Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Dacă excludem imposibilul…sau Securitatea şi eu

de (26-8-2012)
33 ecouri

Eu şi Securitatea nu ne-am cunoscut personal. Ne ştiam doar din auzite. În februarie 1965 însă, i-am scris o scrisoare anonimă. Nu direct, pentru că nu ştiam adresa, ci apelând la bunele oficii ale direcţiunii Facultăţii de Istorie din Iaşi, unde eram în anul I. Ştiam că va ajunge la destinaţie. Nu pot reda conţinutul exact (au trecut totuşi 47 de ani de atunci), dar suna cam aşa:

”Doresc să vă aduc la cunoştinţă că în facultatea ce cu onoare conduceţi învaţă un student din Constanţa pe nume Dorian Galbinski, a cărui familie a făcut cerere de emigrare în Israel. În felul acesta, el ocupă locul unui student român care, după terminarea studiilor, ar fi de folos patriei”.

După aproape două luni lungi de aşteptare (că aproape îmi venea să mă duc să întreb dacă au primit scrisoarea), am primit, în sfârşit răspunsul, tot prin intermediul direcţiunii facultăţii. Mi s-a comunicat că dacă familia mea nu îşi retrage cererea de emigrare, sunt dat afară. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Eram mulţumit. Prima parte a planului meu reuşise. Urma să văd dacă partea a doua nu era doar un zvon, în care caz însemna că făcusem o prostie monumentală.

Cu trei luni înainte, un prieten din Bucureşti îmi spusese că toţi studenţii evrei exmatriculaţi primesc după câteva săptămâni permisiunea de a emigra. Nu mi-a putut spune care era explicaţia, nu ştia. Dar mi-am asumat riscul şi am trimis scrisoarea. Intr-adevăr, câteva săptămâni mai târziu am fost convocaţi la miliţie, unde am fost informaţi că cererea noastră de emigrare a fost aprobată.

Legătura, pe care am aflat-o mai târziu, era următoarea: la una din organizaţiile internaţionale din care făcea parte (se pare la UNESCO), România fusese acuzată de practici antisemite. Bucureştiul a răspuns că nu este adevărat, studenţii evrei nu sunt exmatriculaţi, ci au renunţat ei la studii, deoarece primiseră permisiunea de a emigra… Pe vasul care ne transporta din Neapole spre Israel, se aflau zeci de foşti studenţi ca mine, cu familiile lor. Bun, mi-am spus atunci. A fost prima şi ultima oară că am avut onoarea unui contact (fie el şi indirect) cu Securitatea.

Aproape 15 ani mai târziu (dacă memoria nu îmi este atacată de boala aia care te face să uiţi… cum se cheamă?… Eisenhower!), într-o după amiază, la Londra, primesc un telefon: „Dorian?”,”Da”. „Dorian Galbinski?”. „Da, cine sunteţi?”. „Sunt Nelu S. (nume schimbat)”. Mi l-am amintit imediat. Nu fusese un prieten apropiat, nu făcuse parte din „gaşca” noastră, dar ne întâlneam uneori la „ceaiuri”, la prieteni comuni, sau vara, pe faleza Cazinoului. „Nelu, ce faci, unde eşti?” „Sunt vaporean şi acum mă aflu în portul Londrei. Aş vrea să te văd”. „Desigur, vin să te iau”.

I-am spus soţiei că vom avea un oaspete la cină şi am plecat să-l aduc.

Revederea a fost, iniţial, extrem de plăcută. Am stat la masă, am vorbit, ne-a povestit despre Constanţa, eu i-am povestit ce am făcut între timp. La un moment dat am început să întreb despre foştii mei prieteni (şi aici urmăriţi vă rog cu atenţie secvenţa întrebărilor şi răspunsurilor ca să înţelegeţi exact ce s-a întâmplat):

– Şi ce mai fac Veronica şi Radu?
– Foarte bine, sunt amândoi avocaţi şi au un băieţel.
– Şi Mihaela?
– Şi ea e bine, s-a măritat, are şi ea o fetiţă.
– Şi vărul tău, am uitat cum îl cheamă, mai lucrează la Securitate?
– Nu, l-au dat afară, nu era serios.
– Şi tu…?
– Nici eu nu mai sunt cu ei, dar să ştii că despre tine nu am spus niciodată nimic.

Am simţit, brusc, fiori reci prin tot corpul. Întrebarea mea, neterminată, se voia: „Şi tu?..Tu ce mai faci?”. O înţelesese greşit! Nici nu mai ţin minte cum am putut face faţă restului conversaţiei, cum l-am dus înapoi în port.

Am fost neom câteva zile. Cum spuneam, l-am cunoscut în perioada în care mai eram elevi de liceu, la vârsta de 16 sau 17 ani, după care ne mai întâlneam arareori, când veneam acasă, de la facultate. Departe de a-i fi recunoscător că despre mine „nu spusese nimic, niciodată”, mă sufocam de furie la gândul că, în cei trei ani în care drumurile ni se încrucişaseră, nu am păţit nimic numai graţie „mărinimiei lui” (nici acum, când scriu aceste amintiri, nu mi-a trecut complet). Şi puteam s-o păţesc! Din inconştienţa tinereţii probabil, spuneam bancuri politice, ironizam lozincile comuniste, îmi băteam joc de limba de lemn şi spuneam, cui voia să audă, în cercul meu intim evident, că nu mai ştiu ce să fac ca să plec. Şi, m-am mai gândit: „Bine, bine, pe mine m-o fi „protejat”, dar pe ceilalţi prieteni? Despre ei, ce a spus?”
La BBC, unde lucram, nu trebuia să ai grijă ce spui în particular. Cel puţin, eu nu aveam. Adevărat, au existat suspiciuni, între unii şi alţii, dar nimic palpabil. Şi totuşi…

Securitatea supraveghea intens personalul din redacţia în limba română. Intr-o telegramă trimisă la ”Centru”, la 6 aprilie 1972, ”rezidenţa” Securităţii din Ambasada României la Londra propunea, în urma angajării, în ultimii doi ani, a doi tineri din Israel şi doi din Franţa, un plan de acţiune:

„Situaţia creată la BBC facilitează organizarea unor acţiuni operative de infiltrare în obiectiv. Rugăm analizaţi şi dvs. perspectivele ivite îndeosebi folosind Israelul sau o ţară occidentală ca intermediar pentru trimiterea în Anglia. Sucursala va acţiona în continuare pe lângă „MARTIN” pentru a studia noile posibilităţi.” (Extrasul este preluat de la BBC.ro).

