cadrul României actuale. Peste 80.000 de moldoveni (majoritatea tineri), au deja cetăţenia română.

    Reunificarea de care vorbim nu ar fi prea scumpă, nemţii vestici i-au adus pe nemţii estici la nivelul lor, de aceia unificarea a fost o investiţie scumpă. A respinge ideea unificării Moldovei cu România, din motive de „rudă săracă”, nu este nici moral, nici patriotic !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 13:37)

    Din păcate, patriotismul este un termen teribil de parșiv, să spun așa.

    România are o problemă majoră la frontiera de est, deoarece teritorii istorice, „românești”, sînt acum în Ucraina, în timp de Transnistria face parte din Rep. Moldova. Acest haloimăs a fost intenționat făcut de Stalin, ca să nu se mai știe cine cu cine este.

    Cred că României îi convine, cel mai mult, o reîntîlnire în UE cu acest teritorii, nu alipirea lor, din motive care au fost analizate și pritocite. La ora actuală, cu UE bîntuită de crize după crize, nu cred că au timp de România și de români, adică au timp în sens negativ.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (27-3-2013 la 13:57)

    @Sfartz Pincu

    > nemţii vestici i-au adus pe nemţii estici la nivelul lor

    Încearcă să-i aducă, mai e un drum lung… şi scump.

    > Avem categoria 3-a şi mai jos chiar, în cadrul României actuale

    Deci iată, pentru basarabeni categoria este deja pregătită 🙂

    > A respinge ideea unificării Moldovei cu România, din motive de “rudă săracă”, nu este nici moral, nici patriotic!

    Ei bine, eu prevăd că mulţi români se vor arăta, la un eventual referendum, atât „nepatriotici” cât şi „imorali”!

    Dar… încercaţi şi veţi vedea!

    P.S. S-au făcut sondaje de opinie în România şi Rep. Moldova? Ce spun ele?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 14:43)

    Deși orice referendum este deja compromis în România, după două nerespectate, nu aș fi sigur că, dacă s-ar pune o întrebare de genul „doriți ca Rep. Moldova să se unească cu România, chiar dacă acest lucru ar cere niște costuri, inclusiv pt dv.?”, ar avea un răspuns negativ. S-ar putea să-l aibă pozitiv, poate nu pronunțat pozitiv, dar ar putea fi peste 50 %.

    De altfel, dacă s-ar fi organizat un referendum privind unificarea Germaniilor, nu-s deloc sigur că în vest ar fi fost rezultat pozitiv, în est da, atunci ar fi fost.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2013 la 16:36)

    Și, ca să închei tema: în 1992, nimeni nu a organizat vreun referendum pentru divizarea Cehoslovaciei, a fost perseverența lui Vladimír Mečiar și a guvernului său. La început, în 1990, sondajele de opinie arătau că împotriva dezmembrării se pronunțau circa 65 % cehi și circa 56 % slovaci, pt ca în 1992 slovacii să fie un pic peste 50 % încă pt menținerea federației. Sigur, toate acestea sînt istorie, poate e mai bine să s-a întîmplat așa, a fost un divorț formal elegant, rezultat al maturizării slovacilor ca națiune.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (28-3-2013 la 13:23)

    @ Sorin Paliga
    Cunosc problema Ceho—Slovaciei din sursă directă, am lucrat ani buni cu ei, şi cu unii şi cu alţii!

    Forţe centrifuge mari au existat dintotdeauna, Slovacii, deşi mai puţin dezvoltaţi decât Cehia (Cehia era, într-o anumită perioadă, la fel de dezvoltată indusrial ca şi Germania), aveau pretenţii, în toate domeniile, la un număr proporţional de miniştri, de deputaţi, de ambasadori („complexul” de minoritate)!

    Şi totuşi ritmul de dezvoltare a Slovaciei a fost mai bun decât al Cehiei după despărţire, ajungând azi cu PIB-ul cam la 90% din cel al Cehiei.

