caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Alegerile locale – test politic pentru scrutinul parlamentar din toamnă

de (5-5-2008)

A devenit o tradiţie ca alegerile locale din România să aibă loc în luna iunie a unui an bisect, precedând alegerile parlamentare din toamnă.

Din acest punct de vedere, scrutinul local nu este numai un prilej de a alege puterea locală, ci se constituie şi ca un important test politic în vederea alegerilor generale.

Precedentele scrutinuri din 1996, 2000 şi 2004 au prefigurat cu o bună aproximaţie configuraţia politică a viitorului parlament.

Până acum, indicatorul cel mai fidel era scorul pe ţară însumat la alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Dat fiind că modul de scrutin era practic identic cu cel de la parlamentare – scrutin proportional de lista la nivel judetean – rezultatele au fost extrem de edificatoare.

Ȋn 1996 alegerile locale au prefigurat detronarea PSD (pe atunci PDSR) ca principală forţă politică a ţării, după cum cele din vara lui 2000 aveau să confirme destrămarea Convenţiei Democratice, dezastrul PNŢCD şi revenirea la putere a PSD.

Alegerile locale din 2004 au scos la iveală echilibrul de forţe. Nou formata Alianţă DA – PNL-PD obţinea 33,8%, în timp ce listele cumulate ale PSD şi PUR (actualmente Partidul Conservator) obţineau 38,8%.

Ȋn toamnă, raportul avea să fie de 31,7% pentru DA şi 37,3% pentru lista comună PSD – PUR.

De data aceasta aprecierea testului va fi mult mai dificilă datorită schimbării modalităţii de vot.

La parlamentare, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor, alegătorii vor vota câte un singur candidat într-o circumscripţie, dar acesta nu va fi ales direct decât dacă obţine majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în acea circumscripţie.

Structura celor două camere va fi determinată tot de votul pe ţară dat fiecărui partid. Pentru a fi reprezentat în parlament, un partid trebuie să întrunească minimum 5% din totalul pe ţară al voturilor exprimate sau să obţină în colegiile uninominale trei mandate de senatori şi şase de deputaţi şi atunci primeşte reprezentare parlamentară la nivelul scorului pe ţară, chiar dacă acesta nu depăşeşte 5%.

N-am să comentez acest sistem bizar de vot majoritar uninominal cu reprezentare proporţională (unic în Europa) am să remarc doar că la alegerile locale nu mai există un scrutin asemănător.

Este drept că a fost introdusă alegerea prin vot direct a preşedinţilor Consiliilor Judeţene, dar alegerea se face de către întreg electoratul din acel judeţ, or la parlamentare există în fiecare judeţ cel puţin două colegii uninominale la Senat şi cel puţin patru colegii uninominale la Camera Deputaţilor, deci circumscripţiile sunt mult mai mici.

S-ar putea face o aproximare prin cumularea scorului pe ţară la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, dar la Bucureşti se alege primar general şi este posibil un al doilea tur de scrutin, în timp ce preşedinţii de consilii judeţene se aleg într-un singur tur.

Ȋn orice caz, este de aşteptat ca Partidul Democrat Liberal şi PSD să domine acest scrutin, cu UDMR (cu şanse de victorie în maximum patru judeţe Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare) şi PNL jucând rolul de outsider.

Importanţa de test politic a alegerilor locale este cu atât mai mare cu cât anul acesta este primul în care au fost decuplate alegerile parlamentare de cele prezidenţiale şi deci nu mai există un candidat prezidenţial-locomotivă, ca în 1990, 1992, 1996, 2000 şi 2004.

Ecouri

  • Parascan Gheorghe: (5-5-2008 la 00:00)

    Materialul este extrem de interesant, chiar incarcat cu emotie, patriotism, pasiune, implicare pina la lacrimi!…

