Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Piaţa românească de capital: istoria unei tranziţii mediocre şi oportunităţi reformiste

de (11-3-2012)
22 ecouri

În ultimul an de facultate, pregătirea examenului la cursul de Istorie Contemporană a României mi-a prilejuit o lectură a provocatoarei  analize propuse de Vladimir Pasti asupra evoluţiilor din România postrevoluţionară, din perspectiva raporturilor de putere din cadrul suprastructurii economice postcomuniste. Concluzia sumbră a autorului, potrivit căreia tehnocraţia industrială şi interfaţa politică prin care aceasta gestiona treburile publice îşi va impune propriile politici, cele ale subdezvoltării nu era tocmai congruentă cu aspiraţiile unei generaţii care nu se resemnase cu gândul de a pierde lupta cu mediocritatea. Ritmul alert al evenimentelor din ultimul deceniu, concretizarea integrării europene şi euro-atlantice şi mai ales creşterea economică pe care a cunoscut-o România începând din anul 2000, erau de natură să alimenteze încrederea într-un sfârşit fast al tranziţiei, în sensul angajării hotărâte pe direcţia edificării unei economii performante, care să asigure capacităţile de recuperare a decalajelor în raport cu statele Uniunii Europene. Criza economică prefigurată în 2007 de crahul pieţei subprime şi percepută la noi abia din 2009, avea să demonstreze netemeinicia prosperităţii noastre de dată recentă, iar lipsa de viziune a forţelor politice şi complicitatea negată dar documentabilă a cetăţenilor au impus costuri pe care niciuna din părţile responsabile nu este încă dispusă să le achite. Poate că singurul beneficiu al dificultăţilor cu care ne confruntăm este dat de necesitatea unui examen introspectiv şi lipsit de menajamente al capacităţii noastre de a integra paradigme ale capitalismului precum performanţa economică, prosperitatea, transparenţa şi competiţia onestă, iar urmarea logică a unui astfel de examen critic ar urma să ne arate în ce măsură societatea românească este într-adevăr interesată de finalizarea unui proces de modernizare pe care l-a implementat submediocru şi discontinuu în ultimele două secole.

Zona economică în care preferinţa stranie pentru subdezvoltare este cea mai evidentă este aceea definită de teoria liberală drept catedrala unei economii de piaţă funcţionale, piaţa de capital. O pledoarie în favoarea dezvoltării burselor de active şi mărfuri poate părea cel puţin inoportună azi, în condiţiile în care tezele unui anticapitalism resuscitat de dificultăţile de etapă ale sistemului economic mondial acuză, în oarecare măsură justificat, rapacitatea bancherilor şi lipsa de scrupule a speculatorilor, sau complicitatea statelor, dispuse constant la naţionalizarea pierderilor şi privatizarea beneficiilor. Dacă în privinţa pieţelor mature, decidenţii politicilor publice au în vedere un grad sporit de reglementare a tranzacţiilor cu produse derivate şi a normelor de prudenţialitate, România se găseşte într-o situaţie opusă, ilustrând mai curând teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu decât apetitul unor spirite interesate de concurenţa liberă. Infrastructura instituţională a pieţei locale de capital a apărut la jumătatea anilor ‚90, ca urmare a colaborării cu instituţiile financiare internaţionale şi a necesităţii de a da o legitimitate, fie ea şi precară, programului de privatizare în masă. Controlul efectiv al Bursei de Valori Bucureşti şi a pieţei extrabursiere Rasdaq a revenit unor societăţi de intermediere financiară înfiinţate de persoane puţin cunoscute publicului, viitori protagonişti ai unor controverse şi anchete judiciare. Sub aceste auspicii, au început să fie emise şi distribuite certificatele de proprietate cu o valoare nominală prestabilită, ce urmau a fi convertite în participaţii la fostele întreprinderi de stat sau la cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private, devenite în 1997 Societăţi de Investiţii Financiare, structuri asemănătoare cu organismele de plasament colectiv, dar cu un statut special. Maniera în care s-a structurat masa activelor acestora a reprezentat expresia unui compromis între interesele netransparente ale deţinătorilor puterii politice, criteriul geografic şi anumite conexiuni proprii economiei planificate, iar administrarea lor s-a realizat prin intermediul unor structuri obediente faţă de autorităţi, a căror poziţie a fost asigurată printr-o legislaţie specială.

Precaritatea instituţională a pieţei de capital a asigurat controlul discreţionar al managementului noilor companii private, atât în relaţie cu angajaţii, cât şi cu deţinătorii de acţiuni. Metoda Mebo, cu intenţia prea puţin inspirată de a-i face pe muncitori patroni într-o economie de tip Falanster, a însemnat transferul efectiv al pachetelor de acţiuni ale salariaţilor, prin intermediul unor tranzacţii netransparente, pentru care piaţa de capital a servit doar ca element de cadru. Numeroase astfel de capacităţi au alimentat ulterior industria fierului vechi şi apetitul pentru speculaţia imobiliară, iar foştii angajaţi şi-au găsit locul în rândurile beneficiarilor de prestaţii sociale. În privinţa Societăţilor de Investiţii Financiare care au ajuns să concentreze cea mai mare parte a certificatelor de privatizare, dinamica acestora a urmat trendul general al economiei româneşti. Acţiunile lor continuă să asigure cea mai mare parte a lichidităţii tranzacţiilor pe Bursa de Valori, iar cotaţiile lor au crescut exponenţial până în 2007.