    @ Alexandru Leibovici
    Aveţi dreptate, în realitatea neromanţată, cea în care poziţia oamenilor în problemele majore necesită şi cunostiinte, şi analize detailate, exprimarea „populară” este aleatorie ! Tocmai de aceea, personalităţile puternice au un rol mai mare decât orice referendum.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (28-3-2013 la 15:47)

    În toamna anului 1987, în drum spre Praga, ne oprim o noapte la Bratislava. Ce putea face un român pe la ora 20.00 trecute fix? Să bea o bere. Eram cu un amic, ambii vorbeam ceha, fiind uzual – atunci, ca și acum – ca cehii să vorbească cehă iar slovacii slovaca, indiferent unde sunt. Cerem pivo pe cehește. Chelnerul se uită chiorîș la noi și pleacă. Și noi stăm, și el se face că nu ne vede, noi ne uităm la el, el la noi, după un timp ne spune, în slovacă: închidem, domnilor, la revedere. Greșisem fundamental, cerusem în cehă, dacă am fi cerut în română sau în engleză ar fi fost OK. Atunci mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă… nu a fost.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (29-3-2013 la 01:30)

    Acelaşi tip de atitudine de frondă au avut cehii faţă de limba rusă !

    Până în 1968 discutam cu ei în limbă rusă, pe care o cunoşteau foarte bine din relaţiile economice avute cu ei. După 1968 nu au mai scos un cuvânt în rusă, vorbeau cu mine numai în germană !!

    Când am fost în Cehoslovacia prima data în 1965, în tramvaiul din Praga lumea vorbea cu soldaţii ruşi în ruseşte, şi foarte politicos. Când am revenit în 1970, într-un tramvai, tot din Praga, toată lumea a întors capul în altă parte, ostentativ, când un soldat rus a întrebat ceva !! M-a uimit nu atitudinea cehilor, ci solidaritatea lor în atitudine !!

    Apropo de bere, când am fost plimbat prin Cehia de prietenii mei, am făcut şi o vizită la fabrica de bere Plzen, unde am fost serviţi, cum se spune „la botul calului”, dar deja ştiam lecţia, am vorbit cu ei doar în germană !!

    Si înca un fapt semnificaiv. La Praga mă durea un dinte si am intrat la primul cabinet dentar intălnit .Am întrebat in ruseste, daca mă poate servi, iar dentistul m-a intrebat de unde sunt. Cănd am spus că din Romănia, i s-a luminat faţa si m-a poftit imediat pe scaun !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2013 la 06:59)

    A, bun, e normal, reacția la limba rusă după 1968 este firească, era tot ce mai puteau face după ce toți politicienii erei Dubček (slovac!) fuseseră aduși în cătușe la Moscova și fotografiați drept trădători! Colosală scenă. Ce reacție puteau să mai aibă după așa ceva?

    Relațiile cu slovacii aveau și au însă alte valențe. Rețineți că bilingvismul, preponderent pasiv, ceho-slovac este una dintre realitățile cele mai interesante din Europa Centrală. Chiar dacă Cehoslovacia nu mai există juridic, bilingvismul ceho-slovac este viu și real. M-am convins de acest lucru și anul trecut, în aprilie 2012, m-am nimerit acolo în timpul vizitei premierului slovac la Praga. Conferința de presă, lungă, urmată și de întrebări ale ziariștilor, a fost în cehă și în slovacă, fără traducere. Am și scris despre acest fenomen, voi mai scrie, poate și aici, să vedem cum stau cu timpul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-3-2013 la 07:56)

    Nu ştiu dacă Petr Schnur este reprezentativ pentru „noua generaţia de ziarişti cehi” în general; el pare mai degrabă reprezentativ pentru un anumit curent ideologic al stângii.

    În esenţă, Petr Schnur reproşează stângii pro-EU („Mr Solana, Robertson, Schily, Fischer, Cohn-Bendit, D’Alema, Kouchner…”) că, ajungând la putere, s-a „modernizat”, s-a metamorfozat, trădând idealurile revoluţionare, devenind mai puţin „socială” şi prea liberală după gustul lui Schnur (v. aici).

    P. Schnur se poziţionează ideologic în stânga mai radicală, militantă, şi colaborează cu organizaţia „International Liaison Committee of Workers and Peoples ILC / Entente internationale des travailleurs et des peuples EIT” (amănunte aici).