    Asadar avem in fapt un material politic scris in noul tipar conceptual politic romanesc. Scris bine, fara sa deranjeze pe cineva, articolul il face pe autor sa stea cuminte si echidistant! Nimeni nu pierde, iluzia binelui devine aura in politicul actual! Imi aduc aminte de vechile lectii politice. Probabil ca de la Londra, Paris… politica din Romania pare o simpla relatare seaca.
    Ei bine, nu este deloc asa!
    De mai bine de 6-7 ani fac parte din diverse sectii de votare si am avut posibilitatea sa simt adevarul in tarina natiei, acolo jos, la nivelul votantului ametit de intreaga viltoare.
    De fiecare data cetateanul a fost pus in situatia de a vota nu cu cineva anume, ci contra unei noi reveniri a unor gasti politice infractionale!
    Se vota cu Stavarache, nu pentru ca era el bun, ci doar ca sa scape lumea de Sechelaru! Se vota cu opozitia doar pentru a scapa de anumite partide… De fiecare data, indiferent de cine a iesit, votantul na a gasit decit amagire!
    In ultima perioada, votantii au fost tot mai rari. Numarul lor a ajuns sa fie aproape egal cu cel al totalului membrilor partidelor si al familiilor lor! In aceasta situatie, va cistiga cel ce are mai multi membrii de partid!
    In aceasta idee se fac ceva eforturi de catre finantatori. Nu mai sunt deajuns micii, berea… se cer eforturi ceva mai mari, eforturi de acaparare de membrii pentru perioada alegerilor!
    Poporul este astfel redus la cei 20-30 la suta din populatie! Votantii efectivi sunt: politicienii, familiile lor, angajatii lor si familiile acestora, membrii de partide, armata, SRI-ul si politia! Mai trebuiesc adaugati rromii adusi cu autocarele, vesnic votanti cu partidul tara si adolescentii din casele de copii, votanti la greu cu Becali la ultimele alegeri!!!
    In aceste conditii nu se poate discuta despre o reala democratie! Orice material propagandistic in favoarea utopiei politice romanesti este lipsit de credit.
    Deziluziile se tin lant in Romania. Si poate ca acest fapt este datorat si nivelului de educatie si cultura. Revolutia a insemnat adincirea pina la exclusivism a imposibilitatii de a fi un om cu potente creatoare. Romanii in prezent sunt simplii consumatori a unei culturi statale, infuzate politic prin Uniunile de creatie. Nici un Roman aproape ca nu mai are acces la posibilitatea de a fi artist, de a visa activ la propriul sau destin. Totul este vindut unor organizatii loiale sistemului, cenzurind vointa creatoare.
    In aceste conditii romanii sunt doar sclavii inculturii in masa! De ce ne mai miram ca la vot nu mai merg decit cei obligati si interesati?
    Este comod sa scriem materiale fara tinta, frumoase, dar reci si distante!
    Trebuie sa recunoastem ca elitismul romanesc este o cultura a sistemului de supraveghere si nu una naturala, cultura ce sa apartina intregii natii. Daca se va continua astfel se va ajunge sa apara , daca nu au aparut cumva…morlocii!

  • Petru Clej: (5-5-2008 la 00:00)

    Domnule Parascan, daca va asteptati cumva de la mine la materiale militante si partinitoare, ati gresit adresa.

    Saptamanalul Acum NU este o foaie de propaganda politica a nimanui si NU SE CONDUCE DUPA ACELEASI STANDARDE CA CELE ALE PRESEI DIN ROMANIA.

    Daca doriti sa cititi materiale in care autorii „sa combata”, presa din Romania e plina de asa ceva.

    Nu vad de ce ar trebui si noi sa ne inrolam in cardul de oi.

  • Parascan Gheorghe: (5-5-2008 la 00:00)

    Din pacate eu nu combat si nu imi place sa combat. Asta nu inseamna ca nu constat.

    Viata de cercetator pe care am avut bucuria sa o traiesc pina in 1990, m-a invatat sa cercetez intregul areal de probleme.
    Cel mai important lucru in studiile stiintifice este constatarea realitatii.

    Orice teorie in afara constatarii este pura filozofie, pseudostiinta ruda cu artele. Teoriile filozefice ramin, in timp ce teoriile stiintifice mor unele dupa altele.

    O prostie crasa, tinind cont ca teoriile stiintifice au menirea sa testeze adevarul natural, in timp ce teoriile filozofice reprezinta rodul bolilor noastre mintale si necognoscibilitatea noastra evidenta.

    Il laudam pe Eminescu pentru ca a scris poezia „La steaua”, dar aruncam la cos sute de savanti eminenti in cercetarile cele mai inaintate de pe planeta!

    Cine spune ca nu exista implicare , minte desigur. Fara implicare nu exista pozitie in sisteme! Aparenta aerianului in mijlocul cersetorilor este o anomalie.

    „Nu vad de ce ar trebui si noi sa ne inrolam in cardul de oi. ” Mioritic vorbind, cine nu este oaie…?!
    Toate sistemele sunt inchise! Chiar si infinitul este limitat de miscarea circulara si cea ciclica.

    Poate ca ar fi bine de precizat linia urmarita:
    1. realitatea,
    2. observarea neutra,
    3. constatarea,
    4. partizanatul,
    5. fofilarea,
    6. arta de dragul artei

    Parascan

  • Munteanu Mircea: (5-5-2008 la 00:00)

    Ptr. comentator:
    (regret, nu am retinut numele.)

    Sunteti partinitor si acuzati intr-un art. in care nu aveti ce acuza.

    S-a facut doar o analiza a localelor si s-a descris votul „uninominal” votat de politicienii romani. Foarte sumare,ambele. De ce va ambalati?

