Legea privind sistemul unitar de pensii publice a stârnit dispute aprinse, accentul deplasându-se mai întâi spre modalitatea în care a fost adoptată şi apoi către vârsta de pensionare a femeilor. Ultimul aspect nu are nici o importanţă practică, întrucât el urmează să producă efecte abia peste 20 de ani; or, după cum merg treburile în România, mă aştept ca între timp legea să sufere suficiente modificări încât disputa de astăzi să fie uitată.
Ceea ce pare să fi ieşit din atenţia publică este tocmai prevederea care va afecta în cea mai mare măsură viaţa pensionarilor în următorii ani – mă refer la principiul care stă la baza stabilirii valorii punctului de pensie. Conform articolului 102 al legii, „valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe (sic) anul precedent”. Să încercăm să înţelegem ce înseamnă asta, din perspectiva nivelului de trai al viitorilor pensionari. Astăzi, punctul de pensie este de 732,8 lei, adică 37% din salariul mediu brut (aproximativ 1.962 lei – media primelor şapte luni ale acestui an). Să presupunem că începând din 2012 vom reuşi să depăşim criza economică şi că vom avea o creştere anuală a salariului brut, în termeni reali, de 10%. Ipoteza este plauzibilă, dat fiind decalajul actual dintre veniturile salariale din România şi celelalte ţări UE, decalaj care este de aşteptat să scadă în condiţiile globalizării pieţei muncii.
Aplicând formula din lege, în următorul an salariul mediu brut va fi de 2.158 lei, iar punctul de pensie de 769 lei, deci raportul va deveni 36%. Continuând calculele cu creionul în mână, veţi constata că după 10 ani de aplicare a acestei legi, punctul de pensie va ajunge la 23% din salariul mediu. Pentru simplificare, am făcut abstracţie de rata inflaţiei, întrucât ea afectează în egală măsură ambii termeni ai ecuaţiei (pensia şi salariul). Peste mai mult de 10 ani lucrurile se vor înrăutăţi, căci aceeaşi lege ne spune că începând din 2021 punctul de pensie nu se mai înmulţeşte cu 50%, ci cu 45% din creşterea salariului mediu brut şi apoi procentul se reduce gradual cu câte 5 în fiecare an, până la eliminarea totală din calcul a salariului mediu (în 2030). Cifrele din acest scenariu vor fi diferite dacă ritmul de creştere a salariului brut va fi altul decât cel din ipoteza noastră, dar miezul demonstraţiei este acelaşi: mecanismul noii Legi a pensiilor duce inevitabil la mărirea decalajului dintre salariul mediu şi punctul de pensie.
Aşadar, autorii legii ne spun că, dacă vom ieşi la pensie peste 10 ani, va trebui să trăim cu mai puţin de un sfert din veniturile pe care le-am avut ca salariaţi. De fapt, proporţia va fi mai mică, deoarece pensia se calculează pe baza mediei salariilor din întreaga perioadă de activitate, ori acestea sunt de regulă mai mici la începutul carierei. Vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să apreciaţi cum ar fi viaţa dumneavoastră când va trebui să vă descurcaţi cu un sfert din banii pe care-i câştigaţi acum. Judecaţi apoi în ce măsură putem vorbi despre respectarea articolului 47 al Constituţiei („Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”). Din punctul de vedere al guvernanţilor, răspunsul e simplu şi l-am auzit de nenumărate ori în ultima vreme: atâţia bani avem, atâţia vă dăm. Din punctul meu de vedere, al contribuabilului, lucrurile stau altfel. La urma urmelor, sistemul de pensie este un contract între mine şi stat. Va să zică, statul îmi ia mie, timp de 40 de ani, în mod obligatoriu, câte o treime (31,3%) din câştigul salarial. După asta, îmi dă înapoi, timp de 20 ani (ştiu, sunt exagerat de optimist), mai puţin de un sfert din salariu. Vi se pare un târg corect?
Perspectivele unor pensii civilizate pentru cei care astăzi sunt în plină activitate ar putea fi îmbunătăţite dacă, aşa cum se întâmplă în întreaga Uniune Europeană, sistemul de pensii nu s-ar sprijini pe un singur pilon (strâmb, cum am văzut): cel al pensiei de stat obligatorii. Fostul guvern pusese temelia celui de-al doilea pilon, al pensiilor private obligatorii, dar actuala legislaţie a pus în conservare lucrarea începută. Cât despre al treilea pilon, cel al pensiilor private facultative, acesta pare a fi sortit uitării.
Chiar toata lumea e de acord cu concluziile acestui articol?
– Intr-o tara „crestin ortodoxa” oamenii n-ar trebui sa iasa la pensie niciodata (nicaieri in biblie nu se pomeneste de aceasta posibilitate).
– Calcule pensiei se fac in functie de posibilitati nu de dorinte, fiind un sistem tip C.A.R.
– In 20 de ani numarul de pensionari ar trebui sa se reduca, deci partea fiecaruia sa creasca. In S.U.A. sint 13% pensionari si 50% salariati, in Romania 26% pensionari si 20% salariati
si multe altele…