Randamentul nu a depins însă de performanţele manageriale, ci în primul rând de modificările legislaţiei care le reglementa activitatea. Deficienţa majoră a funcţionalităţii acestora a fost însuşi statutul lor, fondat pe amestecul statului în relaţia dintre acţionari şi management. Sub pretextul apărării intereselor acţionarilor minoritari, dreptul de vot în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a fost limitat iniţial la 0,1%, iar din 2005, o nouă modificare a legii a plasat acest prag la 1%. Caracterul difuz al acţionariatului şi resursele administrative aflate la dispoziţia preşedinţilor celor cinci SIF-uri le-a asigurat permanentizarea puterii, în condiţiile în care circulare ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare permiteau restrângerea dreptului de vot pentru unii acţionari, iar relativa apatie a deţinătorilor de pachete mici de acţiuni făcea imposibilă constituirea unei majorităţi capabile să cenzureze managementul. Acest pseudocorporatism şi-a arătat resursele de impredictibilitate în ultimul deceniu şi jumătate, marile falimente bancare şi scandaluri financiare prezente în paginile presei şi în dosarele Parchetului au însemnat aproape de fiecare dată pierderi pentru patrimoniul acţionarilor acestor societăţi. Deşi lipsiţi de un profil public definit, preşedinţii acestora s-au dovedit suficient de influenţi pentru a-şi asigura suportul decidenţilor politici, care din teamă sau ignoranţă, au arătat o loialitate demnă de o cauză mai bună preceptului „ Nu ne vindem ţara!”, demonstrând că o putem ruina şi singuri. Administrarea activelor s-a redus în fapt la colectarea dividendelor de la bănci şi de la puţinele companii profitabile aflate în portofoliu şi redistribuirea lor parţială către acţionari, fără a neglija înstrăinarea unor active rentabile în aaceeaşi manieră netransparentă, în beneficiul unor insideri. Procentul de acţiuni deţinut de posesorii de certificate de privatizare s-a diminuat constant, iar grupuri conectate la vechiul network economic antecapitalist s-au opus constant implicării unor bănci şi fonduri de investiţii străine în gestiunea efectivă. Sistemul şi-a demonstrat limitele obiective în timpul crizei, când acţiunile SIF-urilor au fost primele care au resimţit retragerea capitalului speculativ şi au pierdut peste 80% din valoare în raport cu maximele. Soluţia avută în vedere a constat în accelerarea vânzării de active la preţuri cu discount şi încercarea de fidelizare a acţionarilor prin creşterea dividendelor. Această schimbare s-a datorat în primul rând unei iniţiative legislative care viza plasa aceste companii în zona reglementată de Legea societăţilor comerciale, redând în fapt proprietarilor de drept controlul asupra afacerilor în care au investit. Iniţiativa senatorului Ovidiu Marian merită apreciată măcar pentru caracterul ei de apă în Sahara, fiind prima tentativă a puterii legislative de a promova o măsură economică proactivă, generatoare de venituri pentru bugetul public şi de valoare adăugată în economia reală. În aceeaşi ordine de idei, chiar dacă legea a cunoscut modificări drasdice în esenţa ei pe durata dezbaterii şi adoptării sale, ea a catalizat o reacţie benefică la nivelul cotaţiilor acţiunilor, dar mai ales a produs un reviriment al implicării acţionarilor în gestiunea propriilor afaceri. Efectele acestor transformări vor putea fi cuantificate cu prilejul adunărilor acţionarilor din aprilie, când am putea asista la modificări de structură la nivelul consiliilor de administraţie şi, poate, la schimbarea atitudinii generale faţă de piaţa de capital.

Istoria SIF-urilor este importantă din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, această Saga cu sfârşit necunoscut ilustrează distanţa care ne separă de caracterul funcţional al economiei de piaţă, chiar dacă acesta ne-a fost recunoscut în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În al doilea rând, numărul redus de investitori activi pe bursa locală şi atitudinea statului demonstrează gradul redus de aderenţă al comunităţii la dimensiunea superioară a modelului economic capitalist. Chiar în condiţiile în care România a fost guvernată de o majoritate de dreapta, în anii 2008-2012 nici o companie de stat nu a fost listată, iar dacă până la sfârşitul actualei legislaturi se va întâmpla ceva în acest sens, faptul se va datora insistenţelor partenerilor financiari externi. Publicul pasionat de sterile dezbateri despre fraude şi campanii anticorupţie continuă să ignore beneficiile pe care regulile de transparenţă ale bursei şi guvernanţa corporatistă le-ar aduce pentru bilanţul regiilor şi companiilor de stat. Mediul de afaceri evită finanţarea prin piaţa de capital, ale cărei beneficii pot fi documentate la nivelul economiei poloneze. În aceste împrejurări, este absolut firesc că administratorii americani ai Fondului Proprietatea vor să-l listeze la bursa din Varşovia, care satisface criteriile de lichiditate ale unei pieţe dezvoltate. Diversele forumuri de dezbatere ale investitorilor şi-au concentrat atenţia până acum asupra reclamării de deductibilităţi fiscale, poziţie nu tocmai potrivită pentru partizanii competiţiei şi performanţei.

