ACUM.TV

Echipa naţională a României a pierdut aproape orice şansă de a se califica la Campionatul European de Fotbal, de anul viitor, în urma înfrângerii suferite, cu scorul de 2 – 1, la Zenica, cu echipa similară a Bosniei-Herţegovina. Dar, nu despre jocul naţionalei de fotbal vreau să scriu aici, deşi, Ciprian Marica a înscris un gol superb, iar bosniacii au practicat un joc alert, agresiv, tehnic, deci, meciul, privit cu detaşare, a fost un spectacol reuşit. Desigur, e greu să priveşti cu detaşare o competiţie sportivă, fiindcă orice concurs adevărat determină creşterea adrenalinei în sânge şi stârneşte pasiuni, chiar dacă la start, nu te simţi ataşat de vreuna dintre echipe sau de vreunul dintre combatanţi. E în firea omenească să se inflameze atunci când vine vorba despre o înfruntare, încă de pe vremea în care omul era vânător şi procurarea hranei era o competiţie pentru viaţă. Desigur, pe atunci, foarte puţini ţineau cu iepurele sau cu ursul. Presupun, însă, că întotdeauna au fost suporteri care au fost de partea celui cu mai puţine şanse.

Acestea au fost nişte simple digresiuni, care, totuşi, îşi au rostul lor. Pentru că acum o să vorbesc mai mult despre suporteri decât despre competitori. Suporterii, există şi ei de când lumea, de când fiul împăratului se lupta cu zmeul sau Ahile se lupta cu Hector, sub zidurile Troiei. De când cu sporturile moderne, însă, suporterii s-au specializat şi s-au constituit în galerii. Există galerii, în special la fotbal, dar şi la handbal, baschet sau hochei, constituite ca adevărate asociaţii, cu lider, vicelider, toboşar, tromeptist, solist, textier, pirotehnist (!). Există oameni care îşi dedică energia şi viaţa pentru susţinerea unei echipe şi care merg la stadion ca la război, cu steaguri, înarmaţi cu bâte, petarde, cocteiluri Molotov. Principalii lor adversari nu sunt jucătorii din echipa adversă, ci suporterii echipei adverse, pe care trebuie să-i intimideze, să-i anihileze, să-i bată. E adevărat, ei sunt consideraţi extremişti, de aceea li se şi spune „ultraşi”. Dar, aşa cum studierea ştiinţifică a nebunilor oferă informaţii relevante pentru profilul psihologic al unei societăţi, la fel şi ultraşii completează portretul unei naţiuni. Au fost ultraşi şi în tribunele stadionului Zenica, din Bosnia. Au fost şi români, care s-au îmbrâncit prin tribune, şi, desigur, mai mulţi bosniaci. Ce credeţi că au scandat ei la adresa românilor, în timpul meciului? „Ţiganii, ţiganii, ţiganii!” Culmea, într-o ţară, nu de mult sfâşiată de un război pe criterii etnice, oamenii n-au învăţat nimic. Într-o ţară în care există o importantă comunitate de musulmani, cu pielea oacheşă, apartenenţa la o altă etnie este scandată ca o acuzaţie. Şi, nu putem uita că această scandare a devenit într-un fel clasică, deoarece, nu de mult, la fel ne-au strigat din tribune şi francezii. Desigur, ţiganii reprezintă o etnie cu probleme speciale, desigur, ei sunt mulţi în România, dar sunt şi mai mulţi împrăştiaţi prin Europa.
După părerea mea, decizia autorităţilor române de a schimba denumirea de ţigan în cea de rrom a fost o greşeală. Aceasta a confirmat sensul peiorativ al numelui de ţigan, deşi toată Europa le spune aşa. Ideal ar fi fost ca, în timp, ţiganii, împreună cu celelalte etnii să fi ridicat numele, astăzi hulit, într-un titlu de mândrie. Prin schimbarea mentalităţilor, prin generalizarea lucrurilor frumoase şi bune pe care ştiu să le facă ţiganii. Şi mai fac o mărturisire. Având în vedere că scandarea bosniacilor a fost absolut gratuită, nu m-am enervat. Dimpotrivă, am zâmbit şi m-am simţit solidar cu ţiganii. Ştiu şi eu ce-ar fi de făcut? Fac o propunere. Galeria echipei de fotbal a României să ia, de fiecare dată, în componenţă şi ţigani, iar când ultraşii echipei adverse vor scanda „Ţiganii, ţiganii, ţiganii!”, ai noştri să izbucnească în urale şi aplauze.

Acest articol a fost publicat duminică, 27 martie 2011 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.