De-a lungul adolescentei am trecut prin trei licee. Intr-a X -a am ajuns la Liceul Lazar, in clasa speciala de matematica, unde fusesera adunati elevi din citeva scoli bucurestene. Acolo am intilnit multi colegi evrei, majoritatea cu nume romanesti, dar subiectul evreitatii nu se discuta. Banuiam ca primisera acelasi imbold, din partea parintilor, sa se straduiasca mai mult decit altii.
Eu insa eram atras de literatura, de teatru, participam la recitaluri Sorescu, Baudelaire, Prevert, desi ma descurcam destul de bine si aveam profesori buni, nu ma pasiona matematica si am parasit clasa speciala dupa numai un an.
Unii prieteni evrei, din scoala elementara, plecasera deja spre Israel, sau ajunsesera pe alte meleaguri. Familia mea, desi insista cu cereri si memorii, primea refuzuri repetate, imi era clar ca vom ramine in Romania. De fapt, asta si doream, ma gindeam cu groaza ca, emigrind spre Israel, ar trebui sa renunt la limba romana, la literatura pe care o devoram, pentru a vorbi o alta limba, a-mi insusi o alta cultura, asiatica, departe de Europa, intr-o zona nisipoasa si, in imaginatia mea, intr-un desert spiritual.
Eram legat cu toate fibrele sufletului meu de cultura romana, adoram limba lui Minulescu, ma delectam cu ” Romania literara”, visam sa devin actor, sau regizor de teatru, nu pierdeam o premiera, sorbeam cu sete cartile de versuri si romanele care, la sfirsitul anilor 60, inundau librariile capitalei. Biblioteca din apartamentul nostru devenise neincapatoare, dar eu imprumutam carti si de la o biblioteca din cartier, cumparam Secolul 20, citeam tot ce-mi cadea in mina, iar cea mai mare desfatare era intilnirea cu colegii preocupati de literatura, sau participarea la cercuri culturale.
Simultan, ma inscrisesem la teatrul de amatori al Casei de Cultura Petofi Sandor, unde un actor de la Teatrul Mic, Constantin Dinescu, punea in scena „Mama” lui Karel Capek. La a doua lectura, regizorul a intrebat -„Sint printre voi jidani? Ca sa stiu ce bancuri pot sa fac!” Nu am raspuns, dar am parasit, fara nici o explicatie, trupa de amatori. Nu departe de mine era Teatrul Armatei, am facut o noua tentativa de a fi acceptat, insa, in prima zi, am auzit soptindu-se ceva relativ la evreul Solomon. Dar eu ma simteam atit de roman! Oare cautam cu luminarea tot ce era legat de evreime, de ceea ce nu voiam sa fiu? Si totusi, de ce rezonam la piesele lui Mihail Sebastian sau ale lui Max Frisch? Doar pentru ca aflasem de la tatal meu ca erau evrei?
Nas coroiat si pistrui
In acea perioada auzeam tot mai des notiunea de „minoritati nationale”. Curind am inceput sa realizez ca, orice efort as face, oricit de tare as cinta Hora Unirii, nu voi deveni urmas al Romei. Imi amintesc anii de influenta slava, apoi de latinitatea limbii, de „noi, romanii, ne tragem din Decebal”. Asadar si poporul roman era un amestec de etnii, iar limba romana un fluviu in care se varsau riuri din directii diferite. Atunci de ce oare voiam sa fiu considerat roman de cei din jurul meu? Priveam colegii evrei, parca li se citea originea pe figura, incercam sa le descopar nasul coroiat, fata pistruiata, buzele carnoase, spatele incovoiat… Iar numele erau atit de straine de neam, ce frumos sunau Eliade, Codreanu, Goga, Barbu, Paunescu, parca aveau in ele o doza de mindrie, pe cind Weiss, Meirovici, Friedmann, Moscovici faceau nota stridenta, amintind de tirg, nume tolerate si girbovite. Minoritate nationala… ce ascundeau aceste doua cuvinte?
Cred ca nu eram inca la liceu cind un coleg din ultima banca a facut o boroboata.
– Ijak, ridica-te!- a tunat profesorul de muzica. Esti ungur, Ijak? Daca te iau acusi pe ungureste, nu o sa stii pe unde sa-ti scoti camasa! Ce om luminat era profesorul de muzica! Intr-adevar un domn, manierat, ce i-a venit sa-i aminteasca originea maghiara?
Un alt profesor, de matematica, sever, dar foarte inteligent, a intrebat in clasa:
-Sint tigani pe-aici?
Il vad in fata ochilor si azi pe Dinca, ridicindu-se fisticit.
– A, oachesul asta nu e tigan, e roman de-ai nostri – a cautat sa o indrepte…
Asadar, nu erau doar evreii minoritari. Dar in spatele cuvintului ” boanghen” nu se ascundea atita dispret si ura, precum atunci cind auzeam „jidan”. In clasa, alaturi de evreii cocosati, era si un evreu inalt, cu spinarea dreapta, de fapt numai tatal lui Horia era evreu, mama era romanca, iar el mergea tantos, parca nu se temea ca ocupa locul altora. Ma imprietenisem cu Horia, dar o mustrare a lui imi suna si azi in urechi. Invatam, la istoria universala, despre Palestina. Citisem de citeva ori lectia si, cind s-au pus intrebari, am ridicat mina sa raspund, in mod automat, parca facindu-mi mie insumi in ciuda. Era vorba despre regele Solomon, tizul meu, nu mai era loc de confuzii, Palestina era locul din care proveneam, de unde, dupa doua mii de ani, ajunsesem, via Italia, Austria, Polonia, prin cai intortocheate, la Bucuresti. Dupa ora, Horia m-a apostrofat: – ce te impingeai sa vorbesti despre Palestina, erai ca micul jidan care vrea sa fie luat in seama. Pe buna dreptate ni se spune- jidanii la Palestina!
„Jidanii la Palestina”! Auzisem de citeva ori acest indemn, dar, daca acolo imi era locul, de ce familia mea nu primea autorizatia de plecare? Pe atunci am auzit, pentru prima oara, numele de Jakober. Era un evreu englez care se ocupa cu „traficul de evrei”. Am aflat ca, in schimbul unor sume exorbitante, platite de rude din strainatate, se permitea emigrarea, nu numai spre Israel, care, la rindul sau, „cumpara evrei”, pe cai diplomatice secrete. Se soptea, in casa, despre posibilitatea abordarii lui Jakober. Aceasta intilnire nu a avut loc niciodata, dar familia mea a cazut victima unei escrocherii. O actrita de la Teatrul National, Nora Serban, a pretins ca e in relatii apropiate cu un colonel de la pasapoarte, care, pentru multi bani, ar facilita plecarea. Ai mei si-au sacrificat economiile, au implicat si alte rude, care aveau actele depuse pentru emigrare, dar cind si-au dat seama ca totul e o farsa, era deja prea tirziu.
Egali, dar altfel
Eu nu realizam ca sederea mea in Romania era efemera, cred ca, in subconstient, imi doream ca parintii mei sa renunte la ambitia de a ajunge pe malul Mediteranei. E adevarat, auzeam deseori cuvintul „jidan”, nu neaparat la adresa mea. Prin anii liceului, parintii mei au avut citeva discutii serioase cu mine, relativ la etnie si speranta lor de a parasi Romania. Mi s-a vorbit depre antisemitism si putin despre Holocaust, despre pogromurile din Dorohoi si Iasi, despre legionari. Aceste lucruri nu le invatam la scoala, oare de ce se ascundeau? Nu lezau cu nimic „spiritul comunist”, in care voia statul sa fim crescuti, tara inflorea, se construia socialismul, de ce nu trebuia sa stim ce s-a intimplat in al doilea razboi mondial, doar Romania a „intors armele”, poporul s-a dezis de alianta cu Germania nazista, a dezvalui adevarul relativ la evreii asasinati si deportati ar fi fost cel mai normal lucru pentru un regim comunist, condus de Gheorghiu-Dej, sau Ceausescu, care se baza pe egalitate, care nu persecuta evreii, fie ei si minoritate nationala.
In afara de literatura, o alta pasiune a mea a fost, in acei ani, sportul. Desi ma atrageau fotbalul, atletismul, baschetul, am fost selectionat intr-o echipa de volei, la Clubul Sportiv Scolar. Eram destul de bun, dar aveam o problema, dusul de dupa meci, impreuna cu coechipierii mei. Spre deosebire de ei, eu eram circumcis. Nu toti evreii de virsta mea fusesera circumcisi, pentru ca era considerat un obicei pagin, o reminiscenta religioasa, care ar fi diferentiat evreii de ceilati. Iar multi evrei, dupa razboi, trecuti prin suferinte si maltratari, doreau sa fie la fel ca altii, departe de iudaism, de traditie, sa-si creasca progeniturile ca egali intre egali. Tatal meu, orbit de ideologia comunista, s-a opus, in ciuda insistentelor bunicii si mamei mele, sa fiu circumcis, nevrind sa-mi creze o „invaliditate” care sa ma marcheze psihic. Circumcizia, la evrei, se efectueaza in a saptea zi de la nastere, in caz ca nu survin complicatii medicale, e un „legamint” cu cel de sus, dar tatal meu, desi provenea dintr-o familie religioasa, rupsese orice relatie cu Dumnezeu, considerind ca, daca atotputernicul ar fi existat, nu ar fi permis cumplitul Holocaust, iar, in noua orinduire, fiul sau trebuia sa creasca roman intre romani.
Dar cine o putea intrece in siretenie pe bunica mea? Reusise ea sa salveze 13 din familia ei, in Transnistria, dindu-se drept mare ghicitoare in carti, „vrajitoare”, povestind aiureli soldatilor romani, care se temeau de prezicerile ei. La virsta de doi ani, m-a rapit, m-a dus la Dorohoi, unde un var al ei, chirurg, a executat delicata interventie.
Asadar eram circumcis, eram altfel decit cei din jurul meu, ceea ce m-a facut sa imi ascund nudul de coechipieri. Cautam diferite motive sa intirzii la dus, intram cind ceilalti se pregateau de plecare si, nu de putine ori, m-am intors acasa murdar, pretextind graba, sau igiena precara din vestiare. Dar, intr-o zi, dupa o confruntare grea, in care fusesem cel mai bun, am simtit ca pot sa intru la dus impreuna cu ceilalti, fara rusine, dovedisem ca nu le eram cu nimic inferior, ca eram un invingator. Am fost privit cu surprindere de colegi, eram „alfel”, dar nu am auzit nici o remarca.
