Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Criza financiară din 2008 – eşec al pieţei libere?

de (17-3-2013)
48 ecouri

Criza financiară din 2008 este o dramă, sau mai bine zis o tragedie, cu mulţi participanţi, unii dintre ei fiind vinovaţi ai crizei, alţii – victime, iar unii din ei atât vinovaţi cât şi victime.

Ca şi în cazul accidentelor aviatice, criza din 2008 se datorează suprapunerii efectelor mai multor factori şi circumstanţe; despre unii factori s-a vorbit mai mult, despre alţii – mai puţin, şi nu neapărat în funcţie de ponderea contribuţiei reale a acestora la criză.

Criza financiară a demarat ca o criză a creditelor imobiliare pe piaţa americană, de aceea voi expune pe scurt cum funcţionează această piaţă în general şi în SUA în particular, şi ce instituţii joacă un rol în această piaţă.

Piaţa imobiliară: funcţionare şi accidente

Cumpărarea unei case sau apartament este o investiţie majoră şi reprezintă, pentru cei mai mulţi, chiar cea mai mare datorie pe care şi-o asumă şi, în acelaşi timp, cea mai importantă avere pe care o vor poseda. Tipic, în SUA casa reprezintă 40% din avere, precum şi peste 80% din totalul datoriilor unei familii.

În cele mai multe cazuri, o casă se cumpără pe credit: aportul propriu fiind o relativ mică parte din preţ, pentru rest se face un împrumut la bancă (credit ipotecar, având însăşi casa însăşi drept garanţie) contra unei anumite dobânzi, credit care se restituie sub formă de rate lunare pe o perioadă care este, tipic, de 30 de ani. Mărimea dobânzii este un factor foarte important deoarece o creştere de 1% duce la o creştere a datoriei de câţiva zeci de mii de dolari. Iată câteva valori istorice tipice pentru dobânda pe un credit ipotecar de 30 de ani în SUA: 1973 – 8%, 1981 – 18%, 2005 – 6%. Dobânzile pot varia de la persoană la persoană, în funcţie de aşteptările privind capacitatea de rambursare a acesteia (venit, rambursarea împrumuturilor anterioare, etc.). Împrumuturi sunt acordate câteodată şi persoanelor cu risc mai ridicat de incapacitate de plată. Dobânzile pe aceste credite sunt, se înţelege, mai ridicate. Creditele respective se numesc „creditele ipotecare cu risc ridicat”, „creanţe dubioase” sau credite subprime, adică de calitate inferioară, cum ar fi.

Oricum, în mod normal, cel care a obţinut un credit de la o bancă trebuie să-l restituie aceleiaşi bănci, plus dobânzi. În acest fel, banca are grijă să acorde credite acelor persoane, al căror risc de incapacitate de plată se încadrează în limite pe care banca le cunoaşte şi pe baza cărora a fixat dobânzile. În cazul în care cumpărătorul intră în incapacitate de plată, banca poate recupera casa (care rămâne în proprietatea băncii până la restituirea datoriilor) şi-şi poate recupera banii împrumutaţi prin revânzarea acesteia – dacă între timp preţurile de piaţă ale caselor n-au scăzut substanţial, desigur…

Dobânzile pe care le practică băncile, atât pentru credite imobiliare cât şi pentru celelalte tipuri de credite, depind în primul rând de dobânda cu care băncile pot împrumuta la rândul lor bani de la Banca Centrală. Într-adevăr, una din funcţiunile băncilor centrale, din momentul în care au fost înfiinţate, este să împrumute bani marilor bănci private. De unde provin aceşti bani? Unul din rolurile principale ale băncilor centrale este să ajusteze cantitatea de bani din economie. După unii economişti, dezvoltarea economiei este imposibilă fără o creştere continuă a cantităţii de bani, argumentul fiind că aceasta trebuie să corespundă creşterii cantităţii de mărfuri şi să stimuleze economia.

Lucrurile se petrec în esenţă în felul următor: banca X se adresează Băncii Centrale şi dovedeşte că a primit de la depunători, să zicem 1.000 de dolari (sau alte unităţi, pentru că fenomenul nu este specific Statelor Unite). Conform reglementărilor în vigoare, Banca Centrală poate să acorde băncii X un credit în valoare mai mare, să zicem 2.000, cei 1.000 de dolari iniţiali constituind un fel de sămânţă… Banca X poate să împrumute cei 2.000 mai departe – pentru investiţii, consum, etc. Diferenţa de 1.000 de dolari a fost pur şi simplu nou-creată de Banca Centrală, în intenţia de a stimula economia. Acest gen de politică monetară se numeşte politică de rezervă fracţionară (fractional reserve banking), pentru că numai o fracţiune din volumul monetar este garantată de vreo rezervă tangibilă. Practica se mai numeşte efect de pârghie sau efect multiplicator (leverage în engleză). În exemplul de mai sus multiplicatorul este 2.

Nu este greu de ghicit că această capacitate de a emite bani, în fond fără acoperire, este destul de delicată şi necesită, ca minim, o disciplină riguroasă.

În afară de cumpărători, bănci private şi Banca centrală, pe piaţa imobiliară mai pot exista mijlocitori, de exemplu agenţiile imobiliare, care intermediază între antreprenorii imobiliari şi cumpărători. Acestea furnizează de asemenea consulting cu privire la creditare. Toate contra cost, desigur, dat fiind că „orice efort merită răsplată”.

Vedem că un factor esenţial în funcţionarea pieţei imobiliare este dobânda cerută de Banca Centrală: o dobândă mare va frâna comerţul imobiliar şi va încuraja băncile să fie mai selective în acordarea creditelor, iar una mică va atrage mai mulţi cumpărători potenţiali, inclusiv pe cei cu venituri mai modeste şi mai puţin sigure. În acest din urmă caz cererea va creşte, la fel şi preţurile imobilelor noi, dar şi valoarea celor vechi, astfel încât aceste să poată constitui garanţii pentru refinanţarea împrumuturilor vechi sau pentru perfectarea de noi împrumuturi. Piaţa aflată în spirală ascendentă va atrage şi investiţii pur speculative, cu câştiguri ce pot atinge 15-20% pe an. Ansamblul acestor fenomene se numeşte bulă imobiliară, care poate duce la un crah imobiliar – scăderea bruscă a valorii imobilelor. Crahul este rezultatul faptului că băncile au supraapreciat capacitatea de plată a clienţilor săi, ceea ce va avea drept consecinţă falimentul acelor bănci. Bule imobiliare au avut loc în diferite ţări şi în diferite momente şi au avut consecinţe de gravitate variabilă, inclusiv crize economice care au debordat cadrul sectorului imobiliar.

Wiki livrează un exemplu relevant pentru noi a unei crize economice generate de un crah imobiliar. Este vorba de criza bancară din 1873 – acum exact 140 de ani – când au dat faliment mai multe bănci din Viena, Paris şi Berlin implicate în credite imobiliare. Cu câţiva ani mai înainte, în 1871, Austro-Ungaria şi Prusia au creat instituţii para-bancare speciale destinate să facă împrumuturi pentru construirea de imobile, şi anume în condiţii mai laxe decât băncile private. Cu acest ajutor statal au fost înfiinţate peste 100 de asemenea instituţii (printre care şi binecunoscuta Deutsche Bank). Măsuri similare au fost luate şi la Paris şi Viena, pentru a moderniza şi înfrumuseţa metropolele. A urmat o bulă imobiliară, un crah şi o criză economică care a durat circa 15 ani.

Piaţa imobiliară americană: actori, reglementări, practici

În Statele Unite piaţa imobiliară este de mulţi ani ceva mai complexă decât ceea ce am descris mai sus, datorită faptului că mai intervin câţiva factori suplimentari, al căror rol este, după cum vom vedea, esenţial.

a. Federal Reserve System

Şi SUA are o bancă centrală, numită Federal Reserve System (sau „Fed”), înfiinţată în 1913, din considerente – plauzibile, ca de obicei – dar asupra cărora nu mă opresc, deşi sunt instructive, şi care pot fi găsite în Wiki. Important pentru noi este capacitatea acesteia de a ajusta cantitatea de bani din economie, de a fixa dobânda şi de a furniza împrumuturi celorlalte bănci, adică băncilor private, şi, în schimb, de a reglementa funcţionarea acestora.

Un element esenţial este „efectul de pârghie”, sau leverage, care este fixat de Fed. În anii 2000 acesta a fost între 10 şi 30, adică dacă cineva depune la o bancă $1.000, această bancă poate obţine de la Fed un împrumut de până la $30.000!

b. „Fannie Mae” şi „Freddie Mac”

Pentru facilitarea accesului la proprietatea imobiliară a claselor mijlocii şi modeste au fost înfiinţate, în 1938 şi repectiv în 1970, două instituţii „sponsorizate de guvern” (government-sponsored enterprise, GSE). Aceste instituţii sunt: FNMA, zisă şi „Fannie Mae”, şi FHLMC („Freddie Mac”). Guvernul federal le-a însărcinat să cumpere de la bănci creanţele ipotecare, să le „împacheteze” în obligaţiuni, pe care să le vândă apoi pe piaţa financiară privată.

În traducere, asta însemnă următoarele: băncile care acordă privaţilor credite pentru cumpărarea de case nu mai trebuie să aştepte 30 de ani până îşi recuperează (poate!) banii, ci şi-i primesc imediat de la cele două instituţii de mai sus. Aceasta are drept consecinţă naturală şi previzibilă faptul că băncile nu mai au interes vital să fie la fel de severe în evaluarea capacităţii de rambursare a clienţilor, deoarece transferă întreg riscul asupra „unchiului” Freddie şi „mătuşii” Fannie, despre care ştie, sau se crede, că sunt într-un fel garantate de statul federal, iar acesta nu dă faliment niciodată.