Cine era Martin, nu am nici cea mai vagă idee. Dar este cert că era. Oricum, pentru mine, toate acestea nu au avut nici o importanţă în anii care au urmat. Continuam să mă simt liber, „nesupravegheat”. La Londra, cetăţean britanic, traducător şi interpret principal al guvernului Majestăţii Sale pentru limba română, nu aveam de ce să mă tem de „braţul lung al Securităţii”. Nu puteam fi supus la presiuni, influenţat sau şantajat în nici un fel. Nu mai aveam nici o rudă în România. Despre situaţia altor colegi însă, care mai aveau rude în ţară, nu ştiu. Un singur coleg mi-a spus până acum că, după identificarea lui formală de către un istoric informator, în misiune la Londra, au avut de suferit atât familia cât şi prietenii cu care păstrase legătura.

Şi oricum, cel puţin la suprafaţă, noi, cei de la Londra, nu eram consideraţi atât de ”ostili” regimului cum era Europa Liberă. Eram conştienţi de ameninţările şi decesele misterioase de la München, de agresiunea împotriva Monicăi Lovinescu, la Paris. Şocul cel mai mare l-am avut însă în septembrie 1978, când colegul nostru de la secţia bulgară a BBC, Georgi Markov, (care lucra în biroul alăturat) a fost asasinat cu o umbrelă otrăvită, pe podul Waterloo. Desigur, securitatea bulgară l-ar fi putut ucide într-un mod mai puţin spectaculos, într-un accident de circulaţie, un jaf armat, etc. Dar nu s-a jenat. A vrut să dea un avertisment ”vocilor duşmănoase”. (Ca şi în cazul recent al lui Alexander Litvinenko, critic al preşedintelui Putin, ucis tot la Londra, în noiembrie 2006 şi tot à la James Bond, cu poloniu-210). Direcţiunea BBC a încercat atunci să ne calmeze temerile, subliniind că Markov a fost asasinat nu pentru ce spunea la BBC, ci pentru comentariile sale freelance transmise la Europa Liberă. (Nu a spus nimeni dintre noi: ”Aa, în cazul ăsta, e OK!”)

A venit apoi „Revoluţia”, sau „Marea Aglomeraţie din decembrie 89”, sau cum vreţi dv. s-o numiţi, libertatea şi democraţia, toate originale. Prima mea vizită la Bucureşti, ca trimis special BBC, a fost în august 1990, când mi-am vizitat şi câţiva foşti prieteni. Unul dintre ei s-a întâlnit întâmplător în septembrie, la un magazin, cu o cunoştinţă. „Ne întrebăm (remarcaţi ne-ul), când o să vii să ne povesteşti despre vizita prietenului tău”, a spus aceasta. „Care prieteni, că am mulţi”. „Prietenul de la Londra”, veni răspunsul. Şi asta, în septembrie 1990!

Doi ani mai târziu, în casa unui amic, cunoscut la Bucureşti cu câteva luni înainte, am făcut cunoştinţă cu invitaţii la petrecerea pe care o organizase.

„Dl Dorian Galor” (numele meu de microfon), m-a prezentat el. „Domnul Galbinski, ce plăcere să vă cunosc în sfârşit”, exclamă un bărbat brunet de vreo 35 de ani. „Ştiţi numele meu adevărat?” am întrebat eu, curios. „Numai numele? Ştiu o mulţime de lucruri despre dv.!” „Cum se face?” am continuat eu, intrigat. „Păi, am avut în grijă şi dosarul dv. de la Securitate”. „Să fim serioşi domnule, eu am fost o plevuşcă foarte neînsemnată ca să captez atenţia Securităţii” . „Deloc, lucraţi într-o instituţie strategică, eraţi zilnic în contact cu dizidenţi, cu agenţi sub acoperire ai serviciul de contrainformaţii din Marea Britanie, chiar dacă dv. nu ştiaţi cine sunt, pe scurt, aţi fost sub observaţie!”. „Şi acum cu ce vă ocupaţi?”, am întrebat. „M-am privatizat”. „Aveţi o Securitate particulară?” „Aaa, nu, acum am o agenţie de schimb valutar”, răspunse el, cu o oarecare mândrie.

A fost ultima ocazie în care eu şi Securitatea am fost atât de aproape unul de celălalt. Sau, cel puţin, aşa ştiu eu. În anii care au urmat, foştii colegi de la BBC care au avut curiozitatea să-şi citească dosarele, mi-au spus că numele meu, cel de microfon, apărea uneori şi în dosarele lor câteodată corect, câteodată stâlcit (probabil din cauza paraziţilor…). Nimic senzaţional, în ceea ce mă priveşte. Majoritatea prostii, lucruri neinteresante sau poate chiar inventate, tentative ale informatorilor de a-şi convinge stăpânii că îşi merită simbria. Or, acesta este motivul principal pentru care nu doresc să-mi citesc dosarul. Cel secundar este că aş putea totuşi găsi acolo note informative de la unii oameni pe care îi consider încă prieteni. Şi nu vreau. Chiar în ciuda faptului că, în 1990, când am revenit prima oară în România şi mulţi îmi spuneau „Nu vorbi cu cutare că a fost informator”, răspundeam invariabil: „Cine sunt eu să judec pe alţii? Am avut şansa nemaipomenită să pot pleca şi să nu fiu pus la încercare. Vreau să cred că aş fi rămas un om integru, că nu m-aş fi lăsat şantajat, că aş fi refuzat să „torn”, chiar dacă mi s-ar fi spus că fata mea nu va intra la facultate, sau că nu mi se „dă” un apartament, dar nu ştiu şi nu am cum să ştiu. Cum nu am fost pus în situaţia lor, prefer să nu îi judec. Să se judece ei singuri, când sunt seara în pat, cu lumina stinsă, numai cu ei înşişi”.

Sunt conştient că cei dintre dv. care au suferit mult de pe urma Securităţii şi a informatorilor ei, ar putea dezaproba atitudinea mea. Dar, există alternativă? I-a judecat sau îi va judeca vreodată o instanţă judiciară? A plătit cineva pentru zecile de mii de morţi la Canal, la Piteşti, în Bărăgan? Pentru anii grei de închisoare făcuţi de atâţia ”duşmani ai poporului?”

