Dacă vă face plăcere să mă însoţiţi într-o scurtă plimbare, atunci să ne desprindem de Calea Victoriei şi să pornim pe Lipscani, o luăm spre Zlătari, către Pasajul Francez şi strada Covaci!
Urme ale unuia dintre cele patru hanuri dezvaluite de lucrarile de modernizare ale strazii Lipscani, aflat in apropierea Palatului BNR.
Centrul istoric al Bucureştiului trezeşte rezonanţe melancolice într-un portativ de străzi anemiate de uitare şi în care viaţa se străduieşte să revină în culori fierbinţi, căutându-şi nedefinitul făgaş.
Detaliu din Pasajul Francez
Pe aceste străzi paşii unora dintre noi au vibrat cândva… Fiecare căutăm altceva aici, nu-i aşa ?
Biserica Stavropoleos-1724-
Poate o cafenea ? Sau un restaurant ?
Strada Zlatari
Cadouri pentru o ocazie specială sau o rochie de mireasă ? Invitaţii la botez ?
Antichităţi la Hanul cu Tei ?
O bere rece într-o zi caniculară de vacanţă alături de amici sau doar am făcut un ocol în drum spre servici ?
Strada Gabroveni
De această dată am lăsat ceasul pe noptieră. În urmă cu 30 de ani…Zi fierbinte de vară. Praful îmi uscase gâtul. Intrăm dintr-o prăvălie în alta risipind valuri de ţesături pe mesele lungi de lemn, lasând în urmă mormăieli nemulţumite. Într-un final venit exasperant de târziu bunica acceptă cu greu preţul dantelei galbene. Oferindu-mi un zâmbet, încheie târgul. De regulă pe Lipscani veneam când se apropia noul an şcolar căutând uniformă, pantofi şi uneori un ghiozdan nou, chilipiruri într-o lume cufundată în cenuşiu. Îmi amintesc librăria “George Coşbuc” şi spaţiul ei amplu unde poposeam de fiecare dată fascinată, sorbind din priviri “armamentul” din dotarea fiecărui elev ce se pregătea de începerea şcolii.
Astăzi mă voi plimba mult, ore în şir, întristată că nu am revenit mai de mult în acest loc fără a fi constrânsă de timp .
Pravăliile, supravieţuitoare ale intemperiilor de tot felul au devenit monumente istorice ale unui oraş aflat într-o amăgitoare şi răscolitoare modernizare ignorând paradoxal tocmai trecutul său. Sunt menţionate detaliile arhitectonice cu care unele clădiri au reuşit să se salveze.
Zăresc în drumul meu balcoane unde cresc copaci.
Strada Covaci
Trec pe lângă case reînviate în ale căror ferestre îşi scaldă priviri fără speranţă surori de suferinţă, care mâine poate nu vor mai fi. Regretul pierderii din acest amestec indescriptibil de forme aparent fără vreo noimă, dar pline de culoarea unui trecut care îmi aparţine lasă obictivul aparatului să alerge liber.
Strada Smardan
O mulţime de cafenele pitite sub umbrele largi le “ ţin de urât “ oferind reduceri de preţ generoase consumatorilor “diurni”, rătăciţi ca şi mine într-un labirint de întrebări.
Iarna trecută venind de la Carul cu Bere mai trecea din când în când pe Lipscani omul cu armonica. Un Chaplin autohton risipea în jur acorduri familiare stârnind zâmbete. Ca prin magie pe palăria lui poposea de nicăieri un şoricel, iar papagalul atingea cu ciocul subţire biletele împăturite care dezvăluie secrete de viitor celor care-şi imaginează că-l vor afla aici, în Centrul Vechi.
Astăzi mi-ar place să aud pe străzi crâmpeie din muzica acelor ani, să prindă un strat mai solid pojghiţa de tencuială sub care încă-şi mai plâng uitarea adevăratele comori de autenticitate ale mahalalelor de altădată. Printre lumea pestriţă aş tresări privind cuplul desprins din anii altui veac, monoclul cu lanţ auriu asistând dialogul graţiilor înveşmântate în matăsuri orientale. Studio-ul Foto în costume din perioada interbelică este în apropiere…
Este vară, ar putea fi o inundaţie florală, chiar dacă …se mai lucrează la zidărie sau la starea drumului!