Confuz si antisemit
In anii adolescentei, hormonii incepusera sa o ia razna, „fugeam dupa fete”. Cred ca la 12 ani faceam deja curte ( tachinind-o) unei frumoase colege (Ah, Lory!), pe care, de curind, am reintilnit-o virtual, ea locuind in USA. Interesant e ca ne-am amintit amindoi despre un episod timpuriu, cind, la deschiderea anului scolar, au venit de la „Scinteia Tineretului” sa fotografieze pionierii fruntasi. Pe atunci eram premiantul clasei, dar ea a fost preferata, dupa ce mi-am spus numele si s-a aflat ca sint fiu de medici. Poate ca, intr-adevar, nu eram suficient de fotogenic, nu neaparat numele a influentat, dar…
Desi din societatea parintilor mei nu lipseau evreii cu fiice aratoase, prezenta lor nu ma incita, cautam fete cu nume neaose, si, desi am cunoscut vreo doua evreice, foarte gingase si apetisante, refuzam un contact prea „intim”, nu cultivam aceste prietenii, voiam sa am o „gagica” romanca, nasul cirn, parul ca pana corbului, ten de marmura, cu spatele drept, nu o roscovana, cu par cret si pistrui, nu o evreica cu nas coroiat. Realizam ca ma lasam prada stereotipului antisemit, care sustinea ideea fizionomiei iudaice, ca devenisem alergic la propria mea etnie. Uneori ma izolam, trist, in Cismigiul copilariei mele si ma intrebam daca nu devin eu insumi antisemit. Imi refuzam raspunsul, ma inselam singur ca asta e gustul meu, tipul de fata care ma atrage, fara legatura cu originea.
Dar stiam, totodata, ca orice evreica mi-ar fi vorbit despre reuniunile de la comunitate, s-ar fi ciocnit de impotrivirea mea si ar fi fost ultima noastra intilnire.
Pe la 16 ani am reusit sa o gasesc, exact dupa dorintele mele. Avea parul negru, ochii ii scaparau, era superba, corp de vis, cam suparacioasa si banuitoare, dar plina de farmec, si, pe deasupra, un nume exceptional, Cristiana Dumitrescu. Ce putea fi mai romanesc, mai romantic? Legatura a durat citeva luni, avea doar 14 ani, dar amindoi tinem minte sarutarile din Cismigiu. Pe Cristiana am revazut-o, dupa citiva ani, intimplator, in Israel, nu avusesem habar ca era evreica si ca se numea Iris Stern.
Itzhak si Haim
Cred ca alergia mea la etnia evreiasca a primit primul soc intr-o seara, cind tatal meu asculta la radio Kol Israel, emisiunea in limba romana. Era dupa razboiul de sase zile (1967), cind am auzit ca seful statului major, Itzhak Rabin, a fost inlocuit cu Haim Bar-Lev. Asadar existau, in Israel, in tara evreilor, generali cu numele Itzhak si Haim, la fel ca cei din bancurile cu jidani fricosi, ba mai mult, ei au condus o armata puternica, invingind trei tari arabe, in numai sase zile. Poate ca, intr-adevar, menirea mea era sa ajung in Palestina, unde cuvintul jidan nu ar avea o conotatie negativa, iar eu ma voi debarasa de eticheta de minoritar.
In 21 ianuarie 1970, exact la 29 de ani de la Pogromul din Bucuresti, familia Solomon, compusa din tatal si mama mea, bunica si motanul Gri-Gri ( evreu si el, prin adoptie), inarmata cu pasapoarte fara cetatenie, pleca de pe aeroportul Baneasa, spre Tara Fagaduintei.
( in nr. viitor – Cum am devenit israelian )
Articol excelent, ca si cel pe care-l continua, de altfel, in acelasi stil inconfundabil si inegalabil al autorului.
Vlad ne-a obisnuit (cam rar, din pacate) in ultimele luni, cu articole ‘politico-sociale’ in care talentul sau deosebit ‘prinde’ si reda exact esentialul. Spre deosebire insa (si in plus fata) de celelalte reusite articole („Ierusalimul minat”, „Pacifisti, teroristi si ipocriti din toate tarile, uniti-va”, „Covoare rosii si praf in ochi la Washington”, „Israel pe banca acuzarii..”), pare ca aceasta serie autobiografica reuseste sa trezeasca in cititori (vezi ecourile la prima parte a articolului, in numarul trecut al revistei), indiferent de religie, sex, varsta si locul unde traiesc, o anumita identificare, fie ea in dorinta de a se respecta alteritatea, o ‘incursiune in’ sau mai bine zis ‘proiectie a’ eu-lui propriu si sentimentele fiecaruia, intarite – uneori – de experienta traita.
Redundant ar fi sa specific ca antisemitismul nu poate fi ‘invins’ cu argumente. Inutil ar fi sa speram ca s-ar putea. Dar faptul ca nu-l lasam ascuns, acolo, in spatele cortinei si suntem (noi, evreii) in stare sa ne masuram cu el fata in fata,
ne confera deja un statut complet diferit de ‘evreul minoritar’.
Felicitari, Vlad, pentru contributia ta la aceasta.
Draga Vlad,
Desi mi-am purtat „evreimea” un pic diferit de tine, m-a emotionat articolul tau. Splendid in sinceritate si prospetimea amintirilor.
Felicitari. Voi urmari revita in parte datorita tie.
Vladi
Draga Vlad,
Citind excelentul tau articol are efecte psihoterapeutice asupra multor sentimente ascunse de multi ani si care nu au fost redresate. Dat fiind numele meu „strain”, de multe ori trebuia sa explic etnia mea, si mi se spunea ca „nu arat a evreu”. Pe urma am aflat de trasaturile specifice atribuite evreilor. Bineintels nu erau numai evreii carora li se atribuiau trasaturi fizice specifice. In oraselul nostru mai erau si bulgari si m-am simtit jenat cand la ora de romana se recita din Eminescu ” grecotei cu nas subtire, bulgaroi cu ceafa groasa”. La fel multi din poetii nationali aveau aluzii la „ciocoi pribeag adus de vant” care de multe ori ma puneau pe ganduri. Povestea cu circumcizia e mult mai traumatica. Nu erau numai evreii ci si „pocaitii” care erau romani evanghelisti si erau discriminati in mod vadit de populatie. Un coleg de liceu care era baptist era poreclit „belitul” din cauza circumciziei care se practica in anumite secte. A fi roman adevarat trebuia sa fi crestin-ortodox. La 17 ani cand se faceau triajele pentru armata am fost chemat cu toti colegii de clasa sa ne prezentam la comisariat pentru evaluare. Am fost dezbracati toti, goi pusca si pusi in pozitia de drepti in fata unei comisii compuse din militari, medici, profesori din liceul nostru si activisti de partid. Nu tin minte ce i-a intrebat seful comisiei pe altii dar pe mine, singurul circumcis, m-a intrebat cate rude am in Israel si daca am de gand sa emigrez. Bineinteles m-am simtit deosebit de colegii si prietenii mei dar asta nu m-a impiedicat sa raman bun prieten cu majoritatea lor chiar daca azi ne desparte un ocean.
E interesant cum se judeca calitatle unui om dupa prezenta sau absenta preputului! Recomand un film, cred ca era german, pe care l-am vazut acum vreo zece ani: Europa, Europa.
Felicitari pentru acest minunat eseu, situabil prin fluenta stilistica mai curind in zona interventiei cu miza literara (autobiografica). E si o forma de-a strecura, cu mare abilitate, pastila amara a sentimentului privind alteritatea oprimanta, traumatizanta, prin intermediul naivitatii jucate, a unei virste retrospectiv asumate. Si mai e, fireste, nostalgia emotionanta pentru ceea ce a fost (bun, rau) si a trecut.
Felicitari, Vlad.
Cu prietenie,
Lucian
Draga Vlad,
Ambele articole sint excelente si la fel ca in cele precedente, atingi puncte nevralgice, direct, fara ocolisuri.
Eu personal nu am trecut prin aceleasi experiente ca tine, am trait intr-o atmosfera ca sa zic asa cosmopolita si nu am simtit ceea ce descri tu in legatura cu originea mea. Insa din ecourile la primul articol, se pare ca multi au simtit ca tine. Am asistat la iesiri antisemite, dar mult mai moderate si in general la adresa altora. Astfel, imi amintesc ca o colega de banca din liceu mi-a spus despre doctorita de la circa medicala, dupa ce am remarcat ca pe linga medic bun este si o femeie frumoasa si distinsa(O chema Huber):”Adevarat, dar pacat ca nu este de-a noastra.”Cum adica?” am intrebat-o. „Ei si tu acum, e evreica”, m-a lamurit colega de banca. Probabil ca din cauza rezonantei ruse a numelui meu de familie si a numelui mic de-atunci, nu-si inchipuia ca „purtam acelasi pacat” ca doctorita Huber.
Schimbarea treptata de atitudine pe care o descri in cele doua articole este impresionanta si nu cunosc multi oameni care sa prezinte cu atita curaj si frachete experiente atit de personale si dureroase, pe care altii ar incearca sa le ascunda. Ca deobicei in articolele tale , cititorul simte ca i te adresezi direct, unii sint impresionati, dar altii se simt calcati pe bataturi si reactioneaza agresiv.
Felicitari pentru subiect, pentru condei, pentru curaj si sinceritate. Astept cu nerabdare urmarea.
Yael
Dupa cum s-a vazut ambele articole ale lui Vlad Solomon, molipsitoare prin sinceritatea lor, declanseaza confesiuni care intregesc cele scrise, cu aspecte ale experientei din acelasi sistem de referinta. Astept cu interes, nerabdare si speranta ecourile celor din… „sistemul de referinta al observatorului”.
Ecourile din „sistemul de referință al observatorului” au fost până acum atât de „civilizate” că au nimerit la la gunoi.
Draga Vlad,
Parintii nostri au fost colegi de facultate si prieteni buni si nu voi uita cum ne-au asteptat la aeroport cind am venit si au incercat sa ne ajute cit mai mult. Noi (tu si cu mine) nu sintem de aceeasi virsta, dar in Bucurestiul anilor 60-70 toti evreii au avut citeva experiente seminificative.
Cind eram eleva in clasa a II a, deci la numai 7-8 ani, eram doi evrei in clasa: un baietel mic de statura si f timid, Gabi Kaufman, care locuia pe atunci in Piata Romana (si care a emigrat ulterior cu parintii in Germania), si eu, care locuiam linga Gara de Nord. Intr-una din zile am iesit amindoi de la scoala si ne indreptam spre Bd Balcescu de unde el mergea pe jos acasa si eu luam autobuzul spre casa mea. La iesire, trei baieti mai mari, din clasa a IV a,l-au luat la bataie pe micul Gabi si cind i-am intrebat de ce o fac, mi-au raspuns cu foarte multa precizie „pentru ca e jidan”. Acesta a fost primul act de antisemitism la care am fost martora. Cred ca nu e nevoie sa spun ce am simtit dar…am tacut ca melcul si nu am indraznit nici sa-i iau apararea si nici sa le spun ca si eu… Cind am venit acasa, am povestit parintilor acest incident si felul in care s-au uitat unul la celalalt nu-l voi uita niciodata.