În contextul apropiatei campanii electorale, dar mai ales al accentului pe care dinamica relansatei integrări europene îl repune pe competitivitate, este oportună o trecere în revistă a amicilor şi inamicilor pieţei de capital în dimensiunea sa de accelerator al reformei. Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială sau Comisia Europeană vor continua să susţină tentativele de raţionalizare a economiei româneşti, dar nu pot şi nu trebuie să ne substituie în luarea unor decizii importante în primul rând pentru propria dezvoltare. Angajamentul noului executiv ar putea genera un optimism moderat, deşi o agendă reformistă coerentă s-a profilat doar în ceea ce priveşte piaţa muncii şi sistemul iraţional de beneficii sociale. Oponenţii tradiţionali ai dezvoltării pieţei locale de capital sunt exponenţii forţelor de stânga, dar cazul românesc este şi de data aceasta unul atipic. Nu avem de-a face cu o opoziţie ideologică sau cu vreo preocupare pentru responsabilitatea socială, , genul acesta de abordări ar da măcar demersului o notă de onorabilitate, dar acest păcat nu este propriu burgheziei roşii. Aici conflictul presupune refuzul funciar de a accepta o competiţie cu reguli situate înafara sumei  de conexiuni şi afinităţi asigurate de backgroundul vechiului regim. În această dispută informală, şocurile economice de până acum şi cele care vor urma în curând, ar putea îndeplini o funcţie cu adevărat socială, restaurând o ordine rezonabilă acolo unde votul cetăţenilor şi Legea Lustraţiei au reuşit prea puţin. Obstacolul esenţial în dezvoltarea pieţei de capital constă însă în interesul redus al majorităţii cetăţenilor pentru a se implica direct în gestionarea unor resurse şi în superficialitatea cu care majoritatea preferă beneficii sociale iluzorii, în schimbul cărora îşi dau nu doar libertatea, ci şi proprietatea pe nimic, sau pe prea puţin. Ţara care a şocat opinia publică prin terorismul fără terorişti şi şi-a dezamăgit partenerii prin corupţia fără corupţi, riscă să creeze capitalismul fără capitalişti, sau cel puţin fără capitalişti români. Nu se pune problema unei pledoarii în favoarea investitorilor la bursă, aceştia îşi pot găsi oportunităţi într-o lume cu tot mai puţine bariere şi în permanentă nevoie de a-şi reinventa politicile de dezvoltare. Alături de libertăţile civice, funcţionalitatea unei societăţi democratice este asigurată de prosperitatea membrilor comunităţii, de implicarea lor în deţinerea şi gestiunea de bunuri şi active. Prosperitatea astfel dobândită este o cale mai eficientă spre demnitate şi respectul din partea celor cărora li s-a delegat puterea, decât atitudini protestatare simpliste sau defilări coregrafice mai mult sau mai puţin reuşite.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Lucian Sarbu: (12-3-2012 la 16:46)

    Foarte bun articolul, felicitări. Să mai adăugăm și faptul că una dintre consecințele indirecte (și nefaste) ale imaturității pieței de capital de la București e aceea că fondurile de pensii private sunt obligate să plaseze o parte a deținerilor în active cotate la Viena, Varșovia sau alte piețe regionale. Altfel zis, românul muncește și el cum poate, bine, rău, dar muncește și produce niște bănuți; iar bănuții săi, în loc să rămână în țară, să finanțeze economia națională prin intermediul pieței de capital, finanțează… companii de aiurea! În nici un caz nu sunt vinovați de treaba asta managerii de fonduri – pur și simplu nu există acțiuni suficient de lichide la BVB pentru a putea plasa lichidități importante. Singurii vinovați de această stare de fapt sunt guvernanții și conducerea BVB. Guvernanții – pentru că au preferat întotdeauna privatizările dubioase și așa-zis strategice în locul privatizărilor transparente pe bursă, iar conducerea BVB pentru că nu a reușit mai deloc să atragă companii importante din mediul privat. E vorba așadar de incompetență crasă, atât la nivelul statului, cât și a managementului privat al bursei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (12-9-2012 la 14:22)

