Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Odihnă “binemeritată”?

de (5-8-2012)
6 ecouri

De câte ori nu auzim această expresie cu ocazia ieşirii la pensie a cuiva care se încadrează în normele de pensionare? Este oare adevărată această afirmaţie? Oare fiecare pensionar îşi merită pensia pe care o primeşte? Care sunt criteriile pentru o pensie într-adevăr meritată, prin aportul social adus de un pensionabil?

În prezent, criteriile de bază pentru pensionare sunt:
– vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi,
– pensia lunară se acordă doar dacă s-a contribuit minimum 15 ani la sistemul public de pensii.
– Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi, respectiv, 35 de ani pentru bărbaţi
– Salariaţii care au depăşit stagiul de cotizare cu cel puţin 10 ani, pot solicita pensie anticipată. Ei se vor putea pensiona cu cel mult cinci ani mai devreme de vârsta standard.

Dar scopul propus prin acest articol nu este să prezentăm legea pensionării. Vrem să prezentăm situaţia primirii pensiilor de la stat, prin prisma “meritării pensiei”, ca o consecinţă a contribuţiei aduse societăţii de către fiecare pensionabil.

Voi încerca să justific aserţiunea “meritării pensiei” prin două exemple concrete, binecunoscute pe Valea Chimiei, în speranţa că cititorii pot completa această lista cu alte exemple pozitive şi negative, în cadrul acestui criteriu.

Exemplul pozitiv
Un pensionar binecunoscut în rândurile petroliştilor români, şi anume dl. ing. Davidescu Vasile, poreclit şi “Leul”, un specialist român de mare valoare. A lucrat timp de 40 de ani la Rafinăria “Astra Română”, societate care a aparţinut trustului “Royal Dutch Shell”, unul dintre cele mai mari grupuri energetice din lume, o companie anglo-olandeză, cu o cifră de afaceri de peste 350 miliarde de dolari în prezent. Această societate l-a remarcat pe tânărul operator din rafinărie şi l-a ţinut cu bursă integrală la studiile sale superioare, în Germania antebelică, la Heidelberg.

Când Mihail Florescu, Ministrul Chimiei, a fost trimis de “tovarăşul” Secretar General al PMR, Gh.Gheorghiu Dej la Moscova să semneze contractul pentru construirea Combinatului de Cauciuc Sintetic, specialiştii sovietici care au lucrat în SovRom-urile din România, au condiţionat realizarea acestui contract prin numirea ca director tehnic pentru investiţii şi punere în funcţiune, a “tovarăşului” ing. Davidescu Vasile. De menţionat că acest “tovarăş” nu era interesat câtuşi de puţin de politică, viaţă lui era petrolul, iar până şi aspectul său fizic era al unui “leu” murat în ţiţei.

Domnul ing. Davidescu Vasile era deja pensionat de capitalişti, şi se ştie că aceştia nu dădeau banii pentru pensie oricui, pe degeaba. Deşi în vârstă de 66 ani, acest pensionar a muncit încă 6 ani, nelipsind din şantier nici o zi, nici o duminică, nici o zi de sărbătoare, ca un apucat, înjurând în dreapta şi în stânga ,nelăsând pe nimeni să facă altceva decât muncă utilă, şi nu s-a lăsat până nu a pipăit cu mână sa primul cauciuc sintetic obţinut în România. Şi-a meritat pensia?

Exemplul negativ
Un pensionar, cunoscut sub numele de M.A., fost combatant din războiul civil din Spania, camarad cu Mihail Florescu, numit de acesta ca Director General al aceluiaşi Combinat de Cauciuc Sintetic, un politruc, un cadru de “nădejde” al Partidului Muncitoresc Român, înconjurat tot timpul de dosare de cadre, pe care le selecţiona ca nu cumva să lucreze la acest combinat oameni cu origine socială “nesănătoasă”.

Acesta nu făcea de fapt decât munca care intra în atribuţiile normale de serviciu ale şefului serviciului de cadre, şi nimic util, în mod direct, ridicării şi punerii în funcţiune a acestui combinat. După patru ani de “muncă?” la conducerea Combinatului, a fost pensionat, primind o pensie foarte mare pe acea vreme, de 6000 lei/lună (pensiile medii erau la acea vreme de ordinul a 500-700 lei). Dar “tovarăşul” fusese o vreme ministru adjunct al lui Florescu. Nu-l învinovăţesc pe ing.(?) M. Anton, el săracul,a făcut ce ştia mai bine, adică promova politica de cadre a Partidului. Şi-a meritat pensia?

