caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Cum face diaspora să supraviețuiască economia țărilor sărace

de (20-8-2017)
3 ecouri

 
[Redacţia nu este neapărat de acord cu toate opiniile exprimate de autori]

În R. Moldova există mai multe programe de atragere a remitenţelor în economie

Banii trimiși din străinătate constituie o parte importantă a produsului intern brut (PIB) a majorității țărilor din lumea a treia, ba chiar și a unor economii emergente cum e, de pildă, India.

India și China sunt pe primele locuri în funcție de masa monetară brută trimisă acolo, însă raportat la PIB, pe primele locuri din lume se află câteva din fostele republici sovietice, Tadjikistanul, de pildă, cu aproape jumătate din PIB reprezentând bani trimis de tadjicii plecați în afara țării, dar până și în Moldova procentul se ridică la 23%, aproape un sfert din PIB.

Atunci când nu se fac în lichid, din mână în mână, transferurile sunt greu de calculat, de cuantificat, Când se face oficial, transferul se poate fie prin bănci, evident, sau prin organisme precum Western Union sau MoneyGram. Majoritatea țărilor au semnat convenții internaționale pentru a împiedica dubla impozitare. Altfel zis, dacă banii trimiși în țara de origine de către emigranții temporari să nu fie impozitați încă o dată în țara țintă.

Dar nu doar țările sărace și economiile emergente funcționează astfel. Chiar și în majoritatea țărilor estice, foste comuniste, din Uniunea Europeană, conform unor studii realizate de Banca Mondială, o anumită parte a PIB provine din fonduri trimise acasă de rudele din străinătate, și aici nu intră doar Albania, Bosnia, Kosovo sau Macedonia, ci și țări ca Polonia, România și Ungaria.

Cifrele sunt amețitoare. Ele vorbesc de 20 de miliarde de dolari care sunt trimiși anual spre cele 10 țări est-europene care au o bună parte din produsul intern brut bazat pe asta și în care, cu totul, 10 milioane de familii trăiesc doar bazate pe banii veniți din străinătate.

Sociologii au încercat să delimiteze diferitele motive și mecanisme sociale care justifică transferul permanent al unor asemenea sume, de la dorința de a plăti pentru sprijinul din copilărie, ca un soi de răscumpărare clanică, până la dorința sinceră de a investi în infrastructura țării în care exilatul din diaspora știe că se va întoarce.

Problema eventuală nu este însă doar financiară, fiscală sau statistică, ci și una care ține de corupție și de mecanismele ei, pentru că o întreagă masă financiară transportată astfel scapă oricărui control. Aici intervin acei ideologi neoliberali ai pieței care găsesc că transferurile de bani necontrolate și corupția sunt un lucru bun și că stimulează clasa de mijloc.

Corupţia e un lucru bun pentru ţările în curs de dezvoltare, spun ei. Funcţionarul sau politicianul corupt nu face în realitate altceva decât să redistribuie bogăţia şi bunăstarea naţiunii. Îşi construiesc vile și cumpără mașini de lux, e drept, prin bani trimiși fără urme cercetabile din străinătate, dar dau astfel de lucru (la negru) multor oameni, care la rândul lor apucă să-şi hrănească familiile, îşi trimit feciorii la universitate etc., ducând astfel la consolidarea claselor de mijloc.

În orice caz, câtă vreme va continua această bătălie între adepții controlului total asupra mișcărilor financiare și cei ai libertății totale și a neintervenției statelor, cel puțin în UE, transferurile de bani se bazează pe o convenție foarte precisă, care datează din 1977: impozitarea muncitorului migrant nu poate fi diferită de impozitarea muncitorului rămas acasă.

————————

Din suprapunerea diverselor date statistice rezulta ca actualmente mai bine de 800.000 de cetățeni moldoveni se afla în afara ţării. Cei mai mulți dintre ei trimit bani rudelor ramase acasă.

Transferurile de peste hotare constituie o cincime din economia ţării. De regulă, banii aceștia sunt cheltuiți pentru consum. Doar o mică parte este investită în afaceri.

Remiteţele rămân a fi unul din motoarele principale ale creşterii economice din Republica Moldova, spune Andrian Lupuşor, directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup:

„Rolul remitențelor în toată lumea, nu doar în Moldova este pentru a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, nu s-au transformat direct în investiţii este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi respectiv creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere aceste consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficientă de venituri la nivel local.”

Andrian Lupuşor noteaza că parte din remitenţe ajung în sistemul bancar:

„Ele se transformă în depozite bancare. Ulterior aceste depozite se transformă în credite, în investiţii. Cea mai mare parte a depozitelor la termen deschise la bănci aparţin anume persoanelor fizice şi o bună parte din aceste persoane sunt familiile migranţilor crează aceste depozite din contul remiterilor. Este o situaţie normală ca remitenţele să finanţeze consumul însă în mod indirect rolul remitenţelor pentru economia ţării este mult mai larg.”

În cadrul unui forum al diasporei organizat zilele acestea la Chişinău sub egida guvernului, unii reprezentanţi ai diasporei s-au arătat nemulţumiţi de costul remitenţelor, care potrivit lor, depăşeşte în unele cazuri patru la sută din suma transferată.

Vicepremierul Octavian Calmîc, ministrul economiei a negat însa aceste date. El a dat asigurări că banii pe care moldovenii îi transferă pe căi legale în Moldova, adică prin bănci, nu sunt impozitaţi de către autorităţi. Singura taxă, percepută de băncile comerciale, este de un procent la scoaterea banilor sub formă de cash:

„Alte taxe şi plăţi pe remitenţe nu există. Celelalte remitenţe care sunt transmise prin microbuze, prin alte metode decât sistemul bancar vi le asumaţi pe riscul propriu. Noi vă recomandăm să folosiţi sistemul bancar. Mai mult ca atât întreprinderea de stat Poşta Moldovei începând cu anul trecut prestează astfel de servicii la costuri minime, de 5 euro sau 5 dolari pentru fiecare transfer.”