    Dvs. ati fost ales de mai multe ori in comisia electorala.Pe ce criterii?De care partid ati fost trimis acolo?
    Eu am fost o singura data (2004) trimis la BEJ,de catre PNTCD.Pot sa va spun ca legea electorala era o iluzie.Fraudele erau posibile conform legii.Oamenii numiti in comisiile de vot erau subiectivi.Putea fi trimis oricine.
    Doar cei pe care seful comisiei ii agreea,deveneau efectiv membrii comisiei.Ceilalti erau descurajati prin diferite metode si indepartati ‘legal’.De multe ori, (in ce ma priveste) sistemul lucra chiar si cu partidele de opozitie (recte PNTCD),eu fiind ‘lucrat’ de scumpii mei colegi.
    BEJ lua deciziile prin vot.O propunere ,chiar corecta, nu trecea decit daca majoritatea o vota.Daca nu…
    Abuzurile se pot petrece la urne.Si numai acolo.
    BEJ,BEC nu poate face mai nimic.Decit sa numere voturile aduse de comisie, inca odata.Comisia poate introduce sau scoate oricite voturi vrea, nu poate fi controlata de nimeni.Ea este suverana.
    Observatori nu pot ajunge la toate urnele,mai ales in mediul rural.Si sa nu uitam ca si observatorii,pot fi alesi de organismele respective,pe criterii subiective.(De ce ar fi pastrate mai multe organizatii de aparare a drepturilor omului,simultan?Etc.)
    In plus, BEJ putea lucra si fara prezenta tuturor membrilor, ceea ce facea absolut decorativ numirea unui (unor) oameni corecti.
    Acum, cu sistemul asta absolut idiotesc, circul e si mai mare,pentru ca pot fi favorizati doar oamenii sistemului.Daca,prin ghinion, unul sau altul pierde turul local,poate fi salvat de votul pe tara.Sistemul e facut special pentru a putea incurca lucrurile si a trimite in toate organele alese numai baietii ‘buni’.
    „Patriotii” mai patrioti decit toti ceilalti romani.Tocmai din cauza asta si au voie sa fure si sa nu fie pedepsiti,etc.Dar ei au facut voia electoratului si au adoptat VU.
    Apoi sunt acuzati romanii, ca nu vor s-si faca ordine in tara…
    Puteti sa spuneti ceva din experienta personala de la urnele de vot?Nu psihologia votantilor.Aia se comenteaza de toti.
    (Dar si aici,aiurea.De exemplu: in 1990,am interzis sotiei sa intre cu mine in cabina de vot.Nu are rost sa spun cu cine am votat.Dar faptul ca am indraznit sa refuz -in fata comisiei- accesul sotiei -pentru cenzura- in cabina,mi-a provocat o puternica criza de fiere.De frica.Imediat m-a luat ameteala si 1 saptamina n-am putut sa-mi revin.Mai primiti cite doi in cabina?)

  • Petru Clej: (5-5-2008 la 00:00)

    Ce bine ar fi daca as intelege ce doreste domnul Parasacan.

    Ce bine ar fi daca ar putea sa se exprime coerent.

  • Parascan Gheorghe: (5-5-2008 la 00:00)

    Adevarul este ca nu am dorit decit, ca pictor, sa pot expune si eu in tara mea in galeriile de arta, oricare ar fi ele. Nimic mai mult!

    Va spun eu, un cetatean oarecare nu mai are acest drept de la inceputurile epocii de aur…

    Si mai vreti de la mine o normalitate cuminte?

    Nu cred ca sunt o oaie, ca toti politicienii sa isi bata joc de viata si de darul meu!

    Acum intelegeti? Ce solutie puteti oferi?
    Parascan

  • Petru Clej: (5-5-2008 la 00:00)

    Domnule Parascan,

    Tot nu inteleg ce legatura are nemultumirea dumneavoastra personala cu acest editorial?

    Considerati cumva ca acest saptamanal este providential, ca are raspuns la toate?

    Pana la urma este responsabilitatea fiecaruia sa lupte pentru propriile drepturi si sa nu astepte solutii providentiale.

  • Parascan Gheorghe: (5-5-2008 la 00:00)

    Aveti perfecta dreptate. Nu am nimic cu acest editorial. Sunt doar trist ca am petrecut o viata printre valuri de idei despre politici ce nu duc nicaieri.

    Nimeni nu lupta pentru principii. Toti vor doar lucruri concrete imediate bazate pe teoretizari generalizate.

    Politicienii au creat un intreg arsenal de sisteme si organisme ce domina viata noastra. Despre drepturile fiintei umane in esenta nu se spune nimic!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Marea Britanie: Dezastru electoral pentru Partidul Laburist

Gordon Brown a suferit o înfrângere umilitoarePartidul Laburist din Marea Britanie, condus de premierul Gordon Brown, a suferit cea mai...

Închide
3.239.59.193