Dar, că tot veni vorba, ce mai face acum Securitatea? Cum îi mai merge? Mai este ea Securitatea Statului, sau acum e a unor indivizi care cred că statul sunt ei? Mai este unitară sau s-a divizat ca celulele, în mai multe securităţi mai mici? Poate chiar particulare: Securitatea lui Icsulescu sau a lui Igreceanu? Şi pe cine sau ce apără acum? Apără ”imaginea României” în faţa ”atacurilor duşmănoase” din partea ziariştilor români şi străini? Interceptează convorbirile telefonice ale politicienilor sau magnaţilor rivali? Dejoacă uneltirile Americii sau ale Uniunii Europene împotriva României? Sunt curios! La ce îşi folosesc oamenii ei vasta experienţă acumulată de-a lungul a 45 de ani? O fi oare… o nu, nu, nu se poate, sunt nebun! Cum mi-a putut trece un asemenea gând prin cap? Şi totuşi… Sherlock Holmes spunea că ”dacă excluzi imposibilul, ce rămâne, oricât ar fi de improbabil, trebuie să fie adevărul!”

Deci: o fi oare acum Securitatea la putere? Sau.. pe aproape?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • nestor: (27-8-2012 la 03:59)

    Editorialul este in deplina actualitate. Si totusi, ce liniste s-a facut…Toata lumea, de obicei guraliva, ACUM tace, asteapta, se face ca ploua…
    Da, domnule Dorian Galbinski, cele expuse sunt reale, corecte, doar oarecum retro, ca in filmele cu Iurie Darie sau Sebastian Papaiani. Finalul insa este puternic, percutant si aduce si raspunsuri limpezi dincolo de intrebarile retorice. Ceea ce se intampla azi in Romania este rezultatul constructiei securisto-politice. La Revolutie (ii voi spune astfel, pentru ca Invalmaseli au fost mai multe) partida nationala a securitatii a cedat in favoarea celei globale, condusa de Magureanu, Talpes and Comp. Apoi s-au specializat in functie de domeniul de jefuit.
    Au fost, cronologic, lichidarea ziaristilor straini in plina strada, provocarile cu mineri, au fost fraudele tip Caritas, cuponiada, ingineriile gen Sorin Ovidiu Vantu, diversiunile provocatoare de la Targu Mures, lupta pentru mijloacele media, comertul cu arme si carburanti (embargoul), infiltrarile in partidele politice traditionale, (sub deviza Schimbarii la fatza), acapararea pietii informatice si tot astfel pana la devalizarea fondurilor sociale (asigurarile de sanatate, pensiile). Inainte de Revolutie, Securitatea era o anexa a politicului. Dupa Revolutie, s-a privatizat, s-a diversificat si a ajuns sa controleze pana si scolile, spitalele sau gradinitele, ca firme da paza si protectie. Sefii Serviciilor au ajuns mari personalitati politice (ex. MRU).
    In istorie, doar perioada cumplita a lui Domitian, el insusi pretorian la origine, poate da o imagine a timpurilor prezente.
    Stefan Odobleja, una dintre mintile lucide la noi, spunea ca finalul este identic lumii adancurilor: rechinii incep sa se sfasie intre ei. Dar pana atunci?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 14 Nu-mi place 5

  • Rodica Grindea: (27-8-2012 la 05:11)

    M-am gândit, la lectura articolului d-lui Galbinski, la mai mult decât un ecou, la un articol. M-aș fi axat pe supravegherea de către securitate a vieții personale a cetățenilor, inclusiv a subsemnatei, desigur cu decența și discreția de rigoare, fără nume și fără „elemente de idenetificare”. Mai ales că surprizele puteau veni la tot pasul, și încă unele extrem de neplăcute, adică să descoperi că printre colegi, ori printre cei mai buni prieteni, există (cel puțin) un turnător. Dar cred că voi renunța, fiindcă mi se va reproșa poate, ca în ecoul d-lui Nestor, că aș veni cu amănute „retro”, deci fără a aduce vreo valoare adăugată temei articolului.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 7

  • Stefan N. Maier: (27-8-2012 la 08:54)

    Doamna Grindea,
    Nici un fir de praf nu e de prisos la o constructie care ar putea ridica un zid impotriva ciumei. Asadar articolul dv. ar fi binevenit. Nu mi se pare ca d-l Nestor aduce un repros. Dimpotriva, dansul remarca, pe buna dreptate, ca articolul este in deplina actualitate, ceea ce am vrut sa zicem si noi, programandu-l ca editorial si nu doar ca o simpla marturie.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 11 Nu-mi place 2

  • Petru Clej: (27-8-2012 la 10:12)

    Este ciudat că „Nestor” îl pune pe Mihai Răzvan Ungureanu – urmărit de SRI la un moment dat (vezi http://www.badpolitics.ro/mihai-razvan-ungureanu-nu-pare-agreat-de-rezervistii-sri-ungureanu-si-serviciile-secrete-straine/) – în aceeași oală cu securiștii. Ungureanu a fost numit șef al SIE la sfârșitul anului 2007.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 7 Nu-mi place 10

  • nestor: (27-8-2012 la 12:02)

    Rolul Securitatii trebuie urmarit pe firul evenimentelor.
    Anul 1989 a fost constituit din fenomene complet diferite in statele foste satelite Moscovei. Exista putine date certe despre intelegerile stabilite intre Bush si Gorbaciov la Malta. Un pretios document ne vine insa din partea scriitorului francez Michel Tournier, prix Goncourt, in cartea sa « Le bonheur en Allemagne ». Tournier relateaza misiunea primita din partea lui François Mitterand de a angaja contacte cu intelectualii est-germani in pregatirea caderii Zidului Berlinului. Astfel, prin intermediari, au fost contactati personal cei aprox. 500 000 de cadre, militari, formatori de opinie, persoane sub acoperire din Germania de Est, au fost cunoscute doleantele fiecaruia (unii cereau naturalizare in Germania, altii cereau vile in localitatile natale din Rusia sau o noua identitate etc, asa incat la declansarea evenimentelor, fiecare isi stia rolul sau iar tranzitia s-a facut pasnic.
    De retinut ca in timpul acestor negocieri, identitatea persoanelor care ar fi putut interveni in forta era binecunoscuta, deci dosarele STASI nu mai puteau speria pe nimeni si nici constiui motiv de santaj politic. In plus, lumea politica era transparenta.
    In Romania, nu se stie daca au existat negocieri sistematice, au fost tabere impartite si haos tipic romanesc. Violenta gratuita, minciuna, fente, ceata totala. Dosarele Securitatii au fost traficate in fel si chip. Au fost promovati cei santajabili, pentru a fi docili. Societatea civila aprimit suficiente corectii cu bata pentru a intelege ce este noua libertate si democratia originala. Emil Constantinescu este singurul presedinte neagreat de securisti. Ceilati toti au fost controlati. De fiecare data cand un lider se afirma public, sau se contura o situatie adversa, se corecta pe loc, taind in carne vie.