    Iar pentru a completa tabloul, să mai notez:

    – aprobarea (admiraţia?) lui Petr Schnur pentru politica de expropriere („naţionalizare”) a lui Ivo Morales şi Hugo Chavez („Lidská práva, polní tráva?” (2006)),

    – faptul că cochetează cu teoriile conspiraţioniste despre atacul terorist din 11 septembrie („11. září 2001 – jeden velký otazník”, „11 septembrie 2001 – un mare semn de întrebare”, v. aici sau aici)

    În rezumat: nu este vorba de o specificitate cehă care să fie contrastată cu cea românescă, ci despre existenţa anumitor curente ideologice caracterizate de o nostalgie pentru posibilitatea unui „socialism democratic”, „cu faţă umană”, etc. Dacă asemenea curente există ca atare în România, nu ştiu, dar anumite aspecte – regretul pentru „distrugerea” industriei autohtone, etc. – există atât în extrema dreaptă cât şi extrema stângă românească.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2013 la 08:15)

    Nu l-am analizat pe Schnur personal, texte similare au scris și alții. Publicațiile respectiv, unde apar asemenea texte, Reflex (spre stînga), ori Respekt (spre dreapta) nu sînt, în nici un caz, pe zona extremelor. Dar, sigur, analiza poate continua.

    Nu știu ce înseamnă „extrema dreaptă” și „extrema stîngă” românească, așa ceva nu există clar definit. Dacă prin „extremă dreaptă” înțelegeți Partidul România Mare, acesta înseamnă, de fapt, un unic om și grupul lui de amici, toți cei reprezentativi provenind din vechile structuri ale erei comuniste; ei au cam dispărut de pe scena politică, fiind înlocuiți, la ultimele alegeri, de PP DD și el, de fapt, un partid mono-personal, să zic așa.

    Extrema stîngă în România? Adică cine? Fostul PCR transformat în FSN și apoi în PDSR > PSD și PD? Da, de acord, asta poate fi o explicație a stării României de azi. Vechile structuri au fost rebotezate PDSR > PSD și PD > PD-L, ca să se creeze impresia că avem și noi pluralism politic. Între timp, PD > PD-L s-a mutat de la stînga la dreapta și acum încearcă o nouă remodelare ca partid popular.

    În România, stînga ~ dreapta nu au absolut nicio relevanță ideologică, toți sînt urmașii acelorași structuri. Singura perioada cînd ar fi fost o șansă reală de creare a unui pluralism a fost 1996–2000, din păcate nici Emil Constantinescu, nici Victor Ciorbea, nici alții din jurul lor nu au priceput ce rol important au și cu clacat rapid. Anul 2000 a marcat revenirea clară și nereturnabilă, să zic așa, la neo-comunismul de tip Iliescu. Singurul partid care încearcă acum o formulă de centru-dreapta este PNL, care include acum și cîțiva foști penețiști. Necazul ar fi că liberalii europeni sînt colorați eclectic, de la stînga clară la dreapta moderată, sînt slabi, neputînd oferi un sprijin consistent PNL românesc. Ideea de a trece la PPE, cu care cochetează acum Crin Antonescu, se justifică tocmai prin acest context de haloimăs politic, intenționat creat, să fim bine înțeleși, tocmai ca să nu mai priceapă nimeni nimic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-3-2013 la 08:44)

    În comentariul meu am vorbit în mod covârşitor despre pentru ce anume este reprezentativ P. Schnur, iar nu despre spectrul politic românesc actual.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2013 la 09:29)

    Dle Leibovici, dați-l încolo pe Schnur ăsta, explicați-mi și mie, vă rog, că asta e mai important pt noi, ce înțelegeți dv. prin „extrema stîngă” ~ „extrema dreaptă” în România postdecembristă?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-3-2013 la 10:24)

    > dați-l încolo pe Schnur ăsta…

    Până acum Schnur nu era un „ăsta” ci era demn să figureze în antologia dv. pentru studenţi deoarece era un „text… relevant şi contextului actual” şi era demn să-l analizaţi în articol ca fiind exemplar în anumite privinţe!

