Am lasat balta toate treburile si am plecat afara, pe dig, dincolo de moara de vant, chemata irezistibil de soarele plapand si caldut al amiezei.Odihneste-n tihna sub ochii mei, lunca, pierduta-n nuante triste si resemnate, plecate parca din adancul sufletului meu … Se sfarseste si ea, destramandu-se tacut, putin mai incolo … la buza Rinului.
S-a stins verdele cald al verii, obosit de drum, de arsita si toropeala, ascunzandu-se duios intr-o mutenie sumbra. Ici, colo, carduri de gaste salbatice susotesc cu teama momentul despartirii, iar apa raului curge calm, linistit, carand cu ea, departe, spre alte zari, soaptele de dor ale pasarilor, zvacnirea fluturilor printre florile tarzii, amestecate toate, cu gandurile si soaptele mele duse, ratacite, pierdute …
As vrea sa-ti pastrez vara-n priviri, dragul meu; vie, albastra si parfumata cu iubire nesfarsita. As vrea sa-ti pot aduce inapoi arsita ei cu adiere blanda, gust dulce de zambet bun si tremurul drag al buzelor …
Odata cu mine, frunzisurile-si pleaca agale fruntea, palind de tristete si dor, in timp ce Rinul continua sa-si curga povestile spre nemurire, departe de lunca, de flori si de fluturi, departe de mine si de zbuciumul gandului …
Doar copacii-au ramas drepti, neclintiti, lasandu-se-n voia vantului racoros ce musca pe alocuri din verdele stins al frunzelor, imbujorandu-le, in timp ce peste tot, toate, si peste mine, … se lasa treptat, usor si sigur … toamna.
In zilele aramii de toamna tanjim dupa vara din privirile albastre, vii si parfumate cu iubire nesfarsita! Dar putini stiu sa scrie asta in cuvinte vibrante, simple si adevarate. Multumesc.
Are dreptate dna Ghita: putini stiu sa scrie asa. Si mai putini sint cei care reusesc sa simta asa. De vazut ce trebuie vazut … nu sint in stare nici pe departe, pentru ca ori e prea mare aglomeratie (pe internet :)) ori … nu mai are importanta acum; e tirziu. Stii ce vreau sa spun. Nu esti croita pentru lumea asta, prietena draga … iarasi am dreptate. Sa nu te insingurezi, Mira. Multumesc.
Tu nu ar trebui sa tinjesti niciodata dupa vara din privirile albastre, Mira, pentru ca ea ar trebui sa fie mereu cu tine. si daca cei din jur nu vad lucrul asta, vor ramine doar niste biete umbre false, goale si lipsite de sens. Multumesc pentru adevarurile din cuvintul vibrat, simplu si plin cu suflet, cuvint pe care Rinul o sa-l pastreze asa cum spui, spre nemurire.
Limba ta e ca o muzica pentru mine. bine spune Ion – nu esti croita pentru lumea asta, lume galagioasa, plina de violenta, pereti de beton, telefoane mobile si alerta permanenta. citesc din nou perlele scrise de tine si ma odihnesc, aud zgomotul frunzelor si voi lasa si eu totul balta. ma duc sa visez.
iti multumesc, contina sa scrii, cineva te citeste si te iubeste.
Mira, limba ta este o melodie! Ion are dreptate – nu esti croita pentru lumea asta grabita, violenta, cladiri de beton reci si galagie de cei care vorbesc la telefoane mobile, toti in alerta si stresati. Aud frunzele si ma odihnesc. Textul tau ma transpune intr-o oaza de liniste, aud ratele ca prin ceata. stiu ce-am sa fac: am sa las si eu totul balta si-am sa plec sa visez.
iti multumesc pentru ca ai scris, iti sint recunoscatoare pentru sensibilitatea ta, aveam nevoie de aceste file de jurnal. sint sigura ca cineva undeva te iubeste. meriti