În plus, obligaţiunile bazate pe ipoteci de care am vorbit mai sus, intră în circuitul financiar general şi, cum au garanţia implicită a guvernului, sunt cumpărate cu mare plăcere de investitori privaţi, de casele de pensii, de băncile americane şi străine drept garanţii pe termen lung, etc.

Deci iată un al doilea factor de pericol, primul fiind Fed-ul, cu capacitatea sa de a stabili dobânda de bază, la care sunt atât de sensibile ratele lunare.

La un moment dat, pe lângă Freddie şi Fannie, pe piaţa „împachetării” produselor financiare, inclusiv a celor bazate pe credite imobiliare, au intrat şi alţi actori financiari, convinşi fiind că componenta imobiliară a produselor lor este de o soliditate absolută şi este garantată implicit de stat. Dar tocmai aceasta s-a dovedit a fi veriga cea mai slabă…

c. Agenţiile de rating

Am văzut mai sus că mulţi actori financiari din SUA şi străinătate cumpărau cu multă încredere obligaţiunile emise de Freddie şi Fannie şi care erau bazate pe împrumuturi ipotecare. Pentru a evalua riscurile unor investiţii, băncile şi alte instituţii financiare se adresează unor firme care se specializează în asemenea evaluări. În SUA există exact trei asemenea firme: Fitch, Moody’s şi Standard & Poor. Motivul este că piaţa pentru asemenea servicii nu este liberă: agenţiile de rating, deşi sunt private, nu au dreptul să funcţioneze decât dacă sunt certificate (aprobate, mandatate) ne guvern; cele trei instituţii menţionate deţin un fel de monopol în domeniul acordării unor calificative diferitor instituţii (inclusiv state) şi întreprinderi care pot solicita împrumuturi pe piaţa financiară.

Este de remarcat că până în 2008 produsele financiare bazate pe creditele ipotecare americane erau foarte bine cotate de aceste agenţii de rating, câteodată la cota maximă AAA. Motivul este, cum am menţionat mai sus, că piaţa financiară le ştia (sau considera) ca fiind garantate de guvernul american.

d. „Legea Reinvestiţiilor Comunitare”

Această lege a fost adoptată de Congres încă în 1977, dar a fost extinsă şi amplificată cu sancţiuni în 1997. Numele englezesc este Community Reinvestment Act (CRA).

Această lege obligă băncile să acorde credite, în primul rând imobiliare, unor categorii de persoane care, din punctul de vedere al băncilor, nu satisfăceau criteriile de creditare normale. Subtextul este că aceste categorii de persoane erau în special minorităţi, iar suspiciunea, respectiv acuzaţia unor politicieni din Congres, Democraţi şi Republicani, era că este vorba de discriminare rasială. Intenţia legislatorilor era de fapt generoasă: „fiecare trebuie să aibă posibilitatea să profite de The American Dream, iar acesta include şi accesul la proprietatea imobiliară”.

În varianta din 1997, CRA specifică că acele bănci private care nu acordă „suficiente” împrumuturi locuitorilor modeşti şi foarte modeşti din cartierele în care sunt implantate, nu vor mai primi din partea statului aprobări pentru deschiderea de noi filiale, pentru fuziuni sau scindări, etc., etc. Au apărut chiar diferite ONG-uri care supravegheau foarte atent, după criteriul rasial, proporţiile de acordare a creditelor, iar orice diferenţă era atribuită discriminării rasiale, cu un proces în justiţie la capătul drumului.

Fannie Mae şi Freddie Mac au elaborat, pe baza noii legi, o nouă grilă de criterii şi punctaje pentru evaluarea celor ce solicită credite; în conformitate cu această nouă grilă peste 10 milioane de persoane au devenit peste noapte eligibili pentru împrumuturi imobiliare, împrumuturi care sunt de ordinul a câtorva sute de mii de dolari, unele din ele chiar fără nici un fel de aport propriu iniţial (aportul propriu este de obicei de ordinul a 20% şi joacă un rol foarte important). Această nouă grilă a devenit obligatorie pentru circa 8.000 de bănci din Statele Unite.

Criza

La începutul anilor 2000 a avut loc explozia bulei dot-com, iar în septembrie 2001 – atacul terorist din New York. Pentru a încuraja economia, Fed-ul a scăzut dobânda de la 6,5% la circa 1% şi a menţinut-o la acest nivel aproape trei ani: 2003-2005. Această dobândă era mai scăzută decât inflaţia din acel moment, astfel încât băncile erau de fapt plătite să-şi facă credite la Banca centrală. În această perioadă masa monetară s-a dublat, adică au fost creaţi bani noi într-o cantitate mai mare decât pe tot parcursul existenţei Statelor Unite.

Începând cu 1998 şi până în 2006 preţurile imobiliare au crescut dramatic, în principal din cauza cererii care a explodat din motivele arătate mai sus. Creşterea nu a fost uniformă în toată ţara; în unele locuri preţurile s-au triplat, în altele au crescut „moderat”, cu doar câteva zeci de procente. O parte din variaţia geografică se datorează cererii diferenţiate, o altă parte – preţurilor terenurilor construibile, a căror suprafaţă a scăzut în unele zone datorită zonării, adică declarării unor zone ca fiind neconstruibile.

Creşterea preţurilor a cauzat extinderea activităţii de construcţii, deci mărirea ofertei, deci scăderea preţurilor. Mulţi datornici îşi refinanţau datoria tocmai din creşterea valorii casei lor, iar când această creştere a încetat, au devenit incapabili să se refinanţeze şi să-şi mai achite ratele lunare. Deosebit de loviţi au fost cei care au contractat împrumuturi cu dobândă ajustabilă, deoarece Federal Reserve începuse să mărească rapid dobânzile, ceea ce s-a repercutat dramatic asupra ratelor lunare, de exemplu mărindu-le de la 2.000 la 3.500 de dolari lunar. Începând cu 2007 din ce în ce mai mulţi au intrat în incapacitate de plată, fapt care ar fi trebuit să se resimtă deja pe pieţele financiare, dar cum notele acordate acestor obligaţii de către agenţiile de rating nu s-au mişcat, nici pieţele nu au reacţionat. Foarte puţini economişti au avertizat asupra pericolului provenind din obligaţiile subprime, de exemplu investori ca Peter Schiff şi Jim Rogers, dar au fost luaţi în derâdere (v. de exemplu aici).

Morala fabulei

Majoritatea comentatorilor, în special cei europeni, insistă şi acum, după 5 ani de la declanşare, că criza se datorează faptului că piaţa financiară nu a fost reglementată. Fapt este că în Statele Unite piaţa financiară a fost una dintre cele mai reglementate şi supravegheate pieţe. Zeci de agenţii guvernamentale, începând cu Federal Reserve System, cu filiale în fiecare stat din Statele Unite şi care plătesc circa 10.000 de angajaţi, observă neîncetat tot ce se întâmplă şi elaborează anual zeci de regulamente şi instrucţiuni de mii de pagini. Cu toate acestea, nimeni dintre aceşti experţi puşi să preîntâmpine perturbaţii ale pieţii financiare nu a sesizat vreo problemă. Prima a reacţionat Bursa din New York, care n-a făcut decât să constate faptele. În orice caz, piaţa financiară americană nu este şi nu a fost liberă şi nereglementată, şi asta de cel puţin 100 de ani, de când a apărut Fed-ul.

Este adevărat că statul nu este singurul vinovat în această tristă poveste, însă statul, cu intervenţiile sale (dobânda mica care încurajează investiţiile iraţionale, urmată de mărirea ei bruscă, încurajarea şi garantarea creditelor pentru construirea de locuinţe individuale, legile de zonare care măresc preţul terenurilor şi deci al caselor, etc.), a creat condiţiile-cadru pentru apariţia unei enorme bule imobiliare, un bum urmat de un crah. Acestea au luat amploarea pe care au luat-o pentru că şi intervenţiile care le-au provocat au fost globale şi pentru că au coincis în timp consecinţele mai multor asemenea intervenţii. Fără aceste condiţii-cadru nu am fi avut această criză.

Este adevărat că şi fără oameni care să creadă în mod naiv că

– banii suplimentari creaţi din nimic prin taxa mică de scont dobândă mică ar fi bani veritabili (şi nu falşi),
– că şi un om cu venit nesigur trebuie să-şi poată permite o casă particulară, o maşina şi/sau televizor ultimul model,
– că garanţia oferită de Fannie şi Freddie mai poate funcţiona şi când incapacitatea de plată se generalizează,

fără astea deci nu am fi avut criza. Dar, in opinia mea, vinovatul principal este cel care creează asemenea imbolduri, adică condiţiile-cadru, căci felul în care reacţionează oamenii atunci când cade peste ei o ploaie de bani este un lucru care se cunoaşte dintotdeauna, se poate deci prevedea, iar economiştii – cei buni – pledează de multă vreme împotriva intervenţiilor de acest gen, chiar dacă au la bază cele mai bune intenţii.

Alan Geenspan, care a prezidat Banca centrală timp de 20 de ani, până în 2006, a scris în autobiografia sa apărută cu puţin înainte de izbucnirea crizei:

Eram conştient de faptul că politica guvernamentală de a reduce standardele de acordare a unor credite persoanelor cu risc ridicat va amplifica riscul financiar, precum şi de faptul că măsurile de subsidiere de către stat a proprietîţii imobiliare distorsionează funcţionarea pieţii. Cu toate aceste am crezut atunci, aşa cum cred şi acum, că beneficiile extinderii proprietăţii asupra locuinţelor merită asumarea riscurilor.

La câteva săptămâni după declanşarea crizei, acelaşi Greenspan s-a arătat surprins că piaţa nu a reuşit să corecteze, adică să reziste fără a crâcni, la chiar toate combinaţiile politicienilor mânaţi de bunele intenţii. Într-adevăr, rezilienţa pieţii nu este nelimitată… dar acest lucru se ştia de peste un secol şi in special de la Marea Criză din anii ’30. Şi totuşi Alan Greeanspan s-a jucat de-a Ucenicul Vrăjitor…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (18-3-2013 la 00:55)

    Instructivă expunere asupra „monstrului exploatator bancar”!