    Iata de ce Securitatea este inca un factor grav de perturbare a democratiei din Romania.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 2

  • Alexandru Leibovici: (27-8-2012 la 13:12)

    Domnule Nestor, când anume a primit Tournier însărcinarea de la Mitterrand despre care scrieţi? Era înainte sau după noiembrie 1989, când s-au făcut breşe în Zidul Berlinului? Sau era între acel moment şi octombrie 1990, când Germania de Est s-a reunificat cu cea de Vest?

    În orice caz, într-un interviu din decembrie 2010 (http://www.youtube.com/watch?v=ql7acVpmfTc), Tournier nu pomeneşte aşa ceve, deşi subiectul era Mitterrand şi DDR, ci spune cât de *reticent* a fost Mitterrand faţă de ideea reunificării.

    Deci: *confirmaţi* informaţia pe care aţi dat-o? Puteţi să daţi mai multe amănunte, sau este o neînţelegere?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • nestor: (27-8-2012 la 15:27)

    Desigur, puteti citi volumul in editia Gallimard, 2006, capitolul Episodes présidentiels, pag. 63 si urm. Prima lor intalnire a fost la 6 iulie 1983, apoi a devenit un fel de ritual, la care asistau si Attali, Orsenna, un grup redus. La 6 oct. 1989, Mitterand participa alaturi de Gorbaciov la sarbatorirea celei de a 40-a aniversare a RDA, pentru ca pe 18 oct. Honecker sa fie inlocuit cu Egon Krenz.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (27-8-2012 la 16:16)

    Domnule Nestor, scuzaţi că insist. Eu cartea n-o am, aşa că nu pot pur şi simplu să mă uit şi să citesc. Tocmai de aceea v-am întrebat de amănuntele acelei însărcinări date lui Tournier de Mitterrand şi de momentul când s-a petrecut, dar nu mi-aţi răspuns.

    Când s-au întâlnit Tournier şi Mitterrand prima dată, participarea lui M. la a 40-ea aniversare, când l-a înlocuit Krenz pe Honecker – astea nu răspund la întrebarea mea.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • nestor: (28-8-2012 la 01:33)

    Domnule Leibovici,
    Inteleg ca nu aveti aceasta carte, dar aveti sursa. Relatarea de catre Michel Tournier asupra misiunii despre care vorbim este un fapt ciudat, mai putin obisnuit, dar confirmat de evolutiile ulterioare. Germania, Franta au acordat intelectualilor un rol important, pe cand Romania s-a bazat exclusiv pe Servicii, delegitimand intelectualitatea si chiar prigonind-o. Iata si ideea pe care incercam sa o transmit. Vorbind despre Securitate, trebuie sa abordam si aspectul responsabilitatii actiunilor sale. In prezent, institutiile statului roman sunt aservite, timorate, penetrate, umilite pana la ridicol. Chiar principiile democratiei sunt batjocorite, fara ca cineva sa poata sa ii cheme la raport, cum ar fi normal.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-8-2012 la 04:52)

    @Nestor: Da, relatarea lui Tournier, aşa cum o prezentaţi, este ciudată. Tocmai de aceea v-am pus două întrebări foarte concrete. Cum nu am primit răspuns, nu pot decât să trag concluzia că v-aţi înşelat, în particular asupra celor 500 000 de RDGişti care ar fi fost contactaţi pentru a vedea ce cer ca să stea cuminţi. Un citat şi indicarea perioadei când au avut loc aceste evenimente ar fi fost suficiente…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • nestor: (28-8-2012 la 07:59)

    Sunt dezolat, domnule Leibovici, ori eu nu inteleg intrebarile D-voastra, ori D-voastra nu intelegeti alegatiile mele. Ar fi mare nevoie de moderatori, dar vai!, ei nu intervin, ca in alte cazuri, poate subiectul este de vina…Totusi, d-l Dorian Galbinski probabil astepta reactii la articolul pe care ni-l propune. Ori discutia noastra se indreapta spre un interogatoriu ratat: „Eu am pus intrebari…”, „V-ati inselat…”, „Nu inteleg…”.
    Va rog mult, vreti sa reformulati intrebarile D-voastra privitoare la tema in discutie?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Stefan N. Maier: (28-8-2012 la 08:46)

    D-l Nestor,
    Ce ar trebui sa faca moderatorii si nu fac?
    D-l Leibovici v-a solicitat sursa informatiei despre cei 500000 contactati care au „stat cuminti”. V-a cerut-o cu buna credinta, nu ca sa va irite. O puteti oferi?
    In rest sunt perfect de acord cu alegatiile dv. legate de rolul Securitatii in Romania de azi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • nestor: (28-8-2012 la 10:07)

    In discutia noastra, pe care eu o abordez cu buna-credinta, observ ca ceva nu convine. Acel ceva, numarul ocupantilor rusi din Germania de Est, nu este nici pe departe elementul central al argumentatiei, ci este doar un fapt periferic.
    La pagina 71 din lucrarea citata de mine, „Le bonheur en Allemagne?” autor Michel Tournier, aparuta la Editions Gallimard, 2006, capitolul Episodes présidentiels, se afirma:
    „Combien étaient-ils, ces occupants russes? dans leur livre „Rote Stern Uber Deutschland”, Ilko-Sascha Kowalcznuk et Stefan Wole donnent les chiffres…beaucoup plus d’un demi-million au total”.
    Restul chestiunii, cum s-a procedat, paritatea marcii est-germane in comparatie cu marca vest-germana, cuantumul sumei platite de contribuabilii vest-germani, toate aceste elemente exista in text. Oricine doreste sa verifice, e liber sa o faca.
    Eu insa voiam sa discutam alte probleme: de ce in Romania a fost un macel, cand exista precedentul unei despartiri pasnice de comunism? de ce persista practicile si tarele vechiului regim la aproape un sfer de veac de la Revolutie? de ce Romania nu se poate debarasa de conducatori care colaborau activ cu Securitatea ceausista?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • George PETRINEANU: (28-8-2012 la 10:20)