    E de neacceptat formularea D-lui Vladimir Pasti:”tehnocraţia industrială şi interfaţa politică prin care aceasta gestiona treburile publice”, din simplul motiv că nu a existat până acum o tehnocraţie veritabilă, în România !! Cei care au tras sforile în politica românească, nu au fost specialiştii tehnici veritabili, ci oamenii mediocri, ca pregătire de specialitate ,care au parvenit, prin metode absolut subterane, lăsându-i pe adevăraţii specialişti, în eşalonul secundar, în calitate de servanţi ai păturii îmbogăţite rapid.Am văzut în piaţa din Oneşti, ţigănci cu 7 fuste, strigând : „Acţiuni, acţiuni cumpăr” şi bieţii foşti salariaţi cu o pregătire tehnică bună, din industria chimică pusă pe butuci, de aşa zisa „privatizare” făcută de Iliescu-Român, vânzându-şi acţiunile pentru sume de mizerie. Da ,cei care plăteau cohortele de ţigănci, s-au îmbogăţit, preluând pacheţele de control a multor întreprinderi, care ar fi putut deveni rentabile, numai că noii patroni, preferau să falimenteze, şi să recupereze prin vânzarea ca fier vechi,a unor instalaţii plătite scump prin sudoarea altei generaţii !
    De ce nu a făcut Iliescu o privatizare „a la Cehoslovacia”, unde toate unităţile au fost predate personalului care lucra în ele, în regim cooperatist, fiecare salariat primind acţiuni, proportioanal cu valoarea sa în unitatea dată !! Imaginaţi-va ce agricultură putea să aibe România azi, dacă nu se distrugeau GAS-urile şi GAC-urile, ci se transformau în cooperative veritabile? Încă este o enigmă, cine sau ce a fost, în spatele distrugerii potenţialului economic dezvoltat în epoca de „aur”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (12-9-2012 la 15:22)

    L-aș întreba pe Pincu Svartz dacă pentru el țiganii sunt cetățeni de categoria a doua așa cum erau evreii altă dată.

    L-aș întreba pe Pincu Svartz care este sursa afirmației: privatizare “a la Cehoslovacia”, unde toate unităţile au fost predate personalului care lucra în ele, în regim cooperatist, fiecare salariat primind acţiuni, proportioanal cu valoarea sa în unitatea dată !! L-aș întreba pe Pincu Svartz de când capitalismul funcționează în regim cooperatist și dacă este la curent cu efectele metodei de privatizare prin cupoane în Republica Cehă.

    L-aș întreba pe Pincu Svartz unde în lume se întâmplă paradis socialist descris de el: Imaginaţi-va ce agricultură putea să aibe România azi, dacă nu se distrugeau GAS-urile şi GAC-urile, ci se transformau în cooperative veritabile? Încă este o enigmă, cine sau ce a fost, în spatele distrugerii potenţialului economic dezvoltat în epoca de “aur”.

    L-aș întreba pe Pincu Svartz de ce face propagandă comunistă? Nu este destul că întârzierea României din 1989 a fost cauzată de patru decenii de economie centralizată?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (12-9-2012 la 23:01)

    @ Petru Clej
    Nu orice afirmatie personala, trebuie justificata prin surse considerate „sigure”.Unde mai ramane loc pentru creativitate? Un calcul;ator nu este decat un ghiseu de informatii, si nu a creat nimic, si nu va crea ceva,vreodata.
    Am prezentat realitatea, erau tiganci,nu am nici o aversiune fata de nici o natie, am aversiune pentru cei care resping cultura. Am vrut sa subliniez, contrastul intre o operatiune capitalista logica (trebuia sa fie!!) si mediul care a facut-o.
    In Cehoslovacia anilor 90, am avut multi prieteni buni, de la ei am avut informatii. E posibil sa nu se fi folosit un singur sablon de pribvatizare.
    Faceti afirmatii provocatoare, nu Va mai raspund la ele, orice raspuns de al meu, va primi un raspuns jignitor de la Dvs.Nu-mi face placere sa discut cu un automat de informatii, imi place creativitatea,fie ea si nestiintifica. Ati putea raspunde la intrebarea lui Plesu Andrei”
    „Ce ati facut, concret ?? Ati facut un scaun, ceva”. Chiar,ati creat ceva, original, si nu acumulare si transfer de informatii?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 02:52)

    Domnul Pincu Sfartz nu are aversiune fata de tiganci, dar foloseste un limbaj tipic tiganofob, asa cum altii folosesc limbaj antisemit.

    „Creativitatea” este pentru domnul Sfartz o vorba goala pentru a-si jusitifica dezinformarile sistematice pe care le face prin practicarea sportului national romanesc: vorbitul dupa ureche.

    De pilda, „De ce nu a făcut Iliescu o privatizare “a la Cehoslovacia”, unde toate unităţile au fost predate personalului care lucra în ele, în regim cooperatist, fiecare salariat primind acţiuni, proportioanal cu valoarea sa în unitatea dată !!”

    Metoda „prin cupoane” a fost doar una dintre metodele de privatizare folosite in Republica Ceha. In mod cert prin aceasta metoda nu s-a privatizat celebra uzina de automobile Skoda, cumparata de Volkswagen. In plus, spre deosebire de Romania, in Cehia a fost practicata metoda resituirii in natura a proprietatilor confiscate pe vremea regimului comunist.

    Ce nu spune Pincu Sfartz este ce s-a intamplat cu companiile privatizate prin cupoane. Neavand capital suficient, multe dintre ele n-au prosperat. Daca doreste ii pot recomanda articole pe aceasta tema.

    Cat despre „sursele” domnului Sfartz, presupusi prieteni, imaginari sau reali, eu nu am garantia ca el chiar intelege ce I se spune sau in orice caz are spirit de discernamant cu privire la informatia preluata. Altfel n-ar fi vehiculat informatia, tot de la un „prieten”, potrivit careia PIB-ul pe locuitor al Albaniei a crescut de la 200 la 3500 de USD in doar trei ani, iar in Albania nu mai exista coruptie.