    Am făcut câteva calcule simple pe care băncile le cunosc foarte bine dar clienţii, în marea lor majoritate, necunoscând legile progresiilor, sunt jecmăniţi prin dobândă, cu acceptul lor.

    Dacă o bancă este „cinstită” şi aplică dobânda la restul de plată, după fiecare an în care clientul şi-a plătit corect ratele, ea va câştiga dealungul celor 30 ani şi, respectiv, clientul va plăti în plus faţă de valoarea iniţială a împrumutului, următoarele sume:

    1. La o dobândă de 6%, asupra unei sume convenţionale, să-i zicem A, banca va încasa în cei 30 ani, ca dobăndă totalăa, o sumă egală cu 90% din A, iar clientul va plăti, in total, rate+dobanzi o sumă de 1,9 A. (dacă A=300.000, clientul va plăti în total 570.000 !)

    2. La o dobândă de 8%, similar, clientul va plăti 120% dobânzi, adică 2,2A=660.000.

    3. La o dobândă de 10%, similar, pentru 300.000 împrumutaţi, va plăti 750.000
    Dar dacă banca nu e la fel de „cinstită” ca în exemplele de mai sus, şi va încasa o dobândă fixă, stabilită conform sumei iniţiale, dar dealungul a 30 ani, clientul va plăti:

    1.La o dobândă de 6%,pentru 300.000 împrumutaţi-840.000

    2.La o dobândă de 8%-va plăti, în total-1.020.000

    3.La o dobândă de 10%-va plăti in total-1.200.000

    Pentru varianta cu banca „cinstită, calculul s-a făcut cu o progresie descendentă a sumei de plată reziduale din fiecare an.

    Evident, cele de mai sus sunt valabile pentru situaţia unei inflaţii „zero”, ceeace este în realitate, imposibil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (18-3-2013 la 02:51)

    Fără să mă pricep la cifre și la analize macroeconomice, cred că actuala criză, dacă s-ar fi limitat la creditele imobiliare din SUA, nu ar fi atins proporțiile de azi.

    Pur și simplu, acela a fost începutul unui spectacol cumplit, care a arătat lumii de cine este condusă, cine deține frîiele puterii, cine rînjește la problemele oamenilor. Au „dispărut” mii de miliarde de dolari și de euro. Bun, o parte sînt bani așteptați, care nu au mai venit, să zic așa. Dar restul?

    Puternicii zilei, pur și simplu, au măsluit bunăstarea, au dirijat sume imense în interes personal și apoi, pac, criza. Reamintesc comentariul meu trecut și referința la Havel care, în 1985, avertiza: simpla cădere a comunismului nu va rezolva automat marile probleme ale lumii contemporane. Cîtă dreptate avea!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2013 la 07:07)

    @Pincu Sfartz

    Nu am urmărit calculele dv., dar vă rog să-mi spuneţi dacă aţi luat în consideraţie dobânda la dobânda neachitată.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (18-3-2013 la 08:12)

    @ Alex.Leibovici

    Calculele sunt făcute pentru un plătitor la termene.Nu am luat în consideraţie nici dobândă la dobândă, nici dobândă mai mare la restul mai mare de plată, în cazul când nu se achită la termen şi ratele respective !

    Calculul totalului de dobânzi plătite pentru o sumă „A”, cu o dobândă anuală de „b”, este simplu şi logic.

    Suma la care se plăteşte aceiaşi dobândă anuală „b”, scade în fiecare an cu A/30.
    După primul an, suma scade cu A/30, după al doilea an, suma a scăzut cu 2xA/30, după al 3-lea an suma a scăzut cu 3xA/30, şi în ultimul an de restituire. cu 29xA/30 .

    Suma seriei aritmetice de la 1 la 29 este 1+29=30, împărţit la 2=15,adică 15xA/30.

    Această sumă se scade din 30xA/30 (dacă s-ar plăti în toţi anii o dobândă ca în primul an, şi rezultă totalul dobânzilor plătite în 30 ani, de 15xbxA.

    La o dobnda bancară de 6%, adică 0,06, rezultă o dobândă totală de 15×0,06xA=0,9xA, şi deci dobândă împreună cu suma împrumutată va fi de 1,9xA!.

    Similar la o dobândă de 8%, adică 0,08, vom avea 15×0,08xA=1,2xA, şi suma totală de plată de 2,2xA (deci de peste 2 ori suma împrumutată !).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2013 la 10:40)

    @Sfartz Pincu

    Nu v-am înţeles. Să reluăm:

    > Instructivă expunere asupra “monstrului exploatator bancar”!

    Adică?

    > Am făcut câteva calcule simple pe care băncile le cunosc foarte bine dar
    > clienţii, în marea lor majoritate, necunoscând legile progresiilor, sunt
    > jecmăniţi prin dobândă, cu acceptul lor.

    1. Are vreo legătură cu criza subprime?

    2. Ce doriţi să argumentaţi cu aceste calcule? Pe scurt.

    Eu nu am interes să mă adâncesc în tehnicile împrumuturilor bancare, dar dacă dv. cunoaşteţi bănci care calculează greşit, făceţi-le o vizită şi rugaţi-i să vă explice în detaliu care sunt calculele lor.

    Şi, încă o dată: credeţi că Criza provine din calculul pe care îl numiţi greşit?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • George PETRINEANU: (18-3-2013 la 10:57)

    Pentru comparatie. Suedezii au fost specialisti in a cumpara case pe datorie. Nu au fost insa probleme de neplata.

    Linia generala a fost ca se faceau credite imobiliare cu restituire minima (sau cel mai adesea nula)) la care se platea numai dobinda bancii. 30% din suma dobînzilor platite anual se deduce din venitul impozitat. Exista libertate totala de a plati mai mult la un imprumut sau a schimba conditiile atita timp cit el nu este pe contract fix. Majoritea profita de dobinda mica la contractul nelegat. Cei prudenti fac contracte fixe, cu dobinzi cu 2-3% mai mari.

    In trecut a rentat sa nu achiti imprumutul din cauza efectului inflatiei. Casa in care am stat, construita in 1950 a costat 25000 coroane (salariul pe 0.5-2 luni al unui suedez in prezent). Cind am cumparat-o eu in 1996 a costat 800000, cind am vindut-o in 2009 am primit 1600000.

    In perioade de recesiune banca nationala reduce dobinda de referinta pina aproape de zero. Bancile urmeaza si ele reducerea la creditele cu dobinda nelegata cu intarzieri de 1-4 luni cu diferite tertipuri. In perioada de recesiune profitul adaugat de banci la dobinda de referinta pe la imobiliare a fost mai bun decit in periodele normale. Statul le-a oferit si facilitati fiscale.

    Dobinda imobiliara in prezent este de 2.5% din care 30% deductibili.

    Este foarte usor sa te muti cu imprumutul de la o banca la alta daca nu ai contract cu dobinda fixa si daca apari ca solvabil.

    Totul se rezolva prin internet sau telefonic, dupa care contractul vine acasa pentru semnat si trimis inapoi in plic francat.

    Inaspririle in conditiile de creditare sunt in prezent:
    – 20% avans (se poate uneori rezolva prin imprumut suplimentar cu dobinda mai mare 5-6%)
    – ,,recomandare” din partea bancii sa achiti lunar cam 200-500 euro din datorie. In prezent este deflatie (inflatie negativa) asa ca personal, ca si multi altii, achit lunar cit pot de mult din datorie. Banca (mea) mai ofera facilitatea sa pun banii pe unul sau mai multe conturi personale la alegere pe care ea imi ofera aceeasi dobinda ca cea pe care mi-o pretinde – un mod de a achita dar si pastra banii pentru zile negre neprevazute.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2013 la 11:47)

    @Sorin Paliga

    > Fără să mă pricep la cifre și la analize macroeconomice…

    Acestea lipsesc, practic, din articolul meu…

    > …cred că actuala criză, dacă s-ar fi limitat la creditele imobiliare din SUA, nu ar fi atins proporțiile de azi.

    De ce credeţi asta? Iată câteva elemente:

    1. Obligaţii în valoare nominală de mii de miliarde, bazate cel puţin în parte pe împrumuturi ipotecare, au fost cumpărate pe tot globul.

    2. Cumpărătorii – în specal băncile – le-au considerat drept active (assets, adică avere solidă) sigure care să stea la baza activităţii lor financiare.

    3. Când a devenit clar că acele împrumuturi ipotecare nu vor fi rambursate niciodată („active toxice”), obligaţiile şi-au pierdut valoarea.

    4. De aceea băncile au rămas fără o bună parte din averea lor, avere care le garanta afacerile, şi atunci au intrat în panică (justificată!) şi au încetat multă vreme să mai facă afaceri. Este vorba e multe bănci importante din toată lumea.

    5. În plus nici nu puteau să evalueze a câta parte din asset-urile lor era fără valoare.

    Deci iată un început de explicaţie a proporţiilor de azi. Apoi, când activitatea financiară şi economică s-a încetinit, au ieşit la iveală diverse alte probleme: escrocherii (Madoff), investiţii greşit orientate din cauza banilor ieftini, împrumuturi făcute pe bază de informaţii false (Grecia…), etc., etc.

    Este ca şi când ar veni o mare secetă, lacurile şi râurile seacă, iar pe fund încep să se iasă la iveală tot felul de murdării, rămăşiţe şi cadavre urât mirositoare.

    Eu în articol m-am ocupat numai de cauze, nu m-am ocupat de felul în care s-a manifestat şi propagat, pe cine şi cum a atins, ce s-a întreprins pentru a o îndigui, dacă măsurile au avut succes, care este situaţia actuală, după 5 ani, etc.

    > începutul unui spectacol cumplit, care a arătat lumii de cine este condusă,
    > cine deține frîiele puterii, cine rînjește la problemele oamenilor.