    D-l Nestor,

    ,, Astfel, prin intermediari, au fost contactati personal cei aprox. 500 000 de cadre, militari, formatori de opinie, persoane sub acoperire din Germania de Est, au fost cunoscute doleantele fiecaruia (unii cereau naturalizare in Germania, altii cereau vile in localitatile natale din Rusia sau o noua identitate etc, asa incat la declansarea evenimentelor, fiecare isi stia rolul sau iar tranzitia s-a facut pasnic.”

    Astept si eu mai multe precizari (perioada in care s-a desfasurat aceasta actiune) pentru ca tehnic vobind pare neverosimil. Misiunea de prelucra (contacta si informa) din afara tarii o jumatate de milion de persoane, prin intermediari (eventual) iar apoi sa preiei inapoi datele de la acestia cere o infrastructura impresionanta.

    Sa nu uitam ca internetul nu exista la acel moment – nu in forma lui populara de astazi.
    Sa presupunem ca s-a lucrat 5 ani la asta. Sunt 274 de persoane de prelucrat pe zi (daca s-a lucrat anul intreg 7 zile pe saptamana, 8 ore pe zi) si 34 pe ora.
    Ar fi fost nevoie de 34 de functionari ca sa apuce sa prelucreze cate un caz pe ora.
    Chiar daca s-a folosit un ,,sistem piramidal” si acesta trebuia intr-un fel coordonat. Intr-un fel sau altul, trebuia asigurat ca niciunul din cei jumatate de milion de recrutati nu se va scapa la STASI, situatie in care actiunea risca sa fie compromisa.

    As mai spune ca influenta acestei jumatati de milion (care nu erau minori) asupra societatii germane ar fi fost atat de covarsitoare incat implozia comunismului german s-ar fi produs instantaneu, fara presiuni vizibile. RDG-ul erau 8 milioane cu totii deci fiecare dintre ,,cei alesi” avea de convins inca 11 persoane majore din sfera lui. Acesti 11 acopereau toate categoriile sociale si excluzandu-i pe pensionari (poate 15%) le ramaneau sa convinga cam 4-5 persoane fiecare.

    Sa comparam cu capacitatea de prelucrare a Agentiei de emigrare suedeze care in perioada 1990-1995 (avand o infrastructura informationala de varf si contact direct cu persoanele in cauza) avut de studiat pana in 30000 cereri de azil politic si nu a facut fata sa rezolve nici jumatate din ele.
    ANRP, cei din Romania care ar trebui sa prelucreze cererile de restituire a proprietatilor (si care sunt o armata probabil) se ,,lupta” de vreo zece ani buni cu zice-se (transparenta, deh) 30000 dosare din care au rezolvat vreo 2000 (maxim au lucrat cu 500 pe an, nu cu 100000 ca scriitorul lui Mitterand impreuna cu intermediarii lui).
    De ce nu s-o fi aplicand algoritmul in zone afectate de dictaturi (ca Siria), acum cand exista o cu totul altfel de infrastructura globalizata? Sau de ce nu produc initiative ca Pussy Riot etc o masa critica ca sa zdruncine un sistem.
    Nu am date, dar ar fi interesant un studiu cu resursele care ar trebui alocate pentru a obtine acest rezultat (pregatirea a X% dintr-o populatie in perioada de t0 ani pentru a obtine un efect in t0+tx ani).

    Sper sa si eu se poata afla mai multe detalii despre exemplul cu pricina. Pana atunci, ceeace am scris sunt numai simple supozitii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • George PETRINEANU: (28-8-2012 la 11:34)

    E interesanta intrebarea pusa de nestor ,, de ce in Romania a fost un macel, cand exista precedentul unei despartiri pasnice de comunism? de ce persista practicile si tarele vechiului regim la aproape un sfer de veac de la Revolutie?”.

    Ar fi interesant un studiu serios al acestei intrebari si multi dintre noi am dori sa-l citim ca sa il putem confunta cu propriile noastre experiente si nelamuriri.

    In lipsa acestui studiu, ca simplu traitor al acelei perioade SI al altor realitati pararlele (exterioare comunismului romanesc) as veni cu niste detalii la nivel micro.
    In perioada 83-90 ca si dupa aceea, am avut ocazia sa cunosc si sa vizitez o famile middle class din RDG. Daca nu ma insel, sotul era membru de partid si avea functie de conducere. Dar era un tehnocrat, nu politruc.
    Inca de cand i-am cunoscut am remarcat ca ei erau ,,altfel” fata de noi dar mi-au trebuit multi ani ca sa decodific esenta diferentelor. Am putut-o face mai ales dupa ce am intrat in contact cu societatea suedeza care are multe similitudini cu cea germana.
    Erau disciplinati, seriosi, onesti, ingrijiti si modesti dar fara excese sau emfaza. Accentul pe partea materiala era mai moderat. Nu pareau a avea complexe, ca noi, pe care sa incerce sa le compenseze cu accese de orgoliu. Ceeace ne ghida pe noi erau niste ,,idealuri” transpuse in exteriorul nostru ca o imagine virtuala. Ei luau viata asa cum era, desi nu aprobau modul de functionare al societatii comuniste.
    Romanii in perioada grea a anilor 80 au descoperit ca se poate trai bine si in mizerie. Chiar si cand ne era mai greu eram tot vanduti unor iluzii desarte de sorginte nationalista (vezi cenaclul lui Paunescu). Ne tineau de cald. Ne mandream ca ,,ne descurcam”, adica supravietuim in conditii decente in barlogul nostru (se dadeau zeci de salarii pe un video, cafeaua pe o luna ma costa 1/3 salariu de inginer etc; lucrurile acestea dadeau iluzia ca am ,,pacalit” raul). Plata era ca am incetat sa ne sinchisim de spatiul public dintre noi ba chiar participam in mod activ la neglijarea lui. Ganditi-va la halul in care arata o scara de bloc proprietate personala. Lucruri marunte, cum ar fi un intrerupator de sonerie erau neglijate desi puteau rezolvate. Nesimtirea devenise religie sub scuza crizei. In deceniile de dupa caderea comunismului am continuat sa fim la fel de ,,idealisti” (nesimtiti) fata de demnitatea spatiului public.
    Cam tot pe acelasi calapod erau si securistii.