    As putea continua si cu alte exemple, caci Pincu Sfartz posteaza comentarii bazate pe informatii false frecvent. Ponderea mancarii in cheltuielile populatiei este de 40%, Sfartz scoate din burta 80%. De ce? Pentru ca asa se intampla la vecinul lui de scara, pensionarul cu 300 RON pe luna.

    Asta se cheama la Pincu Sfartz „creativitate”. Ceea ce nu intelege acest om care si-a petrecut cei mai creativi ani ai vietii sub comunism, deci in minciuna, este ca daca te bazezi pe informatii false, ai sa ajungi la concluzii gresite.

    Pincu Sfartz dispretuieste profesia de ziarist. Educat in spirit comunist, lucrator in sfera „productiei materiale”, el nu poate intelege ca jurnalismul nu este o simpla transmitere de informatie si e firesc pentru ca traieste in Romania unde calitatea jurnalismului este catastrofala.

    Observati ca atunci cand ramane fara argumente sau cand e prins cu informatii false (ca sa nu spun minciuna) Pincu Sfartz pozeaza in victima, e hotul care striga hotul.

    Ce este mai grav este ca Pincu Sfartz face, constient sau nu, propaganda comunista. Pentru el idealul e un fel de cooperativa, o autoconducere de tip iugoslav, esuata inca din anii’70.

    Este adeptul kolhozurilor, al agriculturii de tip ceausist, bazata si ea pe minciuni grosolane. Va mai aduceti aminte ca in decembrie 1989, dupa caderea lui Ceausescu, noii lideri ai CFSN au dezvaluit nivelul real al productiei de cereale, 16 milioane de tone, nu 60 de milioane asa cum se lauda Ceausescu.

    Intr-un fel, Pincu Sfartz trebuie inteles: lumea lui, in care era cineva iin oraselul lui mizer de provincie, s-a prabusit in 1989 si acum nu-l mai baga nimeni in seama.

    Dar in loc sa se adapteze noii realitati, Pincu Sfartz a devenit unn fel de Baron Munchausen, care reinventeaza realitatea in mod „creativ”.
    Ew
    Ghinionul lui este ca a dat peste mine, care, dupa 17 ani la BBC nu pot tolera informatiile false.

    A gresi e omenesc, domnule Sfartz, a persevera e diabolic. De ce perseverati in greseala?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (13-9-2012 la 04:02)

    Total eronat si dezinformat, si dezinformant !!
    DUPA 1989, m-am realizat, si nu inainte,pe timpul „comunismului” care v-a dat apa la moara BBC-ului.DUPA 1989, am proiectat si pus in functiune, o fabrica de cauciuc recuperat, o fabrica de bere, o fabrica de arome sintetice, 2 fabrici de nutreturi concentrate, o fabrica de benzine superioare, o fabrica de bitum oxidat,sala polivalenta „Nadia Comaneci” si inca vre-o 40 de obiective mai mici.
    Si nu am fugit din tara.
    Sfera materiala e la baza.Apreciez la fel ca toti oamenii cinstiti din Romania, un jurnalism corect, care are la baza bunele intentii, si nu critica de dragul criticii.
    A pune ceva in functiune,insemna o PERSEVERENTA DIABOLICA, in a concepe si urmari ,faza cu faza, clipa de clipa, realizarea unui obiectiv economic, inseamna si a gresi, dar si a indrepta greselile, inseamna a intelege in profunzime realitatea, inseamna in final sa doresti binele societatii in care traiesti. Oraselul asta „mizer”,(cu asta jigniti cel putin scoala de gimnastica Nadia Comaneci), nu se poate compara cu Londra, unde traiesc cei mai „geniali „jurnalisti din lume !
    Totusi,am observat in sfarsit si un pic de simt al umorului,deci nu e totul pierdut pentru Domnia Voastra !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 06:06)

    Face ce face Pincu Sfartz si in megalomania lui tot despre propria persoana ajunge sa vorbeasca. Este atat de marcat de ideologia comunista si de discursul ceausist incat foloseste expresia „a fugi din tara”. Mai e de mirare ca face apologia kolhozului?

    Observati ca nu sufla nicio vorba de esenta critcilor mele, ca practica dezinformarea si minte cu seninatate, facand o propaganda comunista desantata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 06:13)

    Domnule P.Şfartz şi P.Clej, vă propun un challenge, o întrecere: să continuaţi această discuţie într-un mod exemplar: cu argumente, fără remărci acide asupra persoanei interlocutorului, cu un ton de curtoazie, în fine, mă înţelegeţi… „le meilleur de vous-même”..

    În felul ăsta discuţia ar putea fi şi mult mai utilă pentru cititori, dat fiind că atinge unele puncte interesante, care merită discutate.

    Ce ziceţi, vă prindeţi în „întrecerea” asta?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 07:42)

    Nu am sa accept niciodata ca dezinformarile si minciunile sistematice ale lui Pincu Sfartz pe pagina Revistei ACUM sa ramana neamendate. Nu m-am luptat din 2008 impotriva incompetentei si a imposturii la revista ACUM ca sa vad in aceste pagini elucubratiile lui Pincu Sfartz (ca face propaganda comunista, asta-i altceva, e greu sa-i mai ceri altceva dupa o viata petrecuta in comunism si post-comunism).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 09:12)

    Sorry, cred că este o neînţelegere – se vede că nu m-am exprimat clar.