    De finanţa mondială, of course 😉

    > Au „dispărut” mii de miliarde de dolari și de euro

    Pentru că nici nu existau fizic, erau virtuali, „scriptici” cum se spune, creaţi, cum am spus, din nimic. Au apărut virtual şi au dispărut tot virtual. Nu au fost niciodată materializaţi nici măcar sub formă de bancnote proaspăt tipărite. *Acestea* sunt minunile generate de „fractional reserve banking”.

    > Puternicii zilei, pur și simplu, au măsluit bunăstarea, au dirijat sume imense în interes
    > personal și apoi, pac, criza.

    Cum spuneam: finanţa mondială, sforarii din umbră… CONSPIRACY !!! 😉

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (18-3-2013 la 16:45)

    @Al. Leibovici

    Nu m-am referit niciodată și nici nu am făcut aluzii la chestiuni oculte etc. etc. Pur și simplu am afirmat că au ascuns niște fapte și niște comportamente care nu aveau cum sfîrși bine. Am mai spus că acea criză din America a arătat, prin reflex, alte și alte șmecherii care s-au făcut și în Europa – vezi și, foarte recent, Ciprul și băncile sale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Sfartz Pincu: (18-3-2013 la 16:05)

    @ Alex.Leibovici

    Trebuia să menţionez că era vorba de băncile din România.

    Dobânda minima la creditele ipotecare de la ING.Asigurări este de 6,85% iar la Bancaă Ţiriac, de 8,86%. Mai sunt unele bănci care practică o dobândă variabila, în funcţie de situaţia activelor ei, si deci pot mari dobanzile pe parcurs.

    Nici o bancă nu-şi informează clienţii asupra sumei totale pe care o s-o plătească până la lichidarea datoriei, şi aşa cum am calculat mai sus, este vorba de faptul că împrumut un leu şi plătesc mai mult de 2 lei. La acest aspect m-am referit când am spus „monstrul bancar”.

    Sigur că risipa de bani acumulată în timp este un factor favorizant al crizei. Dacă venitul din dobânzi al băncilor ar merge în investiţii este cu totul altceva, dar aceste câştiguri se consumă pe salarii foarte mari şi personal prea numeros din acest sistem.

    De ce spuneţi ca emiterea de obligaţiuni şi plata răscumpărarii lor este „virtuală”? Ele nu conduc în final la creşterea datoriei statului ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2013 la 19:11)

    @Sorin Paliga

    > Nu m-am referit niciodată şi nici nu am făcut aluzii la chestiuni oculte etc.

    OK. Atunci:

    1. ce înseamnă „cred că actuala criză, dacă s-ar fi limitat la creditele imobiliare din SUA, nu ar fi atins proporţiile de azi.”

    2. Vă rog să-mi explicaţi ce înseamnă că criza creditelor imobiliare „a arătat lumii de cine este condusă, cine deţine frâniele puterii”

    Altfel spus: ce elemente esenţiale sunt absente din expunerea/explicaţia mea a crizei, absenţă care vă face să credeţi cele de mai sus. Deci de cine este „condusă lumea”, cine „deţine frânele puterii”, de ce credeţi că alte elemente, în afară de criza imobiliară şi avalanşa consecinţelor ei, au mai operat?

    Prefer un răspuns clar la întrebările mele clare, nu generalităţi.

    Vă mai amintesc că „ocult” înseamnă „ascuns”, iar dv. exact despre asta vorbiţi în citatele de la (1) şi (2).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2013 la 19:22)

    @Sfartz Pincu

    > Trebuia să menţionez că era vorba de băncile din România.

    Apropo de ce spuneţi asta?

    > Nici o bancă nu-şi informează clienţii asupra sumei totale pe care o s-o plătească până la lichidarea datoriei

    Glumiţi. La împrumut cu dobândă variabilă nici nu poate, iar la cel cu dobândă fixă este suficient să întrebaţi.

    > împrumut un leu şi plătesc mai mult de 2 lei

    Ce anume vă supără în asta? Este o „nedreptate socială, exploatare”? Sau sunt greşit calculate dobânzile?

    > Dacă venitul din dobânzi al băncilor ar merge în investiţii este cu totul altceva, dar aceste
    > câştiguri se consumă pe salarii foarte mari şi personal prea numeros din acest sistem.

    Ştiţi dv. asta? În plus, nici nu sunteţi obligaţi să aveţi de-a face cu băncile a căror politică nu vă place şi nimeni nu este obligat să vă furnizeze una pe placul dv.

    > De ce spuneţi ca emiterea de obligaţiuni şi plata răscumpărarii lor este “virtuală”? Ele nu conduc în final la creşterea datoriei statului ?

    Vă răspund dacă şi dv. îmi răspundeţi la întrebările mele. Înclusiv la legătura între observaţiile dv. (calculele de dobânzi) şi Criza.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (18-3-2013 la 20:49)

    Ar trebui sa ne uitam la noutatile de astazi 18 Martie 2013

    „Worries over the plan to force bank depositors in Cyprus to help fund a $13 billion international bailout rattled global equities and sent the U.S. stock market today (Monday) lower.

    Right after the open, the Dow Jones Industrial Average, the Standard & Poor’s 500 Index and the Nasdaq were all sharply lower.

    By mid-afternoon, all three indexes remained in negative territory with the Dow down 4.76, or .03% at 14,509.03; the S&P down 2.97, or 0.17%, at 1,557. 73, and the Nasdaq down 2.11, or 0.11%, at 3,247.”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (19-3-2013 la 02:09)

    1. Păi a spus-o zilele trecute chiar dl Barroso, l-am urmărit în direct: politicieni iresponsabili, false raportări, false evaluări. Odată declanșată, criza a arătat cît de amplu este fenomenul, iar ce se întîmplă acum în Cipru o confirmă. Poate e bine să lanțul corupției se întinde, va ieși totul la iveală ca într-un film neorealist.

    2. Și aici încep cu păi: deoarece eu nu pot crede că, la ora la care colcăie peste tot servicii de informații de toate soiurile, aceste lucruri nu se știau, doar că au fost ascunse, ocultate. Asta nu înseamnă că presupun un masterplan, pur și simplu au ascuns hoția la nivel înalt. Sigur, au fost cauze obiective, să spun așa, acestea puteau fi stopate la timp și ferm, faptul că au fost lăsate să curgă la vale a fost o idee proastă, dar nu a fost proastă fără motiv, a fost proastă deoarece cei care au ascuns criza au avut de cîștigat, altfel nu văd rostul ascunderii ei.

    De altfel, indiferent cum privim la și cum analizăm cauzele crizei, concesiv sau nu, un lucru e clar: a scos la iveală toată mizeria sistemului financiar, economic și politic. A scos la iveală incompetența, inconștiența, imoralitatea și tot ce poate fi mai rău.

    Că ceea ce s-a întîmplat în America a fost sau nu esențial deja nu mai are relevanță.

    Crizele au însă și părțile lor bune, sînt un test, să vedem cum este depășit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Sorin Paliga: (19-3-2013 la 09:07)

    Recomand tuturor celor care au acces la presa din țări precum Cehia, Slovacia, Polonia să citrească analizele lor, ei nu-s deloc așa de entuziaști în privința UE și a lumii financiare, nu sînt, pe stil românesc, lingăi și șmecheri, le spun pe nume, le analizează critic și, nu rareori, cinic.

    Azi, de ex., am citit cu studenții un articol despre stînga europeană. Autorul spune că, în 1990, politicienii vest-germani au primit în rîndurile lor nu pe foștii disidenți din Germania de Est, ci pe cei agreați de regimul comunist.

    Nu erau comuniști, dar compromisul îl făcuseră. Nu cunosc detalii, poate cineva care locuiește în Germania poate preciza dacă informația este corectă sau nu. Nu cunosc detalii despre foștii disidenți din RDG. Dna Merkel, de ex., a fost disident? Sigur, era foarte tînără atunci, dar o opțiune ideologică va fi avut cumva la 25–30 de ani.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-3-2013 la 09:38)

    @Sorin Paliga

    > Recomand tuturor celor care au acces la presa din țări precum Cehia, Slovacia, Polonia…

    Există în traduceri?

    > nu sînt, pe stil românesc, lingăi și șmecheri

    Bănuiesc că (mai) sunt mulţi români care, fără să fie neapărat lingăi, cred sincer că membership-ul în UE le aduce multe bedeficii, pe planuri diferite.

    > …un articol despre stînga europeană. Autorul spune că, în 1990, politicienii (s.m.) vest-germani au primit
    > în rîndurile lor nu pe foștii disidenți din Germania de Est, ci pe cei agreați de regimul comunist.

    Puteţi să daţi mai multe detalii?

    – Ce înseamnă „au primit în rândul lor”?
    Care politicieni vest-germani, căci aceştia sunt de multe culori, iar faptul este foarte relevant?
    – Cum este cu „agreaţi de regimul comunist”? Care-i contextul?

    Apoi: cum am mai scris, disidenţi sunt cei care sunt contra regimului, indiferent din ce motiv. După ce regimul cade, se constată de cele mai multe ori că disidenţii nu mai au nimic comun între ei, că fiecare vede viitorul altfel.

    > Dna Merkel, de ex., a fost disident?

    Este capital? Mie mi se pare mai important criteriul: cum vede ea viitorul ţării, calea, etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (19-3-2013 la 10:38)

    Sigur că văd cu ochi buni apartenența la UE, și eu o văd la fel, și ei, numai că nuanța pusă la bătaie este alta: putea fi mai bine, putea fi alt scenariu.

    Mulți cred, și eu la fel, că picarea regimurilor comuniste nu a fost văzută ca o ocazie de armonie, ci ocazia unei piețe mult mai mari pt marile companii. De ex., strict pe cifre de afaceri, Petrom ar fi trebuit să cumpere OMV, nu invers. De ce s-a făcut așa cum s-a făcut? Răspunsul mi se pare clar.