    In concluzie. Noi am fost o societate de indivizi carora cand ni se introducea discheta (oricare era ea, idealuri nationaliste, comuniste etc) urmam ca teleghidati telul exterior constiintei noastre.
    RDG-istii, in sfera particulara nu alergau dupa himere. Se cazneau sa faca necesitatilor mediului social in care traiau. Erau preocupati de asta, nu pierdusera din vedere, ca sa se inregimenteze exclusiv in slujba unei himere.
    Nu stiu cum erau politrucii si STASI ai lor, dar intr-un documentar romantat despre RDG poate fi vazut ministrul apararii discutand ingrijorat cu cel al securitatii (?) ordinul de a aduce tancurile in Leipzig. Amandoi ajung la concluzia simpla ca misiunea lor nu e sa aduca tancurile impotriva propriei populatii. Nu le-a ,,scapat din vedere”. Chiar si Honneker (daca filmul cu pricina relateaza adevarul) isi exprima dezacordul cu hotararea congresului de a fi debarcat dar nu recurge la amenintari ci spune ca se pleaca in fata hotararii.

    Merg mai departe cu rationamentul ca indivizii societatii germane (prin precedentele lor de civilizatie, religie, istorie) aveau un profil sensibil diferit de cel al omologilor lor romani. Rezultatul facea ca ei sa poata continua sa genereze acte de civilizatie la un nivel superior romanilor si relativ stabil. Tendinta a continuat si dupa aceea, doua decenii, ceeace ar duce si la ideea ca tarele comunismului s-au asezat la noi mai bine, peste niste antecedente ale noastre care le-au favorizat.

    Nu avem asta in gene, bineinteles, dar este foarte greu sa ne rebootam singuri iar algoritmul pe care il avem implementat include ,,protectia la influente exterioare”. Minunat 🙂
    Exemplu practic. Ce tara din lume se mai conduce dupa ordonante de urgenta ca substitut al mecanismului legislativ? Confera acestea o mare flexibilitate societatii romanesti cu castiguri in innoiri, reforme? Nu, creaza doar instabilitate, probabil anulandu-se intre ele sau cu alte lege fara sa genereze efecte utile in exterior.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • nestor: (28-8-2012 la 12:48)

    Sunt f. interesante consideratiile D-voastra, domnule Petrineanu. De fapt, se leaga unele lucruri: la Berlin, sefii militari resping scoaterea tancurilor contra populatiei; o luna mai tarziu, tancurile ies in strada la Timisoara, TAB-urile calca pe manifestanti la Bucuresti si se fac arestari masive.
    D-voastra opinati ca exista o predispozitie genetica, o factura psihica, un determinism, cum spune D. Draghicescu in studiul sau „Din psihologia poporului roman”.
    In 1995, François Furet publica studiul sau „Le Passé d’une illusion”, in care atribuie fenomenele despre care discutam excusiv unor decizii politice aservite unei ideologii impuse. Doar astfel putem intelege de ce in Coreea de Nord oamenii sunt robotizati, in timp ce in Coreea de Sud creativitatea lor vine din etica libertatii.
    Romanii au doar iluzia libertatii, efectiv ei traiesc in continuare intro dictatura, sunt dirijati in functie de interesele unei clase politice solidare in lacomia sa, ni se vorbeste mereu de dictatura consumului, a pietelor. Corectia atat de simpla prin vot este si ea iluzorie in Romania.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (28-8-2012 la 13:29)

    D-le nestor, o mica corectie. Eu nu opinez ca e ceva genetic, pentru ca nu ar avea cum. Exista mutatii genetice la unele populatii, dar in cazul de care vorbim e pur si simplu un efect al traseului istoric (religie, contactul cu civilizatiile vecine, felul cum s-a plamadit civilizatia romaneasca). Englezii de exemplu au pus bazele civilizatiei lor materiale mult mai devreme, avand in acelasi timp si abordari diferite.

    In perspectiva celor doua decenii, fara sa disculpabilizez pe nimeni, m-am detasat de imaginea trunchiata a securistului, politrucului rau si tampit, Brutti, sporchi e cattivi vorba lui Ettore Scola, iar ceilalti, inclusiv intelectualii, blanzi, isteti si fara de noroc. Pastrand proportiile, bineinteles. Au existat de buna seama varfuri romanesti, profile fara de cusur, pe care oriunde le-ai fi pus prestau (il includ de exemplu pe autorul articolului) dar judecand dupa rezultate au fost prea putini ca sa creeze o masa critica capabila sa produca o suprafortare a autoreglajului ,,natural” (de tip osmoza) si in consecinta lent, al civilizatiei romanesti. Din cauza asta ,,asteptam cuminti la coada istoriei” sa ne vina randul, pentru ca, 150 de ani sunt prea putini in perspectiva istorica, cum comenta cineva in articolul (cu pretentii mai modeste) de alaturi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Stefan N. Maier: (28-8-2012 la 14:20)

    Domnule Nestor,
    Seriozitatea si buna dv. credinta sunt de apreciat. Asta incercam sa facem si noi. Nimenu nu doreste sa va puna intr-o lumina nefavorabila sau sa scoata in evidenta un aspect nesemnificativ, colateral, cum ar fi cifra de 500000 despre care s-a discutat. In fond nu cifra conteaza ci, asa cum subliniaza si George, procedura in sine. Ramanand de partea faptelor, explicatia tranzitiei pasnice la reunificarea Germaniei prin antiteza cu macelul inca ne-elucidat (!!!) din Romania, nu poate fi pusa pe seama unei pregatiri prealabile a unor formatori de opinie, pana cand acest lucru nu se confirma efectiv (si nu e vorba de o inferenta logica, mai mult sau mai putin fiabila).

