Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Poveşti de Advent (2)

de (16-12-2012)
Doamna Lilly ne sugereaza ca faina din Romania e cea mai la potrivita la pregatirea cozonacilor

Doamna Lilly ne sugerează că făina din România e cea mai la potrivită la pregătirea cozonacilor

Începusem într-un articol precedent să vorbesc despre activitatea Doamnei Lilly Pierce.

Românii din zona Virginiei de Nord şi Washington-ului o numesc pur şi simplu Doamna Lilly.

Într-o tradiţie românească ne-am obişnuit să criticăm, să demolăm, să desfiinţăm, însă mai puţin să venim cu soluţii constructive.

De la birtul sătesc şi până la Parlament tot românul se întrece în ditirambi.

Mulţi români ajunşi în afară spaţiului mioritic se complac în aceeaşi descărcare verbală. Înţeleg pe cei ce odată plecaţi nu mai vor să ştie de ţară natală. Se vor în lumea nouă şi atât.

Nu înţeleg pe cei ce trăiesc aici şi se bucura de bunăstare, dar şi de libertatea de a ponegri în stânga şi dreapta.

Îşi permit să arunce cu noroi, să se erijeze în destoinici analişti politici, în dresori ai grijii de celălalt. Acelaşi comportament strămutat de pe coclaurile de origine.

Doamna Lilly a instituit de câţiva ani buni o fundaţie activă cu scopul de a ajuta satul copilăriei Ortişoara de Timiş. Vorbeşte puţin despre activităţile sale. Fundaţia ei există datorită sprijinului renumitului medic chirurg din Hawai, Daniel Murariu, devenind parte şi partener a unor acţiuni ample cu caracter umanitar.

Surprind zâmbetul, răbdarea în parcurgerea programului ei zilnic: colectarea de donaţii pentru cei săraci din ţară, organizarea de acţiuni în cadrul comunităţii româneşti, sprijinul imigranţilor români din zona mai sus amintită.

Doamna Lilly nu se sfieşte să vorbească despre România şi spera într-o schimbare benefică. Un banner simplu cu titlul fundaţiei sale colat pe automobil nu mai are nevoie de niciun comentariu: Charity for România.

„Partidul meu este caritatea şi eu pentru ea candidez. Mă dedic în exclusivitate oamenilor nevoiaşi (copii în special) din satul meu natal şi bătrânii din judeţul Timiş – nu celor care au avut norocul să imigreze în SUA. Prin efortul meu îl finanţez în mare parte singură şi cu ajutorul unor prieteni americani şi foarte puţin români” sunt singurele cuvinte- concluzie legate de propria-i persoană.

Consideră de mare importanţă în diasporă coeziunea între bisericile, organizaţiile, publicaţiile, serviciile consulare româneşti şi între românii din ţară.

O persoană singură animată de o dorinţă se dedică unei cauze, în timp ce mulţi dintre noi cei plecaţi, stabiliţi în Germania, Spania, Canada, S.U.A. etc. nu ne-am dezlipit măcar de un dolar în a ajuta pe cei aflaţi la greu.
Poate într-o zi vreun reporter ar bate la uşa mereu deschisă a fundaţiei sale şi să spună celorlalţi în cuvinte simple că şi o floare poate însemna ceva în cumplita iarnă a celor nevoiaşi.

Doamna Lilly este născută în România, în Banat. Provine dintr-o familie de origine germană (şvabi), a imigrat în Germania, însă a optat pentru S.U.A. Vorbeşte fluent germana, engleza, spaniola, franceza şi nu uită limba romană. Partenerii ei importanţi în acţiunile sale sunt: Dorothy Maier, sponsor principal, Euro Food, Best Trans SA.

Departe de orice convingere religioasă ori extremistă, Lilly contribuie cu succes la promovarea valorilor româneşti reale în rândul americanilor. Deseori în întâlnirile sale cu românii din Diasporă încearcă lansarea de apariţii editoriale din ţară, de vinuri şi produse alimentare importate din România. Calităţile, energia, fidelitatea, onestitatea ei ar numi-o un adevărat ambasador al unei Românii mai frumoase, una din sufletul nostru, al fiecăruia ce nu trebuie lăsată doar în închipuire, ci în acţiune.

Editorii săptămânalului îi doresc La Mulţi Ani şi Sărbători fericite!

Închei însemnările mele cu un mesaj comentariu la adresa Doamnei Lilly:

„În ultimii ani această doamnă minunată, Lilly Pierce Doggendorf, a schimbat foarte mult viaţa a 50 de familii nevoiaşe din comuna care i-a fost leagănul copilăriei, Orţişoara. Este un adevărat înger trimis de Dumnezeu pentru a alina sufletele rănite de viaţă. Merită mai mult decât mulţumirile noastre: merită din plin să fie cunoscută de toţi românii şi să fie exemplu pentru cei care pot şi vor să o urmeze. Pentru mine a fost lumina de care aveam nevoie într-o perioadă în care credeam că lupt în zadar pentru binele celor din jurul meu. Mă bucur că m-a găsit şi că pot face parte din minunata lucrare a dânsei. Fii binecuvântată, stimată doamnă!”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.247.75