De atunci au mai fost multe incidente, mai mari si mai mici, mai ales din clipa cind am anuntat la Liceul francez unde invatam (liceul 36) ca plecam definitiv in Israel. Mi s-au facut multe mizerii in cele sase luni in care mai urma sa invat acolo (printre altele fusesem scoasa din catalog si cind am venit la 1.9 o profesoara cu foarte mult tact m-a intrebat „Mai esti inca aici?”) si cu toate astea nu eram fericita ca plec in Israel, aveam acolo multi prieteni adevarati si cu parte din ei sint in legaturi excelente si azi. Singura mea colega evreica din liceu locuieste azi la Holon si din prietenii crestini, toti deosebit de sinceri, numai una a ramas la Bucuresti si toti ceilalti sint imprastiati in Europa (in Franta, Germania, etc) si ne vedem o data la citiva ani. Profesorul de fizica, un roman patriot cu o inima de aur, s-a despartit de mine inainte de plecare rugindu-ma sa tin minte lucrurile bune pe care le-am primit in Romania si sa incerc sa le uit pe celelalte.
Ca si tine, citeam enorm, eram legata de literatura romana si de teatru, si asta nu s-a schimbat pina in ziua de azi.
Pe scurt, decizia de a imigra in Israel la virsta de 16 ani nu a fost a mea, ci a parintilor mei. Pe de alta parte, soarta mi-a oferit sansa sa pot decide si singura, ca adulta, si dupa aproape 5 ani petrecuti in America impreuna cu sotul si copiii, am decis, de data asta de buna voie si nesilita de nimeni, sa ne intoarcem aici. Am fost de citeva ori in Romania, e o tara frumoasa care are ce oferi, dar Israelul este tara mea, aici sint ingropati parintii mei, aici s-au nascut copiii mei si aici ma consider…ACASA…
Continua sa scrii si sa publici, te voi citi cu placere.
Îi rog pe antisemiți să citească cu atenție comentariul Roxanei, să încerce să se pună în locul ei și pe urmă să realizeze ce înguști la minte sunt.
Cand am fost student la Politehnica faceam vara practica. Am avut ocazia sa observ in ce conditii lucrau muncitorii. La uzinele 23 August (fost Malaxa) la sectia unde se nituiau cazane era un sgomot asurzitor. Sunt sigur ca multi dintre lucratori erau surzi.Protectia muncii era o legenda care se preda la scoala.Realitatea era ingrozitoare. La sectia de turnatorie era un praf si nisip care iti intra in plamani. Solutia era sa se dea lapte la lucratori. Cu mare mandrie a picat la examenul de protectia muncii. In primavara anului II am primit aprobarea de a pleca in Israel. Ca sa nu se banuiasca ca plec m’am inscris la practica de vara din nou. In vara lui 1950 eram plecat din tara. Unul dintre studenti la practica (neevreu) a intrebat dar unde este d-nul C. (adica eu). La care amicul meu a raspuns: a plecat in Israel. Reactia d-nului Niculescu (care a intrebat) fusese: intotdeauna am stiut ca C. e baiat destept.
Nu pot descrie în cuvinte sentimentele ce-mi provoacă eseul tău. Am copilărit şi m-am format în Bucureştiul aceloraşi ani evocaţi, dar în perimetrul Piaţa Romană – Şosea – Ateneul Român – Zona Diplomatică. (am fost savist)
Înainte să-mi depun actele, mi-am invitat părinţii la masa de prînz, la cafea anunţîndu-i că-mi depun actele împreună cu soţia. Tata mi-a spus: Nu sunt de acord, dar aşa cum te-am educat, îţi respect hotărîrea; Eu nu te voi vizita. Mama ne-a vizitat.
Stimate Domnule Solomon,
Dragă Vlad,
Te rog să accepţi a doua formulă de adresare, care se potriveşte mai bine cu starea mea de spirit.Mărturisesc că sinceritatea ta m-a cucerit. Paginile tale, precum şi feedback-ul pe care l-ai primit , trăiesc, respiră şi se completează reciproc. Sunt convins că intră în rezonanţă cu tine un număr de oameni mai în etate, alţii puţin mai tineri şi, în sfârşit, cu un maximum de receptivitate, colegii tăi de generaţie şi locaţie. Nu mă refer neapărat la Cismigiu sau la blocul „Spicul”, dar – e clar- la bucureşteni. Interesant, tu ai plecat din capitală cam în perioada în care un alt mare iubitor al urbei, Petru Popescu, începuse să publice. Dar să revin la tema propriu-zisă , cea a buletinului de identitate, sau mai degrabă a livretului militar (în care, fără echivoc, sub fotografie şi nume + semnătură era trecută cu litere de tipar, apartenenţa etnică..Poate că autorul pe care l-am amintit ar fi comentat scurt:”Dulce ca mierea e glonţul patriei” Am copilărit în Cluj şi părinţii mi-au povestit că ,intr-o bună zi, am declarat următoarele: „Acasă vorbesc germana (părinţii mei erau bucovineni), în curte maghiara – toţi vecinii din casa în care locuiam, nu departe de Someş, erau unguri – la şcoală învăţ limba română iar eu sunt evreu.” Cel de la care am învăţat cuvântul „jidan” a fost un coleg de şcoală – cred că eram într-a III-a – venit din Iaşi. Mai târziu, după ce ne-am mutat la -ai ghicit- Iaşi pentru că tata a început să lucreze la Întreprinderea de antibiotice de lângă oraşul „Junimii” dar şi al Sfintei Tinereţi Legionare. Evident, cuvintele cântecului nu răsunau între Copou şi Universitate în acei ani (60-70-80).Dimpotrivă, îmi stăruie în memorie grupul de studenţi şi , mai ales, studente ,care urcau spre grădina cu Teiul lui Eminescu, fredonând în surdină „Sara pe deal”.
Anul trecut, într-un material apărut pe acest site, am trecut în revistă doar câteva din manifestările de intoleranţă sau antisemitism fără mască pe care le-am înregistrat personal şi –totuşi – când mă gândesc la ţara în care mi-am petrecut copilăria şi tinereţea – iau un marker, mă întorc la titlul lui Popescu şi subliniez – fără ezitare – mierea , lăsând glonţul în forma grafică standard.
Felicitări pentru felul în care introduci ordinea într-un vălmăşag de amintiri, nostalgii şi regrete.
Thomas,
Petru Popescu a scris cateva carti foarte bune in Statele Unite in engleza. Nu uit un episod din cartea lui ” The Return” despre reintoarcerea sa la Bucuresti dupa revolutie. Petru e casatorit cu o evreica si in carte descrie felul in care cativa din fostii lui colegi l-au intrebat daca ” s-a jidanit”. Este surprinzator cat de bine scrie in engleza. Romanul lui „The Oasis” este un roman excelent despre viata socrilor lui intr-un lagar de concentrare.
Mike,
Ai dreptate.De altfel, mi se pare ca PP a lucrat o vreme si ca autor de scenarii.In „Prins” problematica relatie dintre „pamanteni” si „alogeni” (sau „alogeni din partea locului”) este si ea pusa sub lumina reflectorului.Dar deviem….Vreau sa ma refer la exemplara luciditate cu care Vlad analizeaza chestiunea.Voi reveni cu un comentariu dupa ce voi citi celelalte episoade.
Draga Vlad,
Sint fericita ca ai respectat promisiunea facuta( nu am avut nici o clipa de dubiu) ; ceea ce ma surprinde si ma intristeaza in acelasi timp este maniera in care ai fost „acceptat”de colegii tai de scoala si liceu; eu am copilarit si crescut in Cotroceni cu colegi de clasa evrei- Sliman Solomon, Cohn etc etc-dar niciodata ,in nici o ocazie, NIMENI, elev sau profesor nu a insultat sau agresat verbal sau fizic un evreu;cred ca am trait intr-o oaza de fericire unde cultura, arta si armonia inter-umana nu erau vorbe in vint ci realitate cotidiana ; pentru aceste motive as dori sa reintilnesc colegii mei evrei care au imigrat in Israel dar mi-e frica sa nu fiu eu insumi agresata ( deja trait!) pentru simplu fapt ca traiesc in Franta si , este adevarat , nemaivorbind de loc romaneste de multi ani, fac greseli in limba romana, greseli care au fost interpretate de un „jurnalist” de la reviste ACUM, ca si marca de snobism( nu este de loc cazul); deci te felicit din toata inima pentru articolele tale .
adina
Doamna Adriana Popa alias Adina, scrie:
„este adevarat , nemaivorbind de loc romaneste de multi ani, fac greseli in limba romana, greseli care au fost interpretate de un “jurnalist” de la reviste ACUM, ca si marca de snobism( nu este de loc cazul);”
Pe data de 23/08/2010 într-un comentariu postat tot aici, aceeași doamnă scria:
„2) cert de 15 ani vorbesc tot timpul limba lui Voltaire dar continui sa vorbesc cu familia mea ramasa in Romania limba romana; am impresia ca vocabularul, sintaxa si morfologia unor articole aparute in revista mai sus mentionata sint citeodata deplorabile”
Deci doamnă Adriana Popa, care este adevărul, vorbiți românește cu greșeli (deoarece nu mai vorbiți deloc românește de mulți ani, ca să vă citez) și ca atare nu sunteți într-o poziție de a evalua vocabularul, sintaxa și morfologia articolelor, ori vorbiți românește bine (deoarece continuați să vorbiți românește cu familia rămasă în România, ca să vă citez din nou) și atunci aveți o oarecare justificare în a face critici din acestea generale, dar cele două variante se exclud reciproc.
Apoi eu vă înțeleg resentimentele pentru faptul că v-am pus la punct (și rezultatul a fost că ați renunțat la pompozitatea și afectarea cu care vă adăugați numele de căsnicie de fiecare dată), dar nu faceți decât să vă discreditați cu ghilimelele pe care le folosiți, pentru că, de pildă, mie îmi este mai ușor să demonstrez că sunt jurnalist decât dumneavoastră să alegeți când spuneți adevărul.
Și a propos de adevăr, ați putea să dați detalii suplimentare despre circumstanțele agresiunii căreia susțineți că i-ați fost victimă în Israel doar pentru că trăiți în Franța?
Vlad, tu ai auzit de astfel de incidente? Și să înțeleg cumva din acest comentariu al doamnei Adriana Popa că exagerezi când vorbești de incidente antisemite din liceu?
Catre toti cititorii celor doua articole:Reactia d-nei Adina m-a determinat si pe mine sa public un „ecou” in felul urmator:Eu am trait in Romania in Oradea, pana la virsta de 27 de ani, cind in 1973 am venit in Israel. Dorinta de a fi obiectiv istoriceste ma determina sa declar aici ca in partea aceea a Romaniei nu am stiut in toti anii copilariei inclusiv anii liceului ce e sa fii „evreu” sau „jidan”. Am fost prieten cu majoritatea colegilor, nici o data nu a fost vreun caz in care personal sa simt ca sunt discriminat, cel putin in societatea copiilor sau a tinerilor mai tarziu. Cu numele de Rosenfeld nu puteam trece neobservat, nici nu incercam sa neg originea mea.