Un strop de istorie a Bucureştiului strecurat discret şi chiar anecdotic în mozaicul multienicităţii reţetor culinare m-ar putea face să mă răzgândesc şi chiar să zăbovesc la masă. Şi multe altele.
Hanul lui Manuc vazut dinspre intersecta strazii Covaci cu Sepcari
Dragostea de frumos poate transforma atât locurile cât şi oamenii. Sunt optimistă…O plimbare prin Centrul Vechi al Bucureştiului te transpune într-o altă lume. Nu lipsită de contraste, de tristeţi, de sordid, dar totuşi captivând.
Dovadă este faptul că vei dori să revii şi să devii o mică parte din oraş, căutând şi alăturându-te poveştilor adevărate, de zi cu zi ce trec pe lângă tine. Acele poveşti care pot reclădi un oraş şi trezi în noi iubirea faţă de ceea ce ne înconjoară.
Mai toate fotografiile menite sa evoce cate un colt al vechiului Bucuresti au un element comun: mazgalelile de pe pereti. Uneori apar in prim plan, alteori doar intr-un coltisor…
Excelentul colaj reflecta realitatea jalnica.
Ma intreb de ce lucrurile frumoase nu rezista, de ce se cauta reintoarcerea la sumbru si urat, la o uniformizare cu restul cenusiu, trist si murdar care ne inconjoara ? In unele parcuri au fost instalate cartoane destinate acestor „genii neintelese” pentru a-si degaja acolo energiile distructive. Intr-adevar aceasta „pasiune” nu cunoaste limite…Am privit cu tristete peretii proaspat renovati pe al caror alb imaculat au reaparut curand mazgaleli. Se simte lipsa unei autoritati. Familie,scoala, societate sau spiritualitate. A exemplelor pozitive care sa distraga tinerii din dezordinea lor interioara, de la deziluzii si neintelegeri.
Intr-adevar realitatea este jalnica si nu doar in Centrul Istoric al Bucurestiului. Am evitat fotografii cu gunoaiele din spatele fatadelor tencuite si m-am gandit la viata fara orizont a celor de acolo…
MEMORIA MEA AFECTIVA A EXTRAS DIN IMAGINI DOAR AMINTIRILE IMAGINILE POSTATE DE DVS.SINT RASCOLITOARE.MI-AU CREAT O STARE DE BEATITUDINE SI….,,INDRAGOSTIRE,,- DACA VRETI.IUBESC ACEST BUCURESTI, IL VOI PASTRA PENTRU TOTDEAUNA IN INIMA MEA.
Aceasta batjocorire a spatiului urbanistic imi da angoase la propriu pentru ca o pun in contrast cu o aparenta liniste cu care sunt acceptate – ,,Asta e!…”
Nu e vorba numai de Bucuresti. Sunt Lipscanii, sunt cinematografele dintre Cismigiu si Centrul Militar, Hala Matache (in principiu aproape TOATE halele, care au ramas). Dar si ,,Casa cu clopotei” a lui Mina Minovici (tinuta la ,,dospit”) etc.
In Pitesti este UN SINGUR han a la Manuc, lasat sa cada.
Mi s-a servit de catre un specialist o scuza care m-a lasat si mai perplex: nu merita facut nimic (si nu se va face) pentru arhitectura de inceput de secol si anterioara pentru ca va fi oricum distrusa seismic. Eu o iau ca pe un cinism oricum.
Catania sau Porto, ca sa luam un exemplu au centre istorice cat 20-30 Lipscani. S-ar putea spune ca acolo orice eforturi de demolare (bine sau rau intentionate) nu ar lasa urme: cladirile istorice sunt enorm de multe. Prin comparatie, Romania are ,,cateva” de care NU VREA sa aibe grija printre altele sub pretexte ca ,,sunt prea multe” sau ,,nu e momentul” (aud asta de 22 de ani).
Vorbind de manjelile de pe pereti, ca sa zici? Batjocora atrage, induce, batjocura si lipsa de respect. Cateva gunoaie aruncate pe o strada curata sar in ochi in timp ce 1000, 10000 de gunoaie pe strada ajung sa fie doar ceva normal.
P.S. Ca sa citez pe cunostinta mea, ce ne mai plangem atata!? Faceti economii (cei care au nevoie) in timpul anului si plecati in excursii sa va delectati in Europa de Vest sau, de ce nu, si in Croatia, Cehia, Ungaria, Polonia. Eu as putea recomanda chiar si destinatii exotice – Odesa – bunul simt pentru spatiul urban e mai mare acolo. Si Istanbul, bineinteles. Lista e lunga.