Nu întâmplător am ales aceste două exemple. Trebuie să recunosc că, fiind în relaţii de serviciu cu aceste două persoane, sunt şi subiectiv, pentru că promovarea mea a fost în legătură directă cu ei. Fiecare instalaţie din acest combinat era sub răspunderea unui diriginte, iar eu, prin forţa împrejurărilor, dar mai ales pentru că eram dornic să mă afirm, eram diriginte la şase instalaţii. Alergam toată ziua să dau soluţii tehnice, cu de-a “amănuntul”, astfel încât clasa muncitoare, cea care ridica acest combinat (sudorii, lăcătuşii, maiştrii, şefii de echipe) mi-au dat porecla de “meşterul”, ceea ce, în opinia lor, era un rang superior titlului de inginer pe care îl aveam.

Salariul meu era de 975 lei pe luna, cu 25 lei mai mare decât salariul avut anterior, la un centru de reparat tractoare din Iaşi. Încadrarea aceasta mi-a făcut-o, ca o concesie, Directorul General, care, în continuare, la fiecare cerere de a mea de majorare a salariului, cu justificarea că fac munca a şase diriginţi, şi ca ei au salarii de 1150 lei, îmi răspundea: “Măi Sfartz, trebuie să munceşti din conştiinţă, nu pentru bani!” S-a întâmplat o dată, când Directorul General era plecat la un Congres al PCR, ca una din cererile mele de majorare a salariului să pice pe mâna Directorului Tehnic, “Leul”, care, văzând ce salariu aveam, a scris imediat pe acea cerere: “Tovarăşul ing. Şfartz Pincu să fie imediat încadrat ca inginer principal, cu salariul maxim de 1750 lei.

Episodul nu s-a încheiat aici. Când s-a întors Directorul General şi a aflat decizia Directorului Tehnic, a sărit că ars şi a vrut să anuleze decizia, pe motivul că nu se poate avansa decât din gradaţie în gradaţie. Iar Directorul Tehnic, “Leul”, i-a retezat-o scurt: “pe răspunderea mea, sau demisionez!” Ştiind că nu se putea pune cu “Leul”, considerat de neînlocuit de partea sovietică din Combinat, Generalul a fost nevoit să cedeze.

Deci, care ar trebui să fie criteriile pentru o pensie acordată, atât pentru contribuţia socială, cât şi pentru contribuţia în bani la fondul de pensii?

În puţine meserii se poate evalua “profitul” şi “venitul” adus de o persoană societăţii din care face parte. Această evaluare se poate face acolo unde există unităţi de măsură a muncii, transformabile, în final, în lei. Dar acest sistem de a evalua “produsul dintr-o viaţă de muncă”, se poate aplica la foarte puţine meserii, doar acolo unde se poate exprima rezultatul muncii în unităţi fizice – tone, metri cubi, bucăţi.

Majoritatea meseriilor nu pot fi exprimate cantitativ, şi nici nu trebuie făcut aşa ceva. Cum să măsori în lei rezultatul muncii în meserii administrative, de educaţie şi învăţământ, de îngrijire a sănătăţii, de cercetare ştiinţifică, etc.?

Astfel s-a ajuns la “cartea de muncă” pentru fiecare om care prestează o activitate, şi în care se consemnează doar retribuţiile avute, şi eventual categoriile specifice de muncă, acolo unde ele sunt prevăzute prin legi speciale.

Punctul meu de vedere, în problema pensionării, este că pensiile trebuiesc desfiinţate, un om trebuie să muncească atât timp cât poate şi, în funcţie de starea sănătăţii şi valoarea capacităţii de muncă, să i se acorde program redus, muncă mai uşoară, şi în final “ajutor social”.

Desigur, pentru cei care au prestat o muncă fizică intensă, sau o muncă cu stres puternic, “odihna bine meritată” ar putea fi necesară. Dar nu în totalitate. Pentru că cei care ies la pensie din motivele prezentate mai sus, nu au nevoie de odihnă totală, inactivă. Acest gen de “odihnă” duce rapid la degradare fizică şi intelectuală, dacă nu este înlocuită cu o viaţă activă, în alt domeniu de activitate decât cel prestat anterior pensionării.