Cei din Bucuresti poate nu stiu exact ca noi evreii din „Transilvania de Nord” am cazut victime (nu eu personal, dar parintii mei amandoi) tratamentului barbar din partea guvernului maghiar care cu inflacarare a colaborat cu nemtii si au deportat pe toti evreii. In august 1940 populatia evreiasca a cazut victima proclamarii de la Viena prin care Transilvania de Nord este anexata Ungariei ca rasplata pt. colaborarea cu Germania fascista.
Deportarea insemna ca te-au scos din casa ta si din mediul tau si te-au luat in vagoane de marfa departe, in Polonia, unde nu aveai nici o sansa , cu scopul de a te extermina, dar nici asta nu asa de simplu. Mai intii trebuie sa suferi cumplit in lagar de exterminare, ca la urma sa te omoare. Asa ceva in Romania NU A FOST ! Guvernul Antonescu nu a acceptat ca nici un evreu din teritoriile ramane „clasice” (Muntenia si Moldova) sa fie deportat. As putea aici sa adaug inca multe…
Cred ca ati inteles ca sint a doua generatie de supravietuitori al holocaustului.
Ai mei parinti si toti ceilalti evrei care au supravietuit si-au dat copii la scoli de limba ramina dupa ce s-au intors din lagare, ca recunostiinta fata de ramani sau ca razbunare fata de unguri, depinde cum ne uitam la asta.
Am gasit de cuviinta sa mentionez aceste fapte cu scopul de a indulci amarul evreilor din teritoriile ramanesti „clasice”
Epilog: in 1968 fiind student, la Cluj (de acuma nu mai eram nici copil, si nici elev de liceu), am suferit prima si poate unica agresiune ca „jidan”, agresiune verbala, din partea unui Ladaru Lucian. Spre deosebire de Vlad, pumnii mei au actionat liber, instinctiv si repede, si Ladaru a stat toata dupa amiaza cu comprese pe mutra lui de idiot. Vizitind in Cluj in 2003, spre surprindrea mea am descoperit ca seful promotiei noastre din 1969 a fost nu altul decit acel L. L.
Domnul Rosenfeld este economic cu adevărul, ca să folosesc un eufemism. Ungaria nu a deportat evrei din teritoriile „clasice” (ca să parafrazez termenul folosit fie cu ignoranță, fie cu cinism de domnul Robert). Deportarea a fost făcută la ordinul Germaniei naziste în martie 1944 când a ocupat militar Ungaria. Până atunci, regentul Horthy reușise să tergiverseze deportarea chiar la presiunea germanilor. După martie 1944 Horthy (al cărui regim ucisese evrei în Rutenia subcarpatică ocupată) a fost marginalizat, iar noul guvern al Crucilor cu Săgeți condus de Ferenc Szalasi a colaborat cu entuziasm la o deportare, repet, ordonată și organizată de germani, personal de Adolf Eichmann.
Ce s-a întâmplat între timp în România? Antonescu n-a mai așteptat anul 1944, ci a deportat și nimicit evrei încă din vara lui 1941. Nu mai spun că progromul de la Iași și trenurile morții s-a petrecut într-un teritoriu românesc „clasic, așa cum au fost și deportările de evrei din sudul Bucovinei neocupat de sovietici în 1940 (e clasic sau nu e clasic românesc domnule Rosenfeld?) sau județul Dorohoi. Cartea Soniei Palty, despre deportarea unui lot de aproape 300 de evrei bucureșteni în Transnistria „Evrei, treceți Nistrul!” ați citit-o? Dacă nu, nu e timpul pierdut.
Mult mai ușor este să citiți această mărturie în trei episoade a Estherei Golbelman, supraviețuitoare a lagărului de la Bogdanovka, de pe malul Bugului:
http://www.acum.tv/articol/16961
http://www.acum.tv/articol/17087
http://www.acum.tv/articol/17226
sau mărturia lui Șabs Roif, supraviețuitor al lagărului de la Obodovka:
http://www.acum.tv/articol/10523
http://www.acum.tv/articol/10505
http://www.acum.tv/articol/10604
Mai citiți și acest interviu cu Geza Kornis, evreu comunist din Timișoara (e din teritoriu românesc clasic, domnule Robert?), deportat la Vapniarka:
http://www.acum.tv/articol/17000
Dacă doriți o imagine de ansamblu citiți acest articol, http://www.acum.tv/articol/17172, din care citez:
În ultimii ani au ieșit la iveală dovezi din ce în ce mai clare ale dimensiunii contribuției antonesciene la Holocaust. În 2004 a fost publicat Raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul în România http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf, iar istoricul britanic Dennis Deletant a publicat cartea Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, apărută în 2008 în traducere românească la Editura Humanitas. În același ani, Dennis Deletant și istoricul român Ottmar Trașcă au publicat o carte de documente germane despre Holocaustul din România Holocaustul din România în documente ale celui de-al III-lea Reich. 1941-1944.
Iată concluzia la care ajung Deletant și Trașcă:
“Bestialitatea manifestată de autoritățile române la Bogdanovka, Domanovka și Ahmecetka se regăsește alături de cele mai oribile acte de măcelărire în masă comise în timpul războiului.
Aceasta a fost o treabă exclusiv românească. Rolul germanilor a fost în mare parte acela de spectatori. S-ar putea să fi exercitat presiuni asupra lui Alexianu să dea ordinele inițiale lui Isopescu, temându-se atât de tare de o epidemie de tifos care s-ar fi putut răspândi peste Bug în propria lor zonă din Ucraina, însă dovezile sugerează că nu au participat direct la aceste asasinate.
Prin hotărârea sa inițială de a deporta evreii din Basarabia și Bucovina și apoi pe cei din Odesa, Antonescu poartă răspunderea pentru moartea din cauza tifosului și a înfometării și pentru executarea în masă prin împușcare a evreilor.
După toate acestea veți realiza că minciuni sau jumătăți de adevăr ca acesta:
Guvernul Antonescu nu a acceptat ca nici un evreu din teritoriile ramane “clasice” (Muntenia si Moldova) sa fie deportat.
au picioare scurte.
Și chiar așa să fi fost, implicația că viața unui evreu „din teritoriile românești „ne-clasice” ar fi cumva mai puțin valoroasă decât cea a unuia din teritoriile „clasice” este de un cinism dezgustător.
Deoarece am trait in perioada antonesciana la Bucuresti si eram „teenager” nu trebuie sa ma refer la istorie sau la rapoarte despre ce s’a intamplat in Vechiul Regat in anii 1940-44. Tiu foarte bine minte pogromul din Bucuresti in Ianuarie 1941. Aceasta perioada se numeste cu multa mandrie drept revolutia legionara. Bineinteles ca am fost dati afara din scolile „romanesti”. Profesorii evrei la fel au fost dati afara din invatamant si dela universitati. Liceele evreiesti au avut ca atare profesori refugiati din universitate. Va inchipuiti nivelul liceelor evreiesti!! Din Bucuresti au fost deportati evrei in Transnistria si imi reamintesc ca la liceul Cultura pe strada Romulus erau adunati candidatii de deportare. Legenda despre „Antonescu” aparatorul evreilor e apa de ploaie. Era un antisemit feroce si incetat deportarea numai cand situatia pe frontul de Est a devenit precara. Ungurii i-au bagat pe evreii din Ungaria si Transilvania de Nord in detasamente de munca cu mult inainte de venirea lui Eichmann in Ungaria. Cum s’a mai scris Romanii au fost foarte sadisti in lagarele din Transnistria cu multe exceptii, care de fapt au existat si printre soldatii germani. As putea spune ca cei mai temeinici ucigasi a evreilor si in mare masura a serbilor au fost Croatii. Regimul fascist croat sub conducerea lui Ante Pavelic au lichidat majoritate evreilor din Croatia. Putini dintre ei au supravietuit in zona italiana din fosta Iugoslavia sau in Albania. In concluzie foarte multi Romani au avut maini murdare de ucigasi.
Iată ce comentariu a postat Lucian Herșcovici, acum doi ani, cu prilejul morții marelui jurnalist Martin Marcus (asta a propos de antisemitismul din România):
Lucian-Zeev Herscovici: (17-9-2008 la 00:00)
Stimate Domnule Clej,
Am citit articolul Dumneavoastra asupra incetarii din viata a prietenului meu Martin Marcus. Am aflat despre aceasta drama din articolul publicat. Stiu ca ati fost prieten cu el – pentru noi el a fost un prieten comun – si va transmit condoleante si Dumneavoastra. Deplangem pe cei morti care nu mai pot fi regasiti, afirma traditia iudaica si desigur si cea crestina. As putea povesti multe despre acest bun prieten, care era un om cu adevarat neobisnuit. Publicist si scriitor de talent, desi a scris putin in afara articolelor de ziar. Partener de conversatii deosebit de placut. Cult, inteligent, gata sa ajute tuturor oricand. Aparuse intr-un film regizat de tatal sau, pe care il ajutase in pregatirea filmului respectiv, “Actorul si salbaticii”. Avea in plan un roman despre viata in mahalaua evreiasca in Bucurestiul de alta data, in care principalul personaj era “Avrumale Smoala”; vorbea uneori cu mine despre acest plan de roman. Mi-a povestitt si ce l-a determinat sa depuna actele, sa faca cerere de plecare din Romania, cu multi ani in urma. La un seminar la IATC se fuma mult. Mai in gluma, mai in serios, a spus ca trebuie deschis geamul, fiindca atmosfera este ca la camera de gazare. La care asistentul (nu mi-a spus numele lui) i-a raspuns : “Ce e Marcus, ai reminescente ancestrale?” Martin nu s-a putut abtine si l-a luat la bataie pe asistentul care isi batea joc de victimele Holocaustului, pe langa faptul ca era negationist. In perioada lui Ceausescu nu existau alte posibilitati de reactie la asemenea infamie. Martin Marcus a stiut ca isi risca studiile, cariera si libertatea. A stiut bine ce il asteapta: chiar si aprobarea de plecare a primit-o cu greutate. A facut-o in mod constient, din idealism, cinste si corectitudine. Din respect pentru memoria victimelor Holocaustului, in timpul caruia suferise si propria lui familie. A doua zi a decis sa faca cerere de plecare. A fost un idealist, cinstit si corect si in Israel. Fie-i amintirea binecuvantata acestui bun prieten.
Cu deosebita pretuire,
Lucian-Zeev Herscovici
Felicitări D-le Solomon! Aştept cu nerăbdare următoarele părţi ale amintirilor Dvs.
Draga VlaD, citesc cu mare intarziere excelentul tau articol, azi, 19.04.17! In afara de faptul ca noi n-am avut niciodata intentzia de a pleca in Israel, tata fiind comunist ilegalist, f.f.multe din cele traite de tine, le-am trait si eu, la Cluj, unde mi-am petrecut o parte a copilariei si adolescentza, dar mai ales la Tg.Mures, unde locuiesc din 61 pana in prezent. Multzumesc mult pentru acest articol, si astept continuarea! Te salut cu prietenie si-tzi urez sanatate multa!