    Mai departe nu știu, presupun că sînt cunoscători ai vieții politice germane, iar trecutul dnei Merkel nu mă interesează foarte tare, eram doar așa, un pic curios, să știu ce culoare ideologică avea la 20–25-30 de ani.

    Nu știu dacă acele articole în cehă/slovacă/polonă au și variante în limbi de circulație, mă uit și revin. Dacă nu, poate fi face un soi de recenzie la unele dintre ele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (19-3-2013 la 15:49)

    Îmi poate explica cineva logica anunțului guvernului cipriot? De ce l-au făcut pt a reveni apoi cu variante, comentarii, alte variante, alte comentarii? Presupun că cel care face un asemenea anunț știe ce reacții vor fi, da? sau nu mai știe nimeni nimic?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-3-2013 la 18:45)

    @Sorin Paliga

    > …picarea regimurilor comuniste nu a fost văzută ca o ocazie de armonie, ci ocazia unei piețe mult mai
    > mari pt marile companii.

    „Piaţă”, în context economic, este doar o metaforă pentru un ansamblu de oameni care, de bună voie, fac schimb de produse. În comentariile dv. se simte o anumită… cum să spun eu?… rezervă, un scepticism asupra moralităţii unui asemenea fenomen, deşi de fapt este un lucru profund moral, chiar nobil, ca oamenii să trăiască din crearea de produse şi servicii pe care alţii sunt dispuşi să le cumpere pentru că le aduc un plus. Mai ales dacă vă gândiţi la alternative: obţinere prin furt, jaf, războaie…

    Relaţiile libere, voluntare, de orice natură, inclusiv economică, sunt tot ce trebuie pentru armonia de care vorbiţi şi pe care o visăm cu toţii.

    A vedea comerţul ca ceva inferior, degradant, josnic este o veche şi destructivă tradiţie medievală europeană.

    > … dacă acele articole în cehă/slovacă/polonă au și variante în limbi de circulație, mă uit și revin. Dacă nu, poate fi
    > face un soi de recenzie la unele dintre ele.

    Nu cred că merită, există mulţi critici ai UE, din multe puncte de vedere (nu toate raţionale, de altfel…), în limbi de circulaţie. Am amintit problema limbii pentru că dv. aţi recomandat scrieri în limbi mai… exotice 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-3-2013 la 02:23)

    Da, am invocat argumentul moral, uman, deoarece o uniune europeană autentică, bazată pe încredere, nu se poate baza exclusiv pe interese economice, astea – de regulă – conduc la conflicte, in extremis la războaie, nu la unitate. Uniunea monetară este doar un aspect, nu cel mai important, după părerea mea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (20-3-2013 la 03:55)

    Citeva comentarii.

    Piata (libera) este un sistem cu functionare relativ autonoma, cu autoreglare (rezultat al interactiunii intre libertatea actorilor si constringerile de orice natura). Ca orice sistem cu autoreglare are niste performante dependente printre altele si la incercarile la care este expus. Nimic nu poate functiona atunci cind perturbatiile depasesc un anumit prag.

    Pentru ca specialistii in macroeconomie au un cuvint greu de spus (impreuna cu politicieni etc) in privinta functionarii pietei „libere”, mai vreau sa pomenesc concluziile unui documentar pe care l-am vazut. Acestea erau ca economistii (a caror disciplina este prin excelenta empirica) au folosit (si folosesc) un model matematic al macroeconomiei (fluxul capitalului, al bunurilor si serviciilor) care face abstractie de dimensiunile hiperbolizate pe care le-au capatat bancile. Folosind un model matematic gresit nu e de mirare ca sistemul respectiv este supus la o erorare sistematica. Apoi poate fi pus in discutie si modelul consumului ca factor al cresterii economice etc.

    Dar o observatie simpla este aceea ca bancile au devenit altceva decit niste mediatori ai capitalului. Ele au capatat o pondere si volum care le depasesc pe cele ale celorlalti actori din economie (se vede si din salariile directorilor de banci) si promoveaza proiecte de investitie in economie. Sunt cu totul „altceva” in timp ce profesori de economie cu premii Nobel le trateaza ca pe niste simple „banci”.

    O pretentie minima ar fi macar sa se actualizeze modelele cu care se lucreaza in economie ca ele sa corespunda realitatii. Cum si daca trebuie modificata realitatea este o alta discutie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-3-2013 la 04:20)

    @George Petrineanu.

    Da, și eu cred la fel, și alții cred la fel. De altfel, toate scandalurile din ultimii 3-4 ani se învîrt în jurul sistemelor bancare și al agențiilor de rating (și, evident, în jurul politicienilor, dar ei nu scapă oricum de scandaluri).

    Această criză poate avea un rezultat pozitiv: este un test al sistemului mondial de reglaj economic, în primul rînd al sistemului economic european. UE lărgită nu e deloc consolidată, criza a apărut la foarte scurt timp după intrarea „noilor europeni”, iar unii încă așteaptă (spațiul fost iugoslav, cu excepția Sloveniei, intrată de ani buni). Cele mai suferinde sînt, evident, țările cu nivel scăzut de dezvoltare – Bulgaria și România, dar și Ungaria. Ciprul să fie ultimul capitol al crizei europene? Ar fi bine! Să vedem, zise orbul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-3-2013 la 07:34)

    @Al. Leibovici.

    Cred că selectiv și conștient de faptul că nu pot răspunde la toate întrebările dv. Unii autori nu răspund deloc, așa că voi fi iertat, da? Concret, ultimele întrebări au fost acestea:

    – „Ce înseamnă “au primit în rândul lor”?
    – Care politicieni vest-germani, căci aceştia sunt de multe culori, iar faptul este foarte relevant?
    – Cum este cu “agreaţi de regimul comunist”? Care-i contextul?
    […]

    > Dna Merkel, de ex., a fost disident?”

    Nu am identificat pasajul unde folosesc „la rîndul lor”, dar – presupun – mă refeream la o succesiune evenimențială.

    Nu cunosc viața politică germană, de aceea m-am referit la articol și am cerut explicații de la cei care o cunosc mai bine, ca atare nu are rost să-mi cereți detalii. În presa cehă, repet, analiza vieții politice germane este mult mai dură decît la noi, în România, unde critica politicii germane a apărut, de fapt, după iulie 2012, anterior nu era. În Cehia era de mult.

    Cît privește „agreați de regimul comunist” se referă la formațiunile de tip FUS (Frontul Unității Socialiste), care existau peste tot în fosta Europă de Est. Pe aceștia, zice autorul ceh, i-au preferat politicienii vest-germani. Concret, se referă la stînga germană. De aceea am întrebat, dar nu am primit răspuns de la nimeni de pe forum, cum era dna Merkel înainte de 1990, ce culoare politică avea?
    După cum vedeți, nici mie nu mi s-a răspuns la ce am întrebat.

    Asupra unor opinii din presa cehă voi reveni, se pare că nu sînt cunoscute. Sigur, nu fac din asta un capăt de lume, dar e – poate – util să știm ce spun și alții.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (20-3-2013 la 07:57)

    @Sorin Paliga

    Da, am invocat argumentul moral, uman, deoarece o uniune europeană autentică, bazată pe încredere, nu se poate baza exclusiv pe interese economice, astea – de regulă – conduc la conflicte, in extremis la războaie, nu la unitate. Uniunea monetară este doar un aspect, nu cel mai important, după părerea mea.

    1. Nu v-am reproşat că aţi invocat argumentul moral, uman. V-am reproşat că l-aţi opus pieţii, drept pentru care v-am explicat că „relaţiile libere, voluntare, de orice natură, inclusiv economică, sunt tot ce trebuie pentru armonia de care vorbiţi”. Regret că n-aţi remarcat, dat fiind că aţi repetat din nou aceeaşi contrapoziţie.

    2. „Uniune europeană autentică, bazată pe încredere…” Hmmm, oare nu prea marea încredere în ţări cu culturi / onestităţi atât de diferite a contribuit la criza UE?

    3. „interese economice, astea – de regulă – conduc la conflicte, in extremis la războaie, nu la unitate.”

    Repet: relaţiile libere, voluntare, de orice natură, inclusiv economică, sunt tot ce trebuie pentru armonie. Nu aţi adus nici un contraargument, v-aţi repetat doar poziţia. Nu aşa se conduce o dezbatere…

    > toate scandalurile din ultimii 3-4 ani se învîrt în jurul sistemelor bancare și al agențiilor de rating

    Ceea ce este o greşeală, cum argumentez în articol: implicate sunt şi alte instituţii (precum şi ideologii)

    > Această criză poate avea un rezultat pozitiv: este un test al sistemului mondial de reglaj economic

    Până acum a avut un rezultat negativ: manivela „reglajului economic” a fost rotită în sens greşit.

    @George

    „Piata (libera) este un sistem cu functionare relativ autonoma, cu autoreglare (rezultat al interactiunii intre libertatea actorilor si constringerile de orice natura)”

    Cu completarea că dacă constrângerile sunt impuse de lege, piaţa nu se mai poate numi liberă.

    > Nimic nu poate functiona atunci cind perturbatiile depasesc un anumit prag.

    Total de acord.

    Pentru rest: economia (economics, economia politică) nu este o ştiinţă cantitativă, doar calitativă, în primul rând pentru că nu se poate prevedea ce vor decide oamenii (investorii, politicienii, sindicaliştii 🙂 ), aceştia fiind dotaţi cu liberul arbitru. De aici rezultă valoarea strict limitată a modelelor cantitative, adică matematice.

    > bancile au devenit …cu totul “altceva”

    Şi anume ce au devenit?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (20-3-2013 la 08:23)

    @Sorin Paliga
    > Cred că selectiv și conștient de faptul că nu pot răspunde la toate întrebările dv

    Aţi răspuns la un comentariu de-al meu pe care l-am şters la câteva minute după ce l-am postat. Este vina mea.