Pensionarea nu este o boală care necesită convalescentă. Numai prestarea unor activităţi profesionale, făcute cu plăcere, şi activităţi de genul “hobby-ul meu”, pot asigura o viaţă lungă şi sănătoasă. Pentru celelalte activităţi umane la care nu sunt prevăzute pensionări timpurii, “odihna bine meritată” este în mod direct dăunătoare sănătăţii, prin schimbarea bruscă a regimului de viaţă cu care individul respectiv s-a obişnuit timp de 25-35 ani. Nu mai vorbim de pierderea, greu de înlocuit pentru societate, a experienţei preţioase acumulate într-o viaţă de muncă, prin pensionarea obligatorie.

Ecouri

  • Sfartz pincu: (6-8-2012 la 04:20)

    Mulţumesc D-lui Alexandru Leibovici, pentru îndrumările şi corecturile la articolele publicate, precum şi pentru fotografiile inspirate, plasate corespunzător cu tema tratată !!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (6-8-2012 la 07:45)

    Subiectul pensiei ne priveste pe toti desi in acelasi timp nimeni nu are chef sa se documenteze prea mult pe cont propriu. Din pacate in societatea romaneasca sunt cam multe confuzii legate de pensie.

    D-le Pincu. Pornind de la un citat din articol, imi permit sa prezint pentru comparatie cateva principii din sistemul suedez de pensii.

    În puţine meserii se poate evalua “profitul” şi “venitul” adus de o persoană societăţii din care face parte. Această evaluare se poate face acolo unde există unităţi de măsură a muncii, transformabile, în final, în lei

    – exista o metoda destul de simpla, chiar daca nu 100% echitabila de a cuantifica prestatia profesionala. Cuantumul contributiei de pensii este exprimat in procente din salariu. Salariul este o masura acceptabila, sau acceptata, a prestatiei individului. Din produsul dintre cuantumul contributiei de pensii si perioada contributiei rezulta un volum in lei care poate sta la baza pensiei. Gata cuantificat. Acest model are avantajul ca pleaca de la premisa ca pensionarul nu are ,,profil” din punct de vedere al profesiunii, specializarii, excluzand discutiile de genul pensia ,,profesorului”, ,,tinichigiului” etc.
    – nu vad o ratiune de a limita, ca in Romania, vechimea de cotizare. Ai lucrat si cotizat un singur an, atunci primesti o pensie ca atare, mica. Dar nimeni nu iti poate lua dreptul sa fii pensionar odata atinsa varsta de pensionare. In felul acesta, cei cu vechime mai mica nu ,,fura” de la ceilalti. In situatia actuala insa, ei sunt privati de contributia de pensie pe care au avut-o numai pentru ca nu au ,,vechimea”.
    – m-as feri de formulari care se refera la “profitul” şi “venitul”, beneficiul adus de o persoană (in folosul) societăţii din care face parte etc. O persoana lucreaza ca sa se poata intretina, nu sa faca bine societatii. Tot aceasta persoana cotizeaza pentru pensii, ceeace este o simpla asigurare: ,,eu va dau voua acum, voi imi dati mie inapoi cand voi inceta sa lucrez prin pensionare”. Atat. Individul nu ,,datoreaza” nimic societatii. E de presupus ca aceasta se preocupe sa aibe si sa perfectioneze mecanisme care sa regleze ca activitatile individului (prin impozite in primul rand, prin interzicerea sau limitarea unor activitati daca sunt daunatoare, ilegale, prin stimulari suplimentare ale individului acolo unde nu exista suficienta forta de munca) sa fie profitabile si societatii. Din punctul de vedere al societatii, care e ,,oarba” ca si justitia (si nu degeaba) Tinichigiul are o contributie la fel de onorabila ca si Inginerul sau cine o fi el. De exemplu, un ,,anume suedez”, Ingvar Kamprad, de profesie fara studii, a pus, la numai 15 ani, bazele unei ,,anumite pravalii” la tara pe care a numit-o IKEA. IKEA este acum unul din colosii mondiali ai mobilei, si numitul Kamprad, retras in Elvetia (pe considerente de impozite mici) ,,contribuie” in mod substantial la binefacerea societatii nu numai suedeze ci si ,,planetare”. Cu toate ca strict formal profilul lui profesional este sub cel al unui Tinichigiu, dar principiile emise de el in activitatea pe care a desfasurat-o se studiaza la prestigioasa facultate de comert din Stockholm, ,,Handelshögskolan” numita si ,,Facultatea de Directori”. Oare ce pensie are si ce pensie i se cuvine acestui individ? Stiu doar ca mai este activ profesional si acuma.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz pincu: (6-8-2012 la 12:24)