@ Sofia Clara Pop
Ca și Dvs. mă mir că revenim la multe lucruri trăite. știute, înțelegem de ce au plecat din România , după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza acestei boli nenorocite- antisemitismul pe care Andrei Oișteanu l-a încadrat în tradiția populară și , desigur, și „cultă”. Dar antisemitismul, să ne „consolăm” este aproape mondial, vor trece secole ca să dispară. Personal nu am acceptat niciodată insulta de a fi jidănit de idioți sau fanatici ( același lucru). De asemenea, am întâlnit destui români care nu boleau sau bolesc de antisemitism. Deci să nu generalizăm, ca Hanna Arendt. Am o singură obs. Max Frisch nu era evreu, asta e altă chestie – ne grăbim să-i evreizăm pe unii care nu sunt semiți. Altfel, stimă pentru Vlad Solomon cu care m-am luat o dată la ceartă pe Net pentru un articol intitulat – Numărătoare inversă, ref. la Israel, mie nu mi-a plăcut defel. Nădăjduiesc că autorul Vlad S. a revenit la un optimism normal. Shalom.
@Boris M. Marian
> lucruri… știute, înțelegem de ce au plecat din România după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza … antisemitismul[ui]
Găsesc că este un subiect foarte interesant! Există oare informaţii cu privire la diferitele motive de plecare a evreilor?
@ ALEX LEIBOVICI
Mersi pentru minge la fileu, de ex. bunicii mei din partea mamei aveau ttrei copii în Palestina, înainte de război, în 1939 erau rugați să vină în Țara Sfântă. Nu au vrut, au fost uciși în 1942. După război mulți evrei au plecat din Europa din cauza temerii de un nou Holocaust. Un motiv. Al doilea – regimul comunist a încurajat plecarea în Palestina după război, apoi tot regimul comunist a devenit anti-mozaic, anti-religios, antisemit. Treptat. Au plecat în Israel și foști comuniști, dezamăgiți, și necomuniști fie pentru a se realiza, fie jigniți de antisemitismul latent sau deschis al unor concetățeni. Desigur, nivelul economic al Israelului a crescut, depășind cu mult pe cel din România. Aceasta este sit. și acum. Aștept și alte explicații. Desigur, cineva mă va întreba de ce nu am plecat și eu. Simplu – soția nu este evreică, iar părinții ei erau la Kiev. Israelul nu avea rel. cu URSS după 1967, așa că am așteptat până ce am îmbătrânit. OK?
@Boris M. Marian
Aţi afirmat că au plecat din cauza antisemitismului, acum aţi mai adăugat dezamăgirea cu regimul şi posibilităţi mai bune de realizare.
Înţeleg că astea sunt impresii personale, din auzite. Dar aveţi cunoştinţă şi de ceva studii, statistici?
@Alexandru Leibovici
„Înţeleg că astea sunt impresii personale, din auzite. Dar aveţi cunoştinţă şi de ceva studii, statistici?”
Nu inteleg de ce este nevoie de studii si statistici, ca sa argumentam de ce evreii au plecat din Romania.
In Romania, dupa ce s-a instaurat guvernul communist, toti cetatenii, de toate religiile o duceu de joi pina-n mai apoi. Mincarea era o problema, toata atmosfera in Romania era groaznica si FRICA era cea mai mare „boala”.
Evreii, persoanele de origina germanica au avut oportunitea de a pleca din tara si chiar au plecat cu ghiotura. Guvernul a denumit plecarea evreilor ca fiind „reintregirea familiei” S-a plecat din Romania si multi au fugit din Romania, pentru o viata mai buna si mai ales L I B E R T A T E.
Astea nu sint impresii personale, ci asa a fost!
@Wanda
Boris M. Marian a început prin a afirma că:
> … au plecat din România după război aproape 400.000 de evrei, nu pentru bunăstare au plecat, ci din cauza … antisemitismului
Deci din cauza antisemitismului. Alte cauze n-a enumărat.
Apoi a mai adăugat dezamăgirea cu regimul şi posibilităţi mai bune de realizare. Tu eşti de părere că cauza a fost – pentru o viaţă mai bună şi libertate.
Deci iată: din observaţii personale rezultă că diferiţi oameni au plecat din diferite motive, deşi Boris M. Marian a numit numai antisemitismul drept cauză.
Tu scrii:
> Nu inteleg de ce este nevoie de studii si statistici, ca sa argumentam de ce evreii au plecat din Romania.
Se pare deci că evreii au plecat dintr-un număr de motive, iar pentru a şti dacă antisemitismul este singurul sau principalul motiv (cum sugerează Boris M. Marian), ESTE nevoie de studii şi statistici. Acuma înţelegi pentru ce ar anume fi nevoie de studii şi statistici?
# Alex Leibovici
Dacă există studii-statistici sunt foarte curios să aflu în esenţă ce ne spun ele? Eu am cunoştinţe doar din familie şi din cercul de prieteni. Domnule moderator vă aşteptăm cu statistici.
@Boris M. Marian
> Eu am cunoştinţe doar din familie şi din cercul de prieteni.
Adică aveţi doar informaţii personale, foarte restrânse, cum am bănuit!
Atunci de ce aţi citat antisemitismul drept singura cauză a plecării celor 400 de mii de evrei români? Ca de obicei, faceţi afirmaţii tranşante, dar fără nicio bază.
Şi în plus aveţi temeritatea să-mi cereţi MIE statistici !!
Majoritatea evreilor au plecat din diferite motive, dar mai ales sa scape de communism. Ca antisemitismul era feroce in Romania, asta este fara discutie si inca mai este. Poate nu asa de pronuntat cum era, pentruca au ramas citeva mii de evrei..
Adevarul este ca anti-Semitism este in toata lumea, mai mult sau mai putin vadit.
@Wanda
Antisemitismul nu este intotdeauna o functie de numarul de evreii. El poate exista in forma cea mai pura si distilata intr’o tara fara de evrei. Exista la nevoie destule carti care descriu in detaliu obiceiurile evreilor acumulate de-a lungul veacurilor. In Romania evreii, dupa Vasile Alecsandri, „lipitorile satului”. Si acum cand tara este mult mai urbanizata, oare nu sunt ei „lipitorile orasului”? Incearca aceasta teorie si vei vedea cati aderenti vei avea. Nu mai vorbesc de tarile arabe!
@ Charlie
Se nimerește că AMICUL CHARLIE spune un adevăr- antisemitismul nu este funcție de nr. evreilor, dar în China la 30 de evrei nu este antisemitism, poate o leacă de antiisraelism. Pentru a înțelege esența antisemitismului citiți numeroase cărți despre psihologia antisemitismului. Este o boală, ca invidia, gelozia, complexul de inferioritate, etnocentrismul, aceste boli nu se vindecă și sunt greu de eradicat. Evreii nu au fugit de comunism, doar o parte, au plecat și din dorința de a reveni în mediul evreiesc. D. Leibovici bate toba cu statistici pe care nu le are, ba mă numește temerar, yes, nu mă tem de Alex Leibovici, ba chiar îl apreciez, chiar în postura mea de para-noic-normal. Știe să insulte, sans peur et sans reproche. Sper să nu cenzureze. Uneori o face, de la cine a învățat?
@Boris
Ne la el! Bayard moderne sans peur et sans reproche et meme pas beaucoup a dire!
@Boris M. Marian
> Se nimerește că AMICUL CHARLIE spune un adevăr- antisemitismul nu este funcție de nr. evreilor, …
„Se nimereşte” este spus foarte nepoliticos. Aşa cum este de aşteptat, antisemitismul „este în funcţie” de numărul şi de puterea antisemiţilor.
> Este (antisemitismul – vm) o boală, ca invidia, gelozia, complexul de inferioritate, etnocentrismul, aceste boli nu se vindecă și sunt greu de eradicat.
Acestea nu sunt boli. DEX: Boală – Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug.
Nu am auzit să şchiopăteze cineva din cauza antisemitismului, dar un antisemit poate să-i facă pe alţii să meargă greu, sau deloc. Asemenea lucruri s-au întâmplat de milioane de ori.
> Evreii nu au fugit de comunism, doar o parte, au plecat și din dorința de a reveni în mediul evreiesc.
De-a lungul timpului evreii au plecat din diferite motive, din diferite, şi în diferite locuri. Fiecare decizie a fost personală sau familială. Fiecare perioadă cere de aceea o analiză particulară. Nu puteţi pretindeţi o statistică de la alţii, ci, dacă vă interesează, încercaţi să găsiţi singur ceea ce vă susţine sau contrazice ideile.
> D. Leibovici bate toba cu statistici pe care nu le are …
Repet, dacă doriţi să fiţi respectt, fiţi atent şi la felul în care vă exprimaţi, şi la felul în care gândiţi.
> … nu mă tem de Alex Leibovici, ba chiar îl apreciez, … Sper să nu cenzureze. Uneori o face, de la cine a învățat?
Nu vreţi să vă opriţi să-i comentaţi pe alţii, ci să veniţi cu ceva de pe tărâmul ideilor? Da, ştiu, este mai greu decât să bârfiţi, dar aţi mai reuşit.
Alexandru nu are nevoie să înveţe de la nimeni, deoarece gândeşte lucrurile şi aplică în mod imparţial concluziile la care ajunge. Credeţi cumva că îl puteţi înlocui? Eu nu cred, şi de altfel nu poate mai nimeni de pe ACUM, aşa că să zicem mersi că face această muncă ingrată.
Nu trebuie sa fiu de accord cu Dl. Leibovici in tot ce scrie si de multe ori chiar nu sint…
Dar cind vine la contributia lui la revista ACUM, el este sufletul si creierul acestei reviste. Fara el, la momentul de fata, nu ar exista aceasta revista.
MULTUMESC dlui Leibovici for a JOB WELL DONE!
@ W. Lucaciu
De acord cu Dvs, indiferent ce mustrări aduce maestrul în politețuri VManta
Dl. Boris M. Marian aruncă cu săgeţi, după care se plânge că primeşte replici nu tocmai măgulitoare. Iată un exemplu foarte recent:
> De acord cu Dvs, indiferent ce mustrări aduce maestrul în politețuri VManta
Îi reamintesc că nu poţi fi prea politicos, risc care nu pare să-l ameninţe.
@ V. Manta
Apropo de politețuri – departe de a fi subtil și elegant, Dvs. mă tachinați de ce am fost la Gori, de ce am fost la Moscova, de ce nu m-am dus să studiez la Palestina ( Israel, am parafrazat limbajul interbelic), de ce nu reproduc impresiile tatălui meu despre Spania republicană, profitând de deschiderea mea totală față de propria biografie, că biografia Dvs.este ca lacrima. Așa este, vorba lui Postelnicu, am fost un … că mă aventurez în mărturii și memorii. Ba mai știe d. Manta că eu mă prefac în a fi anticomunist – nu sunt stalinist, dar aveți dreptul să mă puneți la zid, apropo de dogmatismul anticomunist. Păcat, păreți un om inteligent.