    Deci nu sunt dispus: (a) să schimb brusc subiectul şi (b) să mă lansez, într-un comentariu!, în analiza spectrului politic în general şi a celui românesc în particular. Dacă vă deranjează ultimile 10 cuvinte din comentariul meu despre P.Schnur, ignoraţi-le şi reţineţi numai celelalte 220 de cuvinte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2013 la 10:52)

    Nu mă deranjează deloc. Schnur este alături de alți 30-40-50 autori de alte texte, l-am ales, pur și simplu, aleator, tocmai îl recitisem după 3-4 ani. Habar nu am ce cotație are între jurnaliștii cehi, voi întreba. Mi s-a părut relevant modul lui de analiză, mai au și alții abordări similare, cu nuanțe, desigur.

    Acum văd că dv. ocoliți întrebarea mea, așadar revin: ați folosit termenii extrema stîngă ~ dreaptă în România de azi? Ce înseamnă asta? Pt mine, așa ceva nu există, există doar partide derivate din fostul PCR care, la rîndul său, în anii ’70 și ’80 e greu de spus dacă era de extremă stîngă ori de extremă dreaptă! Era de extremă, pur și simplu, de extremă paranoică, de exemplu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (30-3-2013 la 01:45)

    @ Alexandru Leibovici

    „Regretul pentru distrugerea industriei autohtone”-nu ţine de o nostalgie, pentru ca este vorba de un fenomen pur economic şi obiectiv, independent de schimbările ideologice petrecute după revoluţie. Este obiectiv pentru ca nu a fost folositor decât pentru cei care s-au îmbogăţit pe seama fierului vechi recuperat din aceste industrii, şi pentru recuperarea unor terenuri de sub aceste industrii, în alte scopuri.

    În fapt, această industrie trebuia să se „aditioneze” la pseudo-capitalismul apărut după distrugerea socialismului dogmatic de la noi, dar şi să se reformeze prin eficientizare. Ar fi fost o plusvaloare imensă la PIB-ul actual! Reducerea personalului ultra-numeros din industrie, existent în toate unităţile, ar fi furnizat o forţă de muncă calificată pentru dezvoltarea productiei mici si mijlocii, iar dezvltarea sectorului particular in general si de IT in special ar fi contribuit substanţial la retehnologizarea şi performarea industriei româneşti, care nu funcţiona chiar la nivel de performanţă mondială!

    Lipsa de viziune în perspectivă a lui Iliescu şi Roman, care trebuiau, din primele zile de dupa revolutie, să forţeze această ideologie economică, a adus pierderi irecuperabile pentru populaţia României.

    @ Sorin Paliga

    Corect, nu exista in Romania nici un partid care sa aibe vre-o ideologie coherenta si cu o politica economica care sa ne scoata din „…..” !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (30-3-2013 la 06:45)

    Nu știu dacă industria românească ar fi avut vreo șansă, dar discuțiile globale sînt riscante, să zic așa. Nu tot ce s-a construit în anii comunismului s-a distrus, unele au avut un traseu frumos. Dau 2-3 exemple, care-mi vin acum în minte.

    Prin 1996, l-am cunoscut pe fostul director al Policolor, un bătrîn simpatic, cu ochii inteligenți, modest. Am vorbit de vreo 4-5 ori. Fusese director și sub comuniști mulți ani, era și atunci. La un moment dat, l-am întrebat: de ce Policolor merge bine, chiar f. bine, alte întreprinderi stat au dat faliment sau stau pe pierderi finanțate de stat. Îmi răspunde prompt: din nesimțire, dom’ Paliga, din nesimțire. Știu că statu’ le dă bani și ei cer. S-au îmbogățit cerșind. Nu toate cazurile au putut urma exemplul Policolor, dar dl director știa ce spune, presupun, era în problemă, cum se spune.