    Stimate Domnule Petrineanu ! Aveți perfectă dreptate,dacă Va referiți la societatea suedeză, cinstită prin indivizii săi și în ansamblul ei.Contribuția la fondul de pensii, este qvasi-proporțională, în acest caz. Și afirmația este valabilă pentru orice societate unde munca este respectată, și făcută cu nădejde !!
    Dar eu m-am referit la pensiile pe care le încasează nemeritat, azi, în ROMÂNIA, oameni care au contribuit în perioadă SOCIALISTĂ (să-i zicem, epocă de aur ?!). Cum putem compara dreptul la pensie a unui muncitor care a prestat o muncă grea și prost plătită,și care acum are o pensie de ordinul a 300 Euro (14 mil.lei vechi,la cursul de azi), cu pensia de 1300 Euro (60 mil.lei vechi,la același curs ), a unui “tablagiu” din armată, de ex., sau a unui fost activist de orice speță, care nu numai că nu a făcut nimic,ci dimpotrivă, a fost pe un post de frânar social?? Am prezentat două exemple, care sunt bazate pe ACELASI sistem de pensie,și care subliniază, nedreptatea care se face, celor care nu au chiulit, și au adus beneficii mari societății.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (6-8-2012 la 13:07)

    Sunt de acord cu dumneavoastra. Asta incercam sa si spun, prin comparatie, ca Romania pare a avea un sistem incoerent de pensii, care produce mari confuzii in in randul cetatenilor.

    De multe ori cand am urmarit emisiuni TV din Romania, m-a surprins permanenta dilema si revendicare cu ,,salariile …” unde urma denumirea meseriei respective. Dadea impresia, si unii au impresia, ca pensiile trebuie si se pot renegocia pentru fiecare meserie sau grupa de meserii in parte.

    Nu pot eu sa gandesc solutii, exista mai multe algoritmuri de pensie, fiecare cu caracteristicile lor, toate imperfecte. Dar in Romania exista arhivate salariile din perioada comunista. Pornind de la ele folosind algortimul contributiei pentru pensie ca procent fix din salariu – acelasi pentru toata lumea – ar rezulta contributii unitare pentru toti. Apoi acestea ar putea fi indexate, cu un indice comun si el. Hocus-pocus! Conceptul de ,,pensia jurnalistului” ,,pensia militarului” etc ar fi aruncate la gunoi.

    Mai trebuie sa se inteleaga ca pensia pe care o iei astazi nu reprezinta contributia pe care ai platit-o acum 30-40 de ani, ci potul de bani pentru pensii rezultat de la toti cei care muncesc astazi. Daca acum 30-40 ani munceau si contribuiau o 2.5 persoane la un pensionar iar astazi sunt numai 1.8 persoane contribuante, atunci potul va fi mai mic, pensiile mai mici. Intrebarea ,,unde sunt banii mei” cu acest inteles nu are sens: ,,banii mei” i-au hranit pe pensionarii de atunci.

    Multumesc pentru articol, cu scuzele de rigoare ca am facut comentariile ca u nespecialist. In ce ma priveste, am incredere ca ,,unii, acolo sus” vor avea grija sa avem pensiile cat mai bune cu putinta, chiar daca mici.

    In Suedia, a existat pana nu de mult (2001), asa zisa-pensie populara, ,,folkpension” care se platea orisicui care implinea varsta pensionarii si nu contribuise si care erau nascuti intre 1938-1953. Era parca vreo 800 euro. Aceasta corespundea ,,ajutorului social” pe care il mentionati dumneavoastra, desi adevaratul ajutor social suedez se acorda integral sau in completare acelor persoane care au iesit in afara oricarui alt sistem de compensatii (ajutor de somaj, boala etc).
    Sistemul suedez de pensii ar merita cel putin studiat.
    P.S. Exista din pacate o tendinta generala de a reduce la mai nimic pensiile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • victor: (12-8-2012 la 23:36)