    Dimpotriva, v-as relata un lucru trait de mine: in timp ce eram in „Domiciliu fortat” ii intrebam ori de cate ori aveam prilejul pe cei trei securisti de rang superior care ma aveau in supraveghere (puneam intrebari si facem afirmatii directe fara sa-mi mai fie teama ca imi pot face ceva, deja perspectiva pedepsei cu moartea nu mai plana deasupra mea iar de inchis si martirizat, dupa ce-mi dadusera o data drumul inapoi la familie, nici nu mai putea fi vorba): „Cand pot reveni in Bucuresti?”. Fara ca acestia sa fi fost vreodata impreuna (nu in fata mea, cel putin) imi raspundeau invariabil: asteapta pana in Ianuarie (1990). „Dar ce va fi in Ianuarie?” „Se vor schimba unele lucruri”.

    Mult timp dupa aceea am dedus (dar nu am confirmarea) ca atmosfera schimbarii exista deja in sanul fostei Securitati. Unde nu s-au potrivit lucrurile a fost cand a intervenit Armata, ucigand populatia. Teoria mea este ca Timisoara s-a ridicat inainte ca planurile sa fie definitivate iar Securitatea a manipulat Armata impotriva populatiei pentru a-si asigura ulterior, prin „eliminarea teroristilor”, legitimitatea si tot ceea ce a urmat. In acest context, senzatia mea este ca resorturile intime ale Securitatii din Romania, asa cum au fost inainte de 1989, sunt in continuare neatinse si bine-mersi, transgresand regimuri politice, ideologii si chiar persoane fizice cu o existenta limitata.

    Fosta si actuala Securitate sunt cea mai stabila institutie din Romania. Ei sunt proprietarii scenei, aleg ce se joaca in fiecare stagiune si autorii. Ceilalti, actori sau spectatori.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • George PETRINEANU: (28-8-2012 la 14:27)

    Stefan, in ce an avea loc dialogul cu ,,asteapta pana in ianuarie 1990″?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (28-8-2012 la 15:26)

    Eu am iesit din inchisoare si am fost trimis la Craiova cu domicliu fortat in 29 aprilie 1989. Aceste dialoguri au avut loc intre lunile mai si noiembrie 1989. Nu au fost decat 5-6 intrebari de acest gen (nici nu cred ca m-am vazut de mai multe ori cu acesti ofiteri) iar raspunsul a fost invariabil acelasi: ianuarie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • nestor: (28-8-2012 la 22:02)

    Domnilor,
    Sunt perfect de acord cu ipoteza ca „revolutia” a fost un scenariu conceput si condus de securitate. Turbulentele au aparut atunci cand gruparea Militaru a preluat puterea politica.
    O marturie aproape identica obisnuia sa faca Dan Amedeo Lazarescu, de cate ori se ivea ocazia. El povestea ca s-a luptat indelung sa obtina un pasaport pentru Franta, sub pretextul unor invitatii la simpozioanele in contextul bicentenarului Revolutiei franceze. Desigur, a fost refuzat, dar la una dintre audientele avute in septembrie 1989, un inalt personaj din conducerea securitatii i-ar fi spus: „Nu va mai luptati atat, oricum bicentenarul a trecut iar de reorganizarea PNL nu mai e nevoie, L-am reorganizat noi.”
    Discutia aceasta este cu adevarat utila si actuala.
    La ora aceasta, Romania si-a pierdut complet independenta si suveranitatea.
    Deciziile majore, cu implicatii economice si financiare, sunt impuse de Germania si SUA, prin ambasadele lor, parlamentul este pur formal, presedintele cu ambitii totalitare este o marioneta, practic suntem in anomie.
    Mai lipseste ultimul pas, hartanirea teritoriala.
    Si toate acestea, sub girul Securitatii.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 2

  • Petru Clej: (29-8-2012 la 01:29)

    „nestor” a uitat să menționeze alături de Germania și SUA iudeo-masoneria. Și uite cum este folosit acest articol superb al lui Dorian ca pretext pentru răfuieli în stupida dispută pro- și anti-Băsescu. Sau poate a dat răspuns întrebării din articol: Dejoacă uneltirile Americii sau ale Uniunii Europene împotriva României?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 9

  • George PETRINEANU: (29-8-2012 la 02:36)

    ,,nestor” procedeaza exact cum incercam sa arat in exemplul cu RDG-istii si romanii: dupa ce divagheaza despre neomenia securitatii romanesti in final se concentreaza pe lupta cu himerele. Cel mai mult il irita pe un roman cand e siluit de altcineva decat de ,,ai lui”, care ar trebui sa aibe monopolul.
    Am intalnit aceste obsesii inainte si dupa 90 in special la anumite grupuri sociale: parti ale nomenclaturii (ipocriti sau pasionati de ,,patriotism”, de fapt nationalisti) cu tot cu numeroasele lor rude, ofiteri, si freelanceri ,,patrioti” hobbysti. Nationalismul cu ticurile lui pomenind de sindromul Tourette traverseaza ca un fir rosu istoria de la epoca lui Cuza, prin Romania antebelica, epoca comunista, pana in zilele noastre. Ne invartim in spirala ca sa ne reintoarcem pe prima patratica.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 7

  • Petru Clej: (29-8-2012 la 05:46)

    În fapt, „nestor” are același discurs, în esență, ca și securiștii pe care chipurile îi condamnă (conspirația externă împotriva României). De asemenea, pentru el călăul nu e căpitanul SRI „Soare” care l-a urmărit pe Mihai Răzvan Ungureanu la mijlocul anilor ’90, ci Mihai Răzvan Ungureanu însuși. The mother of all confusions.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 10

  • Matraguna: (29-8-2012 la 13:18)

    Ce credibilitate are un individ care se denunță că s-a denunțat la Securitate ca să scape de facultate?
    Dorian Galbinski se mândrește că n-a dat cu semnătura. Am cunoscut delatori amatori,fără cazier de informator, care ciripeau ‘în orb’, în fața unor agenți notorii ai securitatatii. din plăcerea irezistibilă de a turna. Ipocrizia e tributul pe care viciul îl plătește virtuții….