@Boris M. Marian
> Apropo de politețuri – departe de a fi subtil și elegant, Dvs. mă tachinați de ce am fost la Gori, de ce am fost la Moscova, …
Dv. vorbiţi aici mult despre propria dv. persoană şi-mi stârniţi câteodată curiozitatea, drept care vă mai pun din când în când întrebări. Nu este vorba de a vă tachina, ci de a afla eventual mai multe lucruri din trecut, unele poate mai puţin cunoscute.
> … de ce nu m-am dus să studiez la Palestina ( Israel, am parafrazat limbajul interbelic)
Nu v-am întrebat, ci am afirmat doar, când aţi scris că nu aveaţi unde să vă duceţi să studiaţi decât la Moscova, că dv. aţi fi putut să mergeţi şi în alte părţi (Israel, USA, eventual Vestul Europei).
> … de ce nu reproduc impresiile tatălui meu despre Spania republicană
Întrebarea mea se referea la amintirile din Spania ale camarazilor de arme din Brigăzile Internaţionale.
> … că biografia Dvs.este ca lacrima.
Daţi pe alături. Eu nu v-am reproşat biografia. Înţelegeţi sper de ce cu dv. ar fi inutil să fiu „subtil și elegant”, drept care mă limitez doar la a fi politicos.
> Ba mai știe d. Manta că eu mă prefac în a fi anticomunist …
Aţi trecut brusc la persoana a III-a. Nu am afirmat că vă prefaceţi. Dl. Charlie a vorbit despre un gen de romantism în atitudinile dv. faţă de un anume trecut, iar eu doar am confirmat.
> … dar aveți dreptul să mă puneți la zid, …
Nu am nici un drept şi nici nu am făcut-o. Ajunge oare cu dezvinovăţirile către care mă tot împingeţi, după ce mă tot împungeţi?
> Păcat, păreți un om inteligent.
Sper că nu este un păcat prea mare, ci doar un petit péché.
@ V. Manta
1. A pleca în 1961 la studii în Vest era posibil fie plecând definitiv din țară, iar eu nu am avut acest îndemn, fie a avea pile f. mari, de care nu m-aș lăuda nicicum, deci întrebarea Dvs. este… în aer
2. Stimate domn, neprieten evident, a-mi spune că este inutil să fiți „subtil și elegant” în relația cu mine este echivalentul unui dispreț pe care nu vi-l returnez, păstrați-l voios.
3. Am putea discuta o sută de ani, nu vom ajunge la ceva benefic pentru că din prima întâlnire și până acum ați dovedit o tristă autoadmirație și rigidate pe care nu o pot agrea.A fi inteligent nu este un păcat, a fi mereu inteligent devine ceva riscant și neplăcut. Alles gute, Herr Professor Unrat.
@Boris M. Marian
> 1. A pleca în 1961 la studii în Vest era posibil fie plecând definitiv din țară, …
La această posibilitate de-a dv. m-am referit. Rămânerea a fost o alegere personală, nu una dictată de puterea comunistă de atunci, la fel cum a fost şi studiatul dv. la Moscova.
> … a-mi spune că este inutil să fiți „subtil și elegant” în relația cu mine …
înseamnă că atunci când am încercat, nu am observat vreun rezultat.
> … din prima întâlnire și până acum ați dovedit o tristă autoadmirație și rigidate pe care nu o pot agrea.
Spre deosebire de dv. eu nu am vorbit în permanenţă despre persoana proprie, ba chiar dimpotrivă. Confundaţi „rigiditatea” cu convingeri bazată pe realităţi.
> A fi inteligent nu este un păcat, a fi mereu inteligent devine ceva riscant și neplăcut.
Adică din când în când trebuie să mă arăt prost, pentru ca să vă fiu pe plac? No chance.
> Alles gute, Herr Professor Unrat.
„Professor Unrat (…), which translates as „Professor Garbage, …” (Wikipedia). Vă înşelaţi, nu pe mine m-aţi văzut strangulând-o pe superba Marlene Dietrich în „Îngerul albastru”.
Repet că subtilul şi elegantul nu se potrivesc la conversaţia cu dv., dovadă fiind şi comparaţiile grosiere la care apelaţi. A răspunde la ele este inutil.
@ V. MANTA
Din cei șapte ani la care vă referiți cu nonșalanța unui arbitru al eleganței, cinci i-am petrecut în cele mai negre condiții (un an în Caucaz, patru ani în Urali), frig, boli, probabil că nu am trăit prea bine și ca atare sunt mai „reactiv”. Nu-mi cer scuze pentru că mi-ați servit destule baclavale toxice. Scuze pentru Unrat, mie mi-a plăcut romanul mai mult decât filmul. Nu v-am comparat cu Garbage, uitați termenul.
In loc sa va preocupati cu ce, cine si de ce hai sa abordam subiectul antisemitismului in Romania „democrata” in 2017. Inainte de razboiul mondial WWII erau 800,000 de evrei. In 2017 au ramas 1% adica vreo 8000. Pentru unii si asta e prea mult. Hai sa analizam fenmene recente. Patriarhia a gasit cu cale sa emita o medalie cu mutra lui Miron Cristea fost patriarh si prim ministru de scurta durata. In acel scurt timp a introdus legi antisemite ca deh era nationalist roman ca numai putea a la Eminescu de atata strainatate. s Mai recent a venit la Academia Romana un profesoras, ilustru necunoscut, din Germania si a dat o prelegere cum si cat Romania nu a participat ACTIV la asasinarea evreilor si a Romilor prin pogromuri, Bucuresti si Iasi. Dupa ce a terminat les immortels romani l-au apludat cu entuziasm chit ca unii erau semi-ramoliti sau adormiti. In sfarsit a venit un Roman Neaos istoric de meserie cu multe carti nepublicate in Germania si i-a scos basma curata. Acum pot sa se odihneasca linistiti si sa se ocupe cu marirea lefurilor. La Bucuresti langa Universitate mare afisuri mari cu mutra asasinului celebru adevarat roman de origina germana si poloneza Corneliu Zelea Codreanu comandantul sau mai bine zis Capitanul Legiunii de criminali. In anul de gratie 2017 au inviat stafiile trecutului si cimitire evreiesti Giurgiului la Bucuresti sunt batjocorite cu pietre funerare rasturnate si cateodata sparte. Oare asta e adevarata romanie democrata? I wonder. Unde este protestul si scarba exprimata de floarea intelectualilor romani in 2017. Nu vorbesc despre academicieni!
@Boris M. Marian
> Din cei șapte ani la care vă referiți cu nonșalanța unui arbitru al eleganței, …
Unde m-am referit eu în acest fel? Ar fi o dovadă de lipsă de minte şi de nesimţire crasă!
> … cinci i-am petrecut în cele mai negre condiții (un an în Caucaz, patru ani în Urali), frig, boli, probabil că nu am trăit prea bine și ca atare sunt mai „reactiv”.
Sunt la curent cu ce şi cum a fost în evacuaţie. O bună prietenă de-a mea şi-a pierdut fratele sugar în Caucaz, deoarece populaţia locală era ostilă faţă de cei care au fugit de spaima nemţilor şi refuza să le vândă hrană. Prietena s-a născut cu mult mai târziu.
Oricum nu mi-aş permite să vă critic pentru ceva în care eraţi o victimă pe deplin inocentă.
> Scuze pentru Unrat, mie mi-a plăcut romanul mai mult decât filmul. Nu v-am comparat cu Garbage, uitați termenul.
Uitat şi îngropat!
@ Charlie
Este corect și totodată trist ceea ce scrieți, însuși președintele Inst. de Studiere al Holocaustului din R., dr. Alexandru Florian este atacat de pretinși patrioți intelectuali, iar fostul amic V. Tism. se implică sau este implicat prin dezinformare în acest conflict rușinos.
@Boris M. Marian
> fostul amic V. Tism[ăneanu] se implică sau este implicat prin dezinformare în acest conflict rușinos.
Puteţi să precizaţi la ce dezinformare a lui V. Tismăneanu vă referiţi?
@ Alex Leibovici
Târziu ați reacționat. De un an de zile , după inițiativa lui Al. Florian de a interzice cultul foștilor legionari, dar nu a desființa operele unora care merită studiată, se duce o luptă între patriotarzii pro-legionari și cei ca Florian care nu acceptă cultul amintit. Eu nu am scris nicăieri că V. Tism. dezinformează, am scris că se practică prin dezinformare o implicare a lui VT ( cu sau fără voia acestuia) în această dispută destul de mânjită cu antisemitism. Din nou se amintește de „rromânul Roller, ș.a. Domnule Leibovici , citiți Cotidianul și postul ZIARE.RO.
@Boris M. Marian
Aţi scris înainte: „… iar fostul amic V. Tism. se implică sau este implicat prin dezinformare …”.
Acum scrieţi: „Eu nu am scris nicăieri că V. Tism. dezinformează, …”.
Care este diferenţa între „se implică … prin dezinformarẹ” şi „dezinformează”? Mie mi se pare că este acelaşi lucru.
> … citiți Cotidianul și postul ZIARE.RO
Este o idee greşită să cereţi celor care vă citesc să caute ei informaţia care lipseşte din comentariile dv. Soluţia corectă, prin care vă respectaţi cititorii, este să publicaţi scurte extrase şi să daţi linkuri către sursele dv.
D-le Manta,
va multumesc ca ma aparati cand cineva se pronunta despre mine ca „NIMERESC’ sa am dreptate. Nu m’a jignit expresia fiindca a venit dela o persoana care cade si ea in gropi din cand in cand. Dar sa nu-l atingi nici macar cu o pana fiindca are tendinte sibaritice (SIC). Avand in vedere si varsta avansata iarta-l ca …
@CHARLIE
> … va multumesc ca ma aparati cand cineva se pronunta despre mine ca „NIMERESC’ sa am dreptate.
Se aşteaptă de la comentatori să publice numai postări civilizate şi respectuoase, conforme cu Regulamentul.
Există comentatori care nu au înţeles că aici se discută ideile şi nu persoanele care le postează. Cei care însă fac din informaţii personale subiectul postărilor proprii se pot aştepta ca acele informaţii să devine subiecte de discuţie.
În consecinţă aviz amatorilor şi profesioniştilor deopotrivă 🙂
Conceptul religios fundamental care a stat la rădăcina antisemitismului a fost sintagma de „popor ales” – al unui Dumnezeu-exclusiv evreu. Cine mai spune câte o rugăciune, măcar din când în când (în special la nevoie), ştie măcar începutul rugăciunii: „Doamne, Dumnezeul NOSTRU, şi Dumnezeul părinţilor NOŞTRI…”, şi evident, nu se întreabă ce le mai rămâne de făcut celor care îl vor pe acelaşi Dumnezeu-Unul decât să inventeze antisemitismul – ca să-şi facă şi ei un loc sub soarele… aceluiaşi Dumnezeu !
În egală măsură şi rabinii şi preoţii sunt vinovaţi de naşterea şi veşnicia antisemitismului.