    Domnule Pincu Sfartz,
    Subiectul pensiilor este poate una dintre cauzele cele mai acute ale crizei din Romania. Exemplele pe care le aduceti sunt elocvente, dar pentru perioada dinainte de 1989.
    Intre timp, din fondul national de pensii (la care unii, cei multi, au cotizat iar alții, prin legi speciale, nu, neavand carti de munca la vedere si uneori nici identitate) s-au creeat privilegii inimaginabile. Azi raportul dintre o pensie sociala si o pensie speciala este de 1 / 20 si chiar mai mult. Dar detaliile spun si mai multe: un medic, de exemplu, chiar exceptional prin activitatea lui, are o pensie de max. 1400 lei la varsta de 65 ani, comparativ cu un colonel care la 45 de ani primeste de la statul roman o pensie de 4500, douazeci de salarii compensatorii, un ajutor de „batranete” de aprox 18000 euro si se lanseaza direct in afaceri sau in politica. Primul nu a realizat, din cauza veniturilor mici, decat datorii, al doilea a acumulat in cei douazeci de ani de activitate sume salariale privilegiate si aduna in continuare, ca se poate.
    O prapastie a aparut intre categoria „bugetarilor” – impropriu numita astfel (judecatorii, procurorii, parlamentarii, diplomatii au alt statut) si profitori.
    Iata acum si logica promovarii de catre Basescu a unei cohorte nesfarsite de ofiteri superiori (colonei, generali) pentru cazuri aberante, oameni fara serviciul militar satisfacut gen Turcescu sau persoane gen Mugur Isarescu, guvernator al BNR, mosier, colectionar etc. Institutul Cultural a devenit un cuib de profitori in aceasta formula.
    Desigur, acest dezechilibru nu poate dura la nesfarsit, in final, pentru a satisface lacomia unora, sunt sacrificati altii, cei care si asa sunt la limita. Fondul de pensii a fost sacrificat. Taind 25 % din pensiile mici, Basescu -Boc pregateau fondul coloneilor.
    Desigur, militarii vor spune, ca intotdeauna, ca au luptat. In Romania, in nici un caz, poate doar cu cei care sapau Canalul sau cu cei care nu voiau sa culeaga porumbul. Cand s-a pus problema sa traga, au tras cu nadejde, priviti Cimitirul Eroilor revolutiei.
    Noua Lege a pensiilor, promovata de Roberta and Comp. prin furt, este o mizerie nesfarsita.
    Dispretul fata de Romania vine in primul rand din interior. Nu e de mirare atunci ca am ajuns aici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (13-8-2012 la 23:19)

    Quo erra demonstrandum !! Domnule Victor,într-adevăr situaţia catastrofală a economiei României, de la pensionari se trage, dar nu direct ci prin intermediul distrugerii economice, începute în 1990 şi continuată ,până azi, şi mâine, şi poimâine ! Distrugând marile unităţi industriale şi agricole, care cuprindeau majoritatea numărului mare de pensionari de azi, şi transformând pe acestia din “productivi” în “neproductivi”,la 50 ani, Iliescu & Co. au pus bazele mocirlei, din care, fără ajutor străin, nu vom ieşi, niciodată.
    Cunosc bine pe specialiştii români, am lucrat cu mulţi specialişti străini, şi pot s-o spun, fără prejudecăţi, că “ai noştri” sunt buni,foarte buni, şi aveau şi au încă, capacitatea de a manageria orice, cu condiţia să fie CO-interesaţi !! Exact asta e greşala fundamentală a lui Iliescu, cu conceptiile lui comuniste, de a nu permite ca individul să fie plătit după cât face.
    Pleava socială de azi, care a preluat toată averea statului român, este mai capabilă
    decât oamenii care deja conduceau marile unităţi economice din ţara??
    Dacă, se făcea privatizarea cu cap, adică o unitate economică, să fie proprietatea celor care munceau în ea, primind acţiuni, proporţional cu valoarea şi contribuţia personală, printr-o cheie bine gândită,(un gen de coperativizare capitalista), nu ajungeam să vindem pe nimic, averea ţării, şi să privim dezolaţi, la ruinele din industrie şi agricultura, şi al bucăţilor grase din economie românească,date pe mână unor “specialişti” străini, care exportă plusvaloarea, în dauna statului nostru !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Social
50.16.75.46