Octavian Calmîc a adăugat că remitenţele au crescut în acest an cu peste 10 la sută, ceea ce a contribuit şi la creştere economică a ţării

Mai mulţi economişti constată însă că modelul de creştere economică bazat pe remitenţe nu este unul durabil, dacă aceste transferuri nu sunt transformate în investiţii.

În Republica Moldova există mai multe programe de atragere a remitenţelor în economie. Unul dintre cele mai cunoscute este programul „PARE 1+1” prin care statul contribuie cu un leu la fiecare leu investit de migranţi.

În cei şapte ani de când a fost lansat programul moldovenii reveniţi în ţară au investit în economie peste 300 de milioane lei, creând în jur de 2500 de locuri de muncă, arată datele Ministerului Economiei.

În cadrul unui alt program, „Migrația și dezvoltarea locală”, reprezentanţii diasporei au donat peste o sută de mii de dolari în sprijinul inițiativelor locale din satele lor de baștină, cum ar fi reconstrucția unui drum sau reparația unei porțiuni de apeduct.

Redacţia Europei Libere, 18 august 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Victor Manta: (21-8-2017 la 21:25)

    Cifre interesante despre cât au transferat românii din străinatate în România

    Romanii din afara granitelor au trimis acasa 2,2 miliarde de euro, in 2012, la fel ca in anul precedent.

    Totusi, aceasta suma nu se apropie nici pe departe de cea inregistrata in 2008, de 5,9 miliarde de euro, scrie Romania-Insider.

    In aceeasi perioada, strainii care lucreaza in Romania au trimis catre tarile natale peste 173 milioane de euro, mai mult ca in 2011 (168 milioane de euro). Sursa.

    Românii de peste hotare au trimis înapoi în țară 3,5 miliarde de dolari în ultimul an. (2015)

    … țările din care se trimit bani spre România sunt Italia, Spania, Germania, Ungaria, SUA, Israel, UK, Canada, Austria și Franța. Din Italia vin un miliard de dolari anual.

    … românii trimit în medie 1000 de euro înapoi acasă pe an și transferul mediu este de 300 de euro. Sursa.

    Aceste cifre contrazic afirmaţiile că românii pleacă şi nu se mai uită înapoi la ce au lăsat în urmă.

  • Sfartz Pincu: (22-8-2017 la 04:02)

    „Străini”-înseamnă şi multinaţionalele,cu capital majoritar străin, care au realizat în 2016, profituri „declarate” de peste 4.1 miliarde de lei.Evident că în realitate profiturile lor au fost cu un ordin de mărime mai mare.
    Numai facturile pentru curent,gaze,apă,tele-comunicatti,se ridică în medie la cca.180 de miliarde de lei/an,din care-cât ar fi profitul real? Doar 1 miliard de Euro?
    Cât trimir în ţară românii plecaţi în străinătate,(cei care-i şterg la fund pe bătrânii Europeí),reprezintă un zero, faţă de cât pompează Europa-din România.
    Terenurile agricole din România,sunt în paragină,iar forţa de muncă românească slugăreşte la fermierii străini, şi cei din ţară consumă alimente din import,iar profitul enorm, realizat-pleacă din ţară!
    Nu e un motiv de bucurie,că se întorc,câţiva bănuţi din străinătate.
    Este o ruşine economică a României!

  • Victor Manta: (22-8-2017 la 13:04)

    @Sfartz Pincu

    > „Străini”-înseamnă şi multinaţionalele,cu capital majoritar străin, care au realizat în 2016, profituri „declarate” de peste 4.1 miliarde de lei.

    Era mai bine să fi făcut toate pierderi? Mai stăteau ele oare în România?

    > Evident că în realitate profiturile lor au fost cu un ordin de mărime mai mare.

    Pentru mine nu este evident. Puteţi demonstra cele 41 de miliarde de lei de profituri nedeclarate?

    > Doar 1 miliard de Euro? Cât trimir în ţară românii plecaţi în străinătate,(cei care-i şterg la fund pe bătrânii Europeí),reprezintă un zero, …”.

    De unde vine cifra de 1 miliard de Euro trimişi acasă de români? Cifra găsită de mine pentru 2015 era de 3,5 miliarde de dolari, adică circa 3 miliarde de euro.

    Plecând de la 1.000 de euro trimise în medie de câte un român (am dat sursa înainte), rezultă că în medie 3 milioane de români beneficiază anual de cele 1.000 de euro. Mie mi se pare o cifra apreciabilă, având în vedere nivelul, de exemplu, al ajutoarelor de stat şi a pensiilor din România. Este cu mult peste zero, cifra dv.

    Apropo de „cei care-i şterg la fund pe bătrânii Europeí”, cei din Occident consideră că nici o muncă cinstită nu este ruşinoasă. Iar doctorii, de exodul cărora se plâng atâţia în România, se ocupă în străinătate de meseriile lor, în condiţii mai bune.

    > Nu e un motiv de bucurie,că se întorc,câţiva bănuţi din străinătate. Este o ruşine economică a României!

    Este un motiv de bucurie că aceşti bani îi ajută pe mulţi români să trăiască mai bine în România!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Subiecte la zi

Nu de mult am primit o scrisoare foarte măgulitoare de la un cititor. "Apreciez mult schiţele dumitale umoristice, scria el,...

Închide
3.16.147.124