    Voi reveni.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (20-3-2013 la 11:28)

    @ Leibovici Alex.

    Ştiu ce am văzut. O bancă mică, la care abia dacă vine câte un client la 15-20 minute, are 11 salariaţi !

    Iar salariile lor sunt la nivel dublu faţă de celelalte sectoare economice.

    @ George Petrineanu

    Aţi pus punctul pe „i”. Cel puţin în ţările mai puţin dezvoltate, un rol mai mare decât băncile îl joacă politicienii, din incompetenţa şi dezinteresul cărora faţă de problemele societăţii ţara respectivă este într-o criză continuă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (20-3-2013 la 15:54)

    Nu, complet eronat, nu am opus argumentul uman pieței, am invocat argumentul uman față de ȘMECHERII pieței, ceea ce este cu totul altceva.

    De atlfel, toată evoluția post-criza americană arată că acela a fost declanșatorul. Europenii au fost, pe bună dreptate, supărați pe criza americană, deoarece a scos la iveală toate șmecheriile lor, de altfel bine prezentate de Barroso zilele trecute. Eu zic că Barroso știe multe. sigur, aflat spre finalul celui de-al doilea mandat, ar trebui să ne explice de ce, în primul mandat, a tăcut asupra unor lucruri pe care, cert, le știa.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (20-3-2013 la 16:42)

    @Sfartz Pincu

    > O bancă mică, la care abia dacă vine câte un client la 15-20 minute, are 11 salariaţi!
    > Iar salariile lor sunt la nivel dublu faţă de celelalte sectoare economice.

    1. V-am pus 4 întrebări, aţi reacţionat numai la una.

    2. Privitor la cele de mai sus, cu „banca mică”: ziceaţi decică în sectorul bancare sunt „salarii foarte mari şi personal prea numeros din acest sistem (bancar)”

    – o bancă are tot felul de activităţi, nu numai la ghişeu
    – dacă aceşti 11 au acum mai puţin de lucru, poate conducerea nu vrea să-i dea afară pentru că speră ca activitatea să se mai amplifice în viitor
    – din ce vedeţi dv. la o singură bancă (filială) nu puteţi trage vreo concluzie despre tot sistemul bancar
    – de ce să nu fie salariile duble faţă de alte ramuri? Vreţi dv. să stabiliţi care sunt salariile juste, pe ramuri? Ca Comitetul de Stat al Planificării?

    În general: salariile bancherilor n-au nimic de-a face cu criza. Măcar şi pentru faptul că sunt cu ordine de mărime mai mici decât pierderile băncilor în timpul crizei.

    În rezumat: sunteţi prea pripit cu tragerea concluziilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (20-3-2013 la 17:19)

    @Sorin paliga

    „Nu, complet eronat, nu am opus argumentul uman pieței, am invocat argumentul uman față de ȘMECHERII pieței, ceea ce este cu totul altceva.”

    ŞMECHERII pieţii??? Să vedem:

    „picarea regimurilor comuniste nu a fost văzută ca o ocazie de armonie, ci ocazia unei piețe mult mai mari pt marile companii”

    „Da, am invocat argumentul moral, uman, deoarece o uniune europeană autentică, bazată pe încredere, nu se poate baza exclusiv pe interese economice”

    Unde aţi vorbit de ŞMECHERII pieţii?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-3-2013 la 17:45)

    Deci, să clarificăm înainte să mă culc: eu expuneam acolo unele păreri exprimate de cîțiva ziariști cehi, buni sau răi. Nu totdeauna sînt de acord cu ei, dar uneori am păreri similare, bune sau rele, cum or fi.

    Am mai spus că, spre deosebire de români, cehii nu-s așa de filogermani, la ei criticile la adresa Germaniei sînt mai acide, mai argumentate, fără a afirma că au neapărat dreptate. De ex., azi citeam un alt articol de prin 2009, în care se afirma un anume rol negativ al Germaniei în tragedia iugoslavă. Nu sînt neapărat de acord, dar idei similare au circulat și în România.

    Pe scurt: criza actuală, reluată acum pe secvența Cipru, fără se se fi rezolvat alte necazuri, arată că procesul continuă. Se va opri într-un viitor previzibil? Dacă în fiecare lună vom avea secvențe precum Ciprul, cred că ne putem pregăti pt o situație într-adevăr tragică.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (21-3-2013 la 03:08)

    Ar trebui să clarific și folosirea cuvîntului „șmecher”, care a fost citat cu majuscule.

    Cînd, într-o situație nefericită, chiar dacă nu ajunge la criză, unii iau decizii eronate care afectează soarta a miliarde de oameni, epitetele folosibile sînt: incompetență, management prost. Dat fiind că situația actuală nu este rezultatul unor întîmplări imprevizibile, peste noapte, ci o acumulare în timp, pe parcursul a mulți ani, îmi este imposibil să accept că e vorba numai de incompetență. Nu, acei oameni au știut ce se întîmplă și au ascuns, cu bună știință și, nu am mare dubiu, în interes personal, ceea ce se derula sub ochii lor și cu știința lor (dar nu și sub ochii altora și fără să știe și alții). Cum se pot numi aceștia? Am folosit un cuvînt blînd, șmecher. Există, de fapt, epitete mult mai dure. Dacă, să zicem, acum 5 secole, un suveran ar fi aflat că supușii săi s-ar fi comportat astfel, i-ar fi decapitat a doua zi.

    Tot ceea ce vedem astăzi a fost anticipat, în linii mari, de unul ca Havel la jumătatea anilor ’80: simpla cădere a comunismului nu va rezolva automat problemele lumii contemporane. Ce vreți dovadă mai clară decît ceea ce se întîmplă acum în Europa?

    Eu cred că, la lucruri noi, oameni noi. Colcăiala asta de vechi șobolani care vor să scape nu va avea nimic bun, veți vedea. Vor trage lumea tot mai jos. Este imposibil să-mi imaginez o lume în care cei care fac asemenea mari porcării vor fi și cei care salvează lumea. În istorie nu cunosc precedent.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (21-3-2013 la 06:04)

    @ Alex.Leibovici

    „Dvs. aţi tras pripit nişte concluzii”

    Eu nu trag nici „pripit” nici cu o altă viteză, concluzii, într-un domeniu în care alţii sunt specialişti. Pur şi simplu am îndoieli că o criză, oricât de mare, poate conduce piaţa liberă la un „eşec”, aşa cum demonstraţi Dvs. în acest articol. Piaţa liberă nu va avea niciodată o prăbuşire totala=esec, ea cunoaşte intrinsec şi justificat, doar „fluctuaţii”.

    Are dreptate, din punctul meu de vedere, Domnul Profesor Sorin Paliga, afirmând că una din cauzele crizelor sunt „vechii şobolani” împotriva cărora încă nu a apărut vre-o „pisică” !

    Ceeace afirmă Domnul Paliga este deja o opinie fermă pentru cei care trăiesc în această realitate, de zi cu zi, realitate pe care cei din străinătate nu o percep şi nici nu o pot percepe, organic. !! (sper că nu am pus paie pe foc !)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Alexandru Leibovici: (21-3-2013 la 06:55)

    @Sfartz Pincu

    “Dvs. aţi tras pripit nişte concluzii”

    Eu nu trag nici “pripit” nici cu o altă viteză, concluzii, într-un domeniu în care alţii sunt specialişti. Pur şi simplu am îndoieli că o criză

    Criză? Nu de criză era vorba când am spus că sunteţi prea pripit cu tragerea concluziilor, ci în mod concret de concluzia “salarii foarte mari şi personal prea numeros din acest sistem (bancar)” pe care aţi tras-o doar pe baza exemplului filialei cu 11 salariaţi.

    Deci am spus două lucruri: nu puteţi generaliza de la o nenorocită de filială la „tot sistemul bancar”, şi nici chiar despre acea filială nu puteţi fi atât de sigur că sunt overstaffed and overpayed.

    Pur şi simplu am îndoieli că o criză, oricât de mare, poate conduce piaţa liberă la un “eşec”, aşa cum demonstraţi Dvs. în acest articol.

    Exact aceasta este şi teza articolului meu, începând cu titlul: că piaţa financiară americană în general, şi cea imobiliară în particular sunt departe de a fi libere. Într-adevăr, şi eu cred, ca şi dv., că, cum bine scrieţi, „Piaţa liberă nu va avea niciodată o prăbuşire totala=esec, ea cunoaşte intrinsec şi justificat, doar ‘fluctuaţii'”.

    > una din cauzele crizelor sunt “vechii şobolani”

    Toată chestiunea este: cine sunt aceşti şobolani? I-am ocultat eu în articolul meu?

    > realitate pe care cei din străinătate nu o percep şi nici nu o pot percepe, organic.

    Regret, această legendă am mai auzit-o şi nu o cumpăr.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (21-3-2013 la 09:26)

    Viziunile diferite ale celor din est v. cei din vest poate fi o explicație, desigur. Nu știu dacă opoziția este strictă sau numai formală, e de discutat.

    Cert este că eu rimez mai mult pe unele dintre analizele făcute, de ex., în Cehia, nu cele făcute în „Vechea Europă” care, adesea, mi se par arogante și superficiale. De ex., mai acum 2 ani, am citit în The Economist un articol în care încerca să susțină că o mare răspundere în actuala criză o au fostele țări comuniste. Complet fals, complet neargumentat. Fără doar și poate, „fostele” au problemele lor, inclusiv probleme de percepție, nu mai vorbesc de cele concrete, de nivel de trai, de educație, dar că ar fi fost cumva cauza actualei crize este un mod superficial, arogant și complet neamical de analiză. S-a dus gloria lui The Economist, cel puțin pt mine.