Dar, în umila şi nedocta mea analiză filosofică personală, contradicţia flagrantă din antisemitism este FAPTUL că la un Fiu al lui Dumnezeu -Iosua Nazariteanul – evreu, o mama de Dumnezeu – Miriam, Đumnezeu însuşi nu este conceput ca fiind un evreu – demn şi el de ceva practici antisemite !!
D-le Manta! Abia acum mi-am amintit de o expresie potrivita […/Mod.] unui BM:
„Nu e intamplator tovarase in sensul ca nu nimeresti, este ceva mai profund, cum ar fi ca ai fost tradator inca din 1920 chit ca inca nu erai nascut.”
@Sfartz Pincu
> Conceptul religios fundamental care a stat la rădăcina antisemitismului a fost sintagma de „popor ales” – al unui Dumnezeu-exclusiv evreu.
Cred că a fost un pretext la fel de bun ca oricare altul.
Îmi amintesc că am citit cândva, foarte demult, că terminologia de „popor ales” s-ar datora unei traduceri greşite, dar nu este exclus că sursa era una dintre multiplele cărţi antireligioase care mi-au căzut în mână în fragedă tinereţe.
> … Đumnezeu însuşi nu este conceput ca fiind un evreu – demn şi el de ceva practici antisemite !!
Nu este greu de extrapolat că de vreme ce Dumnezeu i-a făcut pe oameni după chipul şi asemănarea sa, iar prima religie monoteistă a fost cea iudaică, rezultă că acel D-zeu nu putea fi decât evreu.
Aceasta deschide desigur drumul la tot felul de interpretări, inclusiv la unele antisemite. Probabil că este mai complicat cu Satana, dar pe Acesta nu cred că îl revendică cineva 🙂
Monoteism? A existat pe scurta durata monoteism si in Egipt. Nu-mi reamintesc numele faraonului dar stiu ca mutat capitala in timpul domniei lui.
@CHARLIE
> Nu-mi reamintesc numele faraonului …
Nu este de mirare, deoarece acest faraon a murit în 1336 Î.E.N. sau 1334 Î.E.N. Pe acea vreme religia iudaică monoteistă, veche de peste 3.500 de ani, era deja demult stabilită. (Corecţie: religia monoteistă nu a avut vechimea specificată înainte şi a fost consolidată în scris mai târziu).
Pe faraon îl chema Akhenaten şi a domnit doar 17 ani, după care practicile religioase de dinaintea lui au fost reintroduse.
În doar 17 ani nu a reuşit să facă o gaură în cer. 🙂
@ Mod.
recitesc cu încântare discuția despre antisemitism și „jidan”, dar am să vin cu precizări , probabil cunoscute, despre care nu s-a spus mai nimic-
1. Cuvântul jidan a devenit peiorativ în România (în Rusia -jid) abia în secolul XIX spre sfârșit, apoi în XX, cu prof. AC Cuza, legionarii, Antonescu. Întâlnesc și acum oameni fără pregătire care folosesc termenul jidan fără intenția de a insulta.Desigur, personal nu am permis numănui să-mi spună jidan, nici unui coleg care azi este politician încă. Termenul rămâne -peiorativ.
2. Antisemitismul este o temă de care s-au ocupat sute de autori din zeci de țări și va mai fi actual din păcate. Inițial a fost un antievreism de ordin religios, unii evrei convertiți la creștinism fiind antimozaici. Ulterior el a devnit economic, evreii fiind înlăturați din agricultură ca proprietari, din armată, ca „nevrednici, din funcții de stat ( cu excepția imperiului otoman, mai înainte în Spania), apoi a devenit politic și a culminat cu Holocaustul. Chestiunea cu „poporul ales” este o prejudecată religioasă, de fapt monoteismul redus la mozaism ar fi rămas necunoscut, creștinismul prin „artificul” Treimii a reevaluiat monotesimul și l-a răspândit, iar islamismul l-a readus la esența iudaică, prin Alah-Elohim. Dar budismul are o esență monoteistă, poate și alte religii.
3. ASTĂZI, în ciuda unei Catastrofe – Shoah ( în ebraică), greșit denumită Holocaust, care era o practică păgână,denumirea fiind simbolică, antisemitismul renaște și se răspândește . De ce? Desigur, arabii, semiți nu pot fi antisemiți, dar sunt antiiudei/antievrei/antiisraelieni, o parte dintre ei, nu toți, dar există și antisemitismul european, american, pe toate continentele găsești oameni cu vederti antisemite. Ce reproșează ei evreilor? Că au adus creștinismul, că nu au adus creștinismul, ucigându-l pe Iisus, că au adus capitalismul, că au adus franc-masoneria, că au acaparat puterea politică în statele dezvoltate, că domină lumea prin organizații secrete, etc. Nimic bun nu provine de la evrei, nici premiile Nobel, nici premiile Oscar, pe care tot evreii le înșfacă prin viclenie, câte tâmpenii se pot spune despre evrei? Un intelectual corect spune – pe mine nu mă interesează etnia, ci individul. Frumos, asta seamănă cu educația socialistă demagogică, pentru că nici un individ nu este total independent de educația primită în familie, în mediul în care a crescut, de pregătirea și cultura sa generală. Un savant ca Paulescu era un antisemit execrabil. Un caz patologic de antisemitism obsesiv. Alecsandri, Creangă, Eminescu, Urechia, Brătienii, Goga, ce intelectuali şi ce tulburări mentale în capul lor. Există ceva visceral în boala antisemită. Pe mine mă bucură că Trump caută prietenia Israelului. Nici Putin nu şi-a permis declaraţii antisemite, deşi politica sa nu este favorabilă Israelului. Se pot scrie mii de pagini, cauza antisemitismului rămâne o taină istorică, poate faptul că s-a răspândit în toată lumea, dar nici aceasta nu este o explicaţie. Mulţi evrei nu practică mozaismul, unii-unele se căsătoresc cu nevreice-neevrei, dar numărul evreilor nu scade. Mai spun un banc şi gata. Un bătrân evreu își cheamă copiii fiind pe moarte şi le spune să aibă grijă de armeni. De ce? Păi dacă armenii vor fi nimiciţi, vor începe cu noi. La bună cetire. _
@ Victor Manta
Aşa cum aţi scris – „Dumnezeu nu putea fi decât evreu!” O dovadă este faptul că, exceptând majoritatea creştinilor ortodocşi (ruşi, ucraineni, sârbi, greci, etc.) care mai au un respect pentru acest Dumnezeu (posibil din cauza confuziei că acesta are aceeaşi etnie ca şi a lor!), românii sunt singurii care, de „la munte pan’la mare”, folosesc la orice scandal înjurături de tipul: „Tulai Doamnə” (o urmă de respect există totuşi, prin omiterea celei de-a 6-a litere din alfabet!), sau, şi mai freqvent: „Tu-ţi Dumnezeii mă-tii”, sau parţial autocritic – „Tu-ţi Hristosii mă-tii” (tot eliptic de a 6-a !)
Antisemitism la cel mai înalt nivel!
Paradoxal este faptul că majoritatea absolută a naţiei române are respect şi credinţă în Dumnezeu, fără să se întrebe de ce naţionalitate este acesta, dar la capetele opuse ale ei – cel mai de sus şi cel mai de jos – ca nivel de educaţie şi civilizaţie, se găsesc antisemiţii cei mai fioroşi.
Tema articolului Domnului Vlad Solomon are caracter autobiografic, şi în realitate această temă ar fi meritat o analiză mai profundă a cauzelor reale care au determinat, determină şi încă mult timp vor determina „mascarea” originilor iudaice. Pe primul loc într-un studiu profesionist ar trebui să fie psihologia umană modernă a sindroamelor moştenite şi căpătate, inclusiv sindromul Stockholm.
@Boris M. Marian
> @ Mod.
Am înţeles, vă adresaţi moderatorului deoarece el v-a spus că el moderează, nu comentează.
> cauya antisemitismului rămâne o taină istorică …
Poate că rămâne pentru dv., la fel ca şi funcţia moderatorului.
Câteva cuvinte despre sintagma „poporul ales”.
Cine a citit măcar câteva capitole/Cărţi de început din Vechiul Testamente, şi dacă le-a citit cu atenţie şi fără prejudecăţi, a putut ajunge la următoarea înţelegere a acelei sintagme:
La început pe pământ existau mai multe popoare (triburi), iar fiecare trib avea numeroşi (dumne)zei, fiecare cu funcţia sa. Se considera că atunci când triburile luptau între ele, invingea acel trib al căror zei erau mai puternici.
Ei bine, la un moment dat, unul din zeii unui anume trib a făcut acestui trib o propunere surprinzătoare:
dacă vă angajaţi să renunţaţi la toţi ceilalţi zei, dacă mă alegeţi pe mine ca fiind singurul şi unicul vostru zeu, dacă vă angajaţi să mă ascultaţi şi să mă veneraţi, atunci şi eu vă aleg pe voi ca preferaţii mei şi mă angajez să vă fac să fiţi cei mai puternici şi cei mai numeroşi dintre toate triburile
Acel trib a accceptat înţelegerea. Zeul respectiv era Iehova, tribul era al vechilor evrei, iar înţelegerea s-a numit Legământ, mai precis Legământul lui Moise de pe Muntele Sinai.
Deci, de fapt, „alegerea” care apare în sintagma „poporul ales” a fost o alegere reciprocă, spre beneficiul ambelor părţi.
PS: Poate mă înşel, dar n-am găsit vreun indiciu clar în Pentateuh că Iehova şi vechii evrei ar fi fost excepţionali prin ceva – putere, virtute, etc. – printre alţi zei sau popoare… Sunt pur şi simplu partenerii care au consimţit încheierea Înţelegerii. Nu vreau să sugerez că Iehova ar fi făcut propuneri similare şi altor popoare, însă fără succes…
PPS: prin „de fapt” înţeleg „conform Bibliei” şi nimic altceva
Legământ: Covenant (EN), Alliance (FR); Testament
Iehova: Jehova, YHWH, Yahweh, Domnul, Elohim, Allah, etc., etc.
@Sfartz Pincu
> Aşa cum aţi scris – „Dumnezeu nu putea fi decât evreu!”
Nu am spus-o chiar serios, ci ca un exemplu de raţionament nu tocmai „cuşer”. Eu nu sunt credincios, aşa că îmi mai permit câteodată ceea ce poate că n-ar trebui.
> … românii sunt singurii care, de „la munte pan’la mare”, folosesc la orice scandal înjurături de tipul: …
Nu sunt chiar singurii. De pe web am aflat că la italieni şi spanioli se înjură des de Dumnezeu, de Fecioara Maria sau de Cristos. A da în religia mamei cuiva pe care vrei să-l jigneşti nu cere prea multă minte.
> Paradoxal este faptul că majoritatea absolută a naţiei române are respect şi credinţă în Dumnezeu, fără să se întrebe de ce naţionalitate este acesta, …
Poate că nu este chiar atât de paradoxal, ştiindu-se că religia nu cere înţelegere, ci credinţă.