    Alt exemplu. La începutul anilor ’70, sînt chemați la „județeana de partid” toți șefii de ferme/CAP-uri din jud. Dîmbovița, între ei și tata. Partidul hotărîse să facă la Titu cel mai mare combinat avicol din sud-estul Europei sau din Europa, naiba mai știe acuma. Oricum, un colos. Se vorbește, se discută. Tata, care – presupun – nu a avut ce face, se ridică și spune: tovarășu’ secretar de partid, nu e bună ideea cu acel combinat la Titu, nutrețul e prea scump (urmează toate argumente privind randamentul). tov. secretar se înroșește și începe să urle, cu concluzia că tov. Paliga se opune politicii de partid și de stat… Au urmat șicanări, controale, a fost la un pas să fie arestat, parcă. Norocul lui că era, tehnic vorbin, pe problemă și nu s-a speriat. Combinatul a fost, evident, construit și, așa cum bănuiți, a dat faliment în 1990, deoarece era cum le spuse tata prin anii ’70, nu era rentabil. Din fostul combinat avicol de la Titu s-a recuperat o fermă, acum de vite, motivul fiind simplu: vitele și porcii sînt rentabili în zonă. Restul s-a furat și e ruină. Vizavi, a apărut recent o fabrică Renault.

    Deci au fost situații și situații, nu aș generaliza. Și a mai fost multă, multă prostie în anii comunismului, că de aia a și picat, de prea multă prostie la vîrf. Nu că acum ar fi multă inteligență, dar să faci un colos fără să ții seama de realități mi se pare exemplu tipic de imbecilitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (31-3-2013 la 01:13)

    @ Sorin Paliga

    Au supravieţuit nişte unităţi mici. Policolor este cât o secţie mică din marea chimie românească, care a fost… Amestecă lacuri şi vopsele cu coloranţi din import.

    Iar Combinatul avicol de la Titu nu a avut viaţă de la început pentru ca, înainte de a se construi acest combinat, trebuia construit un FNC (fabrică de nutreţuri conncentrate) bazat pe cerealele din producţia locală.

    Am proiectat şi condus execuţia unui FNC, la Slobozia, şi Avicola Slobozia, tot un gigant zootehnic, merge strună.

    Parţial aveţi dreptate, marea industrie românească consuma mulţi bani de la stat, dar asta s-a întâmplat din cauza centralizării excesive, la Bucureşti, în ministere, a distribuţiei fondurilor de toate felurile, fără a se admite autogestiunea.

    Toate unităţile industriale sufereau de un excedent uriaş de personal, în majoritatea lui slab calificat, iar cei buni erau plătiţi necorespunzător cu valoarea muncii lor. Nerezolvarea acestor două cauze majore ale ineficienţei economice a marilor unităţi industriale, imediat după apariţia „capitalismului” din România, a condus, cum era şi normal, la distrugerea prin falimentare a acestor unităţi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (31-3-2013 la 03:01)

    De acord, Policolor era doar o mică parte din marea industrie chimică românească.

    Mai departe nu pot comenta, deoarece nu mă pricep, deși la chimie am avut totdeauna nota 10, eram și fotograf amator și, la ora aia, îmi procesam chimic totul, de la film la poze color. Dacă puteam, îmi preparam substanțele acasă, la început se putea, după care totul a devenit industrie chimică preambalată, apoi a dispărut, facem totul digital. Știți însă că, deocamdată cel puțin, fotografie pe film + hîrtie iese mult mai bine decît fotografia digitală, efectele de lumină sînt mult mai subtile, efectele mai frumoase etc.

    Discuția cu dl director a fost, de fapt, mult mai lungă, eu am rezumat esența. Problema marii industrii românești după 1989 a fost că s-a prăbușit tot mecanismul CAER și tot mecanismul adiacent din lumea a III-a, deci nu era vorba numai de noi, ci și de alții. Trebuia ca, rapid, să ai manageri rapid orientabili, cum a fost dl director cu pricina, evident că nu toți au fost la fel.

    Cît privește zona Titu, unde locuiesc vara și peste an în weekend, are ferme, dar mici și numai cu vite și cu porci, nu cu păsări, astea cresc la oameni în curte. Merge bine și fostul CAP unde tata a fost, ani de zile, șef, acum s-a privatizat prin divizare în două, deci poate dormi liniștit 1 km mai încolo, în cimitir.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (31-3-2013 la 08:32)

    M-am ocupat şi eu de foto-film, este un miracol apariţia de imagine la developare! În Combinat găseam orice substanţă, aşa că developam şi filme pe 8 mm, developare dublă, negativ-pozitiv-negativ. Făceam şi poze în sepia, cu cianură de fier!