    Pt mine este clar (sigur, acest „clar” poate fi neclar altora) că actuala criză este o acumulare în ani a unor probleme mult mai vechi, ascunse și protejate, care au izbucnit într-un anume context. Ar fi izbucnit oricum, dar mai tîrziu, poate e mai bine însă așa. Eu nu pot crede afirmației că toate au apărut așa, că nu s-a știut nu știu ce. Exclus! Repet: s-au știut, s-au anticipat, s-au ascuns. Păi dacă nu au știut, înseamnă că sînt incompetenți. Oricum o dai, tot rău este. Și încă ceva: piața liberă de sec. 19 s-a dus de muuuult, în Europa, cel puțin, nu mai avem piață liberă, avem piață politică semiliberă și dirijată, mai mult sau mai puțin, avem mari concerne care își împart interesele și piețele. Micii investitori au încă loc, dar e tot mai greu pt ei, e greu și pt micile firme, după cum este greu și pt micii creatori de software, oricînd gata să fie înghițiți de un monstru.

    În sfîrșit, o vorbă despre ultimele rînduri din comentariul precedent:
    „> realitate pe care cei din străinătate nu o percep şi nici nu o pot percepe, organic.

    Regret, această legendă am mai auzit-o şi nu o cumpăr.”

    Să vă dau un exemplu, poate e mai clar. Anul trecut, am plecat 10 zile la doi pași, în Bulgaria, la Varna. Exact în perioada aia, a început în România agitațiunea politică. A doua zi seara, soția îmi spune veștile pe chat, era cumva alarmată. Eu, la doi pași, la Varna, habar nu aveam, deși înțeleg bulgara, nimeni cu comentase nimic. Concluzia mea: plecarea de acasă, dintr-un mediu X, și stabilirea la doi pași, dar în altă țară, cu alt context cultural și comportamental, ne rupe clar și definitiv de contextul de acasă.

    Dle Leibovici, credeți-mă, a trăi departe de România v-a rupt complet și total de realitățile de aici, oricîte informații aveți prin net, prin e-mail, prin chat sau prin orice alte canale doriți dv. Sigur, dv. aveți, presupun, altă părere, dar asta este altceva. Eu am trăit pe propria mea piele, să zic așa, cum, în doar o zi, eram total rupt de realitatea de acasă. Este posibil ca alții să aibă alte trăiri, dar mi se pare evident că un francez va interpreta realitatea altfel decît un cipriot, iar un român altfel decît un suedez, oricare ar fi acel francez, cipriot, român, suedez.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (21-3-2013 la 11:27)

    Şi cea mai proastă posibilă interpretare este aceea cum că ţările estice, foste comuniste, ar fi generat criză! Situaţia este exact pe dos. Pieţele noi pentru produsele vestului au invadat estul, generând „bum”, şi nu o criză!

    Pe de altă parte, interesele marilor companii vestice au stat la bază distrugerii industriilor din est (nu se poate demonstra, dar altă cauza eu nu văd), lichidând şansa în plus de care avea nevoie economia estică. Tot produsul realizat înainte de lichidarea acestor industrii estice ar fi fost un „adagio” substanţial la PIB-ul actual. Excedentul de cadre care vieţuia în marea industrie, dacă se făcea o politică economică cinstită, ar fi migrat în mica şi mijlocia producţie „capitalistă”, şi în sectorele de servicii, aproape inexistente în economia socialistă. Gradul de ocupare al populaţiei din România, de ex. nu ar fi fost de doar 20% (gradul de ocupare in Germania este de 50%!) ca acum, milioane de oameni nu ar fi trebuit să meargă să slugărească în agricultura străină şi nu numai, pentru că ar fi putut produce acasă, pe pământuri excelente, şi să satisfacă nevoile ţării, fără importul de produse umplute cu glutamat de monosodiu, o calamitate pentru sănătatea naţiunii.

    Nu trebuie să se supere specialiştii plecaţi din ţara daca li se face reproşul că nu mai simţ „pulsul” realităţilor, de acolo. Înseşi existenţa acestor specialişti în strainantate este o dovadă că interesele „străine” nu le-au oferit şanse bune acasă. Si faptul ca s-au integrat in pretentioasa economie din străinătate dovedeste ca au plecat cei intradevar buni.

    Un fost coleg de al meu din Oneşti (L.M.), neavând aplicaţie pentru capacitatea sa în ţara, aduce acum venituri de zeci de milioane. Cui? Ţărilor arabe !! Şi nu este un caz singular.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-3-2013 la 17:13)

    @Sfartz Pincu

    Scrieţi: „cea mai proastă posibilă interpretare este aceea cum că ţările estice, foste comuniste, ar fi generat criză!”

    Vă referiţi la articolul din The Economist citat de dl. Paliga, articol care afirma asta complet neargumentat. Apoi continuaţi: „Situaţia este exact pe dos. Pieţele noi pentru produsele vestului au invadat estul, generând “bum”, şi nu o criză!”

    Adică faceţi exact ca The Economist: afirmaţie complet neargumentată. Puteţi argumenta, de exemplu, cu nişte cifre care să arate că volumul exporturilor produselor din vest în est erau o parte semnificativă din PIB-ul vestului? Aşa, vreo 10-20% cel puţin, dacă vorbiţi de „bum-ul” pe care aceste exporturi l-ar fi produs! Cu ce cifre vă justificaţi deci afirmaţia?

    Mai scrieţi: „interesele marilor companii vestice au stat la bază distrugerii industriilor din est (nu se poate demonstra, dar altă cauza eu nu văd s.m.)””

    Am vorbit tocmai cu soţia mea. Ea are o mătuşă la Oneşti, pe care a vizitat-o la un moment dat în primăvara lui 1979. A ieşit să-i cumpere un litru de ulei (11 lei). N-a găsit. I-am spus: „Pincu Sfarţ a cumpărat în acea zi tot uleiul din Oneşti; nu pot demonstra, dar altă cauză eu nu văd„.

    Soţia mea s-a uitat la mine să vadă dacă vorbesc serios, şi cum aveam o faţă foarte serioasă, a început să plângă: a crezut ca am inebunit.

    Morala: cu argumentul „altă cauză eu nu văd” nu e de glumit ..

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (21-3-2013 la 14:39)

    Sigur, putem avea păreri și păreri, ne putem imagina cum ar fi fost mai bine în perioada post-1989, dacă ar fi fost mai bine ca Germaniile să se unească mai lent (cît de lent? 2 ani? 5 ani? 10 ani?…).

    Cred că evenimentele au luat-o înaintea planurilor. Scenariile apocaliptice care vedeau hoarde de est-europeni înfometați care vor invada Occidentul s-au dovedit exagerate, mult exagerate. Ce trebuia făcut, cum… sînt scenarii interesante dar post eventum e inutil, istoria s-a scris, iar cea secretă urmează a se dezvălui. Eu cred că societatea viitorului nu poate reveni la un capitalism pretins liberal de sec. 19, și această istorie s-a scris.

    Deocamdată, eu văd o UE birocratică, anchilozată, speriată de propria ei amploare și de propriul său plan măreț. Asemenea structuri au nevoie de politicieni pe măsura măreției planului, nu de oameni plafonați care gîndesc în termenii unei lumi a anilor ’20, ca și cum nu ar fi fost al doilea război mondial, ca și cum nu ar fi existat URSS și ca și cum nu ar fi existat cortina de fier. Nu cred că așa se scrie istoria.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (22-3-2013 la 01:46)

    Scena din Onești, ca „argument” cauză ~ (pseudo)efect este o amară glumă, nu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (22-3-2013 la 03:40)

    @ Alex. Leibovici

    Aveţi dreptate, nu dispun de cifre privind câştigul Vestului pe seamă Estului, pentru ca în 1989 exista un decalaj imens între PIB-urile acestor două zone.

    Dar în cifre relative, PIB-ul României a crescut în 20 de ani de „capitalism” de 4-5 ori faţă de PIB-ul din cei 20 ani anteriori lui 1989. Pe seamă a ce?
    (http://businessday.ro/02/2011/produsul-intern-brut-20-de-ani-de-comunism-versus-21-de-ani-de-capitalism/).

    Toate importurile de produse industriale dn URSS (Rusia şi alte foste republici sovietice) au fost stopate şi s-a produs o reorientare spre importurile din Vest.

    Chiar dacă nu e prea mult pentru Vestul bogat, totuşi a fost un factor de ameliorare relativa, a unei potenţiale crize de supra-producţie, în Vest.

    Şi în celelalte ţări Estice, a fost aceiaşi reorientare dinspre ruşi spre Vest şi, însumat, obţinem un volum semnificativ de mărfuri care în nici un ca, nu au dăunat Vest-ului.

    Şi apropo de exemplul sugestiv pe care l-aţi dat cu sticla de ulei. Aici intervine factorul uman, căruia prea putin îi pasăa de analizele obiective , în cifre! Dacă îi iei unui vestic o sticlă de ulei din cele 5 pe care le are la dispoziţie, acesta o să ţipe: „Criză-!!!!!”, şi o să continue să trăiască „bine-merci”, dar dacă îi iei unui român o sticlă de ulei, acesta va muri de foame pentruca nu are decât o singură sticlă de ulei la dispoziţie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (22-3-2013 la 06:25)

    @Sfartz Pincu

    > Aveţi dreptate, nu dispun de cifre privind câştigul Vestului pe seamă Estului…

    Deci nu puteţi să vă justificaţi afirmaţia că comerţul vestului cu estul a provocat un bum pentru vest.

    > Chiar dacă nu e prea mult pentru Vestul bogat, totuşi a fost un factor de ameliorare
    > relativa a unei potenţiale crize de supra-producţie, în Vest.