> Pe primul loc într-un studiu profesionist ar trebui să fie psihologia umană modernă a sindroamelor moştenite şi căpătate, inclusiv sindromul Stockholm.
Nu cred că sindroamele sunt moştenite. O persoană răpită şi ţinută captivă multă vreme nu mai este una care poate gândi clar. Probabil că se rupe ceva în ea. Este tot o situaţie de genul Pluta Meduzei, la care nu se mai poate vorbi despre morală.
@ Leibovici Alexandru
…”Ei bine, la un moment dat, unul din zeii unui anume trib a făcut acestui trib o propunere surprinzătoare „…
Din câte am înţeles eu, Iehova nu era UNUL DIN ZEI, el nu era deloc cunoscut în vreun trib, pentru că oricare zeu anterior avea o funcţie definită, un gen de şef de departament, şi nu un Dumnezeu Unicul-Creatorul a toate ce au existat, există şi vor exista… (cel puţin în modul cum i s-a prezentat lui Moise). Răspunzând la întrebarea lui Moise – „Cine eşti?” „Eu sunt cel ce Sunt” – deci nu cineva imaginat, adoptat, crezut sau necrezut-la alegere, prin liberul arbitru al unui şef de trib.
Porunca a treia, dictată de Dumnezeu şi scrisă în piatră de Moise (ori avea o memorie bună Moise, ori Tufa-Dumnezeu aceea a ars mult timp (un timp necesar pentru o sculptură în piatră!), spune: „Nu lua numele Domnului în deşert” – cel ce va face aşa ceva, va fi aspru pedepsit ! Acesta a fost motivul meu de a afirma că evreii (cei adevăraţi, nu cei „mascaţi” – prezentati in articolul Domnului Vlad Solomon) îl respectă pe Dumnezeu şi nu-şi permit înjurături cu Jahve. (v.mai sus – în discuţia-inca nedisputa – cu V.Manta).
„Contractul” lui Moise cu Dumnezeu, sau, în sensul întrebării Dvs. – prin ce erau deosebiţi iudeii de i-a preferat Dumnezeu ca „popor ales” – se bazează pe valori umane reprezentative, valabile şi astăzi:
1. Dorinţa arzătoare de libertate şi de a scapă de sclavie, oprimare şi printre altele-(sic!) – de antisemitism.
2. Dorinţa de a avea un stat, o ţară, un loc demn sub soare. O dorinţa foarte paşnică, bine subliniată în rugăciunea cunoscuta, către Dumnezeu, prin repetarea acestei dorinţe sub trei forme: Doamne-„condu-ne” către Pace, „călăuzeşte-ne” către Pace, „îndrumă-ne” paşii către Pace!
Valorile acestea fac din orice popor, chiar şi în zilele noastre, un popor „ales”, numai că se găsesc mai greu celelalte părţi contractante !
Si poporul roman ar vrea, din toata inima,s a-si gaseasca un contractant care sa se angajeze sa-i scape de hotie, coruptie, saracie si de eticheta de popor de viteza a doua, in Europa!.
@ Alex Leibovici
Nimeni nu este obligat să creadă în Dumnezeu, dar să nu revenim la rușinoasa propagandă antireligioasă a unor Iaroslavski& Co., despre religie se poate vorbi fără umor ieftin, vulgar, este un fenomen istoric și încă f. actual. […/Mod.]
@Manta
Avraam, „parintele” iudaismului, s’a nascut aproximativ in anul 2000 i.e.c si ca atare aveti dreptate ca monoteismul iudaic l-a anticipat pe cel egiptian. Singura data pe care o tin minte este anul 1000 i.e.c cand David a cucerit Ierusalimul. Pe de ala parte Decalogul are elemente din codul Hamurabi.
A propos poporul ales, era un banc. Sta un om religios intr’un lagar nazist si „vorbeste” cu D-zeu. De ce ne-ai ales pe noi nu puteai sa alegi pe altcineva?
@Boris M. Marian
> să nu revenim la rușinoasa propagandă antireligioasă … umor ieftin, vulgar
Aveţi obiecţii concrete la ce am scris? Sau doriţi să vă limitaţi la invective?
@CHARLIE
> Avraam, „parintele” iudaismului, s’a nascut aproximativ in anul 2000 i.e.c si ca atare aveti dreptate ca monoteismul iudaic l-a anticipat pe cel egiptian
Avraam este doar un personaj mitologic, aşa că orice concluzie care se trage din existenţa lui reală este fără vreo bază.
Tot mitologici sunt şi ceilalţi doi Patriarhi: Isaac şi Iakob. Nici pentru aceştia nu s-au putut identifica dovezi ale existenţei istorice. Trebuie multă prudenţă pentru a distinge între istoriografia aşa cum apare în Biblie şi istoria reală.
@Sfartz Pincu
(a) Nu sunt sigur că înţeleg obiecţiile dv…
Sunteţi de acord cu mine în principiu că Legământul evreilor (reprezentaţi de Moise) cu Iehova de pe muntele Sinai constă în ceea ce am descris („propunerea surprinzătoare”), şi anume că „dacă voi mă luaţi drept singurul vostru zeu, atunci eu o să am grijă specială de voi”?
(b) Spuneţi că Iehova a ales tocmai tribul (triburile?) iudeilor pentru încheierea Legământul său deoarece i-a considerat mai merituoşi. Poate… Aţi avea vreun citat din Vechiul Testament (de preferinţă din cele cinci Cărţi ale lui Moise) în sprijinul acestei idei? Deşi asta nu are importanţă pentru restul comentariului meu.
@Boris M. Marian
> despre religie se poate vorbi fără umor ieftin, vulgar,
Cine a vorbit cu un „umor ieftin, vulgar”? Puteţi da exemple?
> este un fenomen istoric și încă f. actual.
Religia un „fenomen”? DEX zice că religia ar fi un „Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință”.
Parcă nu seamănă cu dilatarea, arderea sau descompunerea radioactivă.
@ Alex. Leibovici
Nu este obigatoriu ca un contract să fie justificat. Poate contractele politico-sociale. Un contract de căsătorie – ar trebui să se bazeze doar pe iubire. Un contract sindical – doar pe interese.
Contractul Dumnezeu/Moise se bazează tot pe dragoste. Pe dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Este ceva normal, ca un creator să-şi iubească creaţia !
Întrebarea Dvs – dacă am un citat – nu are un răspuns în două litere. Dar baza acelui contract, (D/M), este în crearea lui Adam şi Eva, păcatul originar, ideia şi fapta de rău şi bine şi, ca o consecinţă directă, nevoia unui salvator – un Mesiah. Aşa că la întrebarea Dvs. o să răspund cu o intrebare: Ce naţionalitate aveau Adam şi Eva ? Dacă consideraţi că erau evrei – aveţi şi răspunsul. Iar din ce aflăm din Testamente, mai toate personajele pozitive erau evrei (inclusiv cei din bazele religiilor derivate din iudaism).
@Sfartz Pincu
Deci, dacă vă înţeleg bine, răspunsul dv. la cele două întrebări ale mele este:
La punctul (a): sunteţi, implicit, de acord cu mine că Acordul/Legământul de pe muntele Sinai este, în esenţă, următorul: „dacă voi, evreii, mă luaţi drept singurul vostru dumnezeu, atunci eu o să am grijă specială de voi”
La punctul (b)): afirmaţia dv. că Iehova a ales tocmai tribul iudeilor deoarece i-a considerat mai merituoşi este doar o părere de-a dv., iar nu o afirmaţie explicită din Biblie (Pentateuh)
Acum despre întrebarea dv.: „Ce naţionalitate aveau Adam şi Eva?”:
Din punctul de vedere al Bibliei, Adam şi Eva nu avean nicio naţionalitate.
Abia multe generaţii mai târziu, descendenţii acestora s-au separat în diferite triburi/popoare/etnii/”naţionalităţi”.
@ Alex Leibovici
Nu cred că sunt invective, ne respectăm, eu nu am vorbit de paranoia, de alte înțepături peste care trec ca elefantul, am vrut să spun că majoritatea oamenilor pe glob sunt religioși, unii mai spre extremism, alții ponderați, eu venerez religia în genere, exact ca pe un fenomen […/Mod.] pe care istoria nu-l poate șterge, nici chiar ateii convinși nu au dovezi că nu există ceva în afara rațiunii noastre. Dacă Dvs. vorbiți lejer despre Dumnezeu și Moise, cădeți în păcatul absolutizării rațiunii, iar noi, bieți oameni pe o planetă cât un micron în cosmos, nu avem căderea să ne jucăm cu noțiuni precum Divinitatea fără chip, fără timp și spațiu. Așa văd eu ca intelectual, indiferent de etnie pe Dumnezeu. Chestii cu contracte, jurăminte, astea sunt biete cuvinte calpe. Artiștii au avantajul apropierii de esoterism. Vă recomand pe Moshe IDEL, unul din marii cercetători ai fenomenului mistic. Dvs. care criticați propaganda marxistă deveniți fără voie la fel de simpliști, retrag cuvântul VULGAR, deși vine de la vulg- popor.
@Boris M. Marian
La întrebarea mea dacă aveţi obiecţii concrete la afirmaţia mea că Legământul de pe muntele Sinai spune, în esenţă, „dacă voi mă luaţi drept singurul vostru zeu, atunci eu o să am grijă specială de voi”, dv. răspundeţi:
> vorbiți lejer despre Dumnezeu și Moise
> noi… nu avem căderea să ne jucăm cu noțiuni precum Divinitatea fără chip, fără timp și spațiu.
> contracte, jurăminte, astea sunt biete cuvinte calpe [false/a.l.]
Deci văd că nu contestaţi faptele afirmate de mine (preluate din Pentateuh!), dar vă jenează termenii pe care îi folosesc.
Deci în ce priveşte esenţa suntem de acord, iar faptul că pe dv. vă jenează termenii, nu mă va face să renunţ la ei. De altfel, termenii pe care i-am folosit sunt termenii teologici consacraţi. Adăugat: Ce lipseşte în relatarea mea este fervoarea religioasă, dar îmi asum cu seninătate faptul.
PS: dacă doriţi să continuăm discuţia, v-aş ruga să evitaţi ad hominem…
Poporul ales, cu mulţumiri 🙁 🙁 🙁 🙁
Auschwitz – Birkenau
@Alexandru
>Poporul ales, cu mulţumiri.
Daaaa…
Ilustrează cât se poate de bine gluma amară a d-lui Charlie, cu deţinutul religios din lagărul nazist care i se adresa Dumnezeului său unic cu întrebarea „De ce ne-ai ales tocmai pe noi?”
@ Mod.
Poemul lui Aurel Storin z. L. ( a murit) este antologic, a fost recitat magistral de Florin Piersic în București și în Israel – are peste 20 de strofe, în esență – poporul „ales„ pentru Shoah, șase milioane de uciși, dar și Israelul ca stat renăscut.
@Boris M. Marian
Poate că v-a scăpat, dar am găsit poemul pe web şi am anunţat faptul aici, unde aţi vorbit de el.