    Căderea CAER-ului a afectat doar industriile care procurau materiile prime din import. La Oneşti aveam din surse locale, tot ce trebuia. Sarea de la Tg.Ocna, ţiţeiul de la Moinesti – pentru Rafinărie, cărbune de la Comanesti – pentru Centrala pe cărbune şi, în plus, destulă energie electrică de la CET-Borzeşti şi Bicaz.

    Şi cadre foarte bune. Oneştiul a asigurat specialişti şi pentru Brazi şi pentru Piteşti.

    Ce a lipsit a fost o legislaţie stimulativă de la bun început, greşeală fundamentală a lui Iliescu şi Roman, care nu au ştiut să creeze o bază legislativă sănătoasă pentru capitalismul românesc!

    Tot ce au ştiut să facă aceştia şi urmaşii lor, a fost să vândă la oameni de genul Iacubov-Tender, care au lăsat prăpăd după ei !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (31-3-2013 la 10:52)

    Adevărul este că nimeni nu a teoretizat cum se trece de la comunism la capitalism, teoria era, încă din sec. 19, cum se trece de la capitalism la comunism! Practica a fost complet diferită de teorie, Lenin și Stalin au avut cu totul alte metode decît preconizaseră Marx și Engels.

    Sigur, acuma știm ce și cum s-a făcut, nu-s deloc sigur că era posibil altfel, vreau să spun efectiv, real. Pur și simplu, vechile structuri comuniste, cei care aveau informații și fuseseră în probleme, și-au însușit averea națională, cum se spune. Un teoretician polonez a și numit asta „privatizarea miliției și securității”. Evident, nu asta doriseră și speraseră oamenii. Am avut de-a face cu un pragmatism dus la extrem de chiar cei care conduseseră societatea comunistă: din promotorii comunismului au devenit promotorii capitalismului.

    Nu știu dacă ați urmărit secvența cu asasinii inginerului Ursu. Foștii ofițeri de miliție, condamnați tîrziu, în 2004 (dar nu prin eforturile justiției române, ci prin eforturile familiei ing. Ursu, care au bătut toate instituțiile europene), deveniseră ghiciți ce? Mari oameni de afaceri, multimilionari în dolari. Acesta a fost procesul real de privatizare, este deja prea tîrziu să se mai întoarcă roata înapoi. Ei și fiii lor au devenit capitaliștii de azi, ei sînt aliații structurilor occidentale. Să ne mai mirăm că este criză? Eu nu mă mir, încerc să caut o cale să fiu fericit știind că nu pot fi fericit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (31-3-2013 la 14:21)

    Dacă punem cap la cap fragmentele rezultate din discuția asta numai, la care adăugăm și alte fragmente, cred că ne putem îngrijora suficient de mult. Urmează acum, după 1 iulie, ca în structurile europene să intre foști criminali de război din fosta Iugoslavie, deocamdată prin croați, să vedeți grosul cînd vor intra Serbia și Bosnia. Sînt mii și mii de criminali de război care, între timp, și-au spălat biografia, condamnați au fost doar cîțiva, simbolic.
    Cum să edifici Europa viitorului cu asemenea oameni? Ce aduc ei? Ce plusvaloare (ca să folosesc un cuvînt drag plusvaloristului acestui forum, Petru Clej)? Dl Barroso declară, critic dar cît se poate de senin, cu zîmbetul pe buze, că s-au făcut greșeli, că unii și alții au ascuns cauzele crizei etc. etc. Adică, băieți, am știut și am tăcut. Îngrozitor, de-a dreptul îngrozitor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (31-3-2013 la 14:54)

    Ati pus punctul pe „i”,Stimate Domnule Profesor !!
    Ne trebuia si noua, un NEP,fara distrugerea averii nationale, acumulate.
    Acum e prea tarziu, doar o noua revolta, si o Comisie Extraordinara (CK), care sa nationalizeze marile averi,ar mai putea salva, macar o parte din avutia nationala !!
    Vise,vise !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.162.114.84