    Faceţi afirmaţii arbitrare în continuare …

    > Toate importurile de produse industriale dn URSS … au fost stopate …în celelalte
    > ţări Estice, a fost aceiaşi reorientare dinspre ruşi spre Vest

    Exact acelaşi lucru l-au făcut şi… ruşii 🙂

    > exemplul sugestiv pe care l-aţi dat cu sticla de ulei. Aici intervine factorul uman…

    Mi-e teamă că n-aţi înţeles. Dl. Paliga a înţeles perfect: trebuiesc evitate afirmaţii fără suport în fapte, doar pentru că nu v-aţi gândit şi la alte posibilităţi. Regula este: dacă n-ai indicii concrete, te abţii deocamdată să ai vreo părere.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (22-3-2013 la 08:52)

    Putem discuta mult, cu argumente pro și contra, despre ce ar fi fost dacă nu ar fi fost. De ex., putem imagina un scenariu, care a fost, presupun, cel original, care preconiza o fuziune mai lentă a celor două Germanii, apoi a fostului „lagăr”. Întrebarea este: cît de lent? 2 ani? 3? 5? Un ritm mai lent s-ar fi putut imagina numai dacă nu ar fi avut loc invazia din 1968 și, dacă totuși a avut loc, să se facă o trecere mai timpuriu spre un comunism, să zicem, de model chinezesc, mai uman, un fel de capitalism monopartinic. Teoretic, era posibil acest lucru, după cum era posibil ca prognoza mea din 1978 să se adeverească chiar mai devreme, să zicem în 1985.

    Istoria însă a fost alta. După părerea mea, evenimentele de după 1989 au avut logica lor: căderea a fost relativ bruscă și violentă, cu sau fără „victime colaterale”, iar cei puternici și victorioși, Vestul, și-au impus regulile jocului. Nu putea fi altfel, e absurd că pretindem Vestului să se fi coborît la nivelul estului, chiar la nivelul unui est mai săltat cum e Cehia sau Slovenia sau, acum, Polonia (era rău atunci în Polonia, trecuseră prin foamete în anii ’80).

    Ce mi se pare condamnabil este că, pe fondul euforiei (sincere) a populației, niște șmecheri au profitat și, din păcate, nu numai în fostul lagăr. Criza actuală o dovedește. Îmi este imposibil să cred, repet, că toate aceste mari probleme ale sistemului economic, de credite, bancar… erau necunoscute, că au apărut brusc, fără simptome premergătoare. Ce joc se face în Cipru nu știu, nu am informații, dar nu pot crede că acolo a apărut așa, din senin, crizulița de 10 miliarde de euro. Nici nu e mult, la urma urmei, jocul acolo pare pe alte coordonate, nu pe o sumă mare, banii ăia, la o adică, îi da și Isărescu din pușculița lui ascunsă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (22-3-2013 la 19:50)

    Cine este interesat de amănunte cu privire la criza din Cipru, în franceză şi sub formă de discuţie între specialişti, poate urmări emisiunea de joi „C’est dans l’air” de pe France 5: http://www.france5.fr/c-dans-l-air/europe/chypre-affole-l-epargne-38540 ; durează circa 1 oră, începe cu o reclamă de un minut.

    Situl emisiunii : http://www.france5.fr/c-dans-l-air/

    Este o emisiune de bună calitate. Zilnic (Lu-Vi) disponibilă pe Internet de la ora 21:00.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (23-3-2013 la 04:09)

    Mulțumesc, mă uit și, mai ales, ascult în timp ce scriu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (23-3-2013 la 05:14)

    Am urmărit atent emisiunea. Dacă aș fi cinic și/sau inconștient, ar trebui să mă bucur, deoarece exact așa am scris și eu pe aici, deși nu sînt specialist în finanțe și în economie. Exact așa au spus și participanții la discuție, cu o notă aparte pt doamna de acolo, care a vorbit extrem de clar, concis și fără ocolișuri. Ideile de bază sînt clare: lucruri ascunse, contribuția Ciprului la criza Greciei, rolul Germaniei, solidaritate europeană, moralitatea~non-moralitatea confiscării unei sume de bani (oricare), jocul de-a zona euro, Ciprul intră în zona rublei ? (sfîrșitul emisiunii, nu știu ce e de rîs) etc. Dar nu sînt nici cinic, nici inconștient. Problema mea și, de fapt, a noastră este că oamenii care au discutat acolo, specialiști, nu sînt și cei care iau deciziile majore, pe acelea le iau alții, ei doar le comentează, ca și noi aici, contemplăm și analizăm șmecheriile, corupția, inconștiența. De fapt, mesajul emisiunii este „trebuie să plătim pentru prostiile altora”. Da, așa a fost mereu, depinde cît. Uneori, plățile au fost mai mare decît omenește suportabil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (23-3-2013 la 06:29)

    De atlfel, multe posturi TV franceze au comentat și comentează fenomenul Cipru și, în general, criza europeană. Urmăresc relativ des TV5 și France 24, pe care le prind pe rețeaua de cablu. Ce mi se pare deja îngrijorător sînt puternicele sentimente antigermane, toate canalele de televiziune au dat interviuri cu cetățeni ciproți și rezidenți în Cipru, toți păreau unanimi în sentimentele antigermane. Rolul Germaniei în criză (nu numai în cea din Cipru) a fost discutat, în treacăt, și în emisiunea cu pricina. Nu știu cîți știu, dar în anii ’90 în România era general răspîndit zvonul, împărtășit, cred, de majoritatea covîrșitoare a românilor, că Germania a fost cauza prăbușirii Iugoslaviei. Nu cred că a fost așa, dar aceste sentimente puternic anti-germane încep să-mi dea de gîndit, o chiar fum fără foc?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ghita Bizonu': (24-3-2013 la 07:46)

    Da? Numa statu? Da lacomia bancilor? Da lacomia functionarilor bancilor?! Ca la fiecare suta imprumutata niste functiomari primesc „bonus”. Ca pe urma nu vor fi returnate – ete na! Improtanta este prima de anu asta pe urma vom vedea!!!

    Acu sa va dau un exemplu. Aveam un amic in Canada. Venitu social .. nici o proprietate care sa garanteze imprumuturi. Varsta 75 si cam multa beerica (bnu fuma) Cica i-a fost greu sa faca primu iprumut – 3000 de dolari canadieni. Ca nu avea diosar.. Apoi .. apoi a reusit sa imprumute 20.000!! Si cica ii telefonau : „nu mai vreti un credit?. A murit.. Creditu lui se trece in rosu si basta. Paguba curata da poa careva a primit 100 dolari bonus ptr efortu de a=l imprumuta…Eu nu l-as fi imprumutat decat cu venitu pe o luna si atat!!
    Sau alta aproape la fel de buna: primesc telefon de la banca „mea”. Doreau sa imi ofere „overdraft”. Sa va zic ceva – totusi eu am venituri care sa ma faca „eligibil” si banca aia mi le stie foarte bine!! Da „bonusu”.

    Insa si mai ciudat este cum insi cu afaceri sunt eefuzati de banci si din cauza asta fac apel la camatari. Si ajung ca ptr 10.000 euro sa returneze 80-100.000!! Cum naiba nu se „calificau”?!

    Asa ca pana sa zicem Fannie şi Freddie mai bine am vedea cum se face ca s-a renuntat la prudenta normala . Si ar mai fi ceva ciudat dl Leibovici zice de „banii suplimentari creaţi din nimic prin taxa mică de scont ar fi bani veritabili (şi nu falşi)” . CIudat c astima ca prin scontare pierzi bani nu castigi – adica daca ai o polita in valoare de X al sconatarea ei (vinderea politei) primesti 0,N* X . Si daca ala o resconteaza primeste si mai putin … si in final ala care incaseaza polita incaseaza numa X ul initial!! Daca pana la urma prin scont si rescont zici ca ai mai mult decta suma initiala X … e ceva dubios.

    Iar Greenspan degeaba s-a aratat „surprins” .. io il banui ca de fapt a manarit si a umflat potu’ . Ramanand ca fraierii sa plateasca castigurile bancilor si a functionarilor bancari !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (24-3-2013 la 11:40)

    > Da? Numa statu? Da lacomia bancilor? Da lacomia functionarilor bancilor?!

    Am scris clar că nu numai statul ci şi băncile şi diverşi intermediari. Despre vina băncilor, şi numai a lor, s-a tot scris. Eu am explicat cum se face că, deşi băncile au fost lacome dintotdeauna, a rezultat o criză, şi am arătat de ce a dus la criză generală şi de ce în 2007-8

    > Asa ca pana sa zicem Fannie şi Freddie mai bine am vedea cum se face ca s-a renuntat la prudenta normala

    S-a renunţat la prudenţa normală din motivele pe care le-am explicat: pentru că banii erau ieftini, pentru că împrumuturile imobiliare erau implicit garantate de stat, etc.

    > Ciudat c astima ca prin scontare pierzi bani nu castigi

    Eu prin taxă de scont înţeleg dobândă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ghita Bizonu': (27-3-2013 la 05:41)

    „Eu prin taxă de scont înţeleg dobândă” Gresit !!

    SCONT, sconturi, s. n. 1. Operație de credit care constă în cumpărarea efectelor de comerț de către bănci, cu reținerea din valoarea lor nominală a dobânzii până la scadență și a unui comision. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. (Rar) Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, când plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto. DEX

    1 Riduzione del prezzo, accordata da chi vende un prodotto o fornisce un servizio || s. di pena, riduzione del periodo di carcerazione | a s., per s., a riduzione, a saldo di un debito; anche in senso fig., di un peccato

    2 banc. Contratto in base al quale una banca anticipa l’importo di un credito non ancora in scadenza, trattenendo per sé l’interesse

    • sec. XIII – http://dizionari.corriere.it/dizionario_italiano/S/sconto.shtml

    Discounting is a financial mechanism in which a debtor obtains the right to delay payments to a creditor, for a defined period of time, in exchange for a charge or fee.[1] Essentially, the party that owes money in the present purchases the right to delay the payment until some future date.[2] The discount, or charge, is simply the difference between the original amount owed in the present and the amount that has to be paid in the future to settle the debt. – http://en.wikipedia.org/wiki/Discounting

    Pai sa ne miram ?!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (27-3-2013 la 05:52)

    Atunci înlocuiţi în articol „taxă de scont” cu „dobândă”.

    Am înlocuit eu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241