    Eu nu am propus să lăsaţi/acceptaţi afirmaţiile lui P.Şfartz fără replică, ci doar ca replica să fie civilizată, în particular fără remărci acide asupra persoanei interlocutorului. În condiţii de reciprocitate, desigur.

    Această neînţelegere fiind, sper, rezolvată, mai încerc o dată: domnule P.Şfartz şi P.Clej, vă prindeţi în „întrecerea” propusă?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 09:40)

    Repet: câtă vreme Pincu Sfartz umple revista cu informații false și minciuni voi continua să fiu extrem de dur cu el, chiar sarcastic, pentru că merită.

    PS Când Pincu Sartz spune „nu am fugit din țară”, bănuiesc că asta e o înțepătură la adresa Nadiei Comăneci, concitadina sa din târgușorul Onești (sau preferă să-i spun Gheorghe Gheorghiu Deja?)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (13-9-2012 la 09:45)

    Hai sa terminam cu „probabil” Pincu sfartz- doar aveti pretentia de precizie a datelor !
    In pluus eu am treaba acum, trebuie sa fac zacusca !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (13-9-2012 la 09:47)

    P.S.Doar asta e treaba in targusoarele din Moldova !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 10:10)

    Sută la sută de acord: oricât de dur, hotărât şi fără compromisuri, pot contribui şi eu, dar să respectăm bunele maniere ale unei discuţii civilizate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 10:55)

    Problema domnule Leibovici este că aproape fiecare comentariu al lui Pincu Sfartz este o dezinformare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 11:36)

    OK, preiau eu discuţia cu dl P.Şfartz. Să vedem dacă mă descurc rămânând intr-un cadru civilizat.

    Poate că n-o să distreze galeria aşa de mult ca înainte (cu focuri de artificii în care zboară în toate direcţiile „dezinformare”, „minciuni”, „incompetenţă”, „impostură”, „elucubraţii”, „megalomanie” şi alte drăgălăşenii), dar nu amuzamentul galeriei este scopul.

    Just sit and watch. Între timp eu citesc comentariile de mai sus, iar dl P.Şfartz îşi face zacusca.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 11:45)

    Domnule Leibovici, să fie foarte clar: minciunile și dezinformarea nu au ce căuta în revista ACUM, chiar și sub forma de comentarii ale cititorilor. Aici nu e vorba de amuzamentul galeriei ci de un principiu, pe care m-am luptat din greu să-l încetățenesc la revista ACUM. Pentru dumneavoastră or fi „drăgălășenii”, pentru mine sunt principii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 13:04)

    @Petru Clej

    Nu ştiu ce am în ultima vreme că nu reuşesc, se pare, să mă exprim clar. Nu este vorba de a abandona vreunul din acele principii, ci de a le implementa prin metode civilizate – argumente, urbanitate prin exemplul personal, fără insulte, etc. Nu v-aţi luptat pentru ca ACUM să fie diferit de ceea ce se poate vedea atât de des pe siturile româneşti?

    Apoi: ştiţi foarte bine că nimic nu apare pe situl ACUM fără aprobarea unui moderator, deci dacă apar minciuni şi dezinformare şi tot felul de grosolănii, atunci […] responsabilitatea o poartă aceştia. Să se lase să apară asemenea lucruri, iar apoi să ne revoltăm zicând că n-au ce căuta în revista ACUM, este culmea … inconsecvenţei (vedeţi, am recurs la understatement de dragul urbanităţii; de altfel, am crezut o vreme că U-ul din „ACUM” înseamnă „Urbanitate”).

    Deci: fie nu sunt publicate (minciunile, dezinformarea, etc.), fie sunt publicate din motive pedagogice şi se combat prin adevăr – cu calm, sau cu pasiune, dar invariabil civilizat.

    Sunt o vreme indisponibil, pentru că vreau totuşi, cum am spus, să mă concentrez şi să citesc articolul şi comentariile de mai sus pentru a combate minciunile şi dezinformarea de care vorbeaţi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (13-9-2012 la 13:58)

    Domnule Leibovici, vă supărați dacă vă spun că mă plictisiți? Știu că iubiți despicarea firului în patru așa că vă las să puneți în practică teoriile dumneavoastră despre urbanitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (13-9-2012 la 15:57)

    Despre articol: admit că am înţeles relativ puţin din el, poate ca pentru că este prea tehnic şi abstract pentru mine, poate pentru că este scris în stil academic greoi, poate amândouă.

    @Pincu Şfartz
    Exact în legătură cu primul dv. comentariu de aici am scris pe undeva că trebuie să avem o discuţie despre principii: libertate, capitalism, privatizare, socialism, etc. Iată că o abordăm – dar numai punctual.

    Dar să lichidăm întâi spusele acelui Pasti: „tehnocraţia industrială şi interfaţa politică prin care aceasta gestiona treburile publice îşi va impune propriile politici, cele ale subdezvoltării”.

    Cum dv. vă consideraţi ca făcând parte din tehnocraţia industrială, înţeleg că acuzaţia v-a ofensat. Dv. sunteţi un specialist tehnic, vă ocupaţi de proiectare, etc. Deasupra dv. îi aveţi pe administratori: tot felul de organizatori şi directori (manageri) de întreprindere. *Aceştia* sunt cei care sunt răspunzători de eficienţa economică şi, în sisteme de economie mixtă capitalist/socialist, aceştia se interfaţează cu politicul, iar nu oameni ca dv. Deci: fie Pasti spune prostii (cum ziceţi), fie înţelege altceva prin „tehnocraţia industrială”. Oricum, n-avem cum să ştim pentru că nu avem cartea, Şi deci nu merită s-o lungim.

    Privatizarea. „Aşa zisa privatizare Iliescu-Roman” şi agenţii ei de bursă în şapte fuste:

    1. Industrie:
    – Trebuia sau nu să se facă privatizarea? De ce?
    – Cum să se facă? Ce a fost greşit şi din vina cui?
    – Sau aţi fi pentru un sistem cooperativ de „autogestiune”?

    2. Agricultură: ce-i cu „cooperativele veritabile”? Ce ar fi astea, un fel de falanstere sau chibuţuri?

    Pentru cooperative, industriale sau agricole: aveţi exemple de reuşită durabilă?

    La „enigma, cine sau ce a fost în spatele distrugerii potenţialului economic dezvoltat în epoca de aur” vom reveni. Poate.

    Este rândul dv. Nu mă grăbesc, că sunt şi eu la pensie. Dar vă rog să veniţi cu chestii solide. Afirmaţiile despre fapte nu pot fi „creative”, ci precise şi verificate. Creative pot fi soluţiile.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (13-9-2012 la 23:45)

    Domnule Alex.Leibovici !

    1) Îl cunosc pe D_l Pasti, de la apariţiile D-lui la TV, şi ştiu că e un om deştept,dar,din păcate, la fel ca D-l Clej, este un teoretician „pur”. Da, dacă ei ar reflecta realitatea din România,că doar de ţara asta vorbim, ar avea dreptate, şi atunci am accepta toate paradigmele capitalismului şi principiile personale (deşi manifestarea publică a cuiva care afirmă că are principii, nu e un motiv de laudă, rigiditatea în gândire şi comportament=principii). Dar, pentru Dumnezeu, cine a văzut în capitalismul sălbatic din Romania, fără nici o regulă, fără nici un element de disciplină economică, fără logica unei dezvoltări tactice şi strategice, posibilitatea de a respecta legile capitaliste, bine cunoscute de cei care nu-l practică (capitalismul!) dar îl cunosc,încă de la studiul „Capitalului” lui Marx, de la cursurile de materialism dialectic, de pe timpuri? Iar cei care, zice-se că sunt capitaliştii români (în marea lor majoritate), nu cunosc şi nici nu le stă în fire să cunoască, să înveţe,aceste paradigme, şi evoluează,doar după bunul lor plac,determinat, doar de o îmbogăţire imediată,fără să le pese de alţii, de ziua de mâine, de ţara în care trăiesc !! Tehnocraţia veritabilă, nu a existat şi nu există încă ,în România, cu excepţia,poate,a Guvernatorului BNR, mare noroc chior pe această ţara, că are măcar un tehnocrat.Politicienii nostri, sunt o ruşine, se fac de rusien, şi fac ţara de ruşine, în toată lumea civilizată.Ori pentru a face ordine economică,trebuie făcută ordine în politicul românesc.
    2) Referitor la agricultura românească, nu pot să vă dau exemple concrete de moduri reuşite de cooperative, doar ce am văzut la TV, şi din literatură, dar faţă de dezastrul creat prin divizarea şi fărâmiţarea excesiva a terenurilor agricole,prin privatizarea făcută de Iliescu-Român. exista ,atunci , o alternativă bună, şi anume:

    a) se recunoaşte dreptul la proprietate asupra pământului, şi se acordă titlurile de proprietate.
    b)Nu se restituie fizic terenurile,decât după 10 ani de la asocierea unui grup de proprietari care să posede în comun cel puţin 100 de ha.
    c)statul va acorda credit pentru procurarea sau complectarea utilajelor agricole necesare.
    d)Organizarea în aceste ferme să fie de tip-cooperativă, cu stabilirea cotelor de remunerare în funcţie de mărimea terenului şi volumul de muncă depus.
    e)să fie stimulată de catre stat,prin credite de investiţii, prelucrarea industrială a produselor agricole din aceste ferme.
    f)statul va livra apa de irigare, gratuit, şi va asigura folosirea sistemului de irigaţii existent în proporţie de 100%, şi va pune în funcţiune în cel mult 2 ani sistemul de irigaţii Siret-Bărăgan.

    Privatizarea industriei era necesară, măcar pentru a spori eficienţa unei industrii „leneşe” şi supraaglomerate cu forţă de muncă, căreia statul socialist trebuia,cu orice preţ, să-i asigure locuri de muncă ! Elementul dinamizator pentru creşterea productivităţii, şi ameliorarea tuturor cerinţelor unei industrii moderne, trebuia să fie „cointeresarea generala”
    Lasam la dorinta cititorilor sa propuna moduri de cointeresare,pentru toate categoriile de salariati !
    In incheiere, imi exprim regretul ca se mai gâseste cate „unul” care se plictiseste, când e vorba de „urbanitate” !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (16-9-2012 la 14:14)

    [am făcut mici schimbări]

    Domnule Pincu Şfartz, sper că v-a ieşit bine zacusca şi că v-aţi bucurat de ea tot aşa de mult cum m-am bucurat şi eu de plăcinta cu dovleac pregătită cu mare măiestrie de soţia mea.

    Să trecem la alte lucruri serioase. Comentez comentariile dv. pe puncte.

    1. Acest punct, pornit de la dl. Pasti şi intrat in filozofia din jurul capitalismului zic să-l lăsăm, poate pentru altă dată.

    2. Şi acum despre Planul dv. pentru dezvoltarea agriculturii în ţara nostră 😉

    În primul rând cred că este un semn prost că nu-mi puteţi da exemple de reuşită durabilă a vreunui sistem cooperatist, pentru că asta este ceea ce propuneţi în cele ce scrieţi şi, după cum bine ştiţi, metoda ştiinţifică implică experimentarea ideilor noi mai întâi pe câini şi doar apoi pe oameni.

    Cred că pot porni cu încredere de la convingerea că şi dv. sunteţi pentru voluntariat şi că deci condamnaţi constrângerea în chestiuni de organizare a vieţii oamenilor nevinovaţi. Voi purcede deci să analizez propunerile dv. din acest punct de vedere

    a) se recunoaşte dreptul la proprietate asupra pământului, şi se acordă titlurile de proprietate.

    Foarte bine, să zicem că s-a găsit o formulă echitabilă privitoare la cine ce primeşte, şi că deci oamenii s-au trezit, fiecare, cu nişte bucăţi de pământ, ai căror proprietari sunt. Vă aduc aminte – ca să n-avem vorbe – că a fi proprietar înseamnă a avea dreptul suveran de a utiliza şi înstrăina în mod liber obiectul respectiv. Dv. scrieţi în continuare:

    b) Nu se restituie fizic terenurile decât după 10 ani de la asocierea unui grup de proprietari care să posede în comun cel puţin 100 de ha.

    Sunt şocat. Deci „uite proprietatea, nu-i proprietatea!” Pentru ca să intre cu adevărat în proprietatea pământului „lor”, oamenii trebuie să aştepte 10 (zece) ani, să fie între timp obligaţi să se întovărăşească pentru cel puţin 10 ani, şi anume nu cu oricine vor ei, ci cu oamenii care se întâmplă să fie proprietari ai pământurilor contigue cu al său, oameni pe care poate că nici nu pot să-i sufere. Cum nu vor avea voie să-l înstrăineze, bănuiesc că dacă nu le convine aranjamentul şi hotărăsc să plece, atunci îşi pierd bucata de pământ. Sau n-o să aibă voie să plece??? Cum săi numim atunci? Sclavi? Şerbi? Kolhoznici?

    c) statul va acorda credit pentru procurarea sau completarea utilajelor agricole necesare.

    Deci dv., contribuabil statului român, va trebui să suportaţi riscul comercial al întovărăşirilor respective. Bineînţeles că nu veţi avea nici un cuvânt de spus şi nici nu veţi participa la beneficii. Deci în afară de bieţii „proprietari”, vor deveni sclavi şi toţi ceillţi români.

    d) Organizarea în aceste ferme să fie de tip-cooperativă, cu stabilirea cotelor de remunerare în funcţie de mărimea terenului şi volumul de muncă depus.

    Hmmm… Şi mărimea terenului, şi volumul de muncă, deci proporţional cu pătratul mărimii; n-o să aibă interes să se omoare între ei?? Curios că rezultatul – recolta – nu contează… Apoi: dacă cineva are un teren prea mare pentru forţele lui proprii? Etc.

    e) să fie stimulată de către stat, prin credite de investiţii, prelucrarea industrială a produselor agricole din aceste ferme. f) statul va livra apa de irigare, gratuit, şi va asigura folosirea sistemului de irigaţii existent…

    Domnule Şfartz, apa de irigare, creditele, etc. nu cresc de-a gata în copaci, aşteptând doar să întinzi mâna să le culegi, trebuie să le plătească cineva, respectiv să-şi asume riscuri. Tot contribuabilul să fie forţat s-o facă?

    Ce propuneţi dv. este un sistem de constrângere care începe cu ţăranii şi alţi nefericiţi (!!) „proprietari” de pământ şi se extinde la toţi oamenii, care trebuie sa ducă în spate tot acest sistem genial.

    Cu toate că a eşuat, sistemul kibuţurilor (şi al falansterelor?) era măcar cu adevărat voluntar, deci ireproşabil din punct de vedere etic. Sistemul dv. este o oroare, mă miră că nu vă daţi seama. Acuma că v-am spus, vă daţi. Sper să-l revizuiţi radical.

    Cine este deci „din păcate un teoretician pur”, domnule Şfartz? Eu aş fi sperat că trecutul glorios ne-a învăţat câte ceva…

    Trecem peste industrie, pentru că aţi rămas prea vag.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.68.10