Stimată d-nă Mariana Vartosu mă bucur că aceste imagini au scos la suprafaţă amintiri frumoase pe al căror fundal este Bucureştiul „ cel de altă dată”. Vă mulţumesc.
…o fi el obiectivul aparatului de fotografiat , destept ,strengar , dibaci si constiincios ,dar cine l-a fixat , i-a stapanit sburdalnicia si ne-a daruit cu prisosinta si marinimie „FORILE DE MUCEGAI” UNICE ALE BUCURESTIULUI ,ESTE INITIATORUL , AUTORUL , F O T O G R A F U L-R E A L I Z A T O R , al acestei opera de arta . splendid !
itzhak bareket .
Stimate d-le Itzhak Bareket,
Vă mulţumesc pentru aprecierile generoase.
Sunt atât de multe lucruri frumoase de fotografiat în Bucureşti încât ajungi să te îndrăgosteşti iremediabil de el. Am senzaţia că a devenit „ ţapul ispăşitor” al durerilor , neîmplinirilor şi al neputinţelor multora.
Puţinele clădiri care au mai rămas din Bucureştiul vechi merită prioritate din partea edililor, ele concentrând o sămânţă de identitate.
Plimbându-te prin oraş ajungi treptat să-l mângâi cu privirea aţintită prin obiectivul aparatului de fotografiat cu un soi de regret şi de dor ca înaintea despărţirii de o fiinţă iubită pe care vrei s-o păstrezi absorbită pe retina memoriei.Asta simt eu aici, în Bucureşti.
pana si raspunsul d-tale.la ecoul trezit in mine dupa cateva vizionari a minunatei
lucrari realizate de d-ta. merita un nou ecou mai festiv decat precedentul…sti ceva? SA FI SANATOASA , LA PUNGA GROASA SI SA PLECI NEAPARAT LA PARIS ,CA SA VEZI
CE-AU REALIZAT EDILII ORASULUI DIN RELICVELE SI CLADIRILE ANTICE.iti sta mintea’n
loc…e si o afacere stralucita…mii de turisti !
CU DRAG SI CELE MAI DISTINSE URARI DE BINE , itzhak bareket .
AM REVENIT PENTRU CĂ-MI ERA DOR! ŞTIU, NU E BINE SĂ NE ATAŞĂM DE OBIECTE, DE LOCURI, NICI MĂCAR DE OAMENI!!! CUM SĂ SPUN ASTA PARTICOLEI MELE DIN SUFLET, DACĂ EA EXISTĂ ACOLO, SE DEZVOLTĂ! ÎNCĂ O DATĂ, MULŢUMIRI.
D-le Bareket, d-na Vârtosu: vă rog să nu scrieţi cu majuscule (Regulament, Pct. 4). Mulţumesc anticipat.
(A.L., Moderator)
Centrul Istoric începe, greu, să arate normal, pur și simplu normal. Cred că era singura capitală europeană care avea zona istorică într-o asemenea jale (sigur, nu am văzut toate capitalele europene). Lucrările s-au făcut, cum era de așteptat, improvizat și haotic, la un moment dat se opriseră. De ex., sticla din dreptul Băncii Naționale acoperă un subsol care se putea amenaja cu totul altfel, mult mai frumos, exploatînd acel tunel vechi de vreo 3 secole. Amenajările astea nu-s chiar așa de scumpe, nici foarte ieftine, trebuie să vrei însă să le faci.
Deja cîteva zone, în stare de lucru în fotografii, sînt terminate.
Oficial investitiile de reabilitare ale Centrului Istoric s-au finalizat (2006-2012)… Este o zona care intr-adevar renaste cu greu, deasupra restaurantelor de la parterul caselor inca mai sunt spatii ce necesita investitii. Luat in ansamblu si mai ales in aceste zile de sarbatoare cand localurile sunt garnisite cu luminite colorate, Centrul Vechi atrage ca un magnet tineri si varstnici dornici de deconectare. Toti purtam in suflet o bucatica de dor de Bucuresti. Cred ca aceasta parte a capitalei este cea care ne face sa ne simtim ca acasa de oriunde am poposi. Si nu ai cum sa nu o iubesti…