caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Habacuc sau metafora disperării ce sfârşeşte în credinţă

de (22-8-2010)
1 ecou

Cristian Barbosu, „Habacuc”, Arad, editura Carmel Print, 2009, 127 p.

Coperta cartiiNu este simplu să vorbeşti despre profetul Habacuc. Mai întâi, fiindcă modul în care este scrisă această carte a profetului Habacuc nu este nici pe departe atractiv. Iar pe de altă parte, fiindcă subiectul şi întrebările pe care le ridică profetul Habacuc nu se lasă decodificate cu uşurinţă. Pentru a avea o elementară înţelegere a acestei cărţi, este necesară o anumită experienţă spirituală în studiul Bibliei, dar deopotrivă şi o înclinare pastorală din partea celui doritor să cunoască mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia din Arad si autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie?”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.

„Habacuc  şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni”

În „Habacuc”, Cristian Barbosu reuşeşte să îmbine talentul de păstor cu cel de cărturar aplecat asupra sulurilor sfinte. Şi nu întâmplător, Cristian Barbosu chiar reuşeşte să extragă un mesaj viu, sensibil şi aplicabil fiecărui cititor. Chiar de la început, suntem întâmpinaţi cu următoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic şi personal prevalează, iar Habacuc  şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni, identificându-se cu tine şi problemele tale şi ajutându-te să treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inimă, mai ales pentru inimi zdrobite şi frământate, dar şi pentru credinţa zbuciumată a multora dintre noi.”

„Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?”

De fapt, această carte reuneşte mai multe mesaje predicate de către autor, fapt pentru care putem spune că atunci când o citim, nu facem altceva decât să îl ascultăm pe Cristian Barbosu predicându-ne adevărul din Sfintele Scripturi. Ca formulă de prezentare, volumul este structurat în patru capitole, fiecare conturând o anumită problematică. Astfel, primul capitol are un titlu tulburător prin semnificaţia sa: „Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?”

Mai departe, următorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasă Dumnezeu păcatul nepedepsit?” Iar după aceea, se pune întrebarea: „Doamne, mai am şanse de scăpare?”, finalul fiind „Habacuc – credinţa”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu în urma căruia suntem conduşi de la îndoială şi disperare la o credinţă fermă şi neclintită în Dumnezeu.

„O relaţie cu Divinul”

Ca de fiecare dată, Cristian Barbosu nu se limitează doar la citirea şi interpretarea directă a Bibliei, ci adaugă o bibliografie consistentă, ce i-a fost de folos în înţelegerea mesajului cărţii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci când studiem Sfânta Scriptură, pentru că putem să aprofundăm mai bine mesajul sfânt, dintr-o perspectivă mai largă, ce presupune obligatoriu, contribuţia unor lucrări de referinţă.

În ceea ce priveşte maniera de prezentare, putem remarca modul în care autorul ştie să facă de fiecare dată câte o introducere atractivă, care captează atenţia şi ne dă încredere asupra tratării ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implică mai mult decât un simplu crez sau o tradiţie, implică o relaţie cu Divinul, şi nu una platonică, nominală, nici măcar rituală, ci implică o relaţie vie, activă cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutină.”

„Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră”

De asemenea, pe parcursul prezentărilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienţă, ceea ce dă o notă de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizaţi cu evenimente cheie din viaţa sa, care l-au determinat într-un fel sau altul să înţeleagă la modul practic mesajul cărţii profetului Habacuc.

„Este extraordinar modul în care lucrează Dumnezeu. Când nici nu mă aşteptam, în cele mai bizare şi contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudaţi, El a acţionat cu ani înainte de a reuşi eu să înţeleg ceva. De ce? Fiindcă Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră.”

„Un Dumnezeu drept, sfânt şi iubitor”

Drama profetului Habacuc este de fapt, şi drama noastră, atunci când nu înţelegem ce vrea Dumnezeu să realizeze cu noi şi cu viaţa noastră: „Habacuc era debusolat, şocat şi copleşit. Nu putea împăca atributele lui Dumnezeu, drept, sfânt şi iubitor, cu realităţile pe care le vedea în jurul său. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce ştia despre Dumnezeu.”

„Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând

Dar trecând dincolo de această disperare, profetul Habacuc ajunge în urma unei experienţe revelatoare, să înţeleagă relaţia cu Dumnezeu dintr-o perspectivă diferită, făcând tranziţia de la tristeţe la bucurie. „Bucuria în încercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate înţelege cum de un credincios adevărat poate să stea liniştit în mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinţa că Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând. El vede totul, ştie totul şi este interesat de fiecare dintre noi, fiindcă ne iubeşte.”

Marea diferenţă este conferită de trecerea la o relaţie vie cu Dumnezeu, care se concretizează într-o experienţă plină de viaţă, de bucurie şi împlinire, indiferent de încercare.

Ecouri

  • marina glodici: (23-8-2010 la 03:33)

    Felicitări pentru material! Este foarte oportun şi necesar… şi de ce nu am spune că ar fi chiar actual. Dumnezeu să ne ajute să ne cercetăm fiecare pe noi înşine şi să ne raportăm tot mai mult la Căpenenia credinţei noastre, adică la Domnul Isus Hristos!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cu mârțoaga prin Europa

[caption id="attachment_16780" align="aligncenter" width="150" caption="Oglinda apei la Baja. Un fel de malul Argesului la Pitesti"][/caption] Parcurgand Europa cu masina personala...

Închide
3.137.222.139