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 13

  • Petru Clej: (29-8-2012 la 13:23)

    Am fost coleg la BBC cu Dorian Galbinski timp de 17 ani, iar după aceea am rămas în relații prietenești. Are o credibilitate maximă, ca a unui om care a lucrat timp de 38 de ani fără întrerupere la BBC, indiferent ce spun tot felul de indivizi ascunși sub anonimat.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 12

  • Matraguna: (29-8-2012 la 13:37)

    Când arunci cu piatra într-o haită de câini ăla care schelaie e cel lovit.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 10 Nu-mi place 11

  • Petru Clej: (29-8-2012 la 13:41)

    Îi atrag atenția troll-ului „Matraguna” să înceteze. Dacă dorește să se comporte civilizat, e binevenit să comenteze, în caz contrar, drum bun.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 14

  • Mike Lavi: (30-8-2012 la 13:32)

    Am plecat din Romania in Ianuarie 1965 la varsta de 18 ani si o luna fiind student la Politehnica din Bucuresti anul I. Secretarul UTM pe an (un evreu foarte prelucrat,adica „incuiat” cum spuneam pe timpurile acelea) me-a facut totusi favoarea sa ma initieze sa ma duc sa anunt plecarea la Secretariatul UTM, o zi mai tarziu adica o zi dupa o mare plenara pe facultate unde as fi fost luat ca subiect si”frecat” bine. Nu cred ca in perioada aceea eu eram un „obiect” pentru securitate dar i-mi amintesc de diminetile cand bietul taica-meu se uita pe geam inainte de iesea din casa. Cateodata era un individ care se invartea pe trotoarul de vis a vis al blocului. El atunci credea, sau i-si imagina ca este filat (nu avea nici un motiv palpabil)si ar putea fi arestat in momentul cand iese din bloc. Atunci iesea pe iesirea din spate trecea peste vreo doua garduri (avea deja 55 de ani)si lua tramvaiul o statie dupa…
    Am incercat acum cativa ani sa povestesc copiilor mei acest divertisment. M-au ascultat din politete si au zambit… Si-atunci me-am dat seama ca oameni crescuti si educati intr-un mediu normal nu pot concepe astfel de lucruri. Si tot atunci me- am dat seama in ce anomalie infernala am crescut noi.
    In clasa a-Xa am fost scos din clasa in mijlocul lectiei impreuna cu un alt baiat si condusi la o clasa din alta aripa a liceului Sava. Acolo stateau un grup de ofiteri de Securitate care me-au propus ca in loc de facultate sa urmez Academia Militara pentru a adera in continuare corpului de securitate. Acasa am povestit cazul parintilor cu o oarecare mandrie. E clar cate nopti dupa asta ei n-au mai dormit…
    Prin 2003 fiind in Bucuresti cu sotia am intrat la vernisajul unei expozitii de pictura la o sala de pe bulevard. Pictorita a fost prezentata de o serie de somitati din domeniu si la conversatiile ce s-au injgebat dupa, am fost prezentati ca „oaspeti” din Israel.Am fost inconjurati cu multa simpatie si caldura. Un lucru me-a ramas in amintire de la acst mic si intamplator eveniment: Toti cei cu care am conversat au tinut sa sublinieze ce dosare au avut ei la Securitate si cu cata vitejie au luptat ei cu securitatea. Si eu, sa ma iertati,i-mi aminteam de bancul cu omul care desfiintase la el acasa closetul. De ce ? Era urmarit de Secutitate si de cate ori suna cineva la poarta……..

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (30-8-2012 la 16:24)

    Dl. Lavi,
    Va inteleg PERFECT. Si eu am plecat in Ianuarie 11,1965 si eram in primul an la Facultatea de Constructii. Nu am spus absolut niminui nimic ca ne-a venit plecarea, am dat bursa inapoi pe care am primit-o(parintii mei au ascuns banii undeva in casa ca stiam ca trebuie sa-i dam inapoi in caz ca plecam) si doua zile mai tirziu a fost o sedinta mare la facultate, unde m-au dat afara din UTM in absencia. Eu eram deacum la Napoli si rideam si colegii mei care au trebuit sa se duca la sedinta, plingeau pt ca eu eram in lumea libera si ei erau in Romania. Si eu as fi plins daca era invers.
    Am povestit asta sotului meu american si ficei mele care s-a nascut in 1973. Dupa ce am terminat povestea, amindoi in cor au spus: Si?
    Mi-am dat seama ca vorbesc la pereti 🙂

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 7

  • Alexandru Leibovici: (31-8-2012 la 12:28)

    Acum câteva zile „Nestor” a afirmat că în RDG, spre deosebire de România, căderea regimului s-a făcut paşnic datorită faptului că aceasta a fost bine pregătită, şi anume de Mitterrand.

    Mai precis, „Nestor” afirma că scriitorul francez Michel Tournier ar fi primit de la Mitterrand, în pregătirea căderii Zidului Berlinului, „misiunea … de a angaja contacte cu intelectualii est-germani … Astfel, prin intermediari, au fost contactati personal cei aprox. 500 000 de cadre, militari, formatori de opinie, persoane sub acoperire din Germania de Est, au fost cunoscute doleantele fiecaruia … asa incat la declansarea evenimentelor, fiecare isi stia rolul sau iar tranzitia s-a facut pasnic.”

    La nedumerirea şi scepticismul meu, „Nestor” m-a trimis la cartea „Le bonheur en Allemagne” a susnumitului autor.

    Ei bine, mi-am procurat cartea – aceeaşi ediţie ca cea a lui „Nestor” – am citit-o din scoarţă în scoarţă şi … nici urmă de o asemenea afirmaţie.

    Eu i-am oferit lui „Nestor” o portiţă de scăpare de acuzaţia de minciună („v-aţi înşelat…”), dar dânsul a persistat, deci n-are nici o scuză.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 3

  • Wanda Lucaciu: (31-8-2012 la 22:24)

    Dl. Leibovici,

    Am inteles ca Dl.Victor Sonea/ Nestor are mai mari probleme decat faptul ca citeaza neadevaruri din cartea lui Michel Tournier. In trecut a facut asta de nenumarate ori.

    Tot acest individ crede ca eu, Wanda Lucaciu si Petru Clej suntem unul si acelasi.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 6

  • Anton Constantinescu: (2-9-2012 la 18:24)

    Wanda, eu pot sa jur ca Wanda Lucaciu si Petru Clej nu sunt aceeasi persoana!